În viață ai nevoie și de cineva care doar să te iubească. Cineva care nu te ceartă, cineva care e acolo tot timpul să se bucure alături de tine, să râdă cu tine și să îți facă toate poftele. Cineva care o să fie de partea ta tot timpul și în care să ai încredere că știi ce vrei. Cineva care să îți aducă cele mai frumase cadouri de ziua ta. Încă mai țin minte când am împlinit 5 ani, am primit de la tușa cadou 5 ouă Kinder (asta în ’95). Un ou Kinder era ceva wow, dar să primești cinci era deja ceva la care doar puteai visa, era ca și cum aș fi primit cinci cadouri.
Pentru mine tușa Mariana a fost doar tușa, pentru că în mintea mea era „numai una”. Nu îi ziceam pe nume pentru că, deși sună ciudat, pentru mine ea îndeplinea un rol precum mama, tata, bunica, nașa, ea avea rolul de „tușă”. Asta însemna că tot timpul când vinea la noi primeam ceva, era interesată și impresionată de ceea ce făceam și în ochii ei, eu nu greșeam. Și era foarte fain. Și doar recent mi-am dat seama cât de mult contează, pentru că și Grigore și-a găsit „tușa” lui.
Bucuria pe care eu am trăit-o, am reîntâlnit-o la Grigore atunci când se întâlnește cu Dia. Are foarte multă energie, e bucuros și vrea să facă multe lucruri. Vor să împartă orice experiență și se strigă (mai mult Grigore pe Dia) ca să își arate lucruri atunci când le descoperă. Într-o lume plină de oameni care-ți zic ce e rău și ce e bine, e fain să fie cineva cu care doar să te distrezi și să nu te mai gândești și la altceva.
Grigore are deja trei ani și trei luni și imediat o să vină și Silvia, viitoare lui surioară. Viața e bună, viața e frumoasă, noi suntem sănătoși, el devine deja independent așa că trebuia să pregătim cadrul ca el să cânte melodia aceasta la un moment dat. Chiar mă gândeam că parcă partea grea (cel puțin pentru mine) trecuse și de aici nu că e ușor, dar măcar e altceva. Urmează să dăm un new game și pornim iar de la zero (începusem să scriu zilele trecute).
Ieri după ce am ajuns acasă, mă pregăteam să mă bag la duș când am văzut că îmi era ruptă cureaua de la ceas. L-am pus în sertar, am luat altul, i-am setat ora nouă, am pornit alarma, dar nu m-am uitat neapărat la ce oră e pusă. A doua zi dimineața sună pe la 6:45, un pic cam repede pentru cum aș fi vrut eu să mă trezesc. Mă gândesc că în 15 minute oricum sună alarma la telefon așa că mă pun la somn. La 7:30 mă trezesc la întâmplare, merg să verific alarma… ea tot sunase, Maria lângă ea nu a auzit-o așa că la un moment dat s-a oprit. L-am trezit rapid pe Grigore și în 15 minute eram deja la ușă. Cumva el era mai supărat că prindem aglomerație decât mine. Ce-i drept, am stat un pic în trafic, dar când am simțit că deja se aglomerează, am oprit și am pornit pe jos. Am transpirat un pic, dar am ajuns la timp. Chiar după ce l-am terminat de îmbrăcat și era aproape să intre, restul se pregăteau să meargă la masă. A fost la limită, dar a fost ok.
Am revenit la birou iar pe la unu jumate mi-a scris Maria să vin acasă că au început contracțiile. O oră mai târziu eram la spital, iar două ore mai târziu mi-a scris să merg pe la ea să o văd pe Silvia. L-am scos pe Grigore de la grădiniță, ne-am plimbat un pic, am încercat să mergem să o vedem dar din păcate încă nu era ajunsă în salon așa că ne-am întors acasă. A fost o zi un pic haotică dar lucrurile au mers bine într-un final.
Mă bucur că a venit ziua când în suntem patru și sunt atât tată de băiat cât și de fată. Nici nu mă aștept să fie ușor, dar la cât de mult îmi place experiența de până acum, abia aștept să văd ce aventuri ne așteaptă. În rest, vorba aia, sănătate la familie.
Grigore adormise iar eu mai pierdeam vremea la laptop cu o bere. S-a trezit de două ori să îmi ceară apă și a băut de parcă era întors din oraș după o beție cu prietenii. A doua oară când mi-a cerut apă, i-am adus minerală, mi-a zis că vrea plată, i-am zis că … nu mai avem plată, doar minerală, a zis foarte clar că vrea plată. După ce i-am adus plată, mi-a zis că el vrea minerală. I-am adus până la urmă iar minerală și i-am zis să mă strige când vrea să facă pișu. Peste două minute am auzit „taaaatiiiii, fac pișuuuuu”. L-am luat din pătuț, l-am pus la oliță și stăteam jos lângă el ca să își sprijine capul pe mine. În timp ce așteptam să termine, a băgat un râgâit serios că am simțit tot grătarul și micii din el. L-am văzut cum se screme și a zis că face și caca, așa semi adormit cum era. În timp ce eu căutam șervețelele, „printre aburii de beție” mi-a zis de nicăieri, „tati, te iubesc!”; trebuie să recunosc, m-a luat pe nepregătite. Cam asta e tot ce contează în viață. L-am șters la cur, l-am pus înapoi în pătuț și și-a continuat somnul.
La începutul anului, după o scurtă vizită la bunici, Grigore a început să știe ce mărci de mașini avem noi. Iar de aici orice plimbare prin oraș a devenit mult mai interesantă și mai puțin plictisitoare. La orice pas descopeream o mașină nouă, o marcă nouă. De unele era impresionat mai mult, de altele nu prea. Pe unele „le pornea” el, pe altele mami, iar pe altele eu. Bine, bine, tot tractoarele și excavatoarele erau punctul principal de atracție, dar măcar acuma aveam un nou subiect de discuție. Când i-am zis prima data de marca Volkswagen, mi-am dat seama ca e prea lung și prea complicat, așa că am simplificat și i-am zis ca noi avem Tiguan. Era mai ușor de pronunțat și de ținut minte; atâta tot că acum orice vw vedem pe stradă, pentru el e Tiguan. Mai aștept să mai treacă un pic de timp și o să ajungem și la marcă vs model.
Am observat că atunci când ne plimbăm pe stradă, trebuie „să se întâmple ceva” la fiecare pas, altfel se plictisește. Și acuma că am descoperit mașinile, rulotele, camioanele, în principiu cam orice are roți și volan, simt că ăsta e primul nostru punct comun. Și putem discuta despre asta și simt pasiunea lui pentru ceva ce-i place. Și e fain.
N-aș zice că timpul trece repede, mai ales când stai în parc și culegi castane sau când aștepți pe cineva să adoarmăodată, că a trecut deja o oră. Practic mă simt mult mai implicat în tot ce se întâmplă zilnic. Viața merge mai departe, iar ocazional mai iau câte o pauză să scot capul afară și îmi dau seama că se tot întâmplă lucruri. Și e fain, și m-am gândit să scriu aici un pic despre asta, ca să nu uit.
„Viața e complexă și are multe aspecte”. Dar după ce vezi cum stă treaba, nu mai e așa complexă, e doar grea pe alocuri. Primul an de tată a venit cu tot felul de lucruri noi, experiențe, amintiri, dar cu puțin „contact”, cel puțin din partea mea. Dar de când a început Grigore să vorbească, parcă am început o nouă poveste. Redescoperim împreună fiecare lucru, găsim o nouă interpretare sau dacă nu știm, inventăm ceva. Nu am jucat D&D, dar mă simt ca un dungeon master care descrie universul și cum funcționează lucurile. Viața de tată nu e neapărat ușoară și mi se pare că e grea doar dacă chiar vrei să faci trebă bună, așa că tot ce a mai rămas e să o fac distractivă, să inventez eu orice ar face procesul mai fain.
A fost o perioadă când seara la culcare mă simțeam ca un artist la o nuntă care primește dedicații și bagă material. Am început ușurel cu „melc, melc”, apoi am avansat un pic la „vulpe tu mi-ai furat gâsca”, iar când n-am mai știut, am început cu ce îmi aduceam eu aminte și așa am ajuns la „din oceanul pacific…”. La fiecare din ele știam maxim două strofe și o vreme a fost de ajuns, apoi a început să se plictisească așa că am căutat un pic pe google să extind repertoriul. Dacă mă descurcam bine, la final primeam un „maaai”, iar dacă nu începeam bine, mă oprea repede și zicea „nu”. La început doar asculta, apoi zicea câte un cuvânt și el, iar după o vreme deja completa el jumătate de vers. Într-o seară mi-a zis ca vrea „ao ao”, am verificat playlistul dar nu aveam așa ceva; discutând cu Maria după un timp, aparent el ar fi vrut „(un țăran avea o fermă) iiia iiia ooo”. Am încercat să improvizez rapid și l-am întrebat „aho, aho?” N-a zis nimic și pe scurt așa a ajuns Grigore să învețe plugușorul în mijlocul verii.
Ce mi se pare cel mai fain, e ca noi interacționăm/vorbim cu oricine și orice. Când trece un autobuz pe stradă îi facem cu mâna și îl întrebăm ce mai face și unde se duce. Salutăm fiecare pisică sau câine pe drum și îi intrebăm ce mai fac. Jucăriile de pluș se pun la somn deodată cu noi și au și ele fiecare o poveste. Când ne uităm la „Ursul păcălit de vulpe” îl avertizăm pe urs să nu meargă la baltă pentru că o să fie în pericol. Iar când ne punem la somn, trecem pe la ventilatoare, hartă, apartul de cafea, tablouri și ceas ca să le zicem noapte bună. Și motivul pentru care ne punem la somn e că am avut noi o discuție și concluzia a fost că „faci nani, ai forță, mergi la locul de joacă”.
Nu îmi dau seama dacă e doar o chestie de băieți, dar cel mai fain e cât de mult îi plac buldozerele, escavatoarele, camioanele și cam tot ce ține de construcții. Și dacă mergem undeva și în apropiere vedem o mașină de tasat sau o macara, el e cel mai fericit. Și mergem să vedem cum e, unde merge și o întrebăm ce face. Ne uităm la roțile mari și la cuvă și discutăm despre cum și unde duce pământul. Și entuziasmul ăla efectiv mă prinde și pe mine, că eu am văzut destule tractoare la viața mea, dar mai nou mă bucur alături de el de orice nou găsim.
Si dacă e să îi placă ceva mai mult decât orice, atunci acela e mâncatul. Adică efectiv sunt momente când stăm să ne gândim dacă nu cumva a mâncat prea mult și dacă e normal cât a mâncat. Nu cred că a fost ceva să zică că nu îi place. Și stăm toți la masă și mâncăm împreună. Mâncarea nu mai e la fel de picantă ca înainte, dar nu e ca și cum asta contează așa mult. Îi dau punga de pufuleți și îi zic să ia unul, el prinde cu toată mâna. Dacă îi dau să bea un pahar de apă, bea din el de parcă a stat o lună în deșert fără nimic la el.
Știe exact ce vrea și unde e. Poate îl duc de nas azi cu ceva, dar tactica respectivă nu o să funcționeze mâine, că deja știe. Și când cred că am găsit rezolvarea la ceva după mai multe încercări, soluția o să funcționeze doar o dată, maxim de două ori pentru că imediat se adaptează. Un moment nu mă lasă să fiu în zona mea de confort și să fiu liniștit că „știu acuma cum trebuie să fac treaba aia”, pentru că imediat apare altceva.
Când l-am lăsat o săptămână la părinții mei, nici nu am plecat din fața blocului și deja ne era dor de el. Desigur, e fain să ai timp liber, să dormi cât vrei tu de mult, să nu te trezești noaptea că cineva vrea un pahar de lapte și e fain să simți că ai (mai mult sau mai puțin) doar grija ta. Dar am simțit că de la un timp m-am plictisit, că le-am făcut (aproape) pe toate și așteptam nivelul următor. Simt că mi-am făcut un prieten nou și am pornit toți trei într-o aventură.