Hmmm…

  1. Finalul meciului

    aprilie 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              „Nu-i nimic, am înțeles, s-a sfârșit și poate că așa-i mai bine”. Finala de la fotbal s-a terminat și după un meci care a durat mai mult decât trebuia se pare că echipa noastră nu a reușit să câștige. Nu degeaba se pune un campionat mondial o dată la patru ani, un astfel de spectacol nu-l poți avea oricând așa că ai face bine să te trezești și de dimineață ca să vezi meciul favorit.

             „Dar tu, ‘ce ești tu de vină c-am greșit?”. Tactica meciului nu fost gândită bine de la început și de frica de a pierde meciul, am jucat defensiv, așteptând să cunosc adversarul și să ies pe contraatac în repriza secundă. Jucătorii parcă avea plumb în ghete pentru că o pasă simplă nu reușeau să lege și atunci când trebuiau să verticalizeze jocul, ei pasau în spate. În plus a fost destul ca apărarea să gafeze o singură dată pentru ca la final greșeala să se dovedească fatală și să fie unul din factorii care au înclinat balanța meciului. Nu a fost singurul lucru care a adus victoria echipei adverse, a contat și tactica specială folosită care să contracareze fix jocul de atac pe care ne bazam atât de mult.

             Ce a lipsit față de alte meciuri? Cu siguranță faptul că era un meci între două echipe care se cunoșteau și știau de ce sunt capabili jucătorii echipei adverse a făcut ca spectacolul să lipsească și dramatismul să fie mare pe finalul meciului. Față de alte meciuri, jucătorul cu numărul 10 nu fost pus deloc în valoare și nu a primit mingi pe care să le poată fructifica. Apărarea a fost pusă bine la încercare iar în final oboseala și-a spus cuvântul pentru că nu au mai respectat indicațiile tactice date de antrenor. Nici banca de rezerve nu era foarte variată astfel încât o schimbare inspirată să aducă vreo modificare pe tabela de scor. Alături de secund s-au căutat diverse scheme și formule de joc care să destabilizeze apărarea adversă, fără succes însă.

             „Nu merită nimeni să fii tristă tu.” Meciurile vin și trec, trofeele se câștigă sau se pierd, dar să nu uităm că vor fi și alte finale de jucat. În funcție de importanța lor, mai poți aștepta 2 ani până la Europene sau dacă ai răbdre, 4 ani și poți merge la un Mondial. Este de apreciat și fair-play-ul cu care s-a jucat și faptul că meciul s-a terminat fără să existe jucători accidentați. Ambele echipe mai au meciuri și e important să poată juca în formula completă. Și revenind la matematică, scria pe o carte pe care am primit-o în generală la o olimpiadă: „Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă!”.


  2. Momentul când mi-am depășit demnitatea

    august 8, 2013 by Andrei Sălăgean

    Ca sa reusesti, trebuie sa iti doresti cu adevarat. Si atunci cand m-am gandit prima data la asta, mi-am dat seama ca trebuie sa respect si niste reguli, niste principii.

    Mie tot timpul mi-au placut desenele animate. Ma relaxez atunci cand ma uit la ele si tot timpul mi-am propus sa invat ceva de la ele. Asa am ajuns sa-l am pe Batman ca erou. Mi-a placut cum avea principiile lui si m-am hotarat sa fiu si eu mai „organizat”. Si au fost momente cand am zis ca de azi nu mai fac „X” sau incerc sa fiu ca „Y”. Si totul a mers bine pana cand a trebuit sa aleg intre ceva ce imi placea in mod normal sau sa imi respect principiile. Cam ca si atunci cand vrei sa slabesti si ai vrea sa mananci o inghetata.

    Am avut noroc si de prieteni sa imi fie aproape iar in momentele importante sa imi atraga atentia la detalii. Si desi as fi mancat din inghetata aia si trei zile, am zis ca poate e mai bine sa nu. Si am luat conul, l-am intors si am lasat globul sa cada, like I don’t give a fuck. Si am fost si inca sunt mandru de alegerea pe care am facut-o. Ma simt bine mai mult pentru ca am reusit sa fac ceva ce mi-am propus, intr-un moment mai delicat, intr-un moment cand trebuia sa arat ca pot face diferenta.

    Inca ma mai gandesc la inghetata aceea si inca ma mai gandesc la beneficiile care le am pentru ca nu am mancat-o. Orice s-ar intampla, vine o vreme cand trebuie sa faci ceea ce trebuie sa faci si e important ca atunci sa nu gresesti!


  3. Legenda scorbaciului

    martie 3, 2013 by Andrei Sălăgean

              Legenda spune că în urmă cu mai mult de 5 ani, într-un magazin Kaufland de la marginea orașului Bistrița, a apărut scorbaciul cel fermecat. N-a fost ceva special, nimic neobișnuit, totul a fost pentru că trebuia să fie. Și de atunci și până azi a devenit tot mai puternic și mai fermecat.

             Legenda spune că cel care va reuși să mânuiască acel scorbaci care este și fermecat, va reuși, dar pentru asta trebuie să fie și născut. Pentru a stăpâni un astfel de scorbaci, e ușor la început, dar pe măsură ce timpul trece, rădăcinile lui cresc și capătă putere mai mare. Și puterea ajunge la capetele lui și se răspândește necontrolat. „Unul nu folosește acest scorbaci, fără a-i cunoaște limitele!”

              Legenda mai povestește și despre partea neagră a fermecatului. „Cel care-l va lua primul în mână, va renunța la ceva ce se pricepe pentru a putea deveni bun la altceva.” scrie pe mânerul scorbaciului. Țin minte că am ignorat acest mesaj și doar anul acesta mi-am dat seama. Nu-i ușor să ai sub control așa ceva și timpul trece mai repede atunci când acesta e activ. În cazul în care nu știați, din cauza aceasta am început să încărunțesc. După un timp acesta reușește să îți afecteze și somnul făcându-ți-l valabil doar pentru cazul în care ai fi fraier. Unul din semnele după care recunoști un purtător de scorbaci e pantoful agățat la chei.

              Legenda spune că scorbaciul e fermecat de la început până la sfârșit și poate fi controlat doar de persoane din partea bună a Romaniei. Anul acesta sunt 5 ani de când îl am și de mai bine de un an, caut „să-l pun în cui”. Unul va putea să lase scorbaciul fermecat doar atunci când va reuși să facă ceea ce pare că nu poate reuși. Legenda scorbaciului spune că Scorbaciul Fermecat există atâta timp cât cineva înțelege că acesta există!


  4. Să-mi fac griji?

    august 30, 2012 by Andrei Sălăgean

             Aseară am avut un vis cu zombie apocalypse. Începeam așa ușor într-o casă foarte mare și omoram zombii relativ usor, aruncam cu un fel de căciulii mari în ei și mureau cumva. Nu se mișcau foarte repede și îi loveam ușor. Apoi am ieșit pe o ușă mare afară și era câmp deschis. Avansam încet ca nu cumva să ne ia prin surpindere. Și ne-au luat. Și venau hoardele mai ceva ca în Left 4 Dead. Fugeam și mă temeam pentru viața mea pentru că nu era ca și cum puteam da load game. Partea proastă era că pe aceștia nu îi puteam omorî ca și pe ceilalți și erau și mai rapizi. Cineva ne-a deschis o ușă la un moment dat și am ajuns iar în casă și am început să fugim și aici pentru că ne urmăreau în continuare. Cumva am coborât pe niște scări și am scăpat de ei, nu mai țin minte cum. Aici am avut un flashback. Eu ca și personaj principal, mi-am adus aminte despre cum a apărut totul, de la prima persoană cum a fost infectată și cum au început ei să omoare oameni. Mai era cineva acolo dar a fost prins iar eu am început să fug. Și în timp ce fugeam de ei, șeful lor, adică cel care a fost primul, a zis, pe el lasă-l, el e nr. 13, el va încheia ciclul sau așa ceva, el va realiza profeția, și am revenit iar în prezent. Era deja noapte și cumva eram afară, nu știu de ce. Nu prea erau zombii la ora aceea târzie. Încercând să găsesc o soluție am început să mă cațăr pe geamurile de la casă, în timp ce zombii încercau să le spargă din interior, până ce am ajuns pe acoperiș. Aici scoteau mâinile prin acoperiș să mă prindă și dintr-o dată a început să sune asta și m-am trezit. Am stat 3 secunde și am zis wtf. True story!


  5. Asta vreau azi

    iulie 1, 2012 by Andrei Sălăgean