O
Creatii proprii
Litera zilei
mai 4, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments
Tot respectul pentru:
mai 1, 2011 by Andrei Sălăgean
Tot respectul pentru tuşa mea. Sunt multe persoane în lumea aceasta, însă tuşa mea e numai una. Astăzi a fost ziua ei şi am vrut să scriu şi eu două trei cuvinte, că nu ştiu cât de repede o să mai ajung eu pe acasă.
Ştiţi voi persoana aceea din familie care ţine tot timpul cu tine, care atunci când erai mic îţi aducea tot timpul o ciocolată sau care dacă era să rămâi ceva timp la ea, îţi făcea toate mofturile? No aşa e tuşa mea. Ea e cea care nu e mama, tata sau bunica dar care tot timpul mă susţine în ceea ce fac, mă felicită pentru succese şi are grijă de mine atunci când nu îmi este bine. Nu ţin minte să fi fost vreodată supărată pe mine, cu toate că putea. Una din cele mai frumoase amintiri e de la ziua mea de naştere când am împlinit 5 ani. Şi a venit tuşa şi mi-a adus atâtea ouă kinder câţi ani am împlinit. Şi pe vremea aceea, ouăle kinder erau cele mai bune şi dorite dulciuri. Şi fain frumos am stat cuminte şi împreună cu ea şi unchiu am început să asamblăm maşinuţe şi avionase.
Tuşa mea, să fii sănătoasă, la fel de veselă şi după cum tot zicem noi, să ajungi măcar la vârsta lu’ bunicu. Tot respectul pentru ţine tuşă !Categories: Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments
Acu două săptămâni
aprilie 27, 2011 by Andrei Sălăgean
Așa de mult am întârziat că am ajuns să scriu la două săptămâni, dar asta e. Zile fain-au fost atunci și merită menționate. Așa că…
Joi am fost iar toată ziua la standuri la JobShop de dimineața până la închidere. Tot așteptam momentul acela special, care anul trecut l-am pierdut, când urma să facem poza de grup. Pe de altă parte mă mai și grăbeam puțin că trimisesem mail la profesoară că o să vin de la 6 la parțial. Pe la 5 s-au închis standurile iar eu tot așteptam să ne strângem. Până la urmă am lăsat-o baltă și pe asta și m-am bazat pe MINE că o să fiu BINE a doua zi și o să pot da parțialul de la 10. Ne-am tras fain în poză, am cântat, ne-am bucurat, am adunat și apoi am plecat.
Seara urma să ne vedem la party. Ca după fiecare eveniment și acuma ne aștepta o petrecere plină de toate. „Pentru ca Prometeu e numele meu mic” scria pe diplomă. La momentul la care am primit-o, am stat ceva vreme să mă gândesc ce înseamnă. Nu mi-am dat seama. Nu mă înțelegeți greșit, nu eram trotil sau alte cele, doar că nu mai făceam legătura. Nu știu cum, dar eu țineam minte că Prometeu era ceva cu soarele. A doua zi m-am lămurit. Per total am repetat isprava din seara trecută numai că de data aceasta cu bere. Și toate bine erau și dansam și săream și mă învârteam până ce m-am întâlnit cu prietenarul Mongolian. Ne-am distrat până ce la un moment dat mi-a arătat cât era ceasul și mi-a reamintit că am parțial a doua zi. M-am îmbrăcat, ș-acas-am plecat. Cumva am aterizat în pat, mi-am pus alarma și m-am culcat. Știu sigur că mi-am pus alarma.
Pe la 7 mă trezește un coleg: „Tu de la câte ai ore?”. Mă șterg bine la ochi, mă uit la ceas și da, realizez ca am cam dormit mai mult decât trebuia. Mă spăl, îmi iau foile și mă duc să învăț. Pe la 10 fără un sfert pornesc ca să îmi iau și un suc de la magazin. Ajung la laborator și nu știu cum fac de las sucul după monitorul de la computer. După două minute realizez că am pierdut ceva. „Unde mi-e sucul?”… „Nu îmi găsesc sucul!”…”M-ați văzut și voi când am intrat cu sucul.”. L-am găsit până la urma. A fost o zi faină. Și-așa s-a incheiat aventura JobShop-ului de anul acesta. Abia îl aștept pe cel de anul viitor.Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, la facultate | 1 Comment
Săptămâna trecută
aprilie 22, 2011 by Andrei Sălăgean
Luni dupămasa am mai lucrat să îmi termin o temă ca să pot să o predau în avans. A doua zi aveam de la opt. Cu greu m-am trezit şi nu mai ştiu ce-am făcut dar iar s-a lăsat cu sânge.
Deja nu mai era de glumă. Şi eram pe autobuz şi mă gândeam să nu-mi dea ketchup-ul afară acolo, că nu-i de bine. Am stat o oră la laborator de 4 ore şi m-am cerut acasă. Şi ăsta a fost momentul când am zis că le las pe toate baltă şi mă pun la somn. Mai era un proiect care mă aştepta, mai erau şi altele. Cumva, cumva am reuşit să-mi setez creierul pe DO NOT CARE. Am zis să mă concentrez pe ceea ce îmi place mai mult. Aşa că miercuri am fost toată ziua prezent la Jobshop.Am terminat pe la 5 jumătate, am ajuns apoi în cămin pentru ca la 7 să fiu prezent la cocktail.
No ăla da cocktail. A venit şi-un mentalist, mai nou aşa se numesc magicienii se pare. Ne-a tot îmbârligat cu una cu alta, a îndoit ceva linguri, a ghicit ceva numere etc. Dar nu el era atracţia principală. Să fi văzut voi acolo lume numai la costum, lume elegantă, lume awesome. Era aşa de mult awesome pe m2 că la un moment dat s-a terminat vinul și mâncarea. Și fetele… pff, ce să mai vorbim, una si una. O seară excelentă, care putea totuși să mai continue dacă Madame Conștiință nu era o NF și mă lăsa în pace.
O idee năstrușnică mi-a venit mie. Aveam un proiect gata făcut și mă gândeam că e ok să mă trezesc pe la 4, să-l mai modific și să-l duc ăla de la 8. Și mă gândeam la asta după x pahare de vin( x – ipotenuza unui triunghi dreptunghic cu laturile de 3 și 4) și o zi în care am umblat întruna. Mi-am pus vreo 3 alarme în jurul orei 4. M-am trezit și în 10 secunde am rezolvat toată problema. Mi-era prea lene și nici nu aveam chef de lucru la ora aia. Una vorbește happy Sălă și alta face sleepy Sălă. ( află ce a mai urmat în postul urmator 🙂Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, la facultate, Parerea Mea | No Comments
De la JobShop
aprilie 20, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, la facultate, Poze | No Comments

