Dacă a fost un lucru care mi-a dat bătăi de cap aiurea tot anul, atunci aia a fost grădinița lui Grigore. Nimic dramatic, complicat sau complex, dar chestii random care te tot bâzâie ca nu țânțar noaptea. Problemele au început când Grigore s-a apucat de mușcat copiii din grupă. Ne-am asumat vina, ne-am cerut scuze și am căutat soluții. Pe de o parte era vorba „așa-s copiii, e doar o perioadă”, pe de altă parte nici mie nu mi-ar fi convenit să aflu că al meu copil e capsat zilnic la grădiniță. Am încercat să cooperăm și să întrebăm ce putem face, dar nici educatoarele nu prea se pricepeau să abordeze situația. Undeva pe la începutul primăverii, ne-au zis „să ne căutăm altă echipă de fotbal”. Nu m-a mirat decizia și cumva m-am bucurat sperând că o schimbare va face bine iar noua grădiniță va știi cum să se descurce.
La noua grădiniță am început discuția prin a le menționa foarte clar de ce ne mutăm, asta ca să nu fie luați prin surprindere. Țin minte perfect când ne-a zis tanti că „să stăm liniștiți că ei știu să se descurce în situații de genul”. Începtul a fost destul de promițător iar Grigore părea că se adaptează bine. Au fost câteva dimineți când zicea că vrea la cealaltă grădiniță, dar cu niște povești am reușit să schimb subiectul. Au fost câteva zile când ne-au scris că nu a reușit să doarmă la amiază și să mergem după el ca să nu îi deranjeze pe ceilalți. Mi s-a părut un pic ciudat, dar ziceau că e vacanță și că personalul e un pic limitat, așa că am trecut cu vederea. „old habbits die hard” așa că inevitabil s-a întâmplat să muște și aici. Am discutat atunci cu educatoarea să vedem ce s-a întâmplat și să știu cum putem rezolva/evita pe viitor. Pe de o parte avea legătură cu faptul că activitățile erau mai libere și era un pic mai greu de urmărit așa mulți copii, pe de altă parte, evident avea și Grigore vina lui. Am ajuns la un acord că angajăm o persoană care să fie acolo în apropierea lui, să fie atentă la comportamentul lui și să-i explice când ceva nu e ok și cum ar trebui să facă. Într-un fel speram că o să fie o soluție temporară, în același timp nu îmi venea să mai schimbăm încă o dată grădinița.
A venit toamna, o parte din copii au avansat în alte grupe și așa s-a întâmplat că Grigore a rămas fără prietenii pe care tocmai i-a făcut. În plus, chiar dacă la vârstă nu era cu mult peste ceilalți, la fizic clar era mai solid decât restul. Problema era că dacă îi trebuia o jucărie de la cineva, nu întreba foarte mult. Și aici o mică paranteză, sunt de acord că toată vina era la Grigore, pentru că el era agresorul, dar tare m-aș fi bucurat dacă i-ar fi învățat cineva și pe ceilalți copii să se apere un pic, să riposteze, să știe să zică un „NU” hotărât. Oricum, țin minte ședința cu părinții unde după 15 minute de discuții generale s-a trecut la jumătate de oră de vorbit doar despre Grigore. După ce și-au dat toți cu părerea, m-am prezentat și le-am zis că da, eu sunt tatăl lui, înțeleg situația și că lucrăm la asta. Nu mai țin minte exact fraza, dar mămica la o fetiță mușcată, mi-a zis ceva de genul că „a venit la ședință pregătită cu cuțitul în poșetă”. Am înțeles că pe de o parte era glumă (sper) dar pe de altă parte am înțeles perfect că era îngrijorată pentru copilul ei și se aștepta de la conducere să facă ceva. Dacă eram în locul ei, cel mai probail și eu aș fi fost destul de îngrijorat de situație și mă așteptam la o schimbare.
Săptămâna următare am vorbit cu directoarea și am decis să îl ducem pe Grigore la o evaluare să înțelegem mai bine sursa comportamentului. În același timp ne-a zis că un pic și ceilalți părinți au exagerat și că ei nu cedează presiunii venit din partea lor, în sensul că și ceilalți ar trebui să fie rezonabili. Mno ghici ce, doar câteva zile au trecut și Grigore a capsat iar pe cineva. Nici n-am apucat să ne cerem scuze sau să le zicem rezultatele evaluării că direct au zis să ne mutăm. Aparent toată partea cu „și ceilalți părinți trebuie să fie înțelegători” s-a dus pe geam și „noi știm să ne descurcăm în situații de genul” a fost doar marketing. Cu toate că părinții ceruseră mutarea, le-am înțeles frustrarea și supărarea, mai mult m-a enervat amatorismul din grădiniță și lipsa de experiență în a rezolva situații de genul.
Am încercat cu două grădinițe private așa că acum era momentul să încercăm una de stat. Am luat lista cu grădinițele din apropierea biroului meu și am decis cu Maria să le sunăm pe toate în funcție de distanță. Prima care răspunde că are loc și-l poate lua, îl ducem acolo. Am avut un pic de noroc și am prins loc la una relativ aproape de biroul meu. La Grigore îi place foarte mult, și-a făcut prieteni și se joacă frumos. A fost tranziția fără peripeții? Evident că nu, DAR de data asta au știut educatoarele cum să rezolve. Dacă înainte primeam notificări pentru fiecare problemă care se întâmpla, aici nu mă mai bate la cap nimeni, iar când merg după el doar îmi zic că au fost ceva chestii mici, dar s-au rezolvat, să nu îmi fac griji. MULȚUMESC.
Dimineața după ce îl schimb și intră în clasă, le dă la toți neața. Când trebuie să plecăm acasă vrea să mai rămână cu ceilalți copii să se joace în curte. Merge direct la ei, îi întreabă dacă vor să vină la joacă și apoi merg împreună de mână până în curte. Într-o dimineață când am întârziat pentru că n-a sunat alarma, a venit îngrijitoarea la Grigore și l-a dus separat să mănânce pentru că ratase micul dejun cu ceilalți.
Poate a mai crescut și el, dar eu cred că e și vorba aia „fiecare naș are nașul lui”. În plus e un sentiment foarte fain să îți zică cineva că a găsit o problemă de care tu nu știai, dar că între timp a și rezolvat-o așa că nu trebuie să îți faci griji.
