Ratasem ultimul tren spre Bistrița și era deja ora 8 seara. Începeam să mă gândesc la replicile ce probabil urma să le primesc. Decizii trebuiau luate și cât mai repede!
Un lucru era clar, eu trebuia să ajung în seara aceea acasă! M-am întors să-mi iau banii pe biletul de tren și apoi am luat un taxi până la ieșirea din oraș. Deși nu îmi plăcea, singura opțiune rămasă era să fac stopul. Mi-am scos o foaie, am scris Dej, în speranța că e mai aproape și m-am pus la așteptat. Era deja seară, treceau destul de multe mașini așa că în vreo 15 minute deja oprește un taxi în fața mea. Nu mă mai întreabă nimic, se dă jos din mașină și se pregătește deja să îmi pună bagajul în portbagaj. Ca să nu am suprize mai târziu, îi spun tipului că nu am bani să îi dau și îl întreb dacă mă duce așa…
După un sfat bun de la tata, tot timpul e bine să ai niște bani la tine, în caz de orice. Și acum aveam bani la mine, chiar mai mulți decât de obicei. Din principiu, nu vreau să dau bani celor care mă iau la stop, dacă nu le convine, mai aștept. De data aceasta, nenea se uită la mine, era cu mult mai mic, mă apucă de mâini și mă întreabă: „Mă! Ești sănătos? Ai mâini, ai picioare, de ce nu lucrezi ca să faci bani?” Am trecut peste asta, nu i-am dat nici un motiv și l-am întrebat din nou dacă vrea să mă ducă gratuit. M-a luat în mașină dar a zis că el vrea să știe de ce nu am eu bani să îi dau lui.
Am avut inspirația să nu mă pun în față și să las acolo o „gură bogată”. Au tot vorbit ei o vreme despre tot și toate, dar în special politică. După un timp, atenția a venit și asupra mea. I-am tot explicat că-s student și cumva am încercat să îi transmit nu că nu am bani, atâta doar că nu vreau să plătesc pentur faptul că mă duce cu stopul. I-am zis că am pierdut trenul și că în seara aceea trebuie să ajung acasă neapărat. În continuare nenea nu era convins și credea că vin cu motive aiurea doar „ca să mă scot”. Momentul cheie a fost când m-a întrebat de tren iar eu i-am zis exact care era și de la ce oră pornea. Am mai vorbit una alta cu el și până la urmă deși stătea în altă parte a orașului, m-a dus până la gara din Dej. Acolo am mai stat încă vreo 20 de minute și am luat trenul care l-am pierdut în Cluj.
Trebuia să ajung acasă și am reușit. Pentru a evita alte discuții în seara aceea, m-am rezumat la a preciza că eu am ajuns în Bistrița cu trenul, atât. Important e că am făcut să fie bine și că am învățat ceva din această experiență, sper doar ca mama să nu se supere pe mine când o să citească asta.
