Creatii proprii

  1. Trebuie sa privesti atent ca sa realiezi care e treaba…

    octombrie 25, 2008 by Andrei Sălăgean


    Categories: Creatii proprii, Poze, very funny | No Comments

  2. Cum ne semnam noi propria sentinta…cred

    octombrie 23, 2008 by Andrei Sălăgean

          Sau preselectie la „Mix si Sfincter Coca”. Probabil. Si sa incep ca la piata. „Deci”, in principiu de cand mi-am facut blogul am ajuns la concluzia ca nu prea are rost sa critic anumite chestii sau sa imi dau cu parerea vis a vis de ceva. Cu mici exceptii, bineinteles. E treaba altora, care iau si banii pentru asta. Dar nu aici am vrut sa ajung.
          Zilele trecute un coleg vine si imi propune( sau imi aduce la cunostinta) de nu stiu ce petitie sa scurtam numarul de ore de la scoala. Cum era de asteptat primul instinct a fost:” Normal, eu semnez primul!”, cine nu ar vrea chestia asta. Ma refer la ce elev nu ar vrea. Nu stiu pana la urma ce a ajuns de ea. Idee era ca daca se strang in jur de 600 ne accepta. Nu sunt sigur daca e asa sau nu.
          Dupa ziua de azi, mi-ar veni sa il strang de gat pentru asa ceva. Iar pentru asta m-ar strange altii pe mine. Totul era bine, pana azi. O fo ca si cum ti-ai vedea viitoru tau sau probabil mai bine zis al copiilor tai. Generatia care vine. Nu cred ca ati citit chestia aia cu cine suntem noi. Gasiti aici. Nu stiu exact cine a scris-o. Cert e ca…GENIAL. Sa trecem. Am mai zis si in primele posturi ca majoritatea elevilor se plang cat de grea e scoala si vai de capu lor. Dar ei fug pe rupete. Poi ce *&%$#@( stiti voi ce). Vorba nu stiu cui: „Iesi Acas’ !”.
          Ora 16:00. Preselectie balul bobocilor. Ma duc sa vad, ca doar era si fratemeo. Cu punga de cocosi(pentru care nu stiu e varianta in romana de la popcorn) pornim spre locul faptei. Cu antrenamente sa nu facem febra musculara la burta de la ras ajunge cu ceva intarziere, dar la timp. Ca la orice monden, erau si doi Praslea care intretineau atmosfera cu pumni in masa la fiecare faza care li se parea nostima. Cu „dume” de smecher si cu urlete si aplauze la tipele mai „dotate”. Ne asezam si privim. Era si clar ca nu poti auzi nimic de ei. Showul era si al lor. Pana la urma apare si „my bro'” care nu rupe el gura targului dar ii porneste pe cativa cu intrebarea:”Ala i farteto? Da?”. Normal, doar are acelasi nume de familie. Nu?
          Apoi e momentul cand fiecare isi arata de ce e in stare. Cat ii duc muschii sau cat de mari au tzatele. Era ceva de genu ca si in bancu ala cu ardeleanu si inca unu. Oricum replica finala era cu ardeleanu. I zice asta:”Degeaba aici( partea superioara a bratului), daca nu aici(lobul parietal)”. Iar deviez. Chestia e ca rasul ca rasul dar pana o intreaba pe una, capitala Belgiei. …clipe de gandire…si momentul de glorie…Serbia. Normal ca ne-o lasat no comment, KO, lovitura sub centura. Parca nici nu iti mai venea sa razi. Era prea trist.
          In schimb cui nu i-ar fi placut( ma refer la baieti) sa admire niste funduri care se hataiau in fata tuturor mai ceva ca in Disco Inferno. Nu conta genul de muzica. Mainile in par si bucile in aer. Parca era preselectie pentru dansatoare in bambu. Baietii macar nu inselau parerile. Cu toate ca nu stiau, incercau, se prosteau. Sa mai rada sala. Intrebarile cu cerul senin au surprins pe multi, incolor nu era la ei in dictionar. Apropo, voi( nu cei care ati fost de fata) stiti ce se construia in Bistrita cand Columb descoperea America?
           10 + 10:10 – 10 fac unu si nimic nu se schimba. Va intreb asa cu un spirit civic pe voi, chiar asa vreti sa se ajunga? Nu imi fac griji ca va citi cineva la cine nu i pasa pentru ca acela sigur va renunta dupa primele 2 – 3 randuri. Nu e loc de critica sau alte tampenii. De mult am vrut sa zic chestia asta. Peste tot vezi chestii de genu: „Mentalitatea romana”, „Popor de cacat”, „Tara de rahat” si altele care nu imi vin in minte. Poi in primul rand nu esti si tu roman? La ce naiba te ajuta ca tot spui chestiile astea. La toti le place sa spuna ce nu le place in Romania. Normal. Opinia publica.
           A venit momentul sa facem ceva. Acesta e visul meu, al doilea. Sa schimb ceva, sa influentez, sa nu las balta si sa ajut. Pesimismul nu te poate caracteriza in astfel de momente. Nu mai sustineti prostia, pentru numele lui Dumnezeu, chiar daca ne place sa radem de ei. Va mai zic eu bancuri. Dar lasati placerea aceasta sadica. Stiu ca si mie imi placea pana acuma, dar nu mai e de ras. Ca de noi radem. Nu stiu eu ce credeti voi dar eu sper. Si sunt sigur ca va veni ziua cand lucrurile se vor mai obli( indrepta). O seara placuta in continuare!

    P.S. O poza pentru cei interesati. E cu telefonul. Daca intelegi principiul pe care a fost facuta poza, o sa intelegi despre ce vorbeam mai sus. (pentru mai multe cereti pe mail)

    Categories: Creatii proprii, Hmmm..., la grămadă, Parerea Mea | No Comments

  3. Mai sunt si eu bun la una alta

    octombrie 4, 2008 by Andrei Sălăgean

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm... | No Comments

  4. Pana la urma bancurile cu politisti sunt adevarate…

    septembrie 25, 2008 by Andrei Sălăgean

          Cam la aceasta concluzie am ajuns astazi. Pe bune! Acuma hai ca bancurile cu blonde erau cum erau da cu politistii am vazut eu cu urechile mele. Si nu doua, trei, aproape toate glumele ai putea zice ca sunt luate din realitatea de zi cu zi
           Dupa o zi plina in care printre altele mi-am luat si carnetul de sofer, m-am intalnit cu vestitul politist de la examinari, domnul B. Il vazusem si data trecuta dar acum a fost ceva cu totutl si totul diferit. Cu siguranta o sa imi ramana pentru mult timp expresia fetei in minte. Ca sa o iau pe scurt. Poate va suna a banc, dar nu e.
           La intrarea in sala de testarea la legislatie auto erau doi politisti. Unul in fata, citea de pe foaie, se uita in buletin, apoi la tine, facea conexiunea, iti zicea numarul de ordine si te lasa sa treci. Al doilea, statea la masa(adica B.) si iti dadea o anexa sa o completezi cu cate ceva dupa cum iti spunea el. Salagean Andrei, tu ai numarul 23. Ma caut de buletin, se uita si trec de primul filtraj. Si ajung la al doilea. Scriu 23, apoi cat. B si…in fata era o hartiuta unde era scris cu 22144. Politistul ia foicica, pune pixul la mijloc si „baga duma”: „Scrie cifra asta!”, ma uit mirat la el, si mai intreb odata, ” Ce sa scriu?” si pe un ton mai serios „Scrie ma cifra asta odata !!!”. Eu dupa ce 7 ani am fost la olimpiada de matematica an de an scriu pe hartie, normal, 1. In momentu ala, deja „i-o sarit mustaru”, si incepe sa strige cu o tenta generala: „%$&@# mama voastra! Poi voi nu stiti sa scrieti ma? Sunteti tampiti?”. Si completeaza cu un geniu mai ceva ca Pitagora. „Scrie ma cifra asta lunga!!”. Si o scriu.
           Deci pe cuvant, daca nu as fi avut nimic de riscat…ii ziceam eu cateva legate de numere ca nu uita nici cifrele de la pantofi. Si cu siguranta nu eram singurul. Asa ceva nu se poate dom’le! Apoi cu o ironie asa seaca, ii spune unuia care nu stia unde sa se aseze, si s-a pus in prima banca, desi era liber in spatele lui. „Domunele tu de ce te-ai pus acolo? Te asezi dupa pozitia soarelui? E ceva legat de stelele din Calea Lactee?”. Dar a trecut si asta.
           Pana la urma e important ca am scapat, nu am mai avut probleme cu babele si de maine o sa am si carnet de sofer cat. B. Tot raul spre bine si toata berea in pahare.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, la grămadă | No Comments

  5. Personaje remarcabile din viata mea.

    septembrie 17, 2008 by Andrei Sălăgean

           Intr-adevar, este vorba de doua persoane care nu sunt de uitat pentru mine. Scriu cu ocazia faptului ca pe data de 17 septembrie ambii devin majori si pentru ca normal trebuie sa mai pun ceva pe blog, dar mai important e primul argument. Cum sigur ati ghicit 11,5(3)% din voi ati ghicit este vorba despre Boizesan Cristina Maria si Podina Alexandru, in ordine.
            Crstina, alias Kitty sau Cris, alaturi de Cristi sunt cei mai buni prieteni din cartier. O persoana cu care fac drumul zi de zi pana la scoala si aproape vineri de vineri sau sambata seara spre casa. Alaturi de care am impartit bune si rele, calde si reci, ude si uscate, bere si tequila. Scriu astea pentru ca nu pot uita multe din momente memorabile care doar cand aud un singur cuvant legat de ele ma apuca rasul.
            Fata de celelalte persoane pe care le cunosc, Cristina este tot, da’ chiar tot timpul fericita, cel putin cand o vad eu, mai putin cand nu ninge ca nu poate sa se dea cu snowboardu, dar asta e altceva. Cu temperaturile insa este pe invers. Cand la tota lumea ii este frig si sta infofolita, ea nu mai poate de cald, descheiata la haine( nu de tot). Bineinteles cand afara e o caldura de numa numa, i se face frig la umbra si a doua zi e racita de le face profit la firmele de servetele. Desi parul ei tinde spre blond, nu prea se vede. Adica nu de fiecare data. Nu se vede mai ales atunci cand e albastru.
           Trecand peste toate celelalte, nu as putea nicicum sa uit, pentru ca o sa recitesc ce am scris aici, drumurile din Anytime, Bodeguila, Berarie si alte localuri catre „strada fericiri” care ne duce acasa. Cele mai rapid ajungeam cand Cristina era ca un vulcan gata sa erupa, numa ca nu erupea (nu sunt foarte sigur ca intelegeti dar nu dau mai multe detalii). Si bineinteles cel mai greu era cand ne apucam si cantam sau cinestie altceva. Ba frate era tare noaptea pe la 2-3 sau chiar 4 cand veneam de la Sanda. Partea buna ca nu ne-o acostat nici un militian. Multi( poate infara de Cristi, si cei prezenti) nu o sa intelegeti de ce mi se par asa de amuzante sau asa de memorabile aceste momente, dar…daca i-as zice numai trei cuvinte: berarie, bere si masina la Cris, cred ca ar fi pe jos de ras.wink nose
           Ca sa inchei, Cristina, eu iti doresc numai bine, sa fii in continuare la fel de fericita si sa faci si lumea din jurul tau la fel. Sa iti iei carnetul de conducere din prima si sa nu calci pe nimeni. Sa intrii la facultate unde iti doresti si sa ai parte acolo de scaune la fel de comode ca cele de acum. Aaaa si bine ca mi-am amintit una din cele mai tari faze. Eram in a IX-a parca, si normal, Cristina radea in banca. Era ora de matematica. Si cand ridica o data d. profesor capu si o vede, vine cu o replica equal smile : „No! Stai acolo si razi ca un bou!”. Faze ca astea normal ca nu se uita.
           Si bineinteles a doua persoana, Podina, dupa cum i spunem si noi colegii. Nu am avut cu el atatea momente dar niste lucruri trebuie spuse si despre acest camarad care pana nu demult juca Travian alaturi de mine. In clasa nu e ceva vedeta, one man show sau altceva, dar credeti-ma ca nu e nevoie.
           El e cel care aproape toate clasa a IX-a lua suc cand mergeam dupa mancare in pauza. Era chiar tare. Chiar daca mie si acuma imi comenteaza lumea ca nu pun banii, dar asta e viata. Vremuri faine cand luam cate o gura de suc, una de sandwish si Farte incepea faza cu „Era odata un gigolo…”. Sau nu stiu cati dintre voi( ma refer in specia la colegii) mai tineti minte fazele cand eram i vestiar, si venea Podina cu Nokia 6230 si punea Hai cu mine de la mafia. Cred ca pentru a prinde forta sau ceva. Parca acuma vad si imi vine cate un ras…Fain..
            Multumim domnule Podina Alex si iti doresc si tie sa iti iei carnetu. Totusi in primul si in primul rand sa fii sanatos si sa gati anul scolar cum vrei tu mai bine, sa intrii unde vrei. Bafta, mult noroc si nu uita ca de acuma esti major. Cu toate astea ai mai putea lua un suc asa din cand in cand tongue.

    Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments