când am fost în SUA

În 2010 am fost cu work and travel în SUA dar m-am întors mai repede ca să îmi dau o restanță și deci n-am apucat să vizitez. De când am ajuns în Romania, tot ce m-am gândit a fost că aș face bine să învăț, „să-mi placă cartea” și să mă întorc cândva, să-mi iau revanșa. Aveam un plan, unul diferit, dar l-am adaptat.

Anul trecut în toamnă mi-am luat viza, pe sfârșit de iarnă și-a mai luat-o un prieten și la începutul primăverii am cumpărat biletele de avion. Între timp am mai convins o prietenă mai veche să ni se alăture și aventura era completă, vorba aia, „planul e făcut, sunt gata să-l execut”. Ajungeam în Chicago, lucram remote 3 săptămâni, timp în care mai vizitam una alta iar după porneam într-un roadtrip legendar spre San Francisco. Ca să fie totul complet, s-a întâmplat că ziua mea a picat fix în ultimele zile de stat acolo. A fost mult prea puțin pentru ce am vrut dar scurt pentru cât de lung a fost. Au fost și câteva momente geniale acolo, după cum ar zice un prieten, #cevadevis.

Chicago. Aici am stat 3 săptămâni! Am cunoscut oameni noi, am văzut un oraș foarte fain și ne-am minunat de fiecare moment. Ne-am bucurat de Corona, la fel cum te bucuri aici de Ursus în Infinity și am verificat pizza lor faimoasă. Pentru cunoscători, eu am avut și minunata ocazie să conduc pe acolo, mașină nice, automată, am dus-o până pe la 90 mile/h și trăiesc să vă zic povestea. Prima săptămână fusul orar a fost un termen destul de abstract dar apoi ne-am adaptat, iar eu am stat aproape 4 săptămâni cu o ureche înfundată. Am vizitat orașul cum am putut noi mai bine și am gustat cea mai bună pizza, nu cea locală, la un dinner de lângă oraș. Nu m-am putut abține și am făcut și un grătar… pe balcon, literalmente.

Meciul de baschet. Am primit indicații că musai trebuie să merg la un meci de baschet și s-a ivit ocazia unică să văd Chicago Bulls cu Cleveland Cavaliers. Am luat și eu un bilet mai accesibil ca preț și apoi mi-am găsit un loc bun ca un român ce sunt. A fost spectacol total! Nu știam la ce să mă aștept și am rămas wow. Diferența principală e că oamenii nu merg la meci să facă ei spectacol pentru echipă, să își susțină echipa la greu, să sufere, să se bucure, să fie dramatism. Lumea merge acolo să primească specatacol și pe tot parcursul meciului și cu fiecare întrerupere o să primești mult și bine. Am rămas puțin uimit când la pauză a fost concert Ja Rule iar când LeBron a ratat doua aruncări libere, TOATĂ sala a primit sandwich gratuit la un magazin. Chicago a câștigat, îmi era indiferent, dar meciul a fost extraordinar.

New York. Într-un weekend prelungit ne-am luat bilete de avion și am mers în New York. Vizitam cât puteam și ne întorceam. Ca-n filme, clădiri mari, lume multă, aglomerație mare, oameni care vând diverse la orice colț și cartiere dubioase. Singura scăpare e parcul mega nice din centru. Offtopic: nu aveam o părere foarte bună despre musical-uri, mi se păreau gay și nu înțelegeam ideea de a cânta și a juca în același timp. Totuși, am făcut cumva și mi-am luat bilet la Miss Saigon. Am rămas prost! Vă explic, povestesc, gesticulez live, că-i mai interesant. Concluzia e că dacă mai ajung pe acolo, musai să mai văd ceva.

Drumul lung și mâncarea bună. Pe 13 aprilie, la prima oră am închiriat o mașină și am pornit la drum. Trebuia să trecem prin Mount Rushmore, Yellowstone, Las Vegas, Grand Canyon, Los Angeles și să ajungem în San Francisco până pe 24, iar în 25 aveam avion spre casă. A fost un drum mai lung și mai interesant decât mă gândeam. În prima zi am făcut 1449km, din Chicago până în Rapid City, dar am uitat de tot când am ajuns să mâncăm. Eu eram resposabil de cazări, iar ceilalți de localuri and stuff și cumva am ajuns la un restaurant cu specific texan. Mi-era foame, mi-era sete, am luat ce-mi poftea inima mai tare. E posibil să fi fost de la foame, dar în seara aia am mâncat atâta de bine că îmi venea să adorm acolo. Niște costițe excelente și o bere care să le ude după au făcut din mine un om fericit. Dacă mai trec acolo, o să mă opresc din nou și mănânc de două ori dacă se poate.

Marele. Din nefericire, am prins Yellowstone închis, cu toate că afară parea soare și bine, înăuntru era zăpadă care acoperea toate drumurile. Am dat skip și am ajuns în Las Vegas, am băut bere pe stradă ca tot omul în Vama Veche și am pierdut niște că bani că aia nu e așa greu. Și-apoi am ajuns la Grand Canyon. Puține-s cuvintele care pot descrie cât de încântat am fost. Era mare, mult, imens și fără capăt. N-am apucat să-l vedem la drumul dus așa că la întoarcere am ocolit și am mai trecut încă o dată să îl vedem mai bine și dimineața. Musai să mă întorc să mai văd locul acela.

Ziua mea. Am trecut și de Los Angeles cu ai lui boschetari, am văzut coasta Pacificului și am ajuns într-un final în San Franscisco. Ziua de 24 (din Ro) m-a prins plimbându-mă aiurea în stil caracteristic, google zice c-am făcut cel puțin vreo 30km pe jos. Am văzut și Golden Gate, am făcut poze și-am luat-o spre oraș. Mi-am luat o bere la doză de 1L într-o pungă de hârtie și-am tot mers, iar când s-a termiant, am mai luat una. Totul era ok, atâta tot că la un moment dar era bine dacă o luam la stânga, dar am luat-o la dreapta într-o intersecție. O oră mai târziu mi-am dat seama. Cel mai frumos moment a fost când acolo era 23 și acasă tocmai se făcea 24 și m-a sunat mama și tata. Le-am făcut un live și le-am arătat unde am ajuns.

În 25 am luat avionul, în 26 am ajuns, în 27 eram la lucru. A fost o aventură perfectă, una prea mare și mi-e frică să nu uit din ea sau să nu mă bucur cât ar trebui. A fost ce mi-am dorit și am făcut-o pentru că așa am visat eu într-o noapte. Și la anul, sper să umplu iar o mașină de oameni și să ne plimbăm și mai mult. născut pentru a reuși!