Hmmm…
Am ajuns la concluzia că
iunie 28, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Hmmm... | No Comments
E lung drumul
martie 31, 2012 by Andrei Sălăgean
„Când s-a putut n-ai vrut; când vrei tu nu se mai poate” îi spunea Florica lui Ion. Tot îmi/îi zic și eu asta de ceva vreme. E un lucru mai delicat, pentru că de multe ori poate să îmi „afecteze reușitul”.
Mie îmi place să fac lucruri epice. Îmi place să fac lucruri de care lumea să își aducă aminte, de care să se povestească. Cu cât este un lucru mai greu, cu cât îmi spune lumea că nu o să pot să îl fac, cu atât mai mult atunci când reușesc am satisfacția mai mare. Și problema e că m-am învățat să nu mă mulțumesc cu lucruri mici. Dacă e prea ușor atunci nu-i bun. Și asta nu e bine.
Vreau să ajung „acolo sus”, vreau să iau „premiul cel mare” dar sunt la jumătatea drumului și am ajus la prag. Și după cum zicea Virgil Ianțu, pot să mă opresc aici, pot să mă mulțumesc cu ce am până acum și să mă retrag. E un câștig frumos și ce am adunat până acum, iar întrebările grele doar acum o să înceapă. Dar una e să ai un monitor de 15″ și total altceva e să ai unul de 24″. Am vrabia în mână dar mie îmi trebuie cioara de pe gard. Am prins un iepurele mai slab dar eu îl vreau pe celălalt pentru că e mai mare și mai frumos și poate face și ouă de aur. Dar dacă îl vreau pe acela, trebuie să îi dau drumul la cel care îl am deja ca să pot fugi mai tare. Și dacă nu-l prind? Dacă n-am eu pușca cea bună? Poate nu-s eu vânător bun? Poate nu-s destul de clar!
Ce fac? Încă-s tânăr, o să mă duc în pădurea fermecată și o să prind iepurașul năzdrăvan. O să tai capul balaurului și mă întorc în sat cu „pielea cerbului, cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc”. Asta vreau să fac. Nu-mi place că îmi întârzie mult „reușitul” și mă face să aștept, dar tot mai bine o să fie la final. Se poate!Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm... | No Comments
Important în luna martie
martie 23, 2012 by Andrei Sălăgean
Două date memorabile sunt în luna martie. Sunt așa de memorabile că nu am avut timp să scriu despre ele. Rămân totuși la vorba că mai bine mai târziu decât niciodată și încep să îmi aduc aminte.
Pe 3 martie, acu 4 ani mi-am deschis eu blogul, pentru că la liceu fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Timpul a trecut, i-am mai schimbat înfățișarea din când în când, dar scopul nu și l-a pierdut. Prea multe momente epice se întâmplau încât nu puteam să le las uitării. Un jurnal mi se părea prea lame, așa că am pornit online. I-am zis „Născut pentru a reuși”, după numele cărții tradus în română. Dar i-am zis și Scorbaciufermecat pentru că am vrut să mă reprezinte pe mine într-un fel sau altul. Cum? O să vă povestesc despre „Legenda Scorbaciului” cu o altă ocazie.
Scriu din ce în ce mai greu pentru că fie nu am timp, fie îmi este greu să încep. E drept că sunt zile care nu sunt așa de epice și nu am despre ce să vorbesc. Înainte mai căutam pe internet chestii funny și le postam, acum nu mă mai încântă așa de tare ideea. Nu am eu talente extraordinare la scris, dar mă strădui cât pot de mult. Ce-mi doresc eu, e să înspir măcar o persoană, să fac pe cineva să râdă sau dacă se poate să învețe din greșelile mele. În continuare îmi doresc să scriu cel puțin cât scriu în momentul de față. Îmi place tare mult când recitesc posturi de 2 sau 3 ani și îmi aduc aminte cu plăcere de acele momente. Poate într-o zi oi scoate o carte!Pe 15 martie, acu 2 ani am intrat eu în BEST, pentru că la facultate fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Într-o zi de luni, pe la 11 jumate, am primit mailul magic cum că după lungi dezbateri… am fost acceptat. De atunci nu prea am mai avut timp liber. Dar cine are nevoie de timp liber? O să am destulă vreme la bătrânețe să pierd timpul și să dorm. În BEST am întâlnit oameni și oameni, și de la fiecare am avut ceva de învățat. Aflându-mă într-un grup cu oameni care au ținut tot timpul ștacheta sus, am avut ocazia să „cresc”. Acuma gata nu-s alt om, tot ce pot să spun e că acum mă gândesc de 2-3 ori înainte să fac ceva. Mă întreb mai des „cum și de ce?”.
Dar să las filosofia la locul ei și să vă zic că aici m-am distrat cel mai fain de când mă știu eu. Aici am petrecut 2 săptămâni continuu, am făcut o pauză mică și apoi iar de la capăt. Aici mi-am testat limitele la ce pot și ce nu pot să fac. Aici mă simt cel mai bine în ultima vreme. Când nu am ce face vin în sediu și sigur mai e cineva cu care să stau la o vorbă sau să lucrez la ceva. Fără să greșesc pot spune că „BEST-ul e casa, școala și familia mea!”.Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., la facultate | No Comments
Aventurăăă (1)
martie 20, 2012 by Andrei Sălăgean
Mi-era dor de aventură. Dar, one does not simply do what I did just to satisfy his need for adventure! S-a ivit ocazia să merg în Podgorica ca și co-organizator la un eveniment BEST și nu am ratat-o. A trecut aproape o lună de atunci dar nu puteam să las uitării minunata călătorie.
În 29 februarie pe la ora 5 porneam cu trenul împreună cu bunul meu prieten Nerțan în marea noastră aventură. Am ales să mergem cu trenul pentru că era mai ieftin cu toate că dura foarte mult până să ajungem acolo. Mi-am luat și laptopul ca să îmi țină de urât și 2L de țuică în caz de orice. La 10 eram deja în Timișoara iar trenul spre Belgrad era abia la ora 6 dimineața. Am sunat o prietenă și până pe la 5 am pierdut vremea la o vorbă și o bere, timpul a trecut repede. Din Timișoara până la graniță am reușit să adorm puțin iar de acolo am mers cu ceva autobuz. Era ora 9 dimineața, trebuia să ajungem la 8:40, legătura spre Podgorica era la 9:10, iar noi eram prinși tare în trafic. Cu ceva emoții am reușit ca la 9:07 să ajungem în gară am fugit rapid să întrebăm pe ce linie e trenul dar tanti ne zice numai că: „No, no! No train!”, la care eu:”Ce-ți trebe domnă?! Lasă că este tren!” Ieșim afară, gara era goală. Ne tot plimbăm și găsim undeva lista cu trenuri. Nu știu exact ce scria, dar dădea de înțeles că e anulat. Următorul era la 8 seara = 11 ore de așteptat. Am schimbat niște bani, am mâncat ceva și ne-am întors în gară. Ne mai uităm la trenuri și ne gândim să luam ceva în direcția Podgorica și poate, poate găsim o legătură pe drum. Aici a început aventura.
La ora 10 am luat un tren care mergea spre Vrbnica iar noi urma să ne oprim în Prijepolje( oraș înainte de graniță). Speram să luăm de acolo ceva spre Podgorica. Când am ajuns și-am văzut că era aproape cât un sat… și că singurul tren care merge mai departe e cel care pornea la 8 din Belgrad… am început să căutăm soluții. La un moment dat vine un muntenegrean la noi și ne cheamă să mergem cu el și cu un prieten de-al lui cu ceva rechin că ne trece el granița și venea mai ieftin dacă eram 4. Și de acolo luăm alt tren că sunt multe care circulă pe ruta respectivă și el știe că e chiar din Podgorica și că să mergem cu el. Cu greu, cu greu am acceptat pentru că era cam târziu pentru a sta la stop și pentru că nu ne doream să așteptăm dupa trenul celălalt. /* Tipul care ne-a dus semăna foarte bine cu Cipix */. În jur de ora 11, am ajuns în Bijelo Polje( prima localitate după graniță) și ne-a lasat în gară. Nu foarte mare ne-a fost mirarea când am văzut că următorul tren era tot cel care venea din Belgrad. Aveam de așteptat vreo 6 ore.
Cred că unul dintre aspectele care am uitat să-l menționez, e că afară era foarte, foarte frig. Nu era cea mai frumoasă gară, iar în sala de așteptare mirosea destul de urât. Am mers până la un supermarket din apropiere să ne mai luăm ceva de mâncat și de băut. La întoarcere am stat și vreo 15 min la stop până ce a venit poliția și a parcat undeva aproape de noi. Ne-am întors în sala de așteptare, că altundeva nu aveam unde, și am încercat „să ne facem comozi”. Ne gândeam să luam un alt tren să ne întoarcem pe aceeași rută în Serbia și să ne întâlnim undeva la mijloc cu trenul cel bun. Deși era mai bine și mai cald în tren, am renunțat pentru a nu trezi suspiciuni la graniță. Eu mi-am tras ca o rochie sacul de dormit pe mine și am avut noroc că pot să adorm în orice poziție, Lucian nu a fost la fel de băftos. Nu știu cum, dar a trecut timpul și trenul a venit. Bine că am putut să rabd frig și izmenele îmi erau în rucsac. Ne-a mai pus încă o dată ștampila de întrare în țară și apoi am luat somn.
Pe la 7, am ajuns în Podgorica. Ultimele 2 ore de călătorit au fost destul de frumoase deoarece am avut o priveliște foarte frumoasă cu munții. Marko, președintele BEST-ului de acolo, ne-a așteptat și ne-a dus la apartament. Acolo m-am așezat puțin pe o saltea ca să îmi revin, dar în jumătate de minut deja nu mai știam de mine și dormeam dus. Cu toate acestea, aventura nu se putea încheia aici… trebuia să ne mai întoarcem și acasă !Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., very funny | No Comments
Mass Effect
martie 15, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Hmmm... | No Comments
