1. What, what?

    7 octombrie, 2013 | Andrei Sălăgean

    Se intampla in urma cu o saptamana si un pic. Era o seara care nu anunta ceva special asa ca mi-am permis sa intarzii putin. Si tot am ajuns primul. Initial am fost desemnat sa fiu „leader”, m-am distrat putin, am amestecat ceva in viteza si-apoi am cedat titlul. Eram o trupa de oameni preponderent cu instalatia afara, dar oarecum nu conta. Ne-am plimbat pe unde ne-a fost dat sa ajungem, am gustat, am jucat si am fost pusca.

    Primul moment important a fost atunci cand am stiut eu care e drumul mai „bun” si l-am urmat. Imi aduc aminte cu placere de acel „what, what?”. Intr-o vreme ajunsesem si la o masa si acolo am poposit o vreme. La un moment dat am schimbat masa si unii au inceput sa adoarma, dar nu eu. Cu toate ca timpul trecea si afara se lumina, intr-un final am facut sa fie bine. Trebuia sa ajung in sediu, dar nu atunci era momentul, sau in alte cuvinte atunci era momentul. Afara era destul de rece asa ca m-am grabit sa ajung in camin, speram sa dorm. Dar… n-aveam eu nevoie de somn!


  2. Un an de BEST

    1 octombrie, 2013 | Andrei Sălăgean

              Astăzi mi-am încheiat oficial mandatul de Vice-Președinte de Resurse Umane la BEST Cluj-Napoca. A fost un an frumos, lung, interesat, câteodată obositor și cu momente neașteptate. Alături de patru oameni fain am avut un an de neuitat.

              Atunci când faci ceva pentru că vrei și nu pentru că ești obligat, automat mai pui și niște suflet acolo. Așa am încercat eu anul acesta. După cum probabil am mai zis, am început mandatul cu un beci plin de motivație, l-am golit și am terminat cu un pod plin de „mulțam fain!”, după cum zicea un nene de la tata de la lucru. Au fost momente când lucrurile n-au mers așa cum trebuiau dar atunci fie mi-am luat tricoul și am oferit soluții, fie am făcut chiar eu să fie bine. Lumea zice că am mai încărunțit anul acesta, eu prefer să zic că e genetic.

             N-am încercat eu să profit de pe urma funcției, dar să zicem că am mai început discuții cu „salut, eu sunt HRul din BEST Cluj-Napoca” și lucrurile au decurs mai smooth (zing!). Mi-am dorit anul acesta să le fac pe toate, să nu ratez nimic, iar pentru asta a trebuit să gestionez timpul foarte bine. Sediul a devenit a doua mea casă, unde am dormit și am mâncat cu orice ocazie am avut. Am avut chiar și papuci de casă și un tricou de schimb ca să meargă treaba mai bine. Am început anul cu shaorma, am trecut la cartofi prajiți, pe la mijloc am dat-o pe savarine și am terminat cu supe la plic. Au fost multe de toate.

             A trecut un an special și important pe care nu o să-l uit și pentru asta le mulțumesc și colegilor de board. Un an întreg am fost „în priză” și mi-a plăcut să văd că nu am timp să mă plictisesc. Nu mai știu ce să zic, doar, sănătate la familie!


  3. Merg în Canada

    3 septembrie, 2013 | Andrei Sălăgean

              De când sunt în BEST, am avut parte de foarte multe oportunități, de a învăța lucruri noi dar și de a călători. Toamna aceasta o să duc aceste două lucruri la un alt nivel și în perioada 11-15 septembrie o să particip la o competiție inginerească în Calgary, Canada. Să vă povestesc deci cum am ajuns aici.

             Aprilie 2013 la GA Valladolid. Un tip din Canada vine și ne prezintă o competiție inginerească, cu două probe – Team Design și Team Consulting ce urma să aibă loc în Septembrie în Calgary. La competiție participă câștigătorii din Canada și America dar sunt rezervate și câte patru locuri pe probă pentru studenții europeni care sunt din BEST sau au participat la o competiție inginerească organizată de BEST. Cel mai interesant aspect e că o parte din drum o să fie decontată de către organizatori. Îmi place ideea și mă gândeam că ar fi frumos să particip la așa ceva.

             Aprilie 2013 după GA, în Madrid. M-am îtâlnit cu un polonez din BEST Varșovia care și el era interesat de competiția din Canada. Era o oportunitate extraordinară iar dacă aplicam împreună, aveam avantajul diversității culturale, dacă se poate zice așa. Ne-am înțeles că așteptăm anunțul oficial și apoi mai găsim doi oameni și facem echipă.

             30 Iunie 2013. Având deja o echipă din doi români, o prietenă și cu mine, și doi polonezi, tipul cu care am vorbit în Madrid și un prieten de-al lui, am finalizat aplicația și am trimis-o. Fiind o competiție destul de mare, aplicația nu a fost doar un formular unde ne-am trecut numele și am bifat că vrem să participăm. A trebuit să rezolvăm o mini problemă, să scriem o scrisoare de intenție unde să precizăm calitățile echipei și motivația noastră de a participa și încă o scrisoare de suport din partea unui profesor. N-a fost ușor să ne sincronizăm toți să fim online și să discutăm, dar până la urmă a fost ok și am trimis totul la timp.

             11 Iulie 2013. Pe la 7 dimineața am primit un email care ne anunța că aplicația noastră a fost foarte bună și Nowak, Pawel, Irina și cu mine am fost aleși să participăm la IEC – International Engineering Competition. Cum eu eram contactul, am fost singurul care a primit emailul. Primul pas a fost să-i anunț pe restu și apoi să-l sun pe tata și pe mama să le zic unde vreau eu să merg. A fost o zi extraordinară. Imediat am început planificările, locurile unde vrem să mergem și lucrurile care vrem să le facem. Deși încă nu aveam toți banii, ne plăcea foarte mult să visăm.

             25 August 2013. După multă treabă cu aplicația pentru visă, am primit acasă și pașaportul care-mi zicea că pot merge în Canada până în 11 februarie 2013. Biletele de avion deja sunt luate, avem și cărticică despre ce putem vizita, mai așteptăm doar să plecăm.

             9 Septembrie 2013 dimineața la 1 luăm autobuz spre Budapesta de unde o să luăm pe la 10 avion spre Frankfurt. De acolo luam alt avion și pe la 3 dupămasa suntem deja în Montreal. În 11 septembrie, pe la amiază, luăm avionul spre Calgary și participăm la competiție. În 17 dimineața luam avionul din Calgary și mergem spre Toronto unde ajungem pe la 5 dimineața. Ne lăsăm bagajele și vizităm toată ziua iar seara la 8 luăm avion spre Munich iar apoi spre Budapesta. Cam în 18 septembrie seara o să fim înapoi în Cluj-Napoca. O să fie mega awesome!


  4. Când mă transform

    29 august, 2013 | Andrei Sălăgean


  5. Aventură cu trenul – a doua parte

    27 august, 2013 | Andrei Sălăgean

             Ratasem ultimul tren spre Bistrița și era deja ora 8 seara. Începeam să mă gândesc la replicile ce probabil urma să le primesc. Decizii trebuiau luate și cât mai repede!

             Un lucru era clar, eu trebuia să ajung în seara aceea acasă! M-am întors să-mi iau banii pe biletul de tren și apoi am luat un taxi până la ieșirea din oraș. Deși nu îmi plăcea, singura opțiune rămasă era să fac stopul. Mi-am scos o foaie, am scris Dej, în speranța că e mai aproape și m-am pus la așteptat. Era deja seară, treceau destul de multe mașini așa că în vreo 15 minute deja oprește un taxi în fața mea. Nu mă mai întreabă nimic, se dă jos din mașină și se pregătește deja să îmi pună bagajul în portbagaj. Ca să nu am suprize mai târziu, îi spun tipului că nu am bani să îi dau și îl întreb dacă mă duce așa…

             După un sfat bun de la tata, tot timpul e bine să ai niște bani la tine, în caz de orice. Și acum aveam bani la mine, chiar mai mulți decât de obicei. Din principiu, nu vreau să dau bani celor care mă iau la stop, dacă nu le convine, mai aștept. De data aceasta, nenea se uită la mine, era cu mult mai mic, mă apucă de mâini și mă întreabă: „Mă! Ești sănătos? Ai mâini, ai picioare, de ce nu lucrezi ca să faci bani?” Am trecut peste asta, nu i-am dat nici un motiv și l-am întrebat din nou dacă vrea să mă ducă gratuit. M-a luat în mașină dar a zis că el vrea să știe de ce nu am eu bani să îi dau lui.

             Am avut inspirația să nu mă pun în față și să las acolo o „gură bogată”. Au tot vorbit ei o vreme despre tot și toate, dar în special politică. După un timp, atenția a venit și asupra mea. I-am tot explicat că-s student și cumva am încercat să îi transmit nu că nu am bani, atâta doar că nu vreau să plătesc pentur faptul că mă duce cu stopul. I-am zis că am pierdut trenul și că în seara aceea trebuie să ajung acasă neapărat. În continuare nenea nu era convins și credea că vin cu motive aiurea doar „ca să mă scot”. Momentul cheie a fost când m-a întrebat de tren iar eu i-am zis exact care era și de la ce oră pornea. Am mai vorbit una alta cu el și până la urmă deși stătea în altă parte a orașului, m-a dus până la gara din Dej. Acolo am mai stat încă vreo 20 de minute și am luat trenul care l-am pierdut în Cluj.

             Trebuia să ajung acasă și am reușit. Pentru a evita alte discuții în seara aceea, m-am rezumat la a preciza că eu am ajuns în Bistrița cu trenul, atât. Important e că am făcut să fie bine și că am învățat ceva din această experiență, sper doar ca mama să nu se supere pe mine când o să citească asta.