Parerea Mea

  1. Tot respectul pentru:

    iunie 17, 2009 by Andrei Sălăgean

            Toata admiratia pentru domnul profesor de geografie Nascu Toader. Ajuns la o varsta apreciabila, face fata cu real succes tuturor problemelor venite fie din partea elevilor, fie din aprtea conducerii. Nu stiu exact cati ani are dar e trecut bine de 50 si totusi cand vezi de ce e in stare nici nu iti vine sa crezi. Anul trecut juca in echipa de fotbal a profesorilor contra elevi, si juca bine. Anul acesta si la balul majoratului si la bachet, nu l-am vazut o clipa sa stea la masa si sa vorbeasca cu ceilalti profesori, ca de parca nu face asta zi de zi. Nu frate, era in mijloc multimii. Cel mai interesant era cand lua pauze de dans, nu mergea sa stea, lua microfonul si canta cate o balada, ba de jale, ba de fericire, ba despre ardeleni. In ceea ce priveste predatul, eu nu am mai vazut asa om. Vorbesc serios. O ora intreaga poate sa vorbeasca despre modificarea faunei in sudul Burkinei Faso ca urmare a incalzirii globale, fara sa ramana in pana de idei. Ca nu asculta multa lume, asta e partea a doua. Paradoxal, o parte din lume adoarme cu toate ca mentine un ton destul de ridicat si ferm. Cu harta sub brat si cu stirile actualizate mereu, zici ca e o enciclopedie ambulanta. Dar cel mai de apreciat e bunul simt si felul cu care se dedica fiecarei ore. Se vede ca el nu vrea sa lasa lucrurile asa cum sunt, nu e genul care sa vina la ora, sa preadea iar ora viitoare sa te asculte. El vrea sa vada ca ramai cu ceva, iar eu in orele in care am fost atent pot sa spun ca am avut multe de invatat de la dansul. Respect!
            Dar dintre toti profesorii parca, cel mai mare respect il am fata de Nicolae Sanda, profesorul de matematica. Si stiti de ce? Pentru ca a fost singurul care si l-a recastigat. Dupa ce am inceput clasa a 9-a cu un 3 si un 4 dupa ce in generala eram toba si slanina de matematica, credeam ca e ceva cu profesorul. Adica nu imi puteam gasi alta explicatie. Sigur ca purtam si eu o vina pentru note, dar inca mai cred ca nu in totalitate( niste mici neintelegeri la mijloc). Ce sa mai zic, ca a venit si tata la scoala sa vada care e treaba, insa eu trebuia sa rezolv aceasta ecuatie. Primul semestru l-am incheiat cu media 7, eu care pana atunci avusesem numai de 10 aproape. Nu trebuia sa ma dau batut totusi. Semestrul doi a mers mai bine. Asta cu exceptia lucrarilor in care totul era aproape perfect numai ca ori uitam sa explic una din relatii de unde am scris-o, ori eram prea superficial, ori se gasea ceva ce sa nu fie bine, iar notele veneau dar numai de 9. Mie imi trebuia zece. Cel mai tare a fost o lucrare, in care se cerea sa rationalizam o fractie. Am facut scurt intr-un rand, cu toate ca altii au umplut si o pagina. Rezultat bun, gandire buna, dar 9. Motivul? Am scris radical de ordin 4 din 18 insa bara de la „1” era pe linia de la patratel si nu se observa foarte bine [poza]. Punctul culminant a fost cand dupa vreo 10 note si teza mai trebuia o nota pe caiet. Dupa experienta din primul semestru stiam la ce sa ma astept: linie trasa, scris frumos, stilou acasa, creion in clasa, scriam si ora la care incepeam tema, etc. Si imi trage un 9, doar sa nu imi iasa media 10. Pfuai ca tot ma stropsea. De atunci am realizat ca el astepta tot mai multe de la mine. Cred ca daca imi dadea 10 nu ma motiva asa de tare. Si totul s-a schimbat incetul cu incetul. Apoi mergand la mai multe concursuri, olimpiade mi-am dat seama ce inseamna sa fii un profesor de matematica adevarat. Ce insamna sa organizezi un concurs, ce inseamna sa fi premiat pentru ca ai pregatit elevi si i-ai dus an de an la diferite competitii unde au luat premii. Nu e usor, insa satisfactiile cred eu ca sunt pe masura iar pentru tot ce m-a invatat eu ii multumesc foarte, foarte mult pentru ca o parte din reusitele mele i se datoreaza si lui.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments

  2. Tot respectul pentru:

    iunie 16, 2009 by Andrei Sălăgean

             Numai cuvinte de bine la adresa celor mai tari colegi si prieteni Farte Vlad si Pop Tudor, cu care m-am distrat de nici nu mai stiu de cate ori. Cu ei am petrecut, cu ei am iesit, cu ei am organizat iesiri, in Class, BB, Old House, Cafe X sau oricare alta locatie, am fost acolo si „am ras de ne-am spart”. Ei au fost genu de oameni care au reusit sa mai scoata lucrurile din monotonia clasica si sa mai dinamiteze treaba. Si la bine si la rau, si la reusite si la luat naspa, doua episoade sunt de neuitat. Ce fain o fost cand ne-am adunat noi in zi mare de Valentine’s Day si am zis sa spargem recordul. Fain frumos, incetu cu incetu, ca doar era rece am tot tras linii pe tabla pana ce la final, Tudor a castigat tricoul, cu toate ca eram la egalitate toti trei, dar trebuia un castigator. Si fraza aceasta nu are nici un sens precum nu aveau nici declaratiile de dupa ce am iesit de acolo. Cine a fost acolo stie. Dar ce naspa ne-o dat o tipa noua dupa balul majoratului, ca de aveam un shotgun cu un singur glonţ, nu pe ea o impuscam, ca erau sanse sa ratam, cred ca ne puneam in sir indian si primu tragea. Uei…nici nu vreau sa ma gandesc, ca la orice miscare in dreapta sau stanga vedeai fata ei, cu bune intentii cred, dar care radea intr-una, in stilul lui Joker. Nici absintu nu te facea sa uiti. Sau acele timpuri cand ne apucam si radeam ca prostii asa continuu, si radeam, si radeam si apoi venea replica: „Ba! noi nu mai tragem din narghilea inainte de ora de filozofie!”. Oameni potriviti la locul potrivit. Atunci cand nu aveam chef de nimic, atunci ma suna unul din ei sa mergem la o bere sau la o plimbare sa dezbatem teoria salamului feliat vertical. Si numa bine era!
             Apoi despre Melian Cristi nici nu mai stiu ce sa va mai zic. Pe el de cand il cunosc, si il cunosc de mult timp, a ramas cel mai bun prieten al meu. Inca de la camin, cand construiam macarale si se incalcea ata pe sul, noi faceam planuri de viitor, sa facem cariera. Partea naspa ca eu am plecat la gn.6 el la gn.3. Numai ca…e soarta aici frate…pe a 9-a hopa ca iara-s cu el in clasa. Si 4 ani aproape zi de zi am batut drumu la scoala si inapoi, ca si cu ochii inchisi as putea merge. 4 ani nu am pierdut vremea. Incepand cu orele de chimie, unde odata pur si simplu am facut febra musculara cat am ras cu el. Imi dadeau lacrimile mai ceva ca la banchet, anul asta. Si oare din ce cauza?! am gasit eu ceva asemanator unui ghiul si mi l-am tot bagat ba in nas, ba in spranceana, ba in buric, ca niste copii prosti radeam nu alta. Si ce fain scapam noi inca la biologie cand duceam hartile sau sa curatam brazii de liane. Mda atunci defapt o fost naspa, ca de la acele bradului sau molidului sau ce era, tot m-am impuns si ghici ce? toata lumea o crezut ca am raie. Poftim cultura! Insa cel mai reprezentativ tablou al solidaritatii noastre, unul fata de celalalt a fost in Anytime. Unu intr-o buda, unu in alta, dara fara sa stim. La un moment dat aud un blahh brahh…”-Cristi tu esti? -Da ma! -Esti bine? -Da ma! -No bineee brahhh!” si dupa juma de minut o tipa i se adresa de afara „-Te rog frumos sa iesi ca asta e baia de fete si vreau si eu sa o folosesc!”. Un alt lucru care il observi destul de rapid la el, inafara de faptul ca e „mætăl”, sunt abilitatile lui de skater inascut. Iti poate da ollie la orice ora, chiar si in pauza. Mai are de lucrat la finalizare, in rest totul e ok. Totusi dintre toate cel mai important e ca şogorii tot şogori raman. Merem noi in Cluj la Poli’ si ne rupem nu alta. Si cand ne intoarcem in Bistrita, liviu ne asteapta sa mergem si la un fotbal, ca doră asa i fain.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments

  3. Tot respectul pentru:

    iunie 14, 2009 by Andrei Sălăgean

             Tot respectul pentru „domnisorul” Chereji Mihai care pe parcursul celor 4 ani a fost mult, mult mai mult decat un coleg, a fost un prieten Adevarat, cu A mare de mana. El este cel care rezista cel mai bine la toate ironiile, tampeniile, prostiile si vorbele care i le scot pe gura. Bun simt si par lung imi vin prima data in gand cand ma gandesc la el, pentru ca la freza aia oribila din a 9-a de supreme-gay-lord nici nu vreau sa ma gandesc. Asa ca ba Mihai sa nu te puna naiba sa iti vinzi paru. Cu siguranta nu o sa uit momentul cand am compus programul pentru balul majoratului. Era 12, la amiaza, iar noi umblam prin oras sa cumparam ciorapi si nasturi ca sa facem papusi… Papusile ca papusile, dar noi trebuia sa mai si zicem ceva. Am tras o dusca din „marfa ruseasca incolora” si i-am dat bice. Pe langa faptul ca radeam ca niste prosti, sa nu va zic ce o iesit. Totodata el este si inventatorul celebrei replici „M*ie ficatului”, strigat de lupta nu alta. Bai Mihai naspa ca tu meri la alta facultate dar nu uita „prietenii adevarati nu se pierd”, nici macar in Cluj…old buddies, old friends, old school, old house. Iar lucrul care promit sa il fac si sper sa ma tin de cuvant, e sa merg la urmatorul lui concert (Escape From) si sa bat din palmute, si sa sar pentru ca sigur o sa cunosc melodia ;).
             Toata stima pentur domnul diriginte Cosma Andrei, profesor de fizica, care a fost un om cu noi parca neconditionat. Cu toate ca la inceput ne-a luat cu liniatul caietelor la doua treimi de cotor si o treime de capat si ca motivarile se aduc in prima saptamana dupa ce ai revenit la scoala si cu cititul regulamentului de ordine interioara, ne-am linistit parca putin cand am observat ca vinerea dupa dirigentie aveam doua ore de fizica si dumnealui a tinut sa precizeze ca acolo ne intelegem noi. Daca era nevoie de o ora de fizica o sa facem noi in loc de dirigentie, dar si invers. Va las sa ghiciti…eu nu tin minte sa ne fii facut mai mult de doua ori, 3 ore de fizica continuu, dar dirigentie parca a fost. Mai ales cand trebuia sa dezbatem probleme esentiale ale elevilor postdecembristi: „Da’ noi de ce trebuie sa purtam uniforme?”, „Cum putem sa scapam de un anume profesor?” sau „La ce trebuie sa mai aduc bani? Da’ cati?( la care dupa 5 min) Da’ la aia de ce trebe sa aduc? Si cati trebe sa aduc? Da’ io parca stiu ca i-am dat!”. In orice caz, nu o sa uit cat traiesc eu testele de la ora de fizica. Nu erau mai mult de doua pe semestru, dar erau destule. De la doua pana la trei ore, incepea asa: Subiectul unu roman, unu arab, descrieti, desenati, explicati, deduceti, concluzii, unitati de masura folosite…5 arab, sa se defineasca sau sa se enunte: a), b), c),…f); Subiectul 2 roman, unu arab, Doua oglinzi stau inclinate la la 31 respectiv 67 de grade, jumatate sub apa, un sfert in vid si un sfert in aer. a) Daca cerul e senin, la ora 14:00, iar noi ne aflam la paralela de 37ᴼ13’24”, determinati inaltimea maxima unde poate ajunge un fascicul de lumina reflectat de oricare din cele 2 oglinzi pe blocul din apropiere(d = 453 cm)…d) Care oglinda e mai bine pozitionata pentru a crea fascicule divergente si de ce?…4 arab, Un vas din argint madagascarian e umplut nu foarte mult cu apa. Se introduce gheata industriala, apa calduta, apa clocotita, azot lichid si inca umpic de gheata, asa din ochi. Toate cantitatile sunt ideale. Si o singura intrebare. Daca e sa se formeze o pojghita de gheata la suprafata blidului, care e grosimea ei si in cat timp se topeste. Motivati raspunsul cu exemple din viata de zi cu zi. Puteti incepe sa rezolvati! Si te mirai de ce nu terminai. Bineinteles ca atunci cand ni le rezolva ora urmatoare, toate incapeau poate si pe o tabla si nu lua mai mult de jumatate de ora. Dar ca totul sa fie complet urmau notele…uai uai! Si bineinteles ca domnul diriginte stia sa aiba grija de noi prin „rotunjim nota totul peste intreg plus un punct”, si nu se intampla sa fie la cineva peste 10, ca sa nu iasa socoteala, totul era calculat dinainte parca. Oricum…”Multumim pentru puncte Domnu’ Diriginte!”. Multumesc pentru lectia de viata, multumesc pentru rabdarea care ati avut-o, pentru cealalta parte a obrazului, pentru cunostintele acumulate si pentur tot altceva ce nu imi vine in momentul acesta in minte. Multumesc!
             O venit mama, a doua oara, si a zis sa inchid compu ca e tarziu…Continui maine, ca mai am de scris o gramada.

    Categories: Creatii proprii, Parerea Mea, Scoala, Tot respectul | No Comments

  4. Banchetul de ieri

    iunie 13, 2009 by Andrei Sălăgean

             Nici nu am cuvinte sa va descriu. Extraordinar. Dupa cum spuneaun coleg „atunci cand esti cu prietenii te distrezi cel mai bine”, si chiar asa a si fost. 12 ore de distractie parca nu au fost de ajuns, as fi vrut mai mult insa nu cred ca ma mai duceau si pe mine picioarele.
             Totul a inceput clasic. Adunati in fata la restaurant, lumea privea in dreapta si in stanga sa vada cum sunt imbracati ceilalti. Si cand zic lumea, ma refer la fete, ca noi baietii nu aveam nici pe naiba…98% eram la costum. Totusi dintr-o privire asa, am remarcat cateva fete, pe care nu le-am vazut intreg liceul si care erau, pe scurt, HOT. Apoi ne-am incolonat ca pe clasa a IV-a cand mergeam la muzeu si cu paharul de sampanie am intrat sa ciocnim cu toata spuma profesorilor si sa ne ureze succes, bafta, noroc si altele. Am luat loc, am mai ciocnit intre noi, iar cand sampania s-a terminat am reperat rapid canta cu vin rosu (bunatate de vin nu alta). A mai urmat o serie de fotografii si am inceput sa intram in pita, dupa cum se spune. Domnu’ Nascu a dat tonul luand la dans fete dupa fete de am crezut ca vrea sa intre in cartea recordurilor.
             A inceput nebunia nu alta. Am mancat, am dansat, am sarit, ne-am invartit pana nu am mai putut. A venit si momentul trist cand am realizat ca totusi e ultima data cand suntem toti impreuna si am inceput sa ne imbratisam, sa ne pupam si sa ne juram ca nu ne uitam unii pe altii. Toata lumea a bocit mai ceva ca atunci cand tai ceapa, iar camasa mea sta martor, umarul drept inca mai are urme de rimel de la una dintre fete. Pentru toti era greu momentul. Pana la urma am trecut peste si am continuat distractia. Mi-a placut de fetele care stiau sa danseze asa calumea, nu numai sa se frece de tine, nu ca mi-ar displacea asa ceva, insa nu era momentul.
             Am stat de vorba si d. profesor de geografie. O discutie de oameni intelectuali mai ales ca mandoi eram in stadiul de „oameni destepti”. Am multumit frumos, l-am felicitat pentru informatiile primite si lectia de viata, i-am transmis bafta mai departe cu generatiile ce urmeaza si m-am intors acolo unde era actiunea, ca noh ce era sa fac. Am mai ciocnit niste vin cu lumea de acolo, am gustat din peste, am mai dansat si ce sa vezi…deja era aproape 5 ceasul si trebuia sa plecam. Ne-am mai tras in 2 poze, ne-am imbratisat, ne-am pupat si am plecat.
             Am ajuns acasa KO la picioare. Parca as fi fost la un concurs de mers pe cioburi si nici asa nu cred ca as fi fost mai obosit. Am luat instant, ca supa la plic. De neuitat e putin spus, cel mai important e ca am invatat fiecare cat de importanti sunt prietenii, PRICELESS!

    Categories: Ăsta-s ieu, Parerea Mea | No Comments

  5. zi de joi

    iunie 10, 2009 by Andrei Sălăgean

            Joi 10.06.2009. O zi de care o sa imi aduc aminte, dar nu ca si oricare alta. Multe lucruri s-au adunat saptamana aceasta, sper ca pana vineri seara la bal sa scap de ele. Pe langa aceasta, eu inca nu realizez ca am terminat cu liceul, si prefer sa nu o fac pentru o perioada. E un moment ciudat pe care il realizezi doar cand te aflii in aceasta situatie.
            Acesti 4 ani minunati, au trecut rapid doar pentru ca avem noi memorie buna si pentru ca am avut multe momente memorabile ca si cabana de la Anies de pe a 9-a cu Silviu si Nucu, ziua lui Adi, Bianca si Cristi de la 4 season cu Alex si BGS, pe clasa a 10-a, setul de majorate de pe clasa a 11-a si continuarea pe a 12-a cu revelionul al Traian. Acestea ar fi doar o parte. Daca e sa ne luam dupa numarul de poze cu clasa 9,629 (14.5 GB), poti spune ca au fost destul de multe evenimente. Evenimente care o sa ni le amintim cu drag peste ani. Cel mia important lucru care e de facut, e sa nu ne rupem unii de altii. Sunt si unii care abia asteapta sa scape de altii, sa nu le mai vada „mutra” aia. Eu personal as vrea sa ii revad pe toti cat de des pot, nu am cu nimeni nimic.
            Maine o sa fie lacrimi la festivitatea de premiere. Eu nu pot cu toate ca as avea motive. Unii, poate nu au motive dar pot. Cel mai dureros e cand realizezi ca puteai face mai multe, si nu te-ai gandit. Eu unul as fi vrut sa sparg un geam cu o bila. Era ceva si asta, dar au fost altele ca si atunci cand Traian nu m-a crezut ca imi intra un corn intreg in gura, sau cand am castigat campionatul de fotbal sau cand am facut sex cu una din colege in WC…glumeam, inca nu am facut asta, dar drept sa va spun mi-a trecut prin cap. Viata e lunga, avem timp sa recuperam insa anii din liceu sunt de nerecuperat.
             Mai multe nu va mai spun ca timpul nu are rabdare nici cu mine. Si in timp ce am scris aceasta fraza mi-am adus aminte de un moment extraordinar care s-a intamplat astazi in clasa. Era pe la unu parca, si noi repetam pentru serenada. Cantam „Forever young” de la Alphaville. Mai uniti ca niciodata incercam fiecare sa dam ce aveam mai bun din noi, cu „mici” exceptii. La un moment dat, nu stiu cine a remarcat ca ceasul se oprise: „Uite, timpul are rabdare cu noi”, cu referire la fraza din Morometii. Intr-adevar, in 4 ani timpul si-a facut de cap cum a stiut el mai bine, mai ales in primele ore de franceza cu ceasul vechi(cu Donald Duck), acum i s-a facut parca mila de noi si a lasat-o mai moale. Bravo lui! si bravo noua ca nu l-am pierdut degeaba.

    Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments