Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.
După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.
Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care „ne-a predat” unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.
In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina… și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.
Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult „wow” sau poate mai degrabă „uău”. Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!
