Sunt în anul 3, iar timpul mi se pare că a trecut așa de repede doar pentru că m-am simțit bine, m-am distrat și am petrecut momente de neuitat alături de noii prieteni din Cluj. Nu țin minte vreo oră de biologie sau un scos de cartofi sau un drum spre casă singur pe tren care să zic că a trecut fără să-mi dau seama. Ce-i drept la ora aceasta trebuia să dorm dar… mi-a venit pofta de scris.
A trecut mai bine de o săptămână din anul 3, nimic special. O săptămână plictisitoare, dar care după cum spunea cineva important e calmul dinaintea… Același cămin, altă cameră, o cameră mai mare, o cameră care nu prea are semnal pentru telefon. Un singur fost coleg de cameră a mai rămas cu mine însă mi-am recăpătat prietenii din primul an într-o cameră apropiată, iar de alții mă despart doar câteva etaje. După trei zile de du-te/ vino pe ruta Bistrița-Cluj am reușit să stau tot în căminul 4 din Observator. Am răcit puțin, mi-am rupt o plombă și am ceva probleme cu memoria, una am rezolvat-o, una e în curs de rezolvare iar ultima rămâne să o rezolv.
Dar e anul 3. O bună parte din prietenii mei lucrează sau au lucrat în timpul verii. Eu? Eu încă mă mai bucur de anii studenției. Mă bucur că ai mei încă au bani pentru mine la Cluj și nu trebuie să îmi caut deja un loc de muncă. Se anunță un an universitar foarte interesant. Ce-a mai fi, om vedea!
Creatii proprii
Anul 3
octombrie 11, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, la facultate | No Comments
Despre mine
octombrie 1, 2011 by Andrei Sălăgean
După cum era o vorbă mai veche, minele sunt locurile unde lucrează minerii. Astăzi am ales să nu discut despre ei, dar o să vă zic o altă poveste. Sper să fie mai interesantă.
Unul dintre primele mele principii după care îmi „trăiesc” eu viața este fost: „Speranța moare ultima!”.Sincer nu mai țin minte de unde sau de la cine l-am luat, dar încă îl mai am la startup pe primul pe telefon din liceu. Cât timp mai era speranță, cât timp se mai putea face ceva, eu nu mă dădeam bătut. Nu mă lăsam așa ușor, creierul meu trebuia să știe că încă se poate și eu mergeam înainte. Și-am ajuns să fiu mai puternic așa. Dar nu așa a început totul.
Când eram mai mic, prin clasele primare, eram tare rău. Eram un miștocar care nu prea și-a ales cei mai buni prieteni. Pe vremea aceea erau calificative în loc de note așa că nu se putea face o diferențiere exactă între elevi. Cu toate acestea la ședințe, învățătoarea le tot zicea la ai mei că pot mai mult, că ar trebui să fiu mai serios, că dacă vreau pot. La fel s-a întâmplat și mai târziu pe clasele 5-8. Diriginta și profesoara de matematică îmi tot ziceau că pot mai mult. Sincer, nu prea mă interesau lucrurile acestea, până ce am ajuns în liceu. Aici a intervenit orgoliul și încă ceva de care o să vă povestesc altă dată.
Am început clasa a IX-a cu un 3 și un 4 la matematică, elev care în generală mergeam an de an la olimpiadă. Știam că pot mai mult, și alții știau că pot mai mult, trebuia să arăt că pot mai mult. Le-am arătat că pot mai mult. An de an mi-am propus să îmi cresc și media generală. Am ajuns de la a fi sub media clasei până la locul II. Atunci mi-am dat seama că sunt născut pentru a reuși. De ce? Pentru că pot, pentru că vreau și pentru că nu mă dau bătut ușor. Orice ar fi, știu că o să reușesc, atâta timp cât există speranță, atâta timp cât cineva crede în mine.
Andrei cel NPaR trebuie doar trezit și se ocupă de treabă. Și nu e orice persoana care atunci când e beat poate face orice pentru că are curaj. Mai sunt și momente când uit de ce? sau cum? fac ceva anume. Sunt momente când pur și simplu uit cum te cheama, dar nu asta e ideea. Trebuie doar să-mi regăsesc încrederea din mine.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | 1 Comment
E greu
septembrie 26, 2011 by Andrei Sălăgean
Nereușind de mai bine de o lună să îmi fac niște analize, m-am decis azi să mă duc să donez sânge. Analizele se fac gratis, câștigi un ban cinstit și faci și o fapta bună.Ajung la centru și întreb dacă mă poate lua. Cum mi-am uitat carnețelul de donat acasă, îmi cere datele din buletin ca să îmi găsescă fișa. Primele „întrebări” au fost mai ușoare dar când a ajuns la CNP, încep și zic, 192 168 … și mă opresc. Deși mi se părea foarte natural, ceva nu era bine, hmm. Totuși, nu fac omul să aștepte, scot buletinul și îl dictez pe cel corect . Până la urmă s-a dovedit că aveam nevoie de o adeverință cu antecedente etc. O jumătate de ora m-am tot gândit pe drum până la doctorul de familie de la ce naiba vine 192 168… Dacă în viitor o să vă întrebați că de unde a pornit totul, apoi să știți că de aici !
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Nimic nu se compară cu o zi la scos de cartofi.
septembrie 17, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, Poze | No Comments
Pentru că-mi plac comparațiile
septembrie 10, 2011 by Andrei Sălăgean
La început a fost ca și examenul auto. Tot încerci până îl iei. Dacă nu din prima, atunci din a doua… până la urmă tot îl treci.
Apoi, după o vreme, a devenit ca o mâncare tare bună. Nu-ți venea să-ți strici gustul din gură cu altceva după ce ai mâncat din ea.
Acum seamănă mai mult cu faima și banii. Vreau să ajung acolo însă trebuie să fac niște sacrificii importante. Există și partea fericită când ai putea câștiga la loto, puțin probabil totuși.
Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | 2 Comments
