Cum Calsberg e probabil cea mai bună bere din lume, Summer Course-ul e probabil cel mai tare eveniment din BEST. Mie îmi place cel mai mult, iar cel de vara aceasta a fost de neuitat.
La fel ca și anul trecut, am stat două săptămâni în cămin alături de 22 de participanți + încă doi coorganizatori din Europa și am făcut ce-am făcut și ne-am simțit bine. Cum așteaptă „oamenii mari” concediul și cât de bine se simt ei atunci, așa de bine m-am relaxat și m-am distrat și eu în aceste două săptămâni. Seara internațională, cartoon și hawaii party, ziua românească și nunta de seară, pub crawling și ieșire în munții Padiș au fost doar câteva din activitățile la care m-am simțit bine. Toate au fost speciale în felul lor, fiecare îmi aduce aminte de un lucru sau altul sau mai multe. Fiecare zi și seara a avut istoricul ei, care doar m-a făcut la final să îmi pară rău că se termină evenimentul. Dintre toate, o țâră mai interesant a fost savage trip-ul.
Vineri după-masa ne-am îmbarcat vreo 60 de oameni într-un autocar și am pornit spre IC Ponor. De acolo urma să ne ridice alt transport și să ne ducă până în Poiana Glăvoi, la grajduri. Am cântat pe drum, am suferit alături de șofer care ne-a dat puține emoții cu alți șoferi dar până la urmă am ajuns. Era ora 22 și noi am aflat că, surpriză, nu mai are cine să ne ducă din IC Ponor. S-a rezolvat între timp de niște mașini dar erau în principiu pentru participanți. La ora 22:30, împreună cu încă vreo 20 de oameni am pornit pe jos în speranța că o să ne ridice și pe noi cineva, mai târziu, de la mijlocul drumului măcar. Tot făceam calcule cam cât timp ne-ar lua, unii ziceau de 2 ore jumătate, aproape 3. Știam că e mult de mers dar… nu prea aveam ce face. Eu aveam noroc că aveam un rucsac mai ușor, cu mai puține lucruri în el, alții aveau mai multe. Dupa vreo jumătate de oră ne întâlnim cu un jeep și-i zicem unde vrem să ajungem noi. La care se uită nenea la noi, se uită la ceas și zice: „-Dacă ajungeți la 3-4 să fiți mulțumiți…”.
Fără să ne pierdem curajul, cu poftă de viață, cu cerul senin și o adiere a vântului numai bună am continuat să mergem în noapte pe drumul acela. Pe parcurs, grupul s-a mai despărțit, fiecare după ritmul lui. Unii dintre noi au mai prins mașini, restul am continuat să mergem. Mai auzeam câini de la stâne, opream frontala, făceam 2 minute pauză iar apoi continuam. Trecuse de mult de ora 12 și noi tot mergeam. Mai trecea câte o mașină, mai întrebam cât mai avem dar aproximările… să zicem doar că nu erau cele mai bune. Ca să ne simțim mai bărbați mai ascultam din când în când melodia ACEASTA.
Pe la 3 jumătate, după 5 ore de mers, am făcut 29 de km și am ajuns la destinație. Corturile erau puse, aproape toată lumea era ajunsă și stătea în jurul unui foc de tabără. Am luat o bere, două, am cinstit cu lumea și apoi am mers la somn că nu mai puteam. A doua zi ne-am trezit de la caii sălbatici care se plimbau mult prea liber printre corturile noastre. De frică să nu ne calce unul în cort, n-am mai putut adormi. Pe la amiază am făcut un gulaș și-am mâncat tare bine. Seara mi-am propus să stau treaz până la răsărit. Dar viața bate filmul pentru că îmi zicea cineva că în viață nu-i ca-n fotbal, așa că după ce la un moment dat m-am oprit în mijlocul discuției și nu știam despre ce vorbesc, m-am dus la somn, cred că eram obosit, nu mai știu. A doua zi trebuia să ne întoarcem. Cum nu mai aveam chef de încă 30 de km de mers pe jos, am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit și-am găsit o basculă. Și ne-am întors toți în remorcă la o basculă. No ăsta da savage trip!
Restul săptămânii a fost și el tot la fel de interesant. Am cântat și am dansat și a fost bine până în ultima seară. Mai greu a fost când a trebuit să ne despărțim și să plecăm fiecare la casa lui. Dar ca să îmi promit că va fi bine, le-am zis „À bientôt!” și nu „Au revoir!”
Creatii proprii
Summer course 2012
august 10, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Am vrut să vă zic că
august 5, 2012 by Andrei Sălăgean
Trecuse destul de mult timp de când nu m-am mai văzut cu vărul meu așa ca joi seara nu am mai ezitat, am luat autobuzul și i-am făcut o vizită. Am mai povestit una alta, am mai gustat o bere și am văzut și meciul. S-a făcut târziu și a doua zi eu aveam de lucru. Am pornit spre casă pe la 12:15. După vreo 15 min de mers, în timp ce mă uitam la cer și mă gândeam la nimic, o mașină încetinește și merge paralel cu mine. Mă opresc, lasă geamul jos și mă întreabă: Nu vă supărați, spre Tg. Mureș? -Tot în față, o luați și spre stânga, dar defapt trebuie să mergeți spre Turda… dar nu mai bine mă luați și pe mine și vă arăt drumul din mers? Și uite așa am salvat cel puțin o oră jumătate de mers pe jos.
Nu știu ce m-a prins săptămâna aceasta dar am început să îmi fac o grămadă de planuri pentru după ce termin cu anul 4. Idei foarte intersante mi-au trecut prin cap. Sunt niște idei așa de bune și așa de awesome că nu știu pe care să o aleg. Știți și voi, alegi una, pierzi alta, eu vreau multe, nu vreau să ratez nici o șansă. Eu vreau să fac lucruri mari de care să fiu mândru. Vreau să mai călătoresc, să mai cunosc oameni, să trăiesc momente pe care să le pot povesti copiilor mei, sau să fie așa de interesante încât să le pot povesti doar după ce nu mai sunt copii. Am stat și m-am gândit, și inima-mi zice să-mi urmăresc… inima, acuma să văd ce-mi zice și capul!
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
În Polonia
iulie 27, 2012 by Andrei Sălăgean
Marți 2 iulie la ora 22:00 am luat autocarul și am pornit spre Cracovia, Polonia. De ce? Simplu, pentru că aveam un prieten care mă putea caza, pentru că doream să vizitez și pentru că doream să îmi fac prieteni noi. A fost un an universitar bun așa că meritam și eu puțin timp liber.
Drumul dus a fost foarte ușor, am schimbat două autocare și a doua zi pe la amiază eram deja ajuns la destinație. Aici m-a aștepta Mery, o persoană foarte dragă mie, și am pornit spre apartamentul ei unde mi-am lăsta lucrurile și unde am și dormit pentru următoarele 3 seri. Am vizitat orașul, am gustat din cea mai bună zapiekanka, am aflat legenda dragonului, am gustat din berile locale și când a fost nevoie am făcut puțin și pe ghidul. Am fost și am vizitat și lagărul de la Auschwitz, un loc interesant, dar care numai o dată în viață îți dorești să îl vezi. Pe toata perioada șederii mele în Cracovia, m-am simțit foarte bine, m-am relaxat și n-am avut nici o grijă.
Sâmbătă dimineața trebuia să pornesc împreună cu Mery la stop și să ne îndreptăm spre Cluj. Cumva, cumva, numai la ora 6 am ajuns reușit să ajungem la un loc decent și să așteptăm mașina magică. După o oră de așteptat uite că cineva ne ia și ne duce… mai aproape de destinație. Prindem un loc mai bun de luat stopul, unde puteam interacționa mai mult cu șoferii. Era undeva fix înainte de un semafor așa că aveam ocazia să-i privim în ochi, „în suflet”. Mai prindem încă două mașini și ajungem la granița cu Slovacia. Așteptăm ce așteptăm și până la urma ne ia un nene cu 2 copii cu plete și ne duce într-un oraș din apropiere, Stará Ľubovňa, chiar dacă nu avea drum acolo. Aici am stat la o bere și apoi am înoptat la un prieten care era de aici dar studia in Kosice.
Duminică la prima oră eram iar la stop alături de Mery și ne îndreptam spre Kosice. De 4 mașini am avut nevoie și pe la amiază eram deja unde ne-am dorit. Ne-am plimbat și aici prin oraș, am gustat o înghețată foarte bună, am discutat cu viitorul HR din BEST Kosice iar peste noapte am avut plăcerea să stăm la el. Luni dimineața pe la 11 eram la ieșire din oraș și ne așteptam ca seara să ajungem în Cluj. 12 ore mai târziu eram acasă. 5 mașini, din care 2 TIR-uri, una ne-a traversat doar orașul Debrecen, o familie de români ne-a trecut granița iar la ultima, că tot eram în Romania, a trebuit să îi și plătim ceva.
Foarte tare m-am bucurat când au început să apară luminile Clujului. Îmi venea să cânt și să sar când m-am văzut ajuns acasă sănătos. I-am sunat pe ai mei să le zic că sunt ok, să mă certe puțin că am fost cam iresponsabil și apoi m-am îndreptat spre cămine. Nu m-am dus să las bagajele, primul lucuru, m-am îndreptat spre party care deja în toi, am început să îmbrățișez lumea și să beau cu ei o bere rece. De ce? TOCMAI A ÎNCEPUT SUMMERUL.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Poze | No Comments
Omulețul de la semafor e tare ciudat
iulie 26, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, Poze | No Comments
:)
iulie 23, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Poze | 1 Comment