Momentul acela ciudat când creierul meu îmi spune, nu, nu fă asta și eu nu ascult de el deloc. Am și eu niște principii pe care le respect și după care iau o decizie mai importantă atunci când e cazul. Uite că a fost momentul în care, vorba aia, „totul s-a dus pe pu*ă!”. Totul a trecut, nu-i nici un bai, dar tare mă distreză momentul. Eram ca un gras care alerga după mâncare și eu tot îi spuneam că nu-i bine să mai mănânce, să se oprească, că nu-i face bine, iar el nimic și nimic. Și mă opresc și încerc să îi explic fizică cuantică și-i și arăt calculele dar tot nu reușesc ceva. Am fost prostit mai ceva decât dimineața când mă conving că-i ok să dorm și să merg mai târziu la cursuri, sau deloc. Câteodată mă uit la mine și-mi zic ceva, dar sunt alte momente când totul e awesome. Ăsta-s eu!
Creatii proprii
Nu fă aia!
decembrie 18, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Tot cu BEST part II
decembrie 16, 2012 by Andrei Sălăgean
Și am ajuns deci în Polonia. Dacă tot eram în gară, ne-am uitat puțin și la transport pentru întoarcerea până la Budapesta. NIMIC! toate erau deja rezervate iar cele care mai erau rămase, erau mult, mult prea scumpe.
Am rămas la ideea că mai avem timp să ne interesăm și ziua următoare, mai bine să ne întâlnim cu ceilalți și să vedem ce mai facem. Am pornit spre tramvai, am intrat și ne uitam după un automat de bilete. L-am găsit dar problema era că primea doar monede iar noi aveam doar bancnote. Ne-am făcut că părem interesați și că tot bolborosim ceva în romnână, pentru ca în cazul în care venea cineva să ne „întrebe de sănătate” să-i arătăm că noi vrem dar nu putem. Ne-am coborât la următoarea stație, am aflat că am luat tramvaiul bun dar că mergeam în direcția opusă. Până la urmă ne-am întâlnit și cu ceilalți și am pornit să vizităm Muzeul lui Schindler. Între timp, ceilalți ne-au povestit și de călătoria lor și cum au reușit să primească amendă.
Seara am mers în oraș și „ne-am simțit bine”, eu m-am prezentat ca și Chris, era mai ușor de înțeles. După ora 12 am cântat și am sărbătorit ziua României. Printre alte chestii random mai țin minte cum a dărâmat o mașină un stâlp de iluminat. Apoi ne-am mai plimbat prin alte pub-uri, am mai dat un shot de vodka și ca să încheiem o seară glorioasă ne-am luat și de mâncare câte o zapiekanka. A doua zi, sâmbătă, eu am fost să caut tren iar ceilalți au vizitat Auschwitz. Trenul era exagerat de scump, microbuze nu mai erau, gluma se îngroșa. Salvarea a venit de la eroul nostru Dan Andrei care în final a acceptat să se trezească de dimineață, să ne ducă până în Budapesta, să se întoarcă în Cracovia, să mai doarmă puțin iar apoi să plece spre Cluj. How cool is that?
Scăpați și de grija transportului am pornit în oraș să mâncăm ceva tradițional, să mai vizităm una alta iar apoi să ne petrecem. Ne-am simțit foarte bine în seara aceea. Eu am plecat puțin mai repede pentru că trebuia să mă trezesc devreme dar și pentru că a trebuit să „ghidez” doi oameni care s-au simțit prea bine în seara aceea. A fost foarte frumos și cu toții ne-am simțit bine!
Am apucat să mai dorm numai o oră pentru că nu știu de ce când am ajuns, m-am gândit să stau să mă uit puțin și la un film. Pe la 4-5 ne-am pornit și pe la 10 dimineața am ajuns în Budapesta. Eram fericiți că suntem acolo și așteptam să se facă seară pentru ca la ora 11 să pornim spre Cluj. Oare se mai putea întâmpla ceva prost?
Categories: BEST, Creatii proprii, Poze, very funny | No Comments
Tot cu BEST part I
decembrie 16, 2012 by Andrei Sălăgean
Tot cu BEST fac ce fac și weekend de weekend îmi găsesc să plec undeva. Întâmplarea făcea că pentru sfârșitul de săptămână cu 30 noiembrie (Sf. Andrei) și 1 Decembrie (Ziua Națională) nu era trecut nimic în calendar, așa că a trebuit să pun eu ceva.
Cu vreo două săptămâni înainte m-am tot gândit că ar fi fain, rapid și ușor să fac o călătorie scurtă până în Cracovia, Polonia. Am întrebat oameni de acolo dacă ne pot primi și apoi am dat un anunț. Până la urma ne-am adunat 14, mai mulți decât mă așteptam, dar a fost ok pentru că 10 din noi mergeau cu 2 mașini, restul de 4 ne-am căutat bilete cu autobuzul. Pentru Cluj – Budapesta (dus-întors) am luat fără probleme iar pentru Budapesta – Cracovia am avut un noroc imens pentru că noi 4 am luat ultimele 4 bilete. De la Cracovia spre Budapesta, nu am găsit dar ne gândeam să luam un tren sau ceva, ideea era că o să căutăm după ce ajungem acolo. Detaliile erau fixate în mare, aventura putea începe.
Eu am pornit miercuri noaptea, cu o zi mai repede ca să stau o zi în plus în Budapesta ca să vizitez și să mă întâlnesc cu niște prieteni de la RM-ul din toamnă. Am ajuns cu autocarul pe la 5:20 în Budapesta dar trebuia să mă întâlnesc cu oamenii numai pe la 9. Am găsit rapid un McDonalds, am mai așteptat vreo 20 de minute afară până la 7 ce s-a deschis apoi mi-am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus pe laptop ca tot omul. Pe la 9 fără am pornit spre locul de întâlnire pentru ca la 9 fix, nici mai repede nici mai târziu să aflu că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc o să întârzie și ajunge doar la 10. Am mai pierdut vremea un pic iar după am mers la sediul lor ca să îmi las bagajul și apoi să pornesc prin oraș. Seara am stat la o bere care s-a întins mai mult decât trebuia așa că nu am mai putut ajunge la locul de cazare stabilit inițial. Până la urma am dormit la ei în sediu pe canapea. A fost interesant și ciudat în același timp. M-am distrat foarte tare când am găsit asta la ei în baie.
După un somn scurt de vreo 3 ore am plecat în noapte spre autogară, cu cheile de la sediul lor la mine. Aici m-am întâlnit cu restul de 3 oameni și am luat autocarul spre Cracovia. Cam pe la ora 14 eram acolo. De ajuns am ajuns, mai trebuia să ne și întoarcem, dar pentru că era doar vineri, iar noi ne întorceam numai duminică, mai aveam timp. Cel puțin noi așa credeam.
Categories: Ăsta-s ieu, BEST, Creatii proprii | No Comments
Nice sleep
noiembrie 30, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, Poze | No Comments
Ăsta-s eu
noiembrie 29, 2012 by Andrei Sălăgean
Sălăgean Andrei-Cristian, ăsta-s eu și încet, încet încep și eu să mă obișnuiesc cu mine. În continuare îmi place să cred despre mine că sunt Născut pentru a reuși și vreau să le fac pe toate. Vreau să iau bursă la facultate, să lucrez part-time pentru bani de buzunar, să mă implic cât mai mult posibil la BEST și vreau să am timp pentru prieteni. Nu în ultimul rând vreau să fiu și sănătos. Și când am atâtea de făcut, trebuie să fiu foarte atent la cum îmi aranjez timpul. În continuare reușesc să fac totul chiar la fix. Am mai ratat un tren de mers acasă dar aia nu a fost așa mare bai. Eu îmi fac treaba cel mai bine în ultimul moment. De ce? Încă nu îmi pot da seama, poate pentru că îmi place aventura, îmi place să mă agit așa un pic înainte să știu că totul e ok. Am rezervat 4 bilete de autobuz din ultimele 4 posibile, am ajuns la autocar sau la treb cu 5 minute înainte să plece și proiectele le-am predat toate cu bine dar la limita termenului. Ăsta-s eu! Mă bucur acum din plin, că cine știe ce o să fac după ce mă angajez full time?! Noi să fim sănătoși 🙂 .
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments