un 2021 mai lung

hai noroc!

A trecut și 2021, hai noroc și să cinstim. Anul acesta nu mai puteam zice că m-a luat prin surprindere, știam la ce să mă aștept, dar vorba aia, un meci nu seamănă cu altul. 2021 a fost anul cu nunta, cel mai important eveniment al anului, restul evenimentelor au gravitat în jurul lui, mai mult sau mai puțin.

planul de acasă vs. planul de la târg

Am început anul cu mult entuziasm și energie, ca fiecare an de altfel, spre finalul anului (octombrie) trebuia să fie nunta iar eu îmi doream să mai termin una alta până atunci. Aveam un plan bine pus la punct, știam exact ce trebuie să fac, mai lipsea doar să mă apuc de treabă. De multe ori ai impresia că nu știi cum să abordezi o problemă, te apuci și citești cărți în domeniu, urmărești videouri motivaționale în speranța că o să se facă singure. În continuare, „planul era făcut, trebuia doar să-l execut”. Și-atunci m-am lovit de cel mai ciudat zid de până acum. Îmi era greu să mă concentrez pe ceva mai mic știind că am de făcut ceva mai mare. Dacă trebuie să mânânci o găleată de broaște, începi cu cea mai mare. Cumva eu trebuia să mai aștept până ce o pot servi pe aia mare, iar de cele mici nu prea aveam poftă. Cine știe, poate-s doar scuze, cert e că era deja jumătatea anului și eu nu terminasem nici 50% din ce mi-am propus.

vizita

Am luat o pauză și când s-au relaxat un pic restricțiile am făcut o plimbare scurtă până în Belgia la nevastă, care își pregătea lucrarea de master acolo. Am călătorit cu trenul, am băut bere bună și per total a fost o pauză bine meritată. Între timp găsisem o nouă locație pentru nuntă care ne permitea să o ținem un pic mai repede la mijlocul lui august așa că timpul nu prea avea răbdare. Dacă toate drumurile duc la Roma, atunci pentru noi toate drumurile duceau spre planificarea nunții.

drogul.

Erau multe momente când era greu sau nu mai făceam față. Îmi doream să fac mai multe dar mă loveam de un zid invizibil și nu mai puteam trece. Simțeam că dau totul dar nu e destul pentru ce așteptări aveam. Atunci văzând la alții am zis să încerc și eu ceea ce-i ajuta și pe ei. Eram puțin sceptic pentru că nu îmi doream să depind de o anumită substanță, îmi doream să mă pot baza doar pe puterile mele. Până la urmă nu m-am mai putut abține. A fost magic! Dintr-odată eram alt om, eram mai puternic, mai capabil, simțeam că toate problemele mele au dispărut. Într-un fel mă simțeam și mai fericit. Nu credeam vreodată că poți lua ceva și aproape instant te face fericit. Unde a fost acest secret până acum și de ce deși toată lumea știa de el nu l-am mai încercat? Ce n-am reușit să termin în 6 luni puteam termina în trei săptămâni… asta dacă se menținea efectul. După o săptămână magia începea să fie tot mai slabă. Am crescut doza doar ca să mai pot profita un pic, să mai storc un pic de energie. M-am văzut întors de unde am pornit. Cafeaua a fost cea care m-a ridicat și apoi m-a dus înapoi, și oricât de mult m-a ajutat, tot nu a fost destul pentru cât mi-aș fi dorit. Am luat apoi o pauză în speranța că atunci când o să revin, o să fie din nou magic.

alte ”evenimente”

Dar înainte să vină nunta noastră, mai aveam și alți prieteni care aveau programată cununia civilă. Și cam asta-i treaba cu nunțile, unele sunt planificate, altele te iau prin surprindere și depinde ce planuri mai ai. De data aceasta știam de nuntă, era pusă în calendar și nu aveam cum să lipsim. Baiul era că între timp, viitorul nostru naș s-a hotărât să își țină ziua de naștere în același weekend. Am făcut să fie bine, am fost prezenți la cununia civilă, i-am văzut când au zis DA și planul era să nu beau iar după petrecere să pornim în munți unde era cortul și să continuăm la cealaltă distracție. Și parcă aș fi vrut să stau mai mult timp la nuntă pentru pentru prima dată mirele și mireasă nu erau din același domeniu. Mirele era ca mine în IT iar mireasa era de la medicină, așa că discuțiile de la masă nu erau așa de plictisitoare.

Am schimbat costumul, am luat haine de munte și cu puțin timp înainte să apună soarele am ajuns la corturi. Lumea era deja bine așa că mi-am luat un scaun și m-am pus pe treabă. Am început să asamblez grătarul și deja îmi era gândul la ce burgeri fac eu la lumina lunii. În paralel aveau loc niște discuții dacă mai avem nevoie de lemne sau nu, iar raționamentul meu era că noi o să stăm noaptea asta cât timp o să avem cu noi un foc și dacă mai e de mers în pădure, acum ar fi momentul că imediat se întunecă. N-am apucat să iau două guri de vișinată că se întoarce nașul din pădure că s-a tăiat… tare de tot… și e de mers la spital.

Aparent după ce au făcut schimb la dat cu fierăstrăul, lama s-a rupt și l-a tăiat pe mână până la tendon. N-am stat pe gânduri, am scos toți trusele de prim ajutor, am bandajat bine și pentru că eu eram cel mai treaz, am condus spre Cluj la urgențe. Inițial ne gândeam să ne întoarcem în seara aia înapoi, dar era prea târziu și nu merita să venim doar ca să dormim la cort și dimineața să ne întoarcem. La cum am pornit în grabă a uitat să își ia telefonul așa că i l-am lăsat eu al meu ca să aibă cu cine să comunice de acolo. Destul de târziu în noapte l-au operat și cusut iar dimineața ne-am întors să strângem corturile. A fost o aventură memorabilă.

pregătirea

Mai era o lună până la nuntă și chiar dacă nu simțeam o presiune știam că încetul cu încetul o să se aglomereze. Lecțiile de dans au fost cea mai simplă parte, deși m-am simțit puțin constrans de faptul că trebuia să „am un plan” când mie la dans îmi plăcea tot timpul să improvizez. Emoții aveam doar pentru ceea ce nu era încă gata și trebuia să mai aștept. Sticle, pungi, invitații, telefoane, confirmări, aranjare la mase, m-a sunat cineva că nu mai vine, m-a sunat cineva și mi-a zis că până la urmă vine, rezervat cazare, anulat cazare, răzgândit la cazare, văzut de băutură, căutat ceterași. N-am simțit zilele acelea ca fiind grele, au fost doar încărcate și știam că tot greul e înainte pentru că atunci când o să vină ziua, totul o să fie excelent.

mâncarea

Dar hai să facem o mică paranteză și să vorbim despre mâncare, pentru ca mi-a dat mari bătăi de cap. Dacă în 2020 am reușit să țin lucrurile sub control cu mici experimente și cu puțină disciplină, ceva s-a rupt în 2021. N-am mai găsit echilibrul pe care îl aveam cu un an în urmă. Mie îmi place foarte mult să mănânc, nu neapărat mult, dar neapărat să fie bun. Și parcă de când am trecut de 30, nici metabolismul nu mai e ce a fost; cândva un aliat de nădejde, acum încearcă și el tot ce e românește posibil. Nici de sport nu m-am ținut cum mi-aș fi dorit, dar nu credeam că o să facă o diferență așa mare. Probabil am și exagerat un pic cu deserturile. O să iau toată experiența adunată de anul acesta și vreau la finalul lui 2022 să mă pot lăuda cu niște rezultate.

ziua nunții

Doar o mică paranteză, și eu am un fel de coroană pe cap, dar e așa bine pusă că nu mi se vede de freză. Să revenim, totul era planificat, știam tot ce e de făcut iar programul era destul de relaxat. Am început dimineața frumos la căbănuța de la Ghinda, cu oamenii mei, am luat micul dejun, am băut cafeluța și m-au ajutat să mă îmbrac. Fratele meu s-a asigurat că cetereașii pot cânta bine și că vioara e unsă.

Am pornit la apartamentul părinților mei unde ne-am întâlnit cu nașii. Casa scării era aranjată, lumea era la geamuri, lucrurile erau tot mai frumoase. Nu era grabă. Am mai făcut niște poze, am mai luat un păhărel, că nu eram cu mașina și am mai gustat ceva ca să nu am stomacul gol. Starostele și-a intrat în rol și ne-a spus niște vorbe înainte de plecare, dacă n-ai fi știut ai fi zis că a tăiat ceapă.

Cu alaiul după noi, am pornit pe jos spre casa miresei. Pe drum mi-am dat seama de ce aruncă lumea cu bani la vioară; sună așa de bină că te face să înțelegi momentul, să-l simți și să ți-l amintești peste ani și ani. Când am ajuns mi-am văzut iubirea în rochie de mireasă și de acolo lucrurile au început să devină mai închegate. Tot mai multă lume era alături de noi iar eu mă simțeam tot mai bine. Nu pot zice că am visat la cum o să fie ziua nunții, dar dacă era să o fac, așa ar fi fost.

Am ajuns la biserică și țin minte că cel mai impresionat am fost de corul care ne-a întâmpinat. Totul primea o importanță mai mare și ne făcea să apreciem momentul. Cel mai mult m-am bucurat că a participat și un preot mai cu experiență, prieten de familie, care a avut doar cuvinte alese pentru noi. Am ascultat cum trebuie să avem grijă unul de celălalt, cum trebuie să ne înmulțim, iar într-un final am zis DA.

mai țineți minte mâna nașului

Poze am făcut în parc și am profitat de moment să mai repetăm dansul, iar Maria să se obișnuiască cu rochia. N-am stat prea mult și ne-am dus la distracție unde ne aștepta lumea. Tot ce mi-am dorit eu la nunta aceasta, tot ce am negociat și unde am băgat toate punctele, a fost să facem intrarea pe ASTA. Ajunși la masă, a fost pentru prima dată în viață când mi-a fost foame, dar n-am putut mânca. M-am forțat un pic și am cerut cât mai repede dansul mirilor ca să ne mai putem relaxa. Repetasem și cu o zi înainte aproape două ore deci n-am avut deloc emoții, dar a fost diferit în costum și rochie comparativ cu pantaloni scurți.

Și-apoi a venit momentul pe care eu încerc să îl evit la orice nuntă (înafară de a mea) și anume horele. Nu le înțeleg rostul, doar ne învârtim, nu cunosc versurile, îmi transpiră mâinile și la un moment mă plictisesc. Am vrut să vorbesc înainte cu artista să nu le țină mai mult de 2-3 minute, dar n-am apucat. Și vorba aia, am intrat în horă, m-am uitat la ceas … și ne-am tot învârtit … așa vreo 17 minute. Și dacă asta n-a fost de ajuns, când era aproape de final, cineva s-a gândit să schimbe direcția. Dacă până atunci mergeam spre dreapta și Maria era în stanga mea (oarecum în spatele meu pe sensul de mers), când am schimbat, am mai făcut doi pași, am călcat pe rochie și s-a rupt nasturele care ținea trena prinsă.

Problema s-a rezolvat destul de repede pentru că aparent sunt oameni care au tot timpul la ei ac și ață. Pe lânga asta, gheața și romul s-au terminat mai repede decât era estimat, dar băieții de la bar au fost pe faza și eu rezolvat profesionist treaba. Și la un moment dat au fost ceva probleme la curent și era gata, gata să nu termine trupa concertul, dar aparent puțină lume a observat.

Cel mai mult m-am bucurat să văd atâția oameni bucurându-se pentru noi. Ziua aia e unică pentru că nu o să îi mai am pe toți la un loc. Și mai țin minte cât de fain a fost să mă imbrățișez cu toți la final și să le mulțumesc pentru o zi minunată. Prietenii au avut grijă și la un moment cânta asta iar eu băgam plicuri la piept. Tata a fost la datorie cum știa el mai bine și s-a asigurat printre altele că avem plăsuțe de dat la toată lumea.

La final ne-am adunat într-o sală micuță și am numărat niște bani ca să plătim sala; n-a fost așa interesant precum pare. Dar seara nu era gata pentru că fratele meu a zis că se ocupă de after party. Am băgat tot ce mai era pe acolo în dubă și am plecat de unde am pornit, la căbănuța de la Ghinda unde am mai stat până pe la 4. A fost cea mai frumoasă zi.

Dar nu s-a terminat aici pentru că a doua zi ne-am trezit pentru încă o masă. Sarmalele pe care nu le-am prins seara am apucat să le gustăm atunci. Eram un pic pe pilot automat, dar m-am bucurat că am mai petrecut niște timp cu oamenii dragi. Seara am numărat banii, dar eram așa de obosiți că nu mai era distractiv. La un moment dat am început să jucăm prețul corect să vedem cine e mai aproape de suma din plicuri. Destul de târziu ne-am pornit spre Cluj, am pus niște muzică să mă țină treaz, iar a doua zi eram la lucru.

muntele

Dacă în 2020 am experimentat cu mustața, în 2021 am vrut să îmi las păr lung, atâta tot că l-am tăiat cu puțin timp înainte de nuntă. Dar din ce n-am tăiat deloc a fost mersul pe munte. Și am reușit să duc la capat un vis mai vechi și anume să pornesc din Borșa, să traversez munții Rodnei și să ajung către Bistrița. Când am auzit că o să avem team building la Alpina Blazna, am simțit chemarea, știam că e momentul și că nu trebuie să îl ratez.

Planul era simplu, porneam de marți spre Borșa, iar vineri trebuia să ajungem la destinație și să ne relaxăm. Am luat un autobuz, am împachetat niște rucsaci mai grei decât era cazul și plini de energie și curaj am zis c-o facem și pe asta. Am început foarte bine și când am ajuns la cazare ne-a zis că noi defapt aveam rezervarea pe altă dată. Trimisesem linkul spre cazare, dar aparent nimeni n-a observat. Tanti a fost foarte primitoare și a găsit totuși o cameră pentru noi și ne-a ajutat și cu un mic dejun înainte de plecare.

Prima zi era cea mai lungă și avea și cea mai mare diferență de nivel. Am pornit pe ceață fără să vedem mare lucru. Doar cu puțin înainte de Pietrosul Rodnei am început să vedem soarele. Dar când n-a mai fost ceață, a fost vânt și nici asta n-a fost mai distractiv. Dar hei, eram puși pe aventură, plini de energie și voioși, nimic nu ne putea opri. După opt ore de mers am ajuns la refugiu, puțin obosiți dar încântați de prima zi.

N-am stat mult pe gânduri, am scos țuică și (cea mai bună) vișinată și am cinstit. Afară era minunat, apunea curând soarele, vântul adia ușor, un nene își căuta caii, iar noi ne bucuram că nu mai aveam ghiozdanele în spate. 15 minute mai târziu, toată căldura pe care am avut-o de la mers a dispărut și ne-a prins frigul. Un tremurat combinat cu oboseală ne-a prins de ne clănțăneau dinții și destul de greu ne-am încălzit. Am mâncat bine, am luat la cunoștință faptul că sunt și șoareci cu noi și ne-am pus la somn. Când ne-am trezit a doua zi …

Urmăream noi vremea și ne așteptam să fie și zăpadă, atâta tot că nu știam exact câtă zăpadă. Am mâncat bine și ne-am pornit la drum, oricum nu aveam altceva ce face. Poate singurul lucru pe care l-am greșit la planificare e că deși ne așteptam la zăpadă, nu ne-am luat parazăpezi. Și poate n-ar fi fost așa rău că era zăpadă, chiar dacă bătea vântul uneori mai tare decât era plăcut, dar baiul era că nu prea ne bucuram de peisaj. Și mai rău e că din neatenție ne-am și pierdut un pic, noroc cu hărțile de la munții nostri și am revenit pe traseu. Comparând cu prima zi am ajuns mult mai repede la al doilea refugiu.

Aici n-am mai făcut greșeala din ziua precedentă și după ce am ajuns ne-am și schimbat. Eram și un pic mai uzi decât ziua precedentă și asta nu ne bucura știind ce ne așteaptă. Am petrecut niște timp căutând pe internet metode rapide de a usca bocanci și șosete fără prea mare succes. În ziua următoare trebuia să ne mai întâlnim cu încă un grup și să pornim împreună, dar la cum era vremea le-am zis că mai bine nu. Deși ultima parte ne gândeam să o facem în două zile, toate calculele și numărul de șosete uscate ne ziceau că trebuie să forțăm totul într-o zi. Dar înainte să pornim, eu mai aveam o problemă de rezolvat. Să vă zic direct, eu nu mă mai câcasem de două zile și deja bătea la ușă. Numai eu știu cum am stat afară pe ninsoare, în timp ce mă țineam de niște brăduți și încercam să mă relaxez. Am acoperit ca un câine și am pornit la drum.

Vântul bătea destul de tare și nu se vedea mare lucru. La picioare am fost uscat cred că doar primele 2-3 ore. Fiecare vârf nu era ultimul și mai era unul după el. Mergeam aproape continuu și făceam pauze de maxim 5 minute. În urmă cu două zile ne plimbam în tricou pe soare acum mergeam prin zăpadă de 20cm. Chiar în prima parte am și mers greșit vreo jumătate de oră, deci am pierdut cam o oră aiurea. După ce am trecut de vârful Ineu și teoretic de aici știam oarecum traseul ne-am hotărât să tăiem un pic. Și am tăiat destul de bine că n-am mai avut de urcat și coborât încă două vârfuri, dar fix înainte să ne băgăm la traseu iar ne-am pierdut. Și-am luat-o prin jnepeniș în speranța că revenim destul de repede, dar mai mult mergeam paralel. Țin minte că m-a sunat mama să vadă ce fac, iar eu nu eram sigur dacă să fac haz de necaz sau nu. Aș zice că nu eram în pericol, dar nu era chiar plăcut, plus că eram și destul de epuizați după traseu. Până la urmă am dat de traseu și după aproape 9 ore de la plecare, am ajuns la cabană. BEST ADVENTURE EVER !!!

călătoritul

Finalul de an a fost și cu un pic de plimbare. Am reușit să revin în Bologna, orașul meu preferat din Italia, alături de colegii de la lucru și pentru trei zile să băgăm pizza, paste, înghețată și prosecco, aproape non stop. Și apoi alături de Maria am pornit în luna de miere, deși era foarte aproape să nu se mai întâmple din cauza zborurilor. După o mică escală la Londra am ajuns în Madeira, am închiriat o mașină și am făcut înconjorul insulei. Sună foarte wow, dar insula e foarte mică și nu durează mai mult de două ore să ajungi dintr-un capăt în altul. Am văzut răsăritul într-un capăt, apusul în celălalt, am mâncat pește și-am gustat vin. După un an lung a fost fix ce trebuia și mă bucur că am apucat să ne relaxăm un pic.

hopa

Recunosc că sunt un pic bulangiu că am ales poza acesta, dar aparent la Maria a început să îi fie rău pe final de an. Nu-i de la băutură și nu-i nici de la mâncare. Am făcut niște teste și se pare că în 2022 o să fim trei, abia aștept!