cum a fost 2020

2020 n-a fost cum m-aș fi gândit dar asta nu m-a oprit să fac destul de multe chestii din ce mi-am propus. Tot anul mi s-a părut ca un experiment pe care în orice alte condiții nu l-aș fi încercat, dar care m-a ajutat să învăț lucruri despre mine și alții. N-a fost cel mai fain, dar știu sigur că am avut și ani mai răi.

Nu mi-am propus un număr de vârfuri la începutul anului, dar știam că vreau „să fiu sus” cât mai des. Muntele îmi dă o liniște specială și mă face să mă simt bine atunci când sunt obosit. Prima tură din an a fost pe Hășmaș și așa de mult mi-a plăcut că m-am întors să cinstesc vârsta de 30 ani. Am vrut să prindem apusul, unii din noi au prins răsăritul, dar cel mai bine am văzut stelele. Ne-a făcut tanti de la cabana de mâncare doar lucruri bune și ne-am răcorit cu bombițe de Neumarkt. Iar la întrebarea veșnică cum mă simt la această vârstă de cele mai multe ori aș zice că mai tânăr, deși au fost momente când parcă eram mai bătrân. Cel mai mult mă bucur că mi-am luat timp să scriu despre mine și despre cum văd eu lucrurile ca să le pot compara mai târziu în viață

În urmă cu aproximativ 4 ani, un prieten pierdea un pariu și în loc de înțelegerea inițială, l-am rugat să mă învețe șah pentru că aveam un meci special. Am reținut atunci câteva concepte de bază dar apoi n-am mai continuat. În pandemie, fiind blocat în casă, mi s-a părut momentul potrivit să mă reapuc de șah și să-mi cumpăr o tablă nouă cu niște piese serioase. A fost destul de ușor să învăț chestii de bază și câteva idei mai avansate dar când a venit vremea să pun în practică mi-am dat seama cât de greu e șahul. Dar îmi place foarte mult și vreau să devin tot mai bun. Practic vreu să transform șahul în activitatea de bază pentru atunci când am prea mult timp liber și nu mai știu ce să fac. Câteodată mă gândesc că șahul o să fie activitatea care o să mă salveze la bătrânețe.

Când stai mai mult timp în casă, începi să te plictisești și atunci cauți să faci lucruri noi, interesante sau diferite. În luna octombrie mi-am propus să încerc pentru trei săptămâni să fac intermittent fasting și să mănânc doar în intervalul 12-18. De ce? doar ca experiment și pentru că eram curios de cum o să reacționeze corpul meu. Am vrut să văd dacă în felul acesta aș putea ajunge să am mai multă energie pe parcursul zilei și mă concentrez mai bine. În final experiența a ajuns să fie după cum o consider eu ca fiind cel mai apropiat lucru de armată pe care l-am făcut vreodată. Îți trebuie multă disciplină și putere să te abții de la ceea ce ai vrea și ai putea să faci. Să știi că frigiderul e plin de mâncare, dar tu mai aștepți încă 2-3 ore până se face ora 12. În prima săptămână și un pic din a doua, eram mai mult pe modul de „totul sau nimic” – când se făcea 12 băgam în mine ca și cum atunci am descoperit mâncarea, iar atunci când se apropia ora 18, mâncam ca și cum nu exista ziua de mâine. Problema era că urmăream doar să îmi fac plinul și atât. În săptămâna trei am început să fiu mai relaxat și să mănânc mai încet și deși mă simțeam ok toată ziua, parcă nu era neapărat ce îmi doream. M-am oprit la trei săptămâni pentru că deși probabil corpul meu se simțea mai bine pe parcursul zilei și era mai concentrat știind că primește de mâncare doar în intervalul stabilit, psihic îmi doream să mănânc mai des și mai puțin, dar mai divers. Perioada a fost una productivă pentru mine, am reușit să lucrez peste 12 ore pe zi și să nu mă simt obosit, dar dacă e să mai încerc, o să fiu mai atent să nu se suprapună cu sober october.

Vorba artistului – „bine-i mirelui / că nu-i nime-n lume ca mireasa lui”. Ziua pe care am visat-o și mi-am dorit-o de când am cunoscut-o pe Maria a ajuns să se întâmple pe 15 august 2020. Bine, asta n-a schimbat prea multe în relația noastră, doar că avem inele pe mână și un document care să certifice că „DA”, noi vrem să fim împreună tot restul vieții. Iubirea nu-i ușoară și nu cred că se așteaptă cineva să fie, dar merită. Ea mă face să mă pun seara la somn liniștit și să mă trezesc fericit și plin de entuziasm pentru o nouă zi. Sunt multe lucruri pe care mi le propun să le fac, vreau tot timpul să reușesc, iar acum când știu că nu sunt singur în această „bătălie” mă face să am mai multă încredere și forță.

Cu vreo două zile înainte de „ziua cea mare” am mers să ridic cheia la apartamentul unde urmau să fie cazați nașii noștri. Nenea tot îmi zicea să nu facem petreceri și să avem grijă de apartament, iar eu din greșeală cred că i-am zis că e doar pentru o noapte că vin la nuntă. O discuție care trebuia să dureze un minut și să iau cheia s-a lungit la vreo 20 minute, cu o persoană pe care atunci am întâlnit-o prima dată. Ideea unde am vrut să ajung e că la plecare mi-au zis că „o să te bucuri mai tare că e nunta mică”. Fiind pandemie, am putut chema doar 50 de persoane și am avut un pic emoții de cum să prioritizăm. Nu aveam nicio idee de cum o să arate ziua respectivă, dar la final a fost excelent. Am apucat să trec să vorbesc cu toată lumea de măcar două ori și am petrecut până noaptea alături de oamenii dragi mie. Aș putea zice ca a fost cea mai fericită zi din 2020.

După cum vă ziceam, 2020 a fost un an al experimentelor. Am petrecut mult timp în casă. Când afară era soare și frumos nu aveam voie să ieșim, iar când în sfârșit perioada de carantină s-a terminat, au venit ploile și vremea urâtă. Mi-am pregătit bine biroul astfel că lucrul de acasă nu a fost o problemă. Încetul cu încetul am înlocuit tot ce avea fir cu varianta wireless. Nu lucram chiar din pijamale dar faptul că nu mai mergeam la birou m-a făcut să fiu mai confortabil așa că am început să las mustața să crească. Nu e un motiv anume, e doar pentru că puteam și pentru că eram curios cum o să arate. Oarecum așa a fost tot anul, nu știam ce o să fie, dar mai încercam una sau alta.

Avea tata un vis pe care și-l dorea de mai mult timp: să meargă pe Transfăgărășan și pe Transalpina, iar anul acesta am făcut-o și pe asta. A fost de departe una din cele mai frumoase excursii pe care am făcut-o vreodată. Am pornit de la Cluj și am trecut pe rând prin Sibiu, Bâlea Lac, Barajul Vidraru, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Horezu, Târgu Jiu, Barajul Oașa și acasă. Patru zile ne-am plimbat și ne-am relaxat. Prin majoritatea locurilor mai fusesem, dar mai important a fost acum că eram toți și ne-am simțit bine. Abia aștept să mai facem și în 2021 o excurise ca aceasta.

Călătoritul nu prea a fost posibil anul acesta așa că atunci când finii noștri au venit cu propunerea să mergem în Albania pentru un mic concediu, n-am stat prea mult pe gânduri. Defapt am stat un pic pe gânduri pentru că inițial era vorba doar de mare și eu nu-s așa mare fan, dar apoi am mai introdus și un treseu la munte. Pe măsură ce aflam mai multe despre țară mi se părea tot mai fain. Poate că Albania nu a cea mai renumită țară de vizitat dar mi-ar fi părut rău dacă n-aș fi mers acum. Am găsit mult munte, peisaje frumoase, brânză și măsline peste tot și o mâncare foarte bună. Am intrat în țară din Muntenegru noaptea pe un drum pe care e mai bine că nu l-am văzut și ne-am oprit în Shkodër. Am stat o zi să ne schimbăm bani, să luăm cartelă și să ne odihnim după drum. Ziua următoare am luat un ferry din Koman până în Fierza iar de acolo un bus până în Valbona. O să mai zic încă o dată, au niște munți foarte faini. Din Valbona am făcut traseul de munte până în Theth iar de acolo un nene cu Mercedes ne-a dus înapoi în Shkodër. De acolo am pornit spre mare cu o mică oprire în Tirana și dormit în Vlorë. Într-un final am ajuns în Sarande la plajă unde patru zile ne-am prăjit la soare, am mai vizitat în zonă și am mâncat bine. La întoarcere am scăpat cu puțin de noroc de o amendă și după o noapte în Sofia am ajuns cu bine acasă. Anul acesta avea nevoie de așa ceva.

Pentru că posibilitățile de activități afară au fost limitate, am încercat să umplem timpul făcând lucruri acasă. După aproape un an jumătate de când l-am început, cu mult efort din partea Mariei, într-un final am terminat puzzle-ul de 4000 de piese. Mda, a durat ceva, l-am tot mutat pe masă, pe jos, sub covor când venea lumea, dar spre finalul anului am reușit să-l punem în ramă pe perete.

După cum se zice în box, e mai bine să dai decât să primești, iar de Paște și de Crăciun am reușit să fac niște cadouri unori copii care poate nu sunt la fel de norocoși ca mine. Am reînceput să lucrez la tema de WordPress intitulată Memorie și sper să o lansez în 2021. Mi-am propus să învăț mai bine VueJS și am început rescrierea aplicației năFRama – o idee bună și proastă în același timp. În decembrie, din 1 și până pe 25 m-am trezit zilnic la 6:50 ca să particip la Advent of Code direct când se afișează problema. Speram să mă folosesc de inerția și dorința de a scrie cod mai departe, dar ultimele zile din an le-am petrecut jucându-mă pe calculator; n-a fost rău. Și cam tot anul am încercat să mă mențin în formă săptămânal cu o tură de fotbal și două de squash.

2020 mi-a luat din timpul pe care-l acordam la unele lucruri și m-a forțat să îl investesc în alte idei pe care le ignoram. Am încercat pe parcursul anului să îmi dau seama ce e rău și ce e bine și cum ar trebui să folosesc timpul mai eficient. În 2021 vreau să duc la următorul nivel tot ce am început în 2020.