din SUA

  1. când am fost în SUA

    noiembrie 14, 2017 by Andrei Sălăgean

    În 2010 am fost cu work and travel în SUA dar m-am întors mai repede ca să îmi dau o restanță și deci n-am apucat să vizitez. De când am ajuns în Romania, tot ce m-am gândit a fost că aș face bine să învăț, „să-mi placă cartea” și să mă întorc cândva, să-mi iau revanșa. Aveam un plan, unul diferit, dar l-am adaptat.

    M-am hotarat azi si mi-am propus ca pana la 30 de ani sa ajung sa traversez SUA cu masina de la Vest la Est intr-un roadtrip. Mai e cineva interesat?

    Posted by Sălăgean Andrei on Friday, August 22, 2014

    Anul trecut în toamnă mi-am luat viza, pe sfârșit de iarnă și-a mai luat-o un prieten și la începutul primăverii am cumpărat biletele de avion. Între timp am mai convins o prietenă mai veche să ni se alăture și aventura era completă, vorba aia, „planul e făcut, sunt gata să-l execut”. Ajungeam în Chicago, lucram remote 3 săptămâni, timp în care mai vizitam una alta iar după porneam într-un roadtrip legendar spre San Francisco. Ca să fie totul complet, s-a întâmplat că ziua mea a picat fix în ultimele zile de stat acolo. A fost mult prea puțin pentru ce am vrut dar scurt pentru cât de lung a fost. Au fost și câteva momente geniale acolo, după cum ar zice un prieten, #cevadevis.

    Chicago. Aici am stat 3 săptămâni! Am cunoscut oameni noi, am văzut un oraș foarte fain și ne-am minunat de fiecare moment. Ne-am bucurat de Corona, la fel cum te bucuri aici de Ursus în Infinity și am verificat pizza lor faimoasă. Pentru cunoscători, eu am avut și minunata ocazie să conduc pe acolo, mașină nice, automată, am dus-o până pe la 90 mile/h și trăiesc să vă zic povestea. Prima săptămână fusul orar a fost un termen destul de abstract dar apoi ne-am adaptat, iar eu am stat aproape 4 săptămâni cu o ureche înfundată. Am vizitat orașul cum am putut noi mai bine și am gustat cea mai bună pizza, nu cea locală, la un dinner de lângă oraș. Nu m-am putut abține și am făcut și un grătar… pe balcon, literalmente.

    Meciul de baschet. Am primit indicații că musai trebuie să merg la un meci de baschet și s-a ivit ocazia unică să văd Chicago Bulls cu Cleveland Cavaliers. Am luat și eu un bilet mai accesibil ca preț și apoi mi-am găsit un loc bun ca un român ce sunt. A fost spectacol total! Nu știam la ce să mă aștept și am rămas wow. Diferența principală e că oamenii nu merg la meci să facă ei spectacol pentru echipă, să își susțină echipa la greu, să sufere, să se bucure, să fie dramatism. Lumea merge acolo să primească specatacol și pe tot parcursul meciului și cu fiecare întrerupere o să primești mult și bine. Am rămas puțin uimit când la pauză a fost concert Ja Rule iar când LeBron a ratat doua aruncări libere, TOATĂ sala a primit sandwich gratuit la un magazin. Chicago a câștigat, îmi era indiferent, dar meciul a fost extraordinar.

    New York. Într-un weekend prelungit ne-am luat bilete de avion și am mers în New York. Vizitam cât puteam și ne întorceam. Ca-n filme, clădiri mari, lume multă, aglomerație mare, oameni care vând diverse la orice colț și cartiere dubioase. Singura scăpare e parcul mega nice din centru. Offtopic: nu aveam o părere foarte bună despre musical-uri, mi se păreau gay și nu înțelegeam ideea de a cânta și a juca în același timp. Totuși, am făcut cumva și mi-am luat bilet la Miss Saigon. Am rămas prost! Vă explic, povestesc, gesticulez live, că-i mai interesant. Concluzia e că dacă mai ajung pe acolo, musai să mai văd ceva.

    Drumul lung și mâncarea bună. Pe 13 aprilie, la prima oră am închiriat o mașină și am pornit la drum. Trebuia să trecem prin Mount Rushmore, Yellowstone, Las Vegas, Grand Canyon, Los Angeles și să ajungem în San Francisco până pe 24, iar în 25 aveam avion spre casă. A fost un drum mai lung și mai interesant decât mă gândeam. În prima zi am făcut 1449km, din Chicago până în Rapid City, dar am uitat de tot când am ajuns să mâncăm. Eu eram resposabil de cazări, iar ceilalți de localuri and stuff și cumva am ajuns la un restaurant cu specific texan. Mi-era foame, mi-era sete, am luat ce-mi poftea inima mai tare. E posibil să fi fost de la foame, dar în seara aia am mâncat atâta de bine că îmi venea să adorm acolo. Niște costițe excelente și o bere care să le ude după au făcut din mine un om fericit. Dacă mai trec acolo, o să mă opresc din nou și mănânc de două ori dacă se poate.

    Marele. Din nefericire, am prins Yellowstone închis, cu toate că afară parea soare și bine, înăuntru era zăpadă care acoperea toate drumurile. Am dat skip și am ajuns în Las Vegas, am băut bere pe stradă ca tot omul în Vama Veche și am pierdut niște că bani că aia nu e așa greu. Și-apoi am ajuns la Grand Canyon. Puține-s cuvintele care pot descrie cât de încântat am fost. Era mare, mult, imens și fără capăt. N-am apucat să-l vedem la drumul dus așa că la întoarcere am ocolit și am mai trecut încă o dată să îl vedem mai bine și dimineața. Musai să mă întorc să mai văd locul acela.

    Ziua mea. Am trecut și de Los Angeles cu ai lui boschetari, am văzut coasta Pacificului și am ajuns într-un final în San Franscisco. Ziua de 24 (din Ro) m-a prins plimbându-mă aiurea în stil caracteristic, google zice c-am făcut cel puțin vreo 30km pe jos. Am văzut și Golden Gate, am făcut poze și-am luat-o spre oraș. Mi-am luat o bere la doză de 1L într-o pungă de hârtie și-am tot mers, iar când s-a termiant, am mai luat una. Totul era ok, atâta tot că la un moment dar era bine dacă o luam la stânga, dar am luat-o la dreapta într-o intersecție. O oră mai târziu mi-am dat seama. Cel mai frumos moment a fost când acolo era 23 și acasă tocmai se făcea 24 și m-a sunat mama și tata. Le-am făcut un live și le-am arătat unde am ajuns.

    În 25 am luat avionul, în 26 am ajuns, în 27 eram la lucru. A fost o aventură perfectă, una prea mare și mi-e frică să nu uit din ea sau să nu mă bucur cât ar trebui. A fost ce mi-am dorit și am făcut-o pentru că așa am visat eu într-o noapte. Și la anul, sper să umplu iar o mașină de oameni și să ne plimbăm și mai mult. născut pentru a reuși!

    Posted by Sălăgean Andrei on Wednesday, April 12, 2017


  2. Când mi-am luat viza

    decembrie 7, 2016 by Andrei Sălăgean

    Era vorba aia cu visele care devin realitate, fix așa s-a și întâmplat. M-am trezit într-o dimineață și visasem că eram în America și mă plimbam pe ceva străzi din Miami și era mega nice. N-am mai putut să adorm la loc să continui visul așa că am stat și m-am gândit cum ar fi să îl transform în realitate.

    Am ajuns la lucru și pe drum tot la asta m-am gândit. Cum ar fi să merg iar în state, dar de data asta să nu mai lucrez și doar să mă relaxez și să vizitez. Am cerut voie de la lucru dacă pot lipsi mai mult și s-a rezolvat. Planul era să stau 4 săptămâni acolo, 3 lucrez remote și una doar pentru distracție. Apoi am întrebat și acasă dacă „mă lasă” să plec și am primit și de acolo acceptul. Următoarele zile mi-am depus actele ca să îmi fac pașaport nou. Planul începea să prindă contur.

    Trebuia să încep documentarea pentru viza. Am avut noroc că am dat peste un blog în care o tipă povestea cum a decurs experiența ei și de ce acte aveai nevoie. În mare parte nu-i rocket science, dar ți se poate întâmpla să ai probleme cu site-ul dacă se decide random că poza ta nu e bună. Se rezolvă ușor dacă încerci un pic mai tarziu. Evident o să trebuiască să promiți că nu ești terorist și că nu ai planuri malefice odată ce ajungi acolo. Am făcut planificare de interviu și mă pregăteam de ziua cea mare.

    Am fost minunat de faptul că este avion Cluj-București care face doar o jumătate de oră și la preț e mai ieftin decât trenul. Scria foarte clar pe site că nu ai voie cu electronice în incinta ambasadei, dar cineva îmi spusese că sunt ceva dulapuri și le poți lăsa acolo. Avionul ajungea dimineața și pleca seara, așa că mi-am luat laptopul la mine să am cum să mai pierd vremea. Am ajuns acolo și așteptam să îmi verifice programarea. Se uită la mine și mă întreabă de electronice. Îi zic de telefon, apoi se uită la ghiozdan și mă întreaba de laptop/tabletă. Când îi spun de laptop, se uită la mine și îmi zice că n-am voi cu el înauntru… „ok, încerc să rezolv”. Se uită la mine și parcă neavând încredere în mine îmi zice că nici nu am voie să îl las random pe acolo nesupravegheat.

    Trebuia să fac ceva cu laptopul. Era o variantă cu un magazin din apropiere dar care se deschidea doar peste vreo 2 ore. Mai era și un METRO undeva mai departe și probabil îl puteam lăsa acolo, dar nu era sigur. Mă gândeam că poate îl las în mașina la unul din jandarmii de acolo apoi mi-am dat seama că nici nu are rost să încerc. Așa că … m-am apucat să mă plimb prin zonă … să scanez zona să văd că e gol pe acolo … și că nu se uită nimeni la mine … și am luat ghiozdanul și l-am lăsat într-un gard viu mai mare. Dap, asta chiar s-a întâmplat!

    Eram înauntru și așteptam să mă cheme la interviu. Oamenii aveau emoții de ce o să îi întrebe, eu tot ce speram era să mai găsesc laptopul acolo când mă întorc. Discuția a mers lejer, mi-a zis că mi-a fost aprobată viza, nici nu am mai întrebat pe cât timp că deja mă grăbeam să mă întorc și să îmi iau ghiozdanul din boscheți. L-am găsti ok, m-am liniștit și-apoi am început să sun lumea să le dau și cealaltă veste bună.

    Acuma am viza, trebuie să finalizez doar planurile. O să fie fain 🙂


  3. 2010 (II)

    ianuarie 11, 2011 by Andrei Sălăgean

             Si dupa cum ziceam ultima data, mi-am facut bagajele si-am plecat in America. Mai bine de doua luni am facut o gramada de lucruri de care sunt mai mult sau mai putin mandru. Off, off !
             Am vandut inghetata, suc, am preparat cannoli iar in timpul liber învârteam niste pizza. Aproape o luna am dus-o tot asa pana cand, „m-am plictisit” si am inceput sa vand haine, crabi, umbrele, scaune, țigări si de ce nu bomboane. A fost experienta vietii mele sa lucrez cu un american-evreu, fost român: combinatia perfect. Dar lucrul imi ocupa doar o mare parte din timp, asa ca cel mai mult conta ce faceam in restul timpului.
             Cu vreo trei saptamani inainte sa plec am inceput sa realizez cat de mult conteaza pentru picioarele mele, drumul facut in fiecare dimineata pana la lucru si statul in picioare. Astfel m-am decis sa „gasesc” o bicicleta. Si cand zic sa „gasesc” ma refer la metoda internationala de a gasi ceva si nu la cea „rommă”. Si-am dat de un bmx ruginit „ca frunezele toamna”(dic!). Si m-am plimbat cu bicicleta aia pana ce-a facut explozie. Era cam ca si asta numai ca nu asa de nouă. Am avut niste aventuri cu ea de si acuma imi curge o lacrima cand imi amintesc. Prin ploaie torentiala, prin soare, cu politia in spate, cu fata în față pe ghidon. Si tot m-am câcat pe mine o data cand duceam pe cineva in fata si m-a depasit politia si s-a oprit la 100m in fata mea. Din fericire s-au dus sa certe niste pescari. Ooooo da!
              Si intr-o dimineata cu bagajele pline dar fara sa stiu cat cantaresc m-am imbarcat intr-o duba si-am pornit sprea aeroport. Aici am mai schimbat dintr-un geamantan in altul ca sa incapa toate lucrurile si sa nu mai trebuiasca sa platesc in plus s-apoi m-am indreptat acasa catre draga mea România. Si dupa aproape o zi de stat in fund am ajuns in Budapesta unde spre surprinderea mea…


             Si odata ce am ajuns acasa am zis ca trebuie sa ma apuc de invatat pentru ca acesta ar fi cam cel mai frumos lucru de facut. Si-am mers sa recuperez ce am pierdut in vara, examenul la MS. Din pacate nu a mers din prima, numai din a doua. Vedeți măi! dl. profesor chiar tinea la noi, i sa facut dor de noi si a vrut sa ne vada de mai multe ori. Si din cauza asta tot o treaba am avut la camin. Nu singur, pana la urma am rezolvat-o si pe asta, ca deh, sunt „Născut pentru a reuși”. Si cand se mai linisteau apele, a inceput faculta. Si apoi a venit BEC-ul unde am zis sa ma „leg la cap” si am fost ales responsabil de marketing. Si foarte fain a fost. Nici n-am clipit bine ca a venit vacanta. Lucrurile deja erau aranjate. After BEC party, Christmas Party, mersul la colindat si revelionul. Si nici aici nu a fost asa de simplu ca le-a trebuit la profesorii ăștia „rai” sa ne lase tema in vacanta. Numai cand eram in clasele 1-4 primeam tema in vacanta. Dar de revelion am fost pe un vapor, pe Bosfor, intre Europa si Asia… asa mai merge parca.
             Si atunci cand nu admiram de la balustrada cum „apa” se loveste de apa, stateam si ma uitam la cer si ma gandeam la ce an am avut. Un an fain, un an plin, un an in care am fost pe 3 continente. Am facut multe de toate, n-am mai scris eu despre toate din diverse motive dar sigur o sa mi le amintesc peste ani. 2010 a trecut, să vină 2011!


  4. , ș-am vândut.

    octombrie 16, 2010 by Andrei Sălăgean

    Din episodul anterior, citeste aici. Deci deja incepea babacul sa ma enerveze. Si imi pregateam un plan, si un spici care sa il spun asa tare si raspicat si cu scuipat sarind din gura mea de parca as fi fost turbat. Si eram gata, gata sa il pun in aplicare cand, influentat si de altii, m-am razgandit.
    Si acela a fost momentul in care am devenit PRO. PRO, nu de la prost si nici de la pro tv, ci de la professional. In continuare ma enerva șăfu, dar tipul cu care mai lucram si care era de la inceputul verii mi-a spus simplu: be patient! don’t get upset. Si de acolo incolo cand incepea sa bata din gura eu intram in stand by, mi-l imaginam pe mute si-mi vedeam de treaba. Modest fiind mi-am dat seama ca eram prea bun ca sa ma dea afara, plus ca deja era cam tarziu sa ia unul nou.
    Am inceput sa vand din ce in ce mai bine. Dadeam deal-uri bune in stanga si in dreapta. Nu-i lasam sa plece de nici o culoare. Fraza mea preferata era: „But the best part about this T-Shirt / Sweater is that is made of 100% cotton so it will definitively shrink.” Astfel ca lumea venea dupa un M, eu le dadeam un L, nu conta ca era manecile mai lungi… intrau ele la apa. Dar daca le trebuia M si aveam numai S atunci nu se mai micsora asa de mult, poate chiar deloc. Si nimic nu se compara cu broderia, aia da calitate, deci trebuie sa va cer putin mai mult…
    O alta strategie interesanta era metoda „Captain Obvious„. Cand cineva era interesat de ceva anume ma apropiam incet si-i intrebam „va uitati la un tricou?” / „va uitati la un hanorac” / „va intereseaza o narghilea” s.a.m.d. Si cu toate ca 80% din intrebarile mele incepea cu „[Are you] looking for …” 80% din raspunsuri erau „Just looking”, ca deja de la un timp te zgaria pe ochi cand auzeai.
    Dar la ce sa te mai astepti cand tu vinzi un rechin intr-un borcan cu formol si lumea vine si te intreaba daca mai traieste. Acuma hai sa fim seriosi! Totusi! Totul bine si frumos pana cineva vine si ma intreaba daca, rechinul, mai creste…

    Si cand incepea sa imi placa de o americanca, o trebuit ea sa vorbeasca. Adevarul e ca pe mine m-a mancat undeva sa o pun sa ghiceasca din ce tara vin, am precizat totusi ca sunt din Europa. Raspunsurile au curs gârlă, mai ceva ca numerele la Bingo. S-a inceput mai timid cu Noua Zeelanda… ca apoi sa ajungem la Germania, care e bine daca stai sa te gandesti pentru ca macar e din Europa. Din pacate a continuat cu Berlin. A venit apoi randul la Cehoslovacia, care e bine, pacat ca e doua tari. Dar Fail-ul nu se opreste aici. M-au pus pe mine sa ghicesc ce varsta aveau si am inceput cu 18, 19… 20? Hopa! aveau 15, 16 si 17 ani. Si te mai miri de ce sunt asa de multi pedofili in America!
    Una peste alta era fain la lucru. Era fain cand vorbeai cu clientii, le aratai un laser pușcat si le ziceai ca poate merge pana la 5 mile. Ca-i foarte puternic de ajunge sub apa si daca-l invarti face niste luminite. Si cand le ziceam ca ăsta e defapt laser verde ii dadeam pe spate. Cu bune si cu rele a fost fain si daca ar fi sa fie as mai face-o dar nu mai mult de o zi, imi ajunge statul in picioare. Ca vorba aia, „noi să fim sănătoși!”. Întrebări?


  5. despre ce-am lucrat eu în usA

    octombrie 14, 2010 by Andrei Sălăgean

             A fost cea mai interesanta experienta din ultimii ani. Interesant, ciudat, diferit si nice in acelasi timp. Dar inainte de toate as dori sa spun doua vorbe despre „persoanele de religie mozaica”.
             Cu totii auzim si spunem bancuri cu evrei. Si radem, si ha ha ha si tra la la, dar adevarul e ca e cam ca si la blonde. Doar 1% sunt bancuri, restul sunt intamplari adevarate. Precum bestiile insetate dupa sange, precum vegetarienii dupa salata iar plusul spre minus… asa si ei dupa bani. Si nu orice bani, doar acel tip de bani care sunt „mai multi”. Vara aceasta am avut ocazia sa lucrez si cu un evreu, asta dupa scotianul de la inghetata.
             Tipul era ok, era roman „plecat” in Israel cam prin 61 si apoi ajuns in America pentru ca… „acolo-s banii, pu#a!„. Si eram eu la inceput, om la facultatea de calculatoare ajuns cica vanzator de haine. Si trebuia sa ma pricep cat mai repede ca altfel gasea pe altcineva. Primele reguli erau simple: nu stai cu mâinile-n sân sau în buzunar, si miscare, miscare si iar miscare. Trebuia sa merg sa stresez fiecare client, sa-l intreb ce mai face? si apoi sa vad care-i treaba. Nu a trecut mult si am inceput sa primesc reclamatii de genul: „Andrei! eu nu am nevoie de statui, de ce stai acolo ca mortul? du-te si vezi ce le trebuie”. Sau odata a trecut un tip asimptotic cu intrarea de la magazin si si-a slobozit ochii 1 secunda in magazin. Numai ca eu amatorul nu am avut timpul de reactie necesar sa-l „agăț”, sa-l trag la noi sa cumpere ceva. Era numai vina mea ca lumea nu cumpara.
             In mare parte noi ne bazam pe discount-uri, asta a fost cam a doua lectie. O lege nescrisa zicea sa las nu mai mult de 10%, insa… m-a pus dracu sa calc odata pe bec si sa ma scap putin mai mult. Ajunge doamna la casa, comunica pretul tocmit cu mine, ăsta face niste ochi ca niste țeline dar nu zice nimic si incaseaza. Apoi fereasca Sfantu ce o facut cu mine dupa ce o iesit aia din magazin. Incepand de la „Tu crezi ca eu fur marfa asta? Eu iau marfa asta doar sa o dai tu mai ieftin?” apoi la „Da ce, e magazinul tau?” si culminand cu „Tu vrei sa imi sabotezi afacerea?”. Ba a mai fost inca o data cand pe nu stiu ce hanorac era un pret mai vechi si mai mic… si a fost nevoit sa vanda asa. Din nou eu eram cel care strica afacerea, care il ruina, care il sabota. Aproape la fel de nasoale erau zilele in care nu venea lume pe la magazin… pentru ca pur si simplu nu venea. Atunci era chiar numai vina mea ca ei nu cumpara; in viziunea lui un vanzator bun vinde chiar si celui care nu vrea sa cumpere ceva. Si atunci vine marea intrebare, daca era asa de naspa si asta ma tot freca la gonade, de ce am continuat eu sa lucrez pentru el? Insa aceasta in episodul urmator!

    To be continued…