rezmuatul anului

  1. Despre 2018

    ianuarie 8, 2019 by Andrei Sălăgean

    Dacă 2017 a fost un an bogat dar dezechilibrat, liniștit dar întunecat, în 2018 am mai calmat lucrurile. Am scuipat în palme și m-am apucat de treabă. A fost mult de muncă, mai mult decât mă așteptam. Nu știu dacă să zic că a fost un an stresant, dar un lucru e sigur, m-a pus de multe ori pe gânduri.

    Casa gândurilor mele a fost destul de ocupată anul acesta. Când ești prea odihnit și n-ai ce face, stai și te gândești la cum trece vremea și te uiți cum se plimbă aerul. Apoi am vrut să mai sparg bula și să discut cu oameni mai diferiți decât mine și să aflu cum văd ei viața. Cel mai bun exercițiu a fost în perioada premergătoare referendumului pornit de nește cetățeni. Pot spune c-am avut discuții cel puțin interesante cu diverși oameni. Am dezbătut Biblia, am aflat cum e bine și cum e rău, care-s prioritățile noastre ca țară iar în final și cum se poate lua homosexualitatea prin… aer sau ceva de genu.

    Majoritatea ar fi zis că nu e treaba lor, dar pentru că a reușit să mă consume destul de tare, am decis să merg all in și să mă înscriu ca delegat la referendum. Referendumul se întindea pe două zile, sâmbătă și duminică, se deschidea dimineața la 7 și închideam sala seara la ora 21. Iar ca să fac totul și mai palpitant în noaptea de vineri spre sâmbătă am făcut noapte albă pentru că am avut de lucru la un proiect. Prima zi, 14 ore, 71 de persoane, m-am plictisit destul de bine așa că ne-am apucat de vorbă. Am aflat de la fiecare tanti cu ce partid e, cum au ajuns acolo, vechimea, de ce nu se fac autostrazi, dar apoi ca să înviorăm un pic atmosfera am trecut la lucruri mai puțin „stresante”. Mai departe am aflat ce minuni poate face laptele de măgăriță, am văzut live un meci de UFC și mai târziu pe U Cluj, dar am lăsat loc și de câteva pricesne. Dupa 2 zile și în jur de 170 oameni veniți să voteze din vreo 1200, măcar am plecat cu un sentiment bun, de ce trebe, iar una din tanti a zis că am făcut un grup fain, că ne-am înțeles bine și că speră să ne vedem și cu următoarea ocazie în aceași formulă.

    Toate ca toate, dar bine că s-a inventat călătoritul și mersul pe munte. Acestea au fost momentele în care am putut să scap de toate pentru o clipă, să nu-mi mai stea gândul la probleme inexistente și să mă relaxez. Patru munți – Hășmaș, Bihor, Retezat și Ceahlău și patru țări – Olanda, Italia, Germania și Polonia, mi-au dat niște aer curat anul acesta și un mic simț de aventură. În primele 10 minute de urcare aproape tot timpul stau și mă gândesc dacă e chiar cea mai bună idee, dar apoi încetul cu încetul apare și plăcerea și relaxarea. Ca să nu mai vorbim că tot urcatul acesta e răsplătit cu o masă pe cinste.

    Unul din lucrurile de care-s mulțumit dar nu-s fericit în 2018 e că am început foarte multe și am terminat prea puține. Partea bună e că nu am abandonat nici un proiect, nu le-am uitat, dar în timp ce lucram la ele a apărut ceva mai interesant și le-am pus în așteptare. Poate nu pare cine știe ce, dar din când în când e fain să mai bifezi o treabă pe care ai terminat-o. Am vrut să mai aduc îmbunătățiri la naFRama dar nu a fost presiune destulă încât să mă pornesc. Am început un proiect ca să învăț Vue.js, l-am dus până la 90% și l-am lăsat acolo pentru că au intervenit niște statistici pe skype. Și acolo trebuie să mai finisez ceva ca să pot să mă laud cu ce am făcut. Poate cea mai mare idee pe care am început-o a fost WordGram, dar măcar acolo am ceva care rulează. 2019 o să fie un an destul de bun dacă reușesc să le duc pe toate la final.

    2018 a fost și un an al experimentelor. Mi-am propus să alerg un semimaraton și atunci trebuia să mă asigur că sunt în formă. Toată lumea știe ce e bine și nu e bine să faci, dar pentru asta de exemplu tot vezi doctori care fumează. „Fă ce zice popa, nu ce face popa!”. Nu-i ca și cum făceam excese, dar înainte de alergare am zis o lună să nu consum alcool și să văd cât de mult îmi crește randamentul. Pot să zic că am terminat alergarea destul de bine și nu eram foarte obosit. Apoi pe sfârșitul toamnei am mai încercat o lună fără dulciuri evidente și fără suc. Aici rezultatele nu au mai fost așa clare. Îmi plac destul de mult dulciurile, dar la suc am zis că pot renunța. Pe final de an, suma viciilor trebuia să fie egală cu suma obiceiurilor bune așa că m-am apucat de băut cafea. Mi-am dat seama că îmi provoacă dependență destul de tare, așa că am renunțat. A fost pentru prima dată când am reușit să îi înțeleg pe oamenii care se droghează și ce simt ei când zic că au nevoie.

    Din dorința de a fi tot mai bun, de a reuși, de a nu mă mulțumi cu puțin, anul acesta mi-am pierdut puțin echilibrul pentru ceea ce înseamă „facem să fie bine„. Tu te-ntreabă și socoate era vorba scriitorului, dar pe măsură ce m-am întrebat mai mult am ajuns să-mi dau seama că nimic nu e bine și totul nu e cum aș vrea să fie. Ăsta e baiul, când vrei tot mai mult și nu ai un țel anume, nu știi unde să te oprești, iar la fel ca scorbaciul, poate pune stăpânire pe tine.

    noi. Împreună cu Maria am avut un an plin de aventuri și de momente de neuitat. Înghețata din Olanda, pizza din Italia, baia din Straja sau rollercoasterul din Germania au fost doar câteva din plimbările care au pus cireașa de pe tort. O să recunosc, nu mă pricep prea bine să descriu, dar toate astea m-au făcut un om mai bun. 2018 nu era nici pe jumătate fără ea.

    2018 a fost un an foarte diferit comparativ cu toți cei anteriori, dar cel mai important e că l-am terminat plin de încredere și cu multă speranță că în 2019 o să fac mai multe. Ceva îmi zice că 2018 nu prea merită să fie luat singur, el o să fie la pachet cu tot ce o să fie anul acesta. #cetrebe


  2. Despre 2017

    ianuarie 3, 2018 by Andrei Sălăgean

    2017 a fost în final un an bun, mai degrabă unul de rezistență și luptă și mai puțin de construcție și echilibru. Am reușit să călătoresc și să văd multe locuri nice, dar ocazional aveam impresia că nu apreciez chiar la maxim fiecare moment. Se putea mai bine, dar se putea și mai rău #csf #ncsf.

    America. Un vis mai vechi de-al meu a fost să mă întorc în America și să îmi iau revanșa. Când am fost prima dată n-am apucat să vizitez și să mă bucur de #visulamerican. Anul trecut mi-am luat viza, mi-am găsit oamenii și anul acesta am pornit aventura. Trei săptămâni am lucrat remote din Chicago, un weekend am fost în New York iar apoi aproape două săptămâni am fost în road trip – Mount Rushmore, Salt Lake City, Las Vegas, Grand Canyon, Los Angeles și San Francisco. A fost intens, dar și mai important, mi-a dat un impuls să revin și să mai văd câteva locuri – Yellowstone Park, Redwoods California și poate un pic mai mult din Grand Canyon. Nu-s eu american să înțeleg care-i visul lor, dar am încercat să-mi fac propria mea variantă.

    Muntele și alergatul. O mijcare bună tot timpul mă scoate din casă. Dacă la mijloc mai e și o provocare, atunci cu siguranță o să vreau să fiu acolo. Când în Cluj era Untold, mi-am zis că nu vreau să fiu cu toată aglomerația și am ales să merg la munte în Piatra Craiului. Planul nostru măreț era să facem toată creasta într-o singură zi cu plecare și întoarcere de la cabana Curmătura. A fost o adevărată provocare și cu toate că lumea ne-a zis că avem novoie de multă apă, nu am înțeles prea bine ce înseamnă că avem nevoie de multă apă. Am suferit puțin în ziua aceea; și încă vreă 2 săptămâni după. Dar cel mai important lucru e că am reușit, am biruit muntele, am ajuns chiar înainte să se însereze și-am mai stat și la o bere după tot plimbatul din ziua respectivă.

    pozele reprezintă doar 24% din experiență, restul vă povestesc când ne vedem.

    Posted by Sălăgean Andrei on Monday, August 7, 2017

    Treaba cu alergatul pe de altă parte, e un pic mai diferită. La începutul anului, într-un mod neoficial mi-am propus anul acesta printre altele, să alerg la un (semi)maraton. Aveam un plan despre cum să mă pregătesc și să mă antrenze și știam că nu o să fie ușor. În Aprilie când era maratonul orașului, am fost în America, puteam să mă pregătesc înainte dar acolo nu aveam de gând să continui, așa că la jumătatea anului am renunțat la idee. Am reușit să merg totuși la câteva crosuri, două din ele chiar prin pădure. M-au pus la grea încercare, iar în unele cazuri am simțit pe pielea mea că pregătirea face diferența.

    Bunicul. O parte mai tristă a anului a fost că mi-am pierdut și ultimul bunic, cel din partea tatălui. A fost bunicul care mi-a zis tot timpul să fiu cuminte și să mă țin de școală, fiind învățător la școala din sat, știa mai bine. El a fost cel care a luptat în al doilea război mondial și îmi povestea despre cum l-au capturat nemții. Când eram mic știu că m-a dus la pescuit și ocazional îmi cioplea lopățici ca să mă joc. Țin minte că tot timpul când aveam ceva sau ne dădea el ceva, îmi zicea să împart totul cu fratele meu, că așa e frumos. Născut din 1922 a avut o viață plină și cu toate că în ultima vreme îl vedeam doar de vreo 3-4 ori pe an, a fost ciudat să știu că a plecat.

    100daysofeating. Varianta pe scurt, îmi place să mănânc! Oare mai ține minte cineva acu vreo câțiva ani când lumea posta „100 days of happiness„? Mi se părea un pic aiurea, pentru că poate nu în fiecare zi ești fericit, dar cu siguranță în fiecare zi mănânci. Și uite așa m-am hotărât să fac în fiecare zi poză cu ce mănânc și să le salvez. Scopul nu e ca poza să fie artistică, să atragă like-uri sau să fie sponsorizată de cineva. Vreau să păstrez totul cât mai banal posibil și să mă bucur în felul meu de fiecare masă. Au trecut cele 100 de zile dar de ce m-aș opri chiar acum? Știu exact când o să o fac și pe asta, dar până atunci mai e!

    scripote #100daysofeating #whatieat #delicious #livetoeat #day1 #birthday #dragos

    A post shared by Sălăgean Andrei (@scorbaciufermecat) on

    Weekend la Deva. Undeva pe la mijlocul anului am simțiu eu așa că am biruit. Am zis că treaba e bună, fac să fie bine și o să fie și mai bună. După toată distracția din America venea momentul cel bun și abia era jumătatea anului. Fusese chiar o aniversare bună și mă pregăteam să încoronez reușita, parcă și vedeam rezumatul anului cum o să arate. Așa că mi-a venit o idee să mă relaxez vreo două zile pe la Deva și să înțeleg momentul. După cum ziceam și mai sus, îmi era oarecum frică să nu trec prea ușor și să nu iau în serios. Aparent nu mi-am învățat bine lecția de fotbal și am fost taxat în prelungiri. Și uite așa iarăși revenim la vorba aia mai veche, „în viață nu-i ca-n fotbal”.

    Papagalul și ultimul event BEST. BEST a fost și o să rămână o parte foarte importantă din viața mea, cam la fel de importantă ca liceul sau facultatea. Am cunoscut o mulțime de oameni, am fost în multe aventuri memorabile și am învățat la fiecare pas ceva. Anul acesta am vrut să închid un ciclu și pentru ultima dată să mai particip la RoJAM; prima ediție a fost organizată de noi așa că ultima trebuia să fie tot a noastră. Am adunat o mână de oameni de poveste și 4 zile am petrecut, ne-am veselit și am cântat. Partea cea mai faină e că n-am lăsat totul să se termine fără o amintire pe măsură, iar pe lângă aia, am reușit să câștig și papagalul. Concursul de băut parcă n-a mai fost așa dramatic ca la prima ediție, dar tot ce contează e că de data aceasta am câștigat. Ce mă intrigă cel mai tare e că acum nu-s sigur de ce urmează mai departe.

    Cel mai frumos moment. La un moment dat mi s-a făcut dor de a mă implica cumva/undeva/cândva într-o organizație, să refac stocul de mulțumire veșnică. Am ajuns să intru în contact cu Simplon Romania și să particip la niște întâlniri mega nice la biblioteca Octavian Goga unde le arătam la copii să lucreze cu diverse programe care să-i ajute să învețe programare. De-a lungul timpului am lucrat cu tot felul de oameni, doar cu bătrâni și copii nu avusesem ocazia. Am încercat a doua variantă pentru că părea mai puțin stresantă. Era amuzant să vezi copii care abia ajung până la birou cum tastează tot câte o literă la 5 secunde, cum ridică două degete când au o întrebare sau cum pot să adune așa de multă energie în ei. La una din ultimele întâlniri, un copil ridică mâna și m-am dus să îl ajut, partea interesantă a fost când și-a adus aminte numele meu „Tu ești Andrei ?! Te știu că ai mai fost aici.”. Parcă mi-a dat toată energia lui atunci și simțeam responsabilitatea să îl ajut și mai mult pentru faptul că a reușit să mă țină minte. Dar când la final a venit, a întins mâna să dea noroc și mi-a zis „Mulțumesc că m-ai ajutat Andrei. Să ai sărbători fericite!”, pentru mine a fost cel mai frumos moment. Am simțit că am câștigat la viață.

    Posted by Kids Go Tech on Thursday, October 19, 2017

    Prietenii. 2017 a fost mai bun pentru că am avut niște prieteni buni aproape. Au fost oameni ca Daniel alături de care am petrecut weekenduri la o bere, o narghilea și o vorbă despre viață. Împreună cu el facem analiza ultimelor evenimente, dăm feedback la ce a fost și pregătim planul pentru ce o să vină. Încercăm să învățăm unul de la celălalt și ne atragem atenția când greșim, dar fără să ajungă să fie gay. El e omul care îmi amintește pentru ce există benzinăriile noaptea, de ce contează un gif bun trimis la momentul potrivit și tot el mă tot bate la cap „să-i scriu, să nu fiu fraier”! Și-apoi mai e Carmen și Dragoș, ei sunt oamenii de acțiune, cu ei nimic nu e o idee proastă și nimic nu pare imposibil. Dacă a fost să fie o seară bună, în aprox. 90% din cazuri, cel puțin unul din ei a fost acolo. Apoi că a fost nuntă, că a fost doar vorba de mers la muzeu, când a fost să facem treabă bună, nivelul a fost ridicat destul de sus. Nici o poveste bună nu începe cu „azi am mâncat o salată”, dar majoritatea aventurilor de anul acesta au început cu „eram cu Dragoș/Carmen la o bere…”. gg wp. ms.

    Epilog. O serie de evenimente favorabile și concidențe neașteptate au făcut ca finalul lui 2017 să mă ducă pe culme. Puterea îmi dă încredere. În 2018 vreau să fac să fie bine, dar de data acesata o să dau mult mai mult pentru a reuși. Un lucru pe care l-am reținut în 2017 e că dacă vrei să ajungi sus, nu trebuie să-i faci pe ceilalți mici, trebuie să-i ridici pe cei din jurul tău și automat ei o să te facă pe tine mare.


  3. Ce am învățat în 2016

    ianuarie 2, 2017 by Andrei Sălăgean

    Am început 2016 într-o rachetă faină și eram pregătit să merg și să cuceresc universul. Numa că pe când să ies din sistemul nostru solar, racheta deși părea destul de bună, s-a defectat și a trebuit să mă opresc undeva pe Pluto.

    Ghiță și Andromeda

    Și atunci am învățat că nu mai vreau să am dreptate, mai exact să arăt acest lucru. Îmi place mult matematica și faptul că totul e clar, fără interpretări. Pot să am multe argumente și nu aș fi dat înapoi din a-mi exprima punctul de vedere care să mă ducă acolo unde eu am dreptate. Nu e o problemă să accept că nu am dreptate, acceptam și încă sunt de acord cu alte puncte de vedere. Și totuși când ai racheta stricată nu mai contează dacă ai dreptate sau nu, adică noh, ceva la carburator, bujii sau alte chestii nu mai merg pe acolo.

    Jocul de șah

    Îmi plăcea foarte mult să arăt cuiva de ce cred eu că am dreptate, evident într-un mod pașnic și civilizat. Cumva era un fel de confruntare pentru mine pe care trebuia să o câștig folosind argumente. Ca într-un joc de șah, încerci să ții controlul mijlocului, ai grijă să ai toate piesele apărate iar regele tău să fie la adăpost. Nu poți ieși la atac dacă piesele nu-ți sunt dezvoltate așa că fiecare mișcare contează, pentru a evita pași falși.

    Illidan e eliberat

    Și-am ajuns în punctul în care nu am mai putut folosi argumente logice, nu mă puteam baza pe ce știam. Și ca să fie și mai savuros, nu doar că nu mai mergea folosind metoda veche, dar nici nu era nevoie, pentru că în final deja aveam dreptate. Toată ideea era că mi-am dat seama că am dreptate dar nu mă ajuta cu nimic. Vorba aia „cui pe cui se scoate”, mno eu am încercat cu altceva, am dat foc la car ca să găsesc acul.

    Echilibrul de la Avatar

    Mai sunt meciuri de fotbal când joacă România și cineva din grup zice că nu are rost să se uite pentru că oricum o să piardă. Se termină meciul, România pierde și el are dreptate, gg wp! Cam așa stăteam eu pe Pluto și aveam racheta oprită. Prea târziu mi-am dat seama că nu o să ajungă gazul și când am știut era prea târziu și nu mă mai ajuta cu nimic. Racheta aia trebuia alimentată constant, că doar nu puteam porni spre univers doar cu plinul de la început.

  4. Ce am făcut în 2016

    ianuarie 1, 2017 by Andrei Sălăgean

    Pot zice că în 2016 am călătorit destul de bine. Am început anul în forță și-am ajuns în Londra la o conferință WordPress, cu puțin noroc am și vizitat. Un lucru a fost clar, berea a mers bine în zilele cât am stat acolo. Plănuită încă de anul trecut, a urmat o plimbare prin Copenhaga chiar la sfârșitul lui februarie. A fost chill, foarte chill, cel mai chill. Au aia acolo niște prăjituri foarte bune. Și-a venit aprilie și de ziua mea, am văzut un pic Dortmund, iar apoi am ajuns în Riga și Tallin. Am prins noi și un pic de ploaie, dar asta nu ne-a oprit să ne plimbăm peste tot. Cârnații din Germania merită încercați! În partea a doua a anului a mai urmat team buildingul din Croația și JAMul din Macedonia, ambele cu drumuri foarte lungi.

    Singurul meu obiectiv pe 2016 a fost să ajung la General Assembly unde să prezint năFRama la toate grupurile locale BEST din Europa. Lucrasem destul de mult la ea, cumpărasem o temă ca să nu mai fac eu designul și rezultatul era unul care mă încânta. Dar degeaba ai ceva fain dacă nu împarți cu lumea. La finalul anului pot să mă mândresc că sunt 22 de grupuri BEST care folosesc aplicația și mă provoacă să vin cu îmbunătățiri constante și să fac naFRama și mai utilă și ușor de folosit.

    Un lucru nou pe care l-am făcut în 2016 a fost să îmi cumpăr echipament și să încep să merg la schi. E foarte interesant că ultima dată când am schiat a fost când eram prin clasele primare, dar aparent e ca mersul pe bicicletă, nu se uită. Dar cu toate că nu se uite, dacă nu faci cum trebuie riști să-ți „strici” una alta. Așa că după prima experiență mai serioasă de schiat de la începutul anului, a urmat aproape o lună în care am avut probleme la genunchi. Partea bună e că l-am salvat la timp ca să pot alerga la cross.

    Și pentru că în 2016 am vrut să fiu cât mai sus, am ajuns de câteva ori să merg la munte și să fie chiar foarte plăcut. Tot ce știam e că îmi place să mă plimb și să fac mișcare iar prin martie am urcat pe Ceahlău când încă era zăpadă. A fost o experiență foarte frumoasă astfel că apoi a mai urmat Pietrosul Rodnei și Bistriciorul. Totuși nimic nu se compară cu ziua când am urcat pe Varful Moldoveanu. A fost o adevărată aventură să pornesc dimineața din Sibiu, să ajung sus pe munte iar seara să fiu acasă la Cluj.

    Cărți. Poate unul din cele mai bune lucruri care s-au putut întâmpla în 2016 a fost ca am reușit să găsesc o plăcere în a citi. Știu că pentru marea majoritate ce zic acum pare ceva banal, dar treaba chiar așa era, mie nu prea îmi plăcea să citesc. Și-așa a fost să fie anul acesta că mi-am cumpărat prima mea carte și nici nu m-am plictisit și nici nu am adormit de la ea. A fost exact de ce aveam nevoie în acel moment. În sfârșit pot să răspund acum și eu la întrebarea „care e ultima carte citită”.

    Și ca oricând, și-n 2016 am încercat să fac să fie bine (ca să nu fie rău). Am alergat la ștafetă pentru maraton și a fost un challenge interesant. Am ajutat și eu pe Google cu poze ca să știe lumea de exemplu cum arată Lidl din Sigma. Dintr-o glumă mică am ajuns să donez pentru ceva fundație care ajută copiii. Am făcut un tur de Moldova, Vatra Dornei – Suceava – Iași  și-am colindat oamenii. Mai trebuia să ajung și prin Botoșani dar erau plecate gazdele. Am învățat să fac cheesecake și lumea zice ca e chiar bun. Mi-am cumpărat brad și am văzut cât de fain e să-l aranjezi #doarodataicraciunul. Iar mai mult ce să zic, vorba aia, am făcut tot ce-am putut, iar ce n-am putut, măcar am încercat. gg wp 2016


  5. Cum a fost 2015

    ianuarie 6, 2016 by Andrei Sălăgean

    A trecut și 2015 și aparent tot ce am reușit să scriu a fost despre cum a trecut anul 2014. Încep anul 2016 scriind despre anul trecut și-mi propun ca la anul să fie mai multe pe aici. După cum tot zice lumea, mi-am notat și eu ce-mi propun anul acesta să reușesc și contrar așteptărilor, a ajutat puțin.

    După 5 ani de fun, friendship, learning, improvement și flexibility la BEST Cluj-Napoca, anul trecut am devenit alumnus al acestei organizații. Dacă în liceu aveam impresia că am timp liber și am început să scriu pe blog, la facultate am intrat în BEST și timpul liber l-am investit acolo. Am încercat eu când am mai avut timp să scriu despre aventurile, experiențele și prieteniile pe care le-am trăit, dar sunt multe încă nepovestite. Și parcă în top 3 lucruri pe care îmi place să le fac, e să stau random cu oameni la o vorbă și să-mi aduc aminte de diverse momente. În BEST am învățat multe și am încercat să dau cel puțin la fel de mult înapoi. Fără să exagerez, aș putea scrie o carte despre lumea mea din BEST, dar nu e cazul acum. Mă bucur că am ajuns alumnus după 5 ani în care acolo a fost casa, școala și familia mea!
    După 6 ani de stat în cămin, anul acesta am făcut pasul cel mare și mi-am cumpărat apartament. Am fost eu norocos și am avut parte de colegi faini de camera și parcă dacă mai era nevoie, mai stăteam încă un an, mai ales ca era cel mai aproape de locul de muncă. Și-apoi vine vejnica întrebare, „cum e să fii la casa ta?”. E o întrebare aiurea, evident că e bine. Sunt anumite diferențe față de cămin, majoritatea în favoarea apartamentului, dar și câteva pentru cămin. De exemplu în patul de la apartament încap foarte bine și când e cazul, mai încape cineva fără să ne lingurim prea mult. În cămin poți să verși ceva pe jos și să lași curățatul pentru a doua zi sau când a veni cheful, la apartament nu prea. Și mie îmi place să fie lume în jurul meu, să am cu cine să stau de vorbă, dar în același timp e bine să ai lucrul tău la care tu plătești și e bun. Am avut noroc cu mama și cu tata care m-au ajutat și acum treaba e bună. Să vedem ce urmează..
    Și totuși după 6 ani de facultate, am terminat tot ce am avut cu viața de student, mi-am dat disertația și am terminat masterul. Contrar credinței populare, mie chiar mi-a plăcut la facultate și atunci când am simțit nevoia și am avut chef, chiar am putut învăța ceva. Iar când nu mi-a plăcut, am citit ceva să îmi pot aminti mai târziu despre MUX, Jordan, MIPS sau integrală pe curbă. Am început masterul cu gândul să mai fiu și eu încă o vreme student și să profit de beneficii și l-am terminat așteptând viața liniștită de după. Nu duc dorul examenelor sau a proiectelor, dar țin minte când ne-am întâlinit într-o sesiune mai mulți și ne explica un coleg niște probleme ca să ne putem lua examenele. Cu bune cu rele, mă bucur că am venit și-am terminat la poli.
    Anul acesta am vrut să finalizez varianta 2.0 pentru naframa. Am trecut prin mai multe planuri și calcule și arhitecturi și designuri și totul era prea bun și nimic nu se potrivea. Pe finalul anului lucrurile au mers într-o direcție bună dar nu perfectă. Într-un fel îmi dau seama că una din probleme e că vreau să fiu doar eu one man show, dar parcă nu-s pregătit să o rezolv. Tot ce pot zice e că am un plan mai bine pregătit pentru 2016 și îndeplinirea lui e unul din obiective.
    Și totuși 2016 a fost un an bun pentru fotbal. A fost unul din acele momente când schimbi antrenorul, schimbi strategia, schimbi jucatorii și echipa tot nu câștigă. Și-apoi lași totul să fie la fel și merge. E ca și atunci când faci o pregătire mai bună în pauza competițională ca să fie echipa pregătită fizic pentru retur. Au fost momente bune când au revenit jucătorii împrumutați la alte echipe, plus jucătorii reveniți după accidentări. Tot ce vreau să zic e că altfel joci un meci când ai toți jucătorii disponibili.
    Și-au mai fost treburi faine în 2015 și treburi care nu au mers tare bine, dar hai să rămânem cu cele mai importante. Și nu stau acuma să mă gândesc prea mult la cum o să fie 2016. Tot ce vreau, e să reușesc și să pot pune asculta cât mai des asta.