O să încep cu concluzia și o să zic că 2023 a fost un an destul de bun, nu neapărat cu realizări extraordinare, dar cu multe mici bucurii. Nu l-aș compara cu alți ani pentru că fiecare are partea lui specială în funcție de ce-mi propun și de contextul de atunci. Totuși am terminat anul cu zâmbetul pe buze, cu o relaxare în suflet și foarte pregătit pentru ce o să aducă anul următror.
călătoritul
Viața nu s-a oprit doar pentru că avem copil și în 2023 cred că am călătorit mai mult decât în oricare alt an. În februarie am făcut o plimbare scurtă alături de părinții mei în Ungaria la băi ca să vadă Grigore cum e în apă. În martie am vizitat părinții Mariei în Italia ca să ne bucurăm de pizza și înghețată. N-am luat pauză, iar în aprilie am văzut Lyon și am facut plinul la pain au chocolat, vin și brânzeturi. Grigore nu dădea semne de plictiseală așa că în mai am ajuns și în Malaga să vizităm niște prieteni foarte buni. N-a obosit Grigore dar noi am simțit nevoia de puțină pauză și doar în septembrie ne-am suit în avion iar ca să mergem în Turcia la all-inclusive. Deci turcii ăștia dacă știu un lucru, ăla e să te facă să te simți bine și vinovat în același timp cât stai la ei la hotel. Bine.. eu n-am avut nici o limită și până în ultima zi am umplut farfuria cu baclava. Abia pe finalul anului am reușit să scap de kilogramele extra, dar măcar nu mi-a părut rău. A, și să nu uit, în octombrie am fost iar în Italia pentru ca bunica lui Grigore făcea 50 ani și am vrut să îi facem o surpriză. Nu știu câte din excursii au fost pentru Grigore și câte pentru noi ca să scăpăm de rutina de acasă, important e că a fost mai puțin obositor decât mă așteptam.
casă la Aiton
O decizie importantă pe care am luat-o în 2023 a fost că vrem să ne facem casă la Aiton și o să începem chiar acum. În mare știam și aveam o idee despre cum o să decurgă lucrurile, dar vedeam să ne apucăm de treabă undeva peste 5 ani, după ce mai strângem niște bani. Totuși undeva pe la mijlocul anului am vorbit despre teren cu un prieten din liceu care e arhitect, i-am zis ce ne gândeam și instant a venit cu o viziune care parcă m-a convins că nu trebuie să mai aștept. Apoi am vorbit cu alt prieten din liceu care a terminat construcții și am început să pregătim un plan. Am pornit de la ideea ca nu ne grăbim, vrem să facem ceva care „să țină o viață” și nu în ultimul rând, să fie ceva funcțional care să se plieze pe stilul nostru de viață. Dacă merge treaba bine, în 2024 vrem să dăm jos casa veche, să o ridicăm pe cea nouă, iar în 2025 spre final să ne putem muta. Ăsta e planul, apoi vedem noi ce și cât o să reușim din el.
cabană de bărbați
În 2023 un bun prieten, mai exact nașul nostru de cununie, a făcut nuntă și pentru că așa e tradiția, a trebuit să pregătim un bachelor party. Aici a apărut prima dată conceptul de cabană de bărbați. Nu-i mare lucru, e o cabană normală unde merg… surpriză… doar bărbați. Printre primele diferențe putem remarca faptul că la cumpărături e mult mai ușor pentru ca am luat doar carne, fără alte nebunii de legume și nu știu ce. N-a fost nevoie să prăjim devlecei, să facem ciuperci la grătar și nici salată nu a trebuit să pregătim. În rest am băut bere, am râgâit mici, ne-am scărpinat la ouă și ne-am hăhăit la bancuri de șantier. După cum vă puteți imagina a fost un șantier destul de mare și de vocal, dar a fost șantierul nostru. In mod evident, cabana de bărbați nu vine așa gratis și fără costuri, fiecare a știut ce a avut de făcut pentru asta, dar în final a meritat.
10 ani
În vara lui 2012 am început internship, din toamnă am luat o pauză ca să mă concentrez pe viața de student iar în 2013 am revenit ca angajat oficial. Deci în funcție de cum calculezi, sunt de mai bine de 10 ani la Bitstone. La internship eram aprox 15, când am revenit țin minte că eram numărul 20, iar momentan oscilăm undeva sub 100. Am crescut împreună cu firma, am văzut cum am trecut prin diverse schimbări și am strâns o grămadă de amintiri faine. Cu excepția perioadei de internship, sediul nostru a fost tot timpul la casă, așa că am reușit să organizăm destul de multe grătare și nopți de stat la povești. Am găsit aici tot timpul oameni care să știe mai mult, mai bine sau mai exact decât mine și de la care să învăț. Țin minte că la un moment dat când am fost întrebat care e planul meu (în perioada ce urmează) am zis ceva de genul: „..ca la închisoare, îl găsești pe cel mai șmecher și încerci să-l dobori ca să îți afișezi dominanța”. Sună un pic ciudat, dar dacă vrei să fii cel mai bun, ajută să știi care e ștacheta pe care trebuie să o depășești și e și mai bine când ștacheta aia nu e statică și tot urcă iar tu trebuie să ții pasul. Fiecare urmărește ceva diferit, pentru mine aici e locul ideal pentru că am unde crește iar dacă vreau să fie mai bine, am libertatea să pot ajuta la o schimbare; plus că avem grădina din spate unde putem facem grătare, salată de vinete sau quiz night.
năFRama
Un proiect personal la care lucrez de mai bine de 10 ani – năFRama – a reușit în 2023 să ajungă la o nouă versiune. Prin tomna lui 2020 am început să rescriu toată aplicația în Vue.js și Laravel iar la final de februarie 2023 am sărbătorit când funcționalitatea de calendar a fost aprobată de Google și aplicația era gata să fie distribuită. A fost multă muncă, am pus multă pasiune iar la final pot zice că-s într-adevăr mulțumit de rezultat. Am început cu gândul de a-mi face din această aplicație un CV care să prezinte cunoștințele mele, dar cu trecerea anilor s-a transformat în locul unde puneam în aplicare ce învățasem deja. Scopul principal a fost acela de a face ceva ce să fie folosit de cât mai multă lume, așa că nu m-am gândit deloc cum aș putea scoate bani din asta. Partea interesanta e că pe final de an mi-a venit totuși o ideea de cum aș putea duce proiectul al pasul următor, iar în 2024 vreau să reușesc chiar asta.
alergare la munte
Tot timpul sunt concursuri pe facebook/instagram unde trebuie să dai share/follow/like/tag și poți câștiga ceva. Bunul meu prieten Dragoș a dat tag la mai multe persoane, dar a reușit să câștige fix cu numele meu un bilete la Carpathia Trails. El oricum iși dorea să participe, eu nu eram obligat, dar ce… sunt eu fraier să nu accept o provocare? Aveam de ales din mai multe probe cu distanțe diferite, iar pentru că 11km părea prea puțin și nu era neapărat ceva nou, am ales 21km ca să trebuiască să mă și antrenez un pic. Nu știu dacă am fost destul de clar, 21 de km de alergat/mers pe munte cu diferență de nivel serioasă. Partea bună ca în luna de dinainte chiar m-am antrenat cu 2-3 alergări pe săptămână încercând să tot cresc nivelul. Partea proastă e că în ziua concursului, alergând cu grupul, la un moment dat ne-am ghidat greșit după niște marcaje, am ieșit de pe traseu și am ajuns să facem câțiva km în plus. Am dat tot ce-i mai bun din mine, mi-am depășit un pic limitele iar pe final aproape că nu mi-am mai simțit picioarele, dar măcar priveliștea a fost frumoasă. În loc de 21km am ajuns să alerg merg 28 de km. Dacă mă întrebai atunci era clar că nu o să mai fac așa ceva veci, dar azi, probabil după ce am uitat din traumă, parcă m-aș băga iar.
Nu există nu pot, doar nu vreau și dacă chiar vrei, primul pas e să găsești drumul / soluția. În ultimii ani, luna decembrie era aproape toată ocupată de adventofcode – un fel de concurs de programare unde trebuie rezolvate diverse probleme de algoritmică ascunse într-o poveste de Crăciun. În fiecare zi la ora 7 dimineața apărea un puzzle nou, ceea ce însemna că eu trebuia să mă trezesc un pic mai repede să fiu acolo pregătit când se dă drumul. Iar anul acesta nu doar că am rezolvat problemele de acum, dar am vrut să recuperez și niște ediții din alți ani pe care nu le-am făcut. Pentru mine nu e neapărat vorba de programare sau de scris cod, e mai mult despre cum găsesc soluția la o problemă. Sunt cazuri când rezolvarea e un algoritm deja existent, dar de care eu nu am auzit sau l-am uitat așa că trebuie să reinventez roata. Dar pentru că eu nu știu că „roata” există e ca și cum descopăr ceva nou. Sunt zile când știu din prima ce trebuie să fac, scriu totul, merge din prima și mă simt ca un zeu. Sunt zile în care prima ideea e cea mai proastă sau încep direct cu brute force sau sunt zile în care ratez un detaliu mic din enunț și pierd timp aiurea cu ceva care oricum nu o să meargă. Sau pur și simplu sunt zile în care soluția nu e una simplă, trebuie să optimizez, să analizez, să vin cu o soluție mai bună și doar foarte, foarte greu ajung la rezultat. Constant vorbesc singur (cu mine) să îmi explic ce vreau să fac, de ce vreau să fac așa, să mă conving că ce fac e bine cu toate că rezultatul nu e bun sau să mă cert pentru soluția proastă pe care am ales-o. E o aventură unde am unelte de bază și trebuie să construiesc acel ceva care să rezolve problema. <zicala în latină cu minte sănătoasă în corp sănătos>.
viața de tată
Mai mult decât orice, 2023 a fost despre viața de tată, despre provocările pe care le aduce, dar în special despre toate micile bucurii care vin cu ea. La finalul anului am avut un sentiment de bucurie pură pentru că pe tot parcusul anului am tot primit câte un pic de fericire. Pentru prima dată de când țin minte, anul acesta nu a fost un carusel cu suișuiri și coborâșuri, a fost o pantă lină ascendentă. Rămân la aceași comparație, a fost ca un munte pe care-l tot urci, cu greutățile lui, dar pe măsură ce ajungi tot mai sus, priveliștea e tot mai frumoasă.
