S-a terminat și pauza și jucătorii sunt chemați pentru ultima repriză de prelungiri. Antrenorul le-a dat jucătorilor ultimele sfaturi și indicații tactice. Medicii au făcut și ei eforturi astfel încât numarul 10 să rămână pe teren ultima repriză. Acesta încă mai șchiopătează puțin dar antrenorul își dorește să îl aibă în teren pentru moralul echipei și pentru cazul în care se va ajunge la penaltyuri. Fanii echipei așteapă mai mult de la atacul echipei, ținând cont că apărarea s-a descurcat excelent până în acest moment. Cu toții ne punem speranța în numărul 10.
‘Uncategorized’ Category
Ajungem la penaltyuri sau… ?
decembrie 29, 2013 by Andrei Sălăgean
Categories: Uncategorized | No Comments
What, what?
octombrie 7, 2013 by Andrei Sălăgean
Se intampla in urma cu o saptamana si un pic. Era o seara care nu anunta ceva special asa ca mi-am permis sa intarzii putin. Si tot am ajuns primul. Initial am fost desemnat sa fiu „leader”, m-am distrat putin, am amestecat ceva in viteza si-apoi am cedat titlul. Eram o trupa de oameni preponderent cu instalatia afara, dar oarecum nu conta. Ne-am plimbat pe unde ne-a fost dat sa ajungem, am gustat, am jucat si am fost pusca.
Primul moment important a fost atunci cand am stiut eu care e drumul mai „bun” si l-am urmat. Imi aduc aminte cu placere de acel „what, what?”. Intr-o vreme ajunsesem si la o masa si acolo am poposit o vreme. La un moment dat am schimbat masa si unii au inceput sa adoarma, dar nu eu. Cu toate ca timpul trecea si afara se lumina, intr-un final am facut sa fie bine. Trebuia sa ajung in sediu, dar nu atunci era momentul, sau in alte cuvinte atunci era momentul. Afara era destul de rece asa ca m-am grabit sa ajung in camin, speram sa dorm. Dar… n-aveam eu nevoie de somn!
Categories: Uncategorized | No Comments
Alt vis ciudat
august 26, 2013 by Andrei Sălăgean
Deci cumva se facea ca era o lupta intre doua factiuni. Una rosie si una albastra sau una albastra si cealalta albastru mai deschis, nu mai tine minte exact. Ce era interesant e ca tot razboiul acesta era in parcul din Bistrita, imi dau seama dupa cladirea gradinitei.
Nu prea intelegeam care e rolul meu dar dintr-odata de nicaieri apare o bazooka. Parea sa fie mai speciala pentru ca avea o aura si imi dadea impresia ca pot termina totul cu ea. Am inceput sa trag random in oameni si parea ca lucrurile se mai domolesc. La un moment dat am luat creioane, le bagam in paie si suflam in departare ca si cum as trage cu un sniper. Nu stiu de ce, dar nimeni nu tragea dupa mine, se bateau doar intre ei. Un lucru il stiam insa foarte bine, eu trebuia sa pazesc bazooka aceea, ea era solutia sa termine razboiul.
La un moment dat un comandant sau ceva in grad mai mare, pare ca se apropie de mine. Ca sa nu ma recunoasca, dar si mai important ca sa nu imi ia bazooka, am aruncat-o intr-un tufis. Partea buna e ca si ea avea un self defense propriu si se facea invizibila cand nu mai era la mine in mana. Partea proasta e ca functiona doar aproape un minut si apoi devenea vizibila. Devenea nevazuta doar cand o atingeam din nou si apoi o lasam.
Trece nenea pe langa mine, se uita in stanga si in dreapta dar nu vede nimic. Bazooka devenea curand vizibila si el inca nu era plecat. Asta nu era ok pentru ca daca o gasea putea schimba balanta razboiului in favoarea lui. Cu toate ca inca era in apropiere, fac cumva si ma aplec doar cat sa o ating. Se intoarce brusc, dar pare ca nu vede nimic.
Crezand ca e in regula, incerc sa ma indepartez si ca sa nu atrag atentia asupra mea dar si in speranta ca va pleca si el de acolo. Nu fac doi pasi si tipul cheama soldatii si-i pune sa ma prinda si sa ma aresteze. Tot ce mai tin minte e cum eram carat in departare, langa bazooka nu mai era nimeni dar curand avea sa devina din nou vizibila…
Categories: Uncategorized | No Comments
Măriri/restanțe
februarie 12, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Uncategorized | No Comments
Polish flags in Ukraine
decembrie 30, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Uncategorized | No Comments
