1. Anul 2012 (5-8)

    28 decembrie, 2012 | Andrei Sălăgean

              Cu stopul din Polonia.Imediat după ce am terminat sesiunea, mi-am făcut bagajul și am plecat spre Cracovia într-o mică vizită la Mery. Una din condiții era ca la întoarcere ea să vină cu mine la Cluj. Drumul dus l-am făcut în aproximativ 15 ore, la întoarcere ne-am decis să plecăm în aventură așa că am luat stopul. Ne-am lungit pe parcursul a 3 zile dar până la urmă am ajuns. În ultima zi am pornit dimineața de pe la 10 din Kosice iar seara la 11-12 am ajuns în Cluj. În această călătorie am învățat cât de bine e să ai prieteni peste tot.

             Despre oameni.Am ajuns să fiu HR la BEST Cluj-Napoca și am văzut ce înseamnă să lucrezi cu adevărat cu oamenii. Nu pot să zic a fost șoc pentru mine dar nu mă așteptam să fie așa. Am văzut cum e să fi, sau să ai impresia că ești susținut de anumite persoane, iar în momentul următor când treci peste părerea/opinia lor să fie împotriva ta. Oamenii pot fi schimbători, dar eu am învățat că am două urechi, pe una intră și pe cealaltă iese.

             Sex interesant.S-a nimerit anul acesta, așa prin toamnă, să „fiu obligat” să folosesc unele locuri mai ciudate sau neadecvate pentru momentele mele intime. Nu știu cum?, când?, dar știu de ce?, pentru că nu mai erau camere libere. Partea faină a fost că s-a întâmplat în două seri consecutive, partea nu așa de faină e că în a doua seară o prietenă aproape că a dat peste mine… N-a contat ca era noapte sau că se lumina de ziuă, că era rece sau era cald, că stăteam incomod sau nu, momentul l-am trăit la maxim. Am învățat că dacă întâlnești persoana potrivită, poți face lucruri interesante.

             Unu cea, altu hăis.Un moment hazliu mi s-a întâmplat acum spre sfârșitul anului, chiar în decembrie. A fost hazliu pentru că până și eu am râs după de mine. Deci am reușit contr-performanța, treaz fiind, să-mi zic în cap una și eu să fac total opusul în același timp. Am realizat că sunt lucruri mai puternice decât mine și nu mă refer la vicii. Am învățat că locul de unde îmi iau eu putearea, poate fi chiar mai puternic decât mine, iar acest loc se numește scorbaciu fermecat.


  2. Anul 2012 (1-4)

    28 decembrie, 2012 | Andrei Sălăgean

             Frigul de pe lume. Așa s-a nimerit anul acesta că în două dăți am reușit să rabd frig ca un erou. Doar iarna, prima dată la începutul anului în februarie în Timișoara și acum în decembrie în Budapesta, frigul a reușit să mă surprindă și să mă facă să înțeleg cât de importante sunt izmenele. N-a fost frumos, m-am adăpostit unde am putut, am reușit să trec peste, dar nu vreau să mai trăiesc astfel de experiențe. Am învățat că vara te poți ascunde mai ușor de căldură decât iarna de frig.

             Un prieten foarte bun. Primăvara aceasta am cunoscut-o pe Mery, când am participat amândoi ca și co-organizatori la EBEC în Iași. O fată foarte nice, cu care mă înțeleg de minune și râd cu orice ocazie. Deși ea e din Cracovia, Polonia, de atunci am reușit să fac două vizite până acolo și a fost foarte frumos. Fraza care ar caracteriza-o poate cel mai bine ar fi „Be nice to people”. Momentan ne-am antrenat într-o provocare pentru funcțiile noastre, ea ca RA (Regional Advisor) iar eu ca HR, amândoi vrem să facem o treabă awesome. Am învățat că pentru un prieten bun, distanța nu contează.

             Epic win. Media 8 pe primul semestru, media 8 pe al doilea semstru, asta înseamnă bursă și mai exact 280 lei pe lună. Anul acesta am reușit! după multe lupte cu materiile nenorocite, am atins și eu pragul magic și am luat bursa vieții. Doi ani la rând am fost la limită, am fost foarte aproape, nu m-am dat bătut și uite că până la urmă s-a întâmplat. Am fost așa de fericit că instant am simțit nevoia să fac „ceva”, așa că „am plecat în aventură”, prima dată în Podgorica iar apoi în Cracovia. Am învățat că premiul e cu atât mai bun cu cât te bați mai mult pentru el.

             Președinte?. Poate cel mai frumos moment al anului a fost acela când am candidat ca să devin președinte BEST Cluj-Napoca. Atunci am simțit eu că sunt „Născut pentru a reuși”, am dat ce-am vrut eu să fie cel mai bun din mine. Știam că nu va fi ușor, dar nici nu va fi greu, știam că totul se termină în 1-2 minute, totul este decis de niște oameni.Ei bine nu am ieșit președinte, pe moment pentru vreo 2-3 minute am fost puțin supărat pe mine, apoi mi-a trecut. La sfârșitul acelei zile am învățat că pentru mine nu e neapărat important să câștig atâta timp cât „reușesc„.


  3. Summer course 2012

    10 august, 2012 | Andrei Sălăgean

             Cum Calsberg e probabil cea mai bună bere din lume, Summer Course-ul e probabil cel mai tare eveniment din BEST. Mie îmi place cel mai mult, iar cel de vara aceasta a fost de neuitat.
             La fel ca și anul trecut, am stat două săptămâni în cămin alături de 22 de participanți + încă doi coorganizatori din Europa și am făcut ce-am făcut și ne-am simțit bine. Cum așteaptă „oamenii mari” concediul și cât de bine se simt ei atunci, așa de bine m-am relaxat și m-am distrat și eu în aceste două săptămâni. Seara internațională, cartoon și hawaii party, ziua românească și nunta de seară, pub crawling și ieșire în munții Padiș au fost doar câteva din activitățile la care m-am simțit bine. Toate au fost speciale în felul lor, fiecare îmi aduce aminte de un lucru sau altul sau mai multe. Fiecare zi și seara a avut istoricul ei, care doar m-a făcut la final să îmi pară rău că se termină evenimentul. Dintre toate, o țâră mai interesant a fost savage trip-ul.
             Vineri după-masa ne-am îmbarcat vreo 60 de oameni într-un autocar și am pornit spre IC Ponor. De acolo urma să ne ridice alt transport și să ne ducă până în Poiana Glăvoi, la grajduri. Am cântat pe drum, am suferit alături de șofer care ne-a dat puține emoții cu alți șoferi dar până la urmă am ajuns. Era ora 22 și noi am aflat că, surpriză, nu mai are cine să ne ducă din IC Ponor. S-a rezolvat între timp de niște mașini dar erau în principiu pentru participanți. La ora 22:30, împreună cu încă vreo 20 de oameni am pornit pe jos în speranța că o să ne ridice și pe noi cineva, mai târziu, de la mijlocul drumului măcar. Tot făceam calcule cam cât timp ne-ar lua, unii ziceau de 2 ore jumătate, aproape 3. Știam că e mult de mers dar… nu prea aveam ce face. Eu aveam noroc că aveam un rucsac mai ușor, cu mai puține lucruri în el, alții aveau mai multe. Dupa vreo jumătate de oră ne întâlnim cu un jeep și-i zicem unde vrem să ajungem noi. La care se uită nenea la noi, se uită la ceas și zice: „-Dacă ajungeți la 3-4 să fiți mulțumiți…”.
             Fără să ne pierdem curajul, cu poftă de viață, cu cerul senin și o adiere a vântului numai bună am continuat să mergem în noapte pe drumul acela. Pe parcurs, grupul s-a mai despărțit, fiecare după ritmul lui. Unii dintre noi au mai prins mașini, restul am continuat să mergem. Mai auzeam câini de la stâne, opream frontala, făceam 2 minute pauză iar apoi continuam. Trecuse de mult de ora 12 și noi tot mergeam. Mai trecea câte o mașină, mai întrebam cât mai avem dar aproximările… să zicem doar că nu erau cele mai bune. Ca să ne simțim mai bărbați mai ascultam din când în când melodia ACEASTA.
             Pe la 3 jumătate, după 5 ore de mers, am făcut 29 de km și am ajuns la destinație. Corturile erau puse, aproape toată lumea era ajunsă și stătea în jurul unui foc de tabără. Am luat o bere, două, am cinstit cu lumea și apoi am mers la somn că nu mai puteam. A doua zi ne-am trezit de la caii sălbatici care se plimbau mult prea liber printre corturile noastre. De frică să nu ne calce unul în cort, n-am mai putut adormi. Pe la amiază am făcut un gulaș și-am mâncat tare bine. Seara mi-am propus să stau treaz până la răsărit. Dar viața bate filmul pentru că îmi zicea cineva că în viață nu-i ca-n fotbal, așa că după ce la un moment dat m-am oprit în mijlocul discuției și nu știam despre ce vorbesc, m-am dus la somn, cred că eram obosit, nu mai știu. A doua zi trebuia să ne întoarcem. Cum nu mai aveam chef de încă 30 de km de mers pe jos, am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit și-am găsit o basculă. Și ne-am întors toți în remorcă la o basculă. No ăsta da savage trip!
              Restul săptămânii a fost și el tot la fel de interesant. Am cântat și am dansat și a fost bine până în ultima seară. Mai greu a fost când a trebuit să ne despărțim și să plecăm fiecare la casa lui. Dar ca să îmi promit că va fi bine, le-am zis „À bientôt!” și nu „Au revoir!”


  4. Planuri pentru 2012

    10 ianuarie, 2012 | Andrei Sălăgean

    1. Să iau bursă pe ambele semestre la facultate.
    2. Să învăț să cânt la chitara.
    3. Să fac ceva memorabil, în BEST, în sensul bun al cuvântului.
    4. Big-East Trip – Până în Moscova și înapoi, cu trecere prin Moldova, Ucraina, Rusia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia și acasă.
    5. „Să returnez scorbaciu’ „.

  5. despre 2023

    1 ianuarie, 2024 | Andrei Sălăgean

    O să încep cu concluzia și o să zic că 2023 a fost un an destul de bun, nu neapărat cu realizări extraordinare, dar cu multe mici bucurii. Nu l-aș compara cu alți ani pentru că fiecare are partea lui specială în funcție de ce-mi propun și de contextul de atunci. Totuși am terminat anul cu zâmbetul pe buze, cu o relaxare în suflet și foarte pregătit pentru ce o să aducă anul următror.

    Viața nu s-a oprit doar pentru că avem copil și în 2023 cred că am călătorit mai mult decât în oricare alt an. În februarie am făcut o plimbare scurtă alături de părinții mei în Ungaria la băi ca să vadă Grigore cum e în apă. În martie am vizitat părinții Mariei în Italia ca să ne bucurăm de pizza și înghețată. N-am luat pauză, iar în aprilie am văzut Lyon și am facut plinul la pain au chocolat, vin și brânzeturi. Grigore nu dădea semne de plictiseală așa că în mai am ajuns și în Malaga să vizităm niște prieteni foarte buni. N-a obosit Grigore dar noi am simțit nevoia de puțină pauză și doar în septembrie ne-am suit în avion iar ca să mergem în Turcia la all-inclusive. Deci turcii ăștia dacă știu un lucru, ăla e să te facă să te simți bine și vinovat în același timp cât stai la ei la hotel. Bine.. eu n-am avut nici o limită și până în ultima zi am umplut farfuria cu baclava. Abia pe finalul anului am reușit să scap de kilogramele extra, dar măcar nu mi-a părut rău. A, și să nu uit, în octombrie am fost iar în Italia pentru ca bunica lui Grigore făcea 50 ani și am vrut să îi facem o surpriză. Nu știu câte din excursii au fost pentru Grigore și câte pentru noi ca să scăpăm de rutina de acasă, important e că a fost mai puțin obositor decât mă așteptam.

    casă la Aiton

    O decizie importantă pe care am luat-o în 2023 a fost că vrem să ne facem casă la Aiton și o să începem chiar acum. În mare știam și aveam o idee despre cum o să decurgă lucrurile, dar vedeam să ne apucăm de treabă undeva peste 5 ani, după ce mai strângem niște bani. Totuși undeva pe la mijlocul anului am vorbit despre teren cu un prieten din liceu care e arhitect, i-am zis ce ne gândeam și instant a venit cu o viziune care parcă m-a convins că nu trebuie să mai aștept. Apoi am vorbit cu alt prieten din liceu care a terminat construcții și am început să pregătim un plan. Am pornit de la ideea ca nu ne grăbim, vrem să facem ceva care „să țină o viață” și nu în ultimul rând, să fie ceva funcțional care să se plieze pe stilul nostru de viață. Dacă merge treaba bine, în 2024 vrem să dăm jos casa veche, să o ridicăm pe cea nouă, iar în 2025 spre final să ne putem muta. Ăsta e planul, apoi vedem noi ce și cât o să reușim din el.

    cabană de bărbați

    În 2023 un bun prieten, mai exact nașul nostru de cununie, a făcut nuntă și pentru că așa e tradiția, a trebuit să pregătim un bachelor party. Aici a apărut prima dată conceptul de cabană de bărbați. Nu-i mare lucru, e o cabană normală unde merg… surpriză… doar bărbați. Printre primele diferențe putem remarca faptul că la cumpărături e mult mai ușor pentru ca am luat doar carne, fără alte nebunii de legume și nu știu ce. N-a fost nevoie să prăjim devlecei, să facem ciuperci la grătar și nici salată nu a trebuit să pregătim. În rest am băut bere, am râgâit mici, ne-am scărpinat la ouă și ne-am hăhăit la bancuri de șantier. După cum vă puteți imagina a fost un șantier destul de mare și de vocal, dar a fost șantierul nostru. In mod evident, cabana de bărbați nu vine așa gratis și fără costuri, fiecare a știut ce a avut de făcut pentru asta, dar în final a meritat.

    10 ani

    În vara lui 2012 am început internship, din toamnă am luat o pauză ca să mă concentrez pe viața de student iar în 2013 am revenit ca angajat oficial. Deci în funcție de cum calculezi, sunt de mai bine de 10 ani la Bitstone. La internship eram aprox 15, când am revenit țin minte că eram numărul 20, iar momentan oscilăm undeva sub 100. Am crescut împreună cu firma, am văzut cum am trecut prin diverse schimbări și am strâns o grămadă de amintiri faine. Cu excepția perioadei de internship, sediul nostru a fost tot timpul la casă, așa că am reușit să organizăm destul de multe grătare și nopți de stat la povești. Am găsit aici tot timpul oameni care să știe mai mult, mai bine sau mai exact decât mine și de la care să învăț. Țin minte că la un moment dat când am fost întrebat care e planul meu (în perioada ce urmează) am zis ceva de genul: „..ca la închisoare, îl găsești pe cel mai șmecher și încerci să-l dobori ca să îți afișezi dominanța”. Sună un pic ciudat, dar dacă vrei să fii cel mai bun, ajută să știi care e ștacheta pe care trebuie să o depășești și e și mai bine când ștacheta aia nu e statică și tot urcă iar tu trebuie să ții pasul. Fiecare urmărește ceva diferit, pentru mine aici e locul ideal pentru că am unde crește iar dacă vreau să fie mai bine, am libertatea să pot ajuta la o schimbare; plus că avem grădina din spate unde putem facem grătare, salată de vinete sau quiz night.

    năFRama

    Un proiect personal la care lucrez de mai bine de 10 ani – năFRama – a reușit în 2023 să ajungă la o nouă versiune. Prin tomna lui 2020 am început să rescriu toată aplicația în Vue.js și Laravel iar la final de februarie 2023 am sărbătorit când funcționalitatea de calendar a fost aprobată de Google și aplicația era gata să fie distribuită. A fost multă muncă, am pus multă pasiune iar la final pot zice că-s într-adevăr mulțumit de rezultat. Am început cu gândul de a-mi face din această aplicație un CV care să prezinte cunoștințele mele, dar cu trecerea anilor s-a transformat în locul unde puneam în aplicare ce învățasem deja. Scopul principal a fost acela de a face ceva ce să fie folosit de cât mai multă lume, așa că nu m-am gândit deloc cum aș putea scoate bani din asta. Partea interesanta e că pe final de an mi-a venit totuși o ideea de cum aș putea duce proiectul al pasul următor, iar în 2024 vreau să reușesc chiar asta.

    alergare la munte

    Tot timpul sunt concursuri pe facebook/instagram unde trebuie să dai share/follow/like/tag și poți câștiga ceva. Bunul meu prieten Dragoș a dat tag la mai multe persoane, dar a reușit să câștige fix cu numele meu un bilete la Carpathia Trails. El oricum iși dorea să participe, eu nu eram obligat, dar ce… sunt eu fraier să nu accept o provocare? Aveam de ales din mai multe probe cu distanțe diferite, iar pentru că 11km părea prea puțin și nu era neapărat ceva nou, am ales 21km ca să trebuiască să mă și antrenez un pic. Nu știu dacă am fost destul de clar, 21 de km de alergat/mers pe munte cu diferență de nivel serioasă. Partea bună ca în luna de dinainte chiar m-am antrenat cu 2-3 alergări pe săptămână încercând să tot cresc nivelul. Partea proastă e că în ziua concursului, alergând cu grupul, la un moment dat ne-am ghidat greșit după niște marcaje, am ieșit de pe traseu și am ajuns să facem câțiva km în plus. Am dat tot ce-i mai bun din mine, mi-am depășit un pic limitele iar pe final aproape că nu mi-am mai simțit picioarele, dar măcar priveliștea a fost frumoasă. În loc de 21km am ajuns să alerg merg 28 de km. Dacă mă întrebai atunci era clar că nu o să mai fac așa ceva veci, dar azi, probabil după ce am uitat din traumă, parcă m-aș băga iar.

    Nu există nu pot, doar nu vreau și dacă chiar vrei, primul pas e să găsești drumul / soluția. În ultimii ani, luna decembrie era aproape toată ocupată de adventofcode – un fel de concurs de programare unde trebuie rezolvate diverse probleme de algoritmică ascunse într-o poveste de Crăciun. În fiecare zi la ora 7 dimineața apărea un puzzle nou, ceea ce însemna că eu trebuia să mă trezesc un pic mai repede să fiu acolo pregătit când se dă drumul. Iar anul acesta nu doar că am rezolvat problemele de acum, dar am vrut să recuperez și niște ediții din alți ani pe care nu le-am făcut. Pentru mine nu e neapărat vorba de programare sau de scris cod, e mai mult despre cum găsesc soluția la o problemă. Sunt cazuri când rezolvarea e un algoritm deja existent, dar de care eu nu am auzit sau l-am uitat așa că trebuie să reinventez roata. Dar pentru că eu nu știu că „roata” există e ca și cum descopăr ceva nou. Sunt zile când știu din prima ce trebuie să fac, scriu totul, merge din prima și mă simt ca un zeu. Sunt zile în care prima ideea e cea mai proastă sau încep direct cu brute force sau sunt zile în care ratez un detaliu mic din enunț și pierd timp aiurea cu ceva care oricum nu o să meargă. Sau pur și simplu sunt zile în care soluția nu e una simplă, trebuie să optimizez, să analizez, să vin cu o soluție mai bună și doar foarte, foarte greu ajung la rezultat. Constant vorbesc singur (cu mine) să îmi explic ce vreau să fac, de ce vreau să fac așa, să mă conving că ce fac e bine cu toate că rezultatul nu e bun sau să mă cert pentru soluția proastă pe care am ales-o. E o aventură unde am unelte de bază și trebuie să construiesc acel ceva care să rezolve problema. <zicala în latină cu minte sănătoasă în corp sănătos>.

    viața de tată

    Mai mult decât orice, 2023 a fost despre viața de tată, despre provocările pe care le aduce, dar în special despre toate micile bucurii care vin cu ea. La finalul anului am avut un sentiment de bucurie pură pentru că pe tot parcusul anului am tot primit câte un pic de fericire. Pentru prima dată de când țin minte, anul acesta nu a fost un carusel cu suișuiri și coborâșuri, a fost o pantă lină ascendentă. Rămân la aceași comparație, a fost ca un munte pe care-l tot urci, cu greutățile lui, dar pe măsură ce ajungi tot mai sus, priveliștea e tot mai frumoasă.