1. M-am imprastiat de ras cand am citit articolul

    8 aprilie, 2009 | Andrei Sălăgean

    „S-a umplut politica de curve…

    A început să facă valuri o umflată, cu un cap bovin, care se dă liberală: Adina Vălean. Născută la 16 februarie 1968, în comuna Ţintea. A fost, pînă în 1997, profesoară de matematică, specializată în extragerea radicalului din pantalonii bărbaţilor. Madam Văleleu intră în PNL în 1999. În 2000 e directoare adjunctă a campaniei pentru alegerile parlamentare. Trăieşte cu Dinu Patriciu. Dar nu numai. Soţul îşi dă seama ce-i poate pielea şi divorţează. A fost un divorţ foarte rapid, pronunţat anul trecut. Nu se ştie cu ce bani a reuşit această paraşută să-şi cumpere un BMW X-3, cu nr. B – 93 – XYI. De la un timp, s-a înhăitat cu Crin Antonescu. Dacă îi pui unul lîngă altul, el are o faţă mai feminină ca ea, adică el e Crina şi ea e Adin (să ne pupe-n fund puţin). Iese la plimbare cu Irina, fetiţa noului amant, pozînd în mamă iubitoare. Aiurea. Urmăriţi-o cu atenţie: e şi urîtă, şi proastă, avînd o vorbire bolovănoasă. „

    Sursa: Ziarul Tricolorul


  2. O zi libera e mereu o zi buna

    7 aprilie, 2009 | Andrei Sălăgean

          7 aprilie 2009. Cel mult o data in viata ta e aceasta data, asa ca trebuie profitat la maxim. Cum s-a nimerit ca fix astazi sa avem si liber, am decis sa mergem la un gratarel la un coleg chiar de la prima ora.
           In jur de 9 si umpic peste jumatate am fost la el si am pornit sa facem cumparaturile. Nu a durat foarte mult…nu la fel de mult cat ne-a luat sa ajungem la casa. Cu toate ca se putea ajunge prin 2 directii, era un drum de zici ca Godzila s-o balegat pe acolo si apoi o venit Power Rangers sa curete. In timp ce T avea niste nervi, eu stateam in spate cuminte si…taceam ca ce era sa fac. In jur de ora 11 am ajuns si la casa, iar la ce foame ne era am si aprins focu in 10 min. Am facut cainele sa baleasca, in timp ce F ne facea pe noi sa ne enervam cand mai scapa cate un carnat sau o carne pe jos. Pana la urma o fost bune si asa…mai „condimentate”. Am mancat bine apoi ne-am asezat cu brihanu la soare, ca la asa vreme ti-era mai mare dragu sa lenevesti. Am rupt hamacu, nu am reusit sa invatam cainele sa sara peste scaune si am plecat acasa.
           Dupa cum am spus, timpul nu era de pierdut, asa ca am plecat la meci: Gloria Bistrita – Farul Constanta; „derby de derby”. Ce a fost de remarcat la meci, aufost cei vreo 8 suporteri ai farului care au batut drumul de la Constanta pana la Bistrita doar sa strige demisia lui Ion Marin; asta este. Apoi mi-a mai placut si de acei suporteri infocati: „hai ma Lucica fugi”, „bai Corpodean…sa-mi #@%&*”, „haaaaai Gloria(voce foarte ragusita, inecata)”, „fi atent ca arbitru ala are un arc la mana, de fiecare data cand il vede pe negru ala, i se activeaza si ridica offside”. Si de aici am plecat fericit pentru ca Bistrita a castigat.
           Nu in ultimul rand, pe la 8 am plecat la fugit, ca sa imi mentin forma fizica…de invidiat. Impreuna cu Diana, lejer si cu treaba buna, am facut 17 ture. Cu un optimism iesit din comun, am numarat fiecare tura, gandindu-ne ba ca am facut o treime, ba ca mai avem 1 tura pana la jumate, doar ca sa ne simtim bine si sa nu ne plictisim. Frumos, sanatos si un mod bun de a inchide o zi perfecta :).


  3. So how much do you want?

    6 aprilie, 2009 | Andrei Sălăgean

    A Mexican maid asked her boss for a pay increase.
    Her boss was anoyed at this and asked, ‘Now Maria, why do you want a pay increase?’
    Maria: ‘Well, Señora, there are three reasons why I want an increase… The first is that I iron better than you.’
    Wife: ‘Who said you iron better than me?’
    Maria: ‘Your husband said so.’
    Wife: ‘Oh.’
    Maria: ‘The second reason is that I am a better cook than you.’
    Wife: ‘Nonsense, who said you were a better cook than me?’
    Maria: ‘Your husband did.’
    Wife: ‘Oh.’
    Maria: ‘My third reason is that I am a better lover than you..’
    Wife (really furious now): ‘Did my husband say that as well?’
    Maria: ‘No Señora, the gardener did.’
    Wife: ‘So how much do you want?’


  4. Tabloul Periodic Al Elementelor

    5 aprilie, 2009 | Andrei Sălăgean


  5. Cum ar arata lumea fara femei

    4 aprilie, 2009 | Andrei Sălăgean

    1. Industria supelor la plic ar deveni cea mai profitabila industrie din lume. Cei mai bogati oameni din lume vor fi magnatii supei la plic,
    care se vor uita de sus la sultanul Bruneiului sau la amaratii nevoiti sa faca afaceri cu petrol ca sa aiba ce pune pe masa.

    2. Hainele nu s-ar mai imparti in doua categorii, curate si murdare, ci in mult mai multe: aproape curate, murdare care se mai pot purta o data,
    murdare care mai pot fi purtate prin casa, suficient de murdare ca sa fie purtate prin curte, murdare de mers dupa paine si, in fine, rufele
    impecabil de murdare.

    3. Producatorii de lame de ras si deodorante ar da faliment.

    4. Pasta de dinti ar disparea complet, din lipsa de cerere. Adaptandu-se pietei, compania Colgate ar produce guma de mestecat.

    5. Codul numeric personal din cartea de identitate ar contine date extrem de utile care nu pot fi memorate, cum ar fi masurile de la camasa sau
    pantaloni ale posesorului.

    6. Revistele Playboy si Penthouse ar avea pictoriale cu Ronaldihno si David Beckham.

    7. Nu vor mai exista sedinte la serviciu, intrucat barbatii nu vor mai avea nevoie de scuze pentru a lipsi de acasa.

    8. Ragaiturile vor fi tema zilei la TVR Cultural.

    9. Emisiunile de moda vor fi prezentate de Ovidiu Ioanitoaia. Se vor purta doar culorile echipei favorite.

    10. Masinile se vor putea repara si in alte zile decat sambata, iar service-urile nu vor fi mai deschise pana la 1 noaptea.

    11. Vor exista doar doua recomandari pentru programele tv: „Acest program contine scene de violenta extrema” si „Film pentru adulti”.

    12. Intrucat adversarii nu vor mai avea mame, mersul la stadion nu va mai avea nici un sens.

    13. Barbatii vor putea, in sfarsit, sa faca sex si sa se uite la meci in acelasi timp.

    14. Meseria de instalator va disparea, intrucat pe barbati nu-i deranjeaza deloc apa care picura la baie.

    15. Cea mai apreciata apa minerala va fi Carlsberg.