very funny

  1. Apropo de dormit

    aprilie 6, 2012 by Andrei Sălăgean

                Să vă povestesc o întâmplare, dar pe scurt. Era perioada când au venit muntenegrenii la noi. Vineri dimineața în jur de ora 5 i-am așteptat după ce nu am dormit toată noaptea. I-am întâmpinat cu vin și voie bună, am stat vreo 15 min. la o vorbă iar apoi am plecat acasă. Am mai dormit vreo 3 ore și apoi la cursuri și alte treburi. Până seara nu am mai apucat să mă odihnesc cu toate că urma Pub Crawling și aveam nevoie de energie.

                Am colindat mai multe localuri, am făcut diverse „lucruri” iar parcă în jur de ora 12 am ajuns undeva destul de ok. Era tare nice pentru că un shot de tequila era numai 2 lei. Am consumat moderat și cu bun simț. Dar după un timp oboseala începea să își spună cuvântul. Deci să fie clar, nu eram beat, doar obosit. Îmi trebuia puțin să mă răcoresc, să mă trezesc și să continuăm partyul. M-am dus până la baie, am lăsat capacul jos, m-am așezat, capul în palme și coatele pe genunchi, și mă gândeam să stau 1 minut, două, să mă „regenerez”.

                 M-am trezi după mai bine de o oră. Habar nu am cum am adormit și cât am stat. Am ieșit afară speriat, acolo nu mai era nimeni, atâta norocul că nu au închis. Îmi caut geaca dar nu găsesc nimic. Atâta norocul că aveam portmoneul în pantaloni. Am ieșit afară, era un friiiig. Am fugit rapid la un taxi și direcția spre cămin. A doua zi mi-am găsit geaca, o luase cineva care și-o pierduse pe a lui. Am tot râs gândindu-mă ce întâmplare hazlie am avut.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, very funny | No Comments

  2. Aventurăăă (2)

    martie 20, 2012 by Andrei Sălăgean

              Ne-am simțit foarte bine în Podgorica. Vreme frumoasă, oameni nice, mâncare foarte bună dar până la urmă trebuia să ne întoarcem și acasă. Totuși nu puteam pleca din Muntenegru fără să mergem și până la mare.

              Am cumpărat suvenire, i-am întrebat unde putem găsi o plajă frumoasă, iar apoi ne-am luat rămas bun și-am plecat. Ei ne tot ziceau că în Sutomore e foarte frumos vara și că vine lume multă și ar fi fain acolo. Noi știind că Bar e ultima locație, o trecem aia în Flexipass și stăm relaxați. Pe la 15:20 am ajuns la capătul de linie, cumva am uitat să ne dăm jos în Sutomore. Ne plimbăm pe aici ceva vreme și întrebăm de plajă, dar aflăm că aici e doar o „plajă industrială…”. Ne întoarcem în gară să vedem ce trenuri se întorceau, înafară de cel de la 7 care mergea până la Belgrad. Era unul la și 40 și unul la fix. Îl conving pe Lucian să mergem un pic să mâncam și ne întoarcem cu trenul de la fix. Mâncăm o pleșcăviță, cumpărăm niște alune și ne întoarcem pentru tren. Era destul de gol pe acolo și iarași nu știu exact ce scria pe lista cu trenuri dar dădea de înțeles că și acesta e anulat.

             Noi vrem aventură, nu suntem noi proști să stăm în gară și să așteptăm până la 7 pentru ultimul tren. Mergem în autogară și cu puțin noroc prindem un autobuz în ultimul moment. În jumătate de oră eram deja la plaja din orașul dorit. Am ascultat ce a avut marea să ne zică și-am plecat. A doua zi dimineața eram în Belgrad după un drum lung și obositor în care dacă nu am dormit am stat și m-am gândit la nemurirea sufletului. Aici fiecare a mers în treaba lui, Lucian a vizitat orașul iar eu la McDonalds. Am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus la o masă. Am găsit și o priză, iar timp de vreo 6 ore am stat pe internet și mi-am reîncărcat laptopul și telefonul. Mai târziu am pornit spre România.
             Până la graniță a fost ok, de acolo spre Timișoara am luat trenul. Și vin grănicerii să ne caute pentru trafic ilegal. Noi am scăpat repede că aveam „doar alcool” și eram studenți, dar trece la o băbuță de lângă și începe să o iei la rost că de ce are 2 pachete de țigări, că sigur mai are și altele și că unde le-a pus. Baba nu recunoaște nimic. Trebuia să ajungem la 8:55, am ajuns la 10:55. O răscolit ăștia tot trenul, mai ceva decât Gigi cu ranga. Au găsit numai vreo 2 cartușe.
             Ajunși în Timișoara, ne-am consolat cu gândul că o să rămânem acolo peste noapte, dar ne întrebam dacă nu cumva trenul care urma să meargă spre București, trece și prin Sibiu. Se duce Nerțan să-l caute pe controlor și cum trece în alt vagon se uită într-un compartiment și dă peste baba cu țigările. Tocmai ce scotea cartușele dintr-un loc de deasupra geamului. A mai facut câțiva pași iar apoi fuga în compartiment la noi. Am părăsit trenul cât mai repede ca nu cumva să vină ăia la noi. Ultima parte a aventurii avea să înceapă. Era 11 noaptea și următorul tren era doar la 6 dimineața. Era un frig de nu știam de mine, dar măcar aveam izmene în rucsac( acolo au rămas). Ne-am îndreptat spre ieșirea din oraș cu gândul de a sta la stop. Frig tare afară, am stat vreo 20 de minute și veneau mașini tare slab. Schimbăm artera, dar tot mai puține mașini veneau și afară era parcă tot mai frig. Am mai schimbat încă o dată artera și aici a fost finalul. Declarăm statul la stop un fail și ne îndreptăm spre gară. Ne era groază de sala aia de așteptare că era foarte jegoasă și mirosea și era și foarte frig. Și ne gândeam să intrăm într-o scară de bloc ca să ne adăpostim. Interfoane peste interfoane, nu găsim nimic. Țin să precizez încă o dată că afară era foarte frig. La un moment dat așa de nicăieri o luăm la dreapta, apoi iar la dreapta, ne băgăm printre blocuri și încercăm uși de scară random. Bucurie mare că la a doua încercare interfonul era stricat și putem intra. Am acoperit senzorul de la lumină și ne-am pus între etaje. Stând acolo jos, vedeam persoana mea uitându-se la mine și scuipând în gol îmi zice: „Chiar așa ai ajuns?”. Într-adevăr, nu mă așteptam să ajung într-o scară ca să mă „apăr” de frig. Pe la 5 am pornit spre gară, am luat trenul și la 11 am ajuns în Cluj.
             Voi să-i ziceți cum vreți, eu o numesc aventură. A fost interesant, am avut timp să mă gândesc la multe, iar pe drumul de la Timișoara la Cluj am avut timp să răspund și la toate mailurile. Dacă o să mai fac așa ceva încă o dată? Rămâne de vazut, singurul lucru care e sigur e că eu veci nu mai merg în călători din acestea iarna. Sper ca data viitoare să fie chiar aventura către Rusia !

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, very funny | No Comments

  3. Aventurăăă (1)

    martie 20, 2012 by Andrei Sălăgean

             Mi-era dor de aventură. Dar, one does not simply do what I did just to satisfy his need for adventure! S-a ivit ocazia să merg în Podgorica ca și co-organizator la un eveniment BEST și nu am ratat-o. A trecut aproape o lună de atunci dar nu puteam să las uitării minunata călătorie.
             În 29 februarie pe la ora 5 porneam cu trenul împreună cu bunul meu prieten Nerțan în marea noastră aventură. Am ales să mergem cu trenul pentru că era mai ieftin cu toate că dura foarte mult până să ajungem acolo. Mi-am luat și laptopul ca să îmi țină de urât și 2L de țuică în caz de orice. La 10 eram deja în Timișoara iar trenul spre Belgrad era abia la ora 6 dimineața. Am sunat o prietenă și până pe la 5 am pierdut vremea la o vorbă și o bere, timpul a trecut repede. Din Timișoara până la graniță am reușit să adorm puțin iar de acolo am mers cu ceva autobuz. Era ora 9 dimineața, trebuia să ajungem la 8:40, legătura spre Podgorica era la 9:10, iar noi eram prinși tare în trafic. Cu ceva emoții am reușit ca la 9:07 să ajungem în gară am fugit rapid să întrebăm pe ce linie e trenul dar tanti ne zice numai că: „No, no! No train!”, la care eu:”Ce-ți trebe domnă?! Lasă că este tren!” Ieșim afară, gara era goală. Ne tot plimbăm și găsim undeva lista cu trenuri. Nu știu exact ce scria, dar dădea de înțeles că e anulat. Următorul era la 8 seara = 11 ore de așteptat. Am schimbat niște bani, am mâncat ceva și ne-am întors în gară. Ne mai uităm la trenuri și ne gândim să luam ceva în direcția Podgorica și poate, poate găsim o legătură pe drum. Aici a început aventura.

             La ora 10 am luat un tren care mergea spre Vrbnica iar noi urma să ne oprim în Prijepolje( oraș înainte de graniță). Speram să luăm de acolo ceva spre Podgorica. Când am ajuns și-am văzut că era aproape cât un sat… și că singurul tren care merge mai departe e cel care pornea la 8 din Belgrad… am început să căutăm soluții. La un moment dat vine un muntenegrean la noi și ne cheamă să mergem cu el și cu un prieten de-al lui cu ceva rechin că ne trece el granița și venea mai ieftin dacă eram 4. Și de acolo luăm alt tren că sunt multe care circulă pe ruta respectivă și el știe că e chiar din Podgorica și că să mergem cu el. Cu greu, cu greu am acceptat pentru că era cam târziu pentru a sta la stop și pentru că nu ne doream să așteptăm dupa trenul celălalt. /* Tipul care ne-a dus semăna foarte bine cu Cipix */. În jur de ora 11, am ajuns în Bijelo Polje( prima localitate după graniță) și ne-a lasat în gară. Nu foarte mare ne-a fost mirarea când am văzut că următorul tren era tot cel care venea din Belgrad. Aveam de așteptat vreo 6 ore.

             Cred că unul dintre aspectele care am uitat să-l menționez, e că afară era foarte, foarte frig. Nu era cea mai frumoasă gară, iar în sala de așteptare mirosea destul de urât. Am mers până la un supermarket din apropiere să ne mai luăm ceva de mâncat și de băut. La întoarcere am stat și vreo 15 min la stop până ce a venit poliția și a parcat undeva aproape de noi. Ne-am întors în sala de așteptare, că altundeva nu aveam unde, și am încercat „să ne facem comozi”. Ne gândeam să luam un alt tren să ne întoarcem pe aceeași rută în Serbia și să ne întâlnim undeva la mijloc cu trenul cel bun. Deși era mai bine și mai cald în tren, am renunțat pentru a nu trezi suspiciuni la graniță. Eu mi-am tras ca o rochie sacul de dormit pe mine și am avut noroc că pot să adorm în orice poziție, Lucian nu a fost la fel de băftos. Nu știu cum, dar a trecut timpul și trenul a venit. Bine că am putut să rabd frig și izmenele îmi erau în rucsac. Ne-a mai pus încă o dată ștampila de întrare în țară și apoi am luat somn.
             Pe la 7, am ajuns în Podgorica. Ultimele 2 ore de călătorit au fost destul de frumoase deoarece am avut o priveliște foarte frumoasă cu munții. Marko, președintele BEST-ului de acolo, ne-a așteptat și ne-a dus la apartament. Acolo m-am așezat puțin pe o saltea ca să îmi revin, dar în jumătate de minut deja nu mai știam de mine și dormeam dus. Cu toate acestea, aventura nu se putea încheia aici… trebuia să ne mai întoarcem și acasă !

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., very funny | No Comments

  4. bancuri #27

    februarie 29, 2012 by Andrei Sălăgean

             Maria către Ion:
             – Unde mergi, Ioane?
             – La cîrciumă.
             – Atunci, ia bate-mă acu, că pe cînd vii, io oi dormi.

             Maria se întoarce de la magazin cu o pălărie noua. Către Ion:
             – Mă Ioane, să vezi, mi-a zis vînzătoarea că pălăria asta mă face să par cu 10 ani mai tînără.
             La care Ion:
             – Şi-atunci de ce nu ţi-ai luat vreo trei?

             Vine Ion acasă de la oraş şi zice către Maria, hotărît:
             – Marie, stinge lumina, trage perdelele şi în pat iute.
             – Mă Ioane, da’ mai am de lucru.
             – Dac-am zis, am zis!
             Vede Maria că n-are încotro, se conformeaza. Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei şi zice:
             – No, acum Marie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat.

             Ion şi Maria făceau dragoste. La un moment dat, Maria zice:
             – Băi Ioane, îţi miros picioarele!
             La care Ion răspunde:
             – Dacă vrei…

             Ion şi Maria s-au dus în pădure să culeagă mure. Şi fiindcă era multă lume, au cules mure…

             Seara la culcare, în pat, Maria:
             – Ioane !
             – Ce-i, fă, lasă-mă să dorm!
             – Ioane!
             – No, zi odată!
             – Uite că avem o ploşniţă pe perete.
             – Dar ce-ai vrea să avem, un Rembrandt!?!

             Se duce Maria cu Ion pe cîmp şi încep sa se f**ă. La un moment dat Maria:
             – Ioaneeee…
             – Zi-i, fă!
             – Ioaanneee…
             – Da!
             – Ioane, vezi mă că-mi vine orgasmu’…
             – Cît timp te f*t io nu vine nimeni!

             Ion vine de la cîmp şi o găseşte pe Maria lui fu***du-se cu vecinul lor, Gheorghe. Scîrbit, Ion începe a le glăsui:
             – Mă, da’ nici nu vi-i ruşine… Pe tine, Marie, te-am luat de la mă-ta doar cu ţoalele de pe tine… Fără zestre nu te lua nici dracu’, da’ eu te-am luat şi ţi-am făcut toate toanele, ca la cucoanele cele mari… Şi tu, Gheorghe… Te-am ţinut ca pe un frate… Şi la şcoală te-am apărat de toţi, că nu erai în stare nici să te ţii pe picioare ca lumea… Dacă nu te ajutam eu pe tarla, mureai dracului de foame… Şi măcar nu vă mai fu**ţi cînd vorbesc cu voi!

    Categories: Bancuri, very funny | No Comments

  5. Încă 5 minute

    februarie 3, 2012 by Andrei Sălăgean

    Categories: la grămadă, very funny | No Comments