De la doi ani jumate până la trei ani jumate, 2025 a fost un an destul de plin pentru Grigore. Pentru mine a fost un rollercoaster emoțional, dar cred că el s-a distrat destul de bine. Nu există un top sau o ordine anume, pentru că anul ăsta parcă n-a vrut să ia deloc pauză.
Nu cred că e o surpriză când spun că și 2025 a fost un an bun pentru tractoarele lui Grigore. Ne-am oprit la fiecare din ele să discutăm, să vedem ce poate face și cât de mare sau mic e. N-am ratat unul, iar de câteva ori, efectiv ne-am întors din drum ca să facem o pauză și să ne uităm. Le-am salutat dimineața în drum spre grădiniță și am făcut poze cu orice ocazie. Nu pot zice că am o explicație clară la fascinația pentru tractoare, escavatoare sau utilaje în mod general, dar cel mai probabil nu-s singurul tată de băiat care are o cutie plină acasă cu tot felul de modele. Partea faină e că îmi place și mie să mă joc și atunci trece timpul mai bine.
Fiind primul copil, Grigore s-a bucurat din plin de călătorit iar anul acesta nu a fost o excepție. Am mers împreună în Italia și „m-a ajutat” cu indicații despre cum să conduc o mașină manuală. La mare a descoperit că înghețata e defapt mai bună decât nisipul și s-a distrat destul de fain. Apoi când am avut delegație în Norvegia am mers toți împreună ca să fie mai distractiv. În timpul zilei eu eram la birou, dar după ce terminam cu lucrul, mergeam să vizităm părculețe și alte locuri din oraș. Cazarea unde am stat deși era într-o locație excelentă, probabil era nu pic prea „frumoasă” cu pian, chitară și tot felul de ornamente. Seara înainte de somn, mai primesc ocazional cerere să îi spun povestea de „cum am fost în Italia”.
Dintre toate, poate grădinița este cea care a generat cele mai multe bătai de cap, asta pentru noi, că Grigore a fost destul de relaxat, poate prea relaxat. Am început anul la creșa inițială și părea că totul e bine. S-a acomodat cu somnul, mânca bine în timpul zilei și cunoștea copiii, chiar și din alte grupe. Lucrurile s-au schimbat când a început să muște alți copii. Știam că e vina lui, ne-am cerut scuze și am încercat să căutăm soluții. Părea că există niște înțelegere și că o să lucrăm împreună să rezolvăm. În cele din urmă a fost înțelegere până ce nu a mai fost și ne-au spus ca că trebuie să ne mutăm pentru că nu prea mai aveau idei cum să abordeze situația iar ceilalți părinți erau cam supărați.
Am găsit destul de ușor/repede o altă grădiniță în apropiere unde ne-au spus să stăm liniștiți că ei știu cum să se descurce cu astfel de comportamente. Noi le-am spus că suntem acolo să cooperăm și să ajutăm cum putem, iar la Grigore i-a plăcut că erau mașini afară. Tranziția nu a fost foarte grea, i-am povestit că la grădinița veche s-a stricat poarta și că vine domnul Eugen (meșterul de acolo) să o repare. Părea că începe să își facă prieteni și să se așează lucrurile, dar după vacanța de vară s-au mutat prietenii lui în altă grupă și a rămas cu „cei mai mici”. Nu a trecut mult timp și iar au apărut „accidentele”. Am încercat mai multe variante dar și aici a fost înțelegere până ce părinții au cerut o schimbare și din nou am fost anunțați că trebuie să schimbăm. După două grădinițe private, am zis să încercăm una de stat unde dacă sunt mai mulți copii, poate o să se integreze și Grigore mai bine. Am luat lista de grădinițe care erau mai aproape de biroul meu și le-am sunat în ordinea distanței. Planul era că prima care ne răspunde și are loc liber, acolo îl ducem. Am avut (foarte mare) noroc și am prins un loc liber la o grădiniță aproape de centru.
Sunt deja vreo trei luni de când Grigore e la noua grădiniță și se simte foarte bine aici, are prieteni se joacă frumos și totul e ok. Glumesc, nu e totul 100% perfect, dar măcar aici educatoarele pot și știu să se descurce. Și are prieteni cu care se joacă, strigă și se bucură împreună. Și dimineața când intră în clasă strigă tare „neațaaaa” ca să știe lumea că începe distracția 😆. Iar într-o dimineață când am ajuns mai târziu și a ratat masa cu ceilalți copii, ne-a văzut doamna îngrijitoare când îl schimbam – „ce faci Grigore? ai mâncat? hai cu mine să mâncăm”. Și ziua a mers mai bine și n-am mai fost stresat că ne-am trezit prea târziu.
Trezirea nu-i cea mai ușoară și nu cred că o să fie prea curând, mai ales că avem un traseu de optimizat dimineața. 5 minute dacă pornim mai târziu, întârziem poate 10 minute sau chiar mai mult. Încercăm să evităm aglomerația, avem niște străzi exacte pe unde trebuie să mergem și nu ne mai abatem de la drum. Ca să mă asigur că nu pierdem prea mult timp la îmbrăcat, varianta care funcționează cel mai bine e „mita”. Știe că am bombonici în mașină și că primește una doar când pornim și atunci reușim să ne organizăm mai eficient. Mergem cu mașina până undeva aproape de biroul meu iar de acolo pornim pe jos. Evident că mai vrea în brațe, dar înțelegerea e că îl duc doar dacă îmi zice o poveste bună… și de cele mai multe ori chiar merită.
Drumul spre casă e și el o aventură pentru că nu avem un plan, nu mergem cu mașina, vrem doar să mai pierdem vremea și să ne plimbăm pe cât de mult posibil. De ceva vreme a descoperit magazinul de condimente și a devenit unul din principalele puncte de oprire pentru că pe lângă condimente acolo mai sunt și bomboane la kg. Și înțelegerea e că luăm trei pentru că el are trei ani. Dar dacă se nimeresc să fie mai multe zile consecutive când trecem pe acolo, atunci intrăm în negocieri să luăm mai puține. „Luăm doar una”, „Vreau trei”, „Doar una”, „Două”, „Am zis doar una”, „Uite cum facem tati, una mie, una la mami și una la Silvia”. Și tot timpul mă gândesc la faza din Filantropica „Mâna întinsă care nu spune o poveste… ” și trebuie să apreciez că se zbate un pic, negociază, vine cu variante. Că dacă doar plângea, probabil îmi era mai ușor să nu mergem acolo, așa dacă vine cu argumente trebuie să discutăm și să vedem cum facem.
De cele mai multe ori drumul spre casă include și o oprire pe la carmangeria Moldovan pentru o supică sau niște mici și cârnăciori. La începutul anului împărțeam o ciorbă, acum suntem fiecare cu bolul lui. Apoi dacă suntem în zonă mai trecem și pe la Lidl unde știm că trebuie să luăm chiflă și covrig. Iar de acolo pornim pe jos până acasă. Nu-i o plimbare lungă, dar avem timp să mai povestim chestii, să mai vedem una alta și să facem niște mișcare după ce mâncăm. Ultima parte din an a fost chiar foarte faină din punctul ăsta de vedere pentru că am creat o conexiune foarte puternică împreună.
Pe final de an am început să-l pregătim pentru venirea Silviei în familie. Am înțeles că acesta poate să fie un moment mai dificil pentru el așa că am vrut să-l includem și pe el în tot procesul de la început astfel încât să nu se simtă exclus. Și-i place foarte mult, și vine să o îmbrățișeze, vrea să o țină în brațe, iar înainte de somn îi spune tot timpul noapte bună. Pentru primele ~50 zile aș zice că e un început destul de bun, vedem noi cum o să fie mai târziu când încep să se cerete de la jucării.
A fost un an plin pentru Grigore. „Trece repede timpul” tinde lumea să zică, dar mie nu mi se pare chiar așa. S-au întâmplat destul de multe anul acesta, dar cu bune și rele anul a fost chiar ok. La final tot ce contează e ca le să se distreze, în rest rezolvăm noi ce e de rezolvat.
