Și dacă e altă țară, atunci musai să fie aventură, dacă-i musai, atunci cu plăcere. Trecuse ceva vreme de când eu și Lori ne-am luat ultima porție de „wow” și soarta s-a gândit că ne mai trebuie. Măcar de data aceasta nu a fost frig.
După cum spuneam, am ajuns în gara din Kiev, dar aveam tren doar din Lviv până la graniță. Din Kiev până în Lviv trebuia să ne găsim noi ceva. Organizatorii ne-au spus că SIGUR este ceva, altfel nu ne mai luau restul biletelor de tren. În autogară, care era lângă gară, nu era nici un autobuz pe ruta aceasta. Să nu uităm că vorbim de ziua de luni și de doua din cele mai mari orașe din tară, din care unul era capitală. Legătură la tren nu mai era așa că ne-am dus în McDonalds-ul de lângă să mai căutăm pe internet și să vedem ce mai este. Nu prea am avut noroc.
Ne-am întors în autogară și ne uitam după microbuze care merg în orașe apropiate Lvivului, în speranța că ne descurcăm noi mai departe. Un nene foarte dubaș îi tot zice ucraineanului care era cu noi că el merge spre Rivne, un oraș aproape de Lviv și de acolo putem lua alt autobuz. Îl rog să mai ceară încă o dată confirmarea că avem autobuz. Nenea îi tot zice că SIGUR găsim autobuz, că-s tot din 2 în ore. Deoarece pleca chiar atunci, am luat decizia să nu mai așteptăm și să mergem. Tipul vede că nu știm limba, că nu avem nici o treabă și că suntem pe nicăieri așa că începe să ne ia la mișto și în timp ce plăteam ne tot zicea cu o engleză aproximativă „Russian Bear” în timp ce își flutura mâinile prin aer.
Foarte sceptici ne-am suit în microbuz și ne-am așezat. Închide ușile și înainte să pornim, șoferul se întoarce, arată cu degetul spre noi și râzand tot repeta: „What the fuck! Oh my God!”. M-am întors spre Lori și amândoi aveam o față de „mă bucur că te-am cunoscut…”. După ce a pornit mașina, mi-am scos telefonul, l-am închis și l-am băgat într-un buzunar interior în rucsac. Mi-am luat mai mult de jumătate din bani și i-am pus în alt buzunar. Din acel moment tot ce ne doream e să ajungem în țară cu un număr pozitiv și par de rinichi, membre, ochi, urechi, etc.
Am ajuns cu bine în Rivne. M-am dus să mă uit de microbuz spre Lviv dar nimic. M-am întors să-l întreb pe șoferul care ne asigura că o să găsim dar el deja nu mai era pe acolo. Am început să întrebam lumea, prima dată dacă vorbesc engleză. 1 din 20 știu engleză, 1 din 10 ziceau că știu, dar defapt nu știau, poate doar „cat, dog, blue, hello”. Am întrebat de gară, ne-au trimis la autogară, când am ajuns în sfârșit la gară, nu erau trenuri așa că ne-am întors în autogară.
Trecea timpul și noi nu mai ajungeam la trenul din Lviv. Varianta cu stopul, pe cât de repede ne-a venit în minte, atât de repede a fost scoasă din calcul. Începeam să credem că o să dormim acolo.[part III]
