Ăsta-s ieu

  1. Cum a fost 2015

    ianuarie 6, 2016 by Andrei Sălăgean

    A trecut și 2015 și aparent tot ce am reușit să scriu a fost despre cum a trecut anul 2014. Încep anul 2016 scriind despre anul trecut și-mi propun ca la anul să fie mai multe pe aici. După cum tot zice lumea, mi-am notat și eu ce-mi propun anul acesta să reușesc și contrar așteptărilor, a ajutat puțin.

    După 5 ani de fun, friendship, learning, improvement și flexibility la BEST Cluj-Napoca, anul trecut am devenit alumnus al acestei organizații. Dacă în liceu aveam impresia că am timp liber și am început să scriu pe blog, la facultate am intrat în BEST și timpul liber l-am investit acolo. Am încercat eu când am mai avut timp să scriu despre aventurile, experiențele și prieteniile pe care le-am trăit, dar sunt multe încă nepovestite. Și parcă în top 3 lucruri pe care îmi place să le fac, e să stau random cu oameni la o vorbă și să-mi aduc aminte de diverse momente. În BEST am învățat multe și am încercat să dau cel puțin la fel de mult înapoi. Fără să exagerez, aș putea scrie o carte despre lumea mea din BEST, dar nu e cazul acum. Mă bucur că am ajuns alumnus după 5 ani în care acolo a fost casa, școala și familia mea!
    După 6 ani de stat în cămin, anul acesta am făcut pasul cel mare și mi-am cumpărat apartament. Am fost eu norocos și am avut parte de colegi faini de camera și parcă dacă mai era nevoie, mai stăteam încă un an, mai ales ca era cel mai aproape de locul de muncă. Și-apoi vine vejnica întrebare, „cum e să fii la casa ta?”. E o întrebare aiurea, evident că e bine. Sunt anumite diferențe față de cămin, majoritatea în favoarea apartamentului, dar și câteva pentru cămin. De exemplu în patul de la apartament încap foarte bine și când e cazul, mai încape cineva fără să ne lingurim prea mult. În cămin poți să verși ceva pe jos și să lași curățatul pentru a doua zi sau când a veni cheful, la apartament nu prea. Și mie îmi place să fie lume în jurul meu, să am cu cine să stau de vorbă, dar în același timp e bine să ai lucrul tău la care tu plătești și e bun. Am avut noroc cu mama și cu tata care m-au ajutat și acum treaba e bună. Să vedem ce urmează..
    Și totuși după 6 ani de facultate, am terminat tot ce am avut cu viața de student, mi-am dat disertația și am terminat masterul. Contrar credinței populare, mie chiar mi-a plăcut la facultate și atunci când am simțit nevoia și am avut chef, chiar am putut învăța ceva. Iar când nu mi-a plăcut, am citit ceva să îmi pot aminti mai târziu despre MUX, Jordan, MIPS sau integrală pe curbă. Am început masterul cu gândul să mai fiu și eu încă o vreme student și să profit de beneficii și l-am terminat așteptând viața liniștită de după. Nu duc dorul examenelor sau a proiectelor, dar țin minte când ne-am întâlinit într-o sesiune mai mulți și ne explica un coleg niște probleme ca să ne putem lua examenele. Cu bune cu rele, mă bucur că am venit și-am terminat la poli.
    Anul acesta am vrut să finalizez varianta 2.0 pentru naframa. Am trecut prin mai multe planuri și calcule și arhitecturi și designuri și totul era prea bun și nimic nu se potrivea. Pe finalul anului lucrurile au mers într-o direcție bună dar nu perfectă. Într-un fel îmi dau seama că una din probleme e că vreau să fiu doar eu one man show, dar parcă nu-s pregătit să o rezolv. Tot ce pot zice e că am un plan mai bine pregătit pentru 2016 și îndeplinirea lui e unul din obiective.
    Și totuși 2016 a fost un an bun pentru fotbal. A fost unul din acele momente când schimbi antrenorul, schimbi strategia, schimbi jucatorii și echipa tot nu câștigă. Și-apoi lași totul să fie la fel și merge. E ca și atunci când faci o pregătire mai bună în pauza competițională ca să fie echipa pregătită fizic pentru retur. Au fost momente bune când au revenit jucătorii împrumutați la alte echipe, plus jucătorii reveniți după accidentări. Tot ce vreau să zic e că altfel joci un meci când ai toți jucătorii disponibili.
    Și-au mai fost treburi faine în 2015 și treburi care nu au mers tare bine, dar hai să rămânem cu cele mai importante. Și nu stau acuma să mă gândesc prea mult la cum o să fie 2016. Tot ce vreau, e să reușesc și să pot pune asculta cât mai des asta.

    Categories: Ăsta-s ieu, BEST, Creatii proprii, la facultate, rezmuatul anului | No Comments

  2. Anul 2014

    ianuarie 12, 2015 by Andrei Sălăgean

              Cu puțină întârziere vine și rezumatul anului care a trecut. 2014 a fost un an care „s-a întâmplat” și cam atât, cel puțin în comparație cu cel dinaintea lui. Anul care a trecut a fost unul care cel mai mult mi-a pus la încercare răbdarea și calmul și parcă a vrut să vadă dacă sunt capabil să mă țin de ce mi-am propus. Una peste alta, n-a fost un an rău de care să mă plang.

             În 2014 mi-am terminat mandatul de IT la BEST și poate cel mai important lucru e că am reușit să lansez varianta 2.0 la năFRamă. Am pornit anul cu multe idei, cu multe proiecte dar pe parcurs îți dai seama că în viață nu-i ca-n fotbal. Speram din tot sufletul să finalizez și o varianta de bestcj.ro dar se pare că timpul și planificările nu au fost de partea mea. Îmi place să cred că am ajutat măcar câțiva oameni să învețe niște IT și să vadă „care-i treaba”. Apoi spre finalul anului am cumpărat năframe.ro și am pornit un proiect nice care sper eu să reușească în timp.

             Am reușit și în anul acesta să mai călătoresc, să mai fac o mini-aventură până în Macedonia, cu trecere prin Serbia. Ca orice aventură de-a mea, nu neapărat în această ordine, trebuia să se întâmple ceva neprevăzut și neplăcut, trebuia să învăț o lecție de viață și apoi să rezolv lucrurile în stil caracteristic, adică bine, dar la limită. De data aceasta am reușit să îmi pierd buletinul și aproape să rămân blocat în Serbia. Totuși cu puțin noroc și niște îndemânare, am reușit să o duc la capăt. Am dat niște bani, ca să imi dea o foie care să zică ca eu sunt eu, am luat un stop, am schimbat niște trenuri și am ajuns în Cluj cu jumătate de ora după colegii mei care își vedeau de drumul normal. A fost tare nice că am reușit să mă reîntâlnesc cu Milena și să stăm la o vorbă chiar la ea acasă. A doua zi, pe drumul de la Belgrad la Skopje am avut și timp să mă gândesc la mai multe și să văd care sunt lucrurile care contează. Foarte nice a fost, parcă și acuma îmi aduc aminte cum am trimis mesaj la ceilalți să le zic că nu mai vin cu ei cu trenul și că ne vedem în ziua următoare.

             Tot anul acesta am făcut un pas important și m-am agajat full-time. Stai așa, o arzi doar pe patru ore și e foarte fain, apoi după un timp te gândești că trece vremea și că nu mai poți fi chiar așa de „rock ‘n roll” și o faci full-time. Mere treaba, vin bani mai mulți, dar nu așa se pune problema. Când facultatea nu te prea stresează, 4 ore pe zi de lucru nu reprezintă o provocare așa că trebuie crescută un pic dificultatea. Recent mi-am luat și niște papuci de casă la lucru ca să fie și mai bine și încă n-am pățit să vin sau să plec stresat de la birou. Poate nu-s încă responsabilitățile așa mari, dar rămâne de văzut cum o să evolueze totul. Orice-ar fi, n-oi ajunge „să culeg bumbac”.

             În general îmi place să mă uit la desene că-s tare nice și pentru că nu-s orientate spre ură. Și ce zicea foarte fain la un moment dat în Legend of Korra era că „important e să accepți, nu să treci peste”. 2014 a fost un an controversat în care am pierdut meciuri, n-am câștigat, am fost fluierat în offside și poate cel mai important am descoperit complexul vânătorului care e și vânat în același timp. A fost un moment nu greu, dar mai ciudat al anului. Aș putea zice că a fost chiar o mini-aventură pentru că a trecut prin toate trei etapele. A fost una din cele mai interesante momente ale anului și cumva se alătură în categoria Pokemon și Mass Effect. Fiind un meci important am primit destul de multe critici după, ba că nu știu să îmi joc jucătorii, ba că nu știu ce formulă vreau să joc sau chiar că am fost trădat de propria echipă. Eu am zis că nu schimb tactica, o să întăresc totuți puțin defensiva, punem accent pe pressing și atacăm doar pe contra-atac. Să vedem, se adeverește vorba că în viață nu-i ca-n fotbal?

             Important e să îți ții prietenii aproape și anul acesta nu am vrut să uit de Mary. Fără a sta prea mult pe gânduri mi-am planificat rapid o călătorie până în Cracovia ca să o prind fix înainte să plece în Germania. Nu mi-am făcut prea multe probleme că nu am transport la întoarcere, important era să ajung acolo. A fost foarte relaxantă vizita și m-am simțit bine acolo. Am fost la weekend trip-ul celor de acolo și am avut ocazia să dorm într-un castel. A fost a treia oară când am văzut orașul și parcă tot mai mult mi-a plăcut. N-am putut să plec de acolo fără să mănânc o zapiekanka și să îmi umplu ghiozdanul cu vodcă. Am plecat dimineața știind că voi sta la stop. Am prins o mașină până în Ungaria, apoi încă vreo două mașini, 2 autobuze, 2 trenuri și am ajuns în Cluj. Am trecut granița pe jos noaptea cu ghiozdanul plin de sticle și am avut un pic noroc că nu l-au verificat. A fost mult timp de stat, dar de data aceasta m-am concentrat mai mult la cum să fac șă ajung acasă. Nu pot zice că aș mai repeta experiența, dar până în Polonia aș mai merge.

              2014 a trecut și gata, nu mai are rost să vorbim de el. Tot ce mai contează e că peste ani o să revin la ce am scris aici și o să râd aiurea de cum mi-am pierdut buletinul sau poate o să folosec o frază de genul „aici a început totul”. Vedem!

    Categories: Ăsta-s ieu, BEST, Creatii proprii, Hmmm..., rezmuatul anului | No Comments

  3. Finalul meciului

    aprilie 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              „Nu-i nimic, am înțeles, s-a sfârșit și poate că așa-i mai bine”. Finala de la fotbal s-a terminat și după un meci care a durat mai mult decât trebuia se pare că echipa noastră nu a reușit să câștige. Nu degeaba se pune un campionat mondial o dată la patru ani, un astfel de spectacol nu-l poți avea oricând așa că ai face bine să te trezești și de dimineață ca să vezi meciul favorit.

             „Dar tu, ‘ce ești tu de vină c-am greșit?”. Tactica meciului nu fost gândită bine de la început și de frica de a pierde meciul, am jucat defensiv, așteptând să cunosc adversarul și să ies pe contraatac în repriza secundă. Jucătorii parcă avea plumb în ghete pentru că o pasă simplă nu reușeau să lege și atunci când trebuiau să verticalizeze jocul, ei pasau în spate. În plus a fost destul ca apărarea să gafeze o singură dată pentru ca la final greșeala să se dovedească fatală și să fie unul din factorii care au înclinat balanța meciului. Nu a fost singurul lucru care a adus victoria echipei adverse, a contat și tactica specială folosită care să contracareze fix jocul de atac pe care ne bazam atât de mult.

             Ce a lipsit față de alte meciuri? Cu siguranță faptul că era un meci între două echipe care se cunoșteau și știau de ce sunt capabili jucătorii echipei adverse a făcut ca spectacolul să lipsească și dramatismul să fie mare pe finalul meciului. Față de alte meciuri, jucătorul cu numărul 10 nu fost pus deloc în valoare și nu a primit mingi pe care să le poată fructifica. Apărarea a fost pusă bine la încercare iar în final oboseala și-a spus cuvântul pentru că nu au mai respectat indicațiile tactice date de antrenor. Nici banca de rezerve nu era foarte variată astfel încât o schimbare inspirată să aducă vreo modificare pe tabela de scor. Alături de secund s-au căutat diverse scheme și formule de joc care să destabilizeze apărarea adversă, fără succes însă.

             „Nu merită nimeni să fii tristă tu.” Meciurile vin și trec, trofeele se câștigă sau se pierd, dar să nu uităm că vor fi și alte finale de jucat. În funcție de importanța lor, mai poți aștepta 2 ani până la Europene sau dacă ai răbdre, 4 ani și poți merge la un Mondial. Este de apreciat și fair-play-ul cu care s-a jucat și faptul că meciul s-a terminat fără să existe jucători accidentați. Ambele echipe mai au meciuri și e important să poată juca în formula completă. Și revenind la matematică, scria pe o carte pe care am primit-o în generală la o olimpiadă: „Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă!”.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm... | 1 Comment

  4. Belgrad și buletinul part II

    aprilie 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              Am ajuns în Skopje după un drum lung cu autobuzul și tot ce îmi doream era mâncare și un duș. Am ajuns la hostel cu un taximetrist cu care am povestit despre CFR Cluj și am aflat că mai sunt cazat cu două italience și un prieten alături de care pornisem. Părea că am început cu dreptul.

              Povestea weekendului s-a rezumat la: burek, oameni faini, prieteni noi, chest beat from wolf of wall street, vizitat și relaxare. Într-un final trebuia să revenim și la viața reală și să mergem acasă pentru că de marți ne aștepta lucrul. Împachetați cu suvenire și alcoale pentru cadouri, am luat trenul și am avut răbdare. Ne-am trezit doar la graniță când am dat buletinele. Chiar și atunci, doar am deschis un ochi, am luat buletinul, l-am dat și apoi l-am pus direct înapoi în buzunar ca să pot adormi mai repede. În celălat compartiment umblă o mică povestioară cum prietenii mei au reușit să facă niște minori să plângă prin puteri nemaivăzute. Într-un final am ajuns în Belgrad, trenul întârziase chiar un timp decent de mic și am pornit să vedem de la cât aveam următorul tren. Întâmplarea făcea că era unul peste 15 minute dar în altă parte a orașului. Am negociat cumva cu niște taximetriști și în ultimul moment am ajuns de am prins trenul.

             Părăseam Belgradul și cumva eram liniștiti că ne îndreptăm spre casă. Am început să ne completăm biletele de tren și ne pregăteam să adormim puțin. Mie a început să îmi curgă sânge din nas așa că nu am chiar adormit. Trenul ne-a dus până aproape lângă graniță și de acolo urma să luam alt tren. Ne-am urcat iar eu fericit că am găsit o priză, mi-am scos telefonul și am început să mă joc. Întainte să pornim a venit un polițist de vamă să ne verifice actele ca să nu fie probleme la vamă. Atunci am avut surpriza să realizez că eu mi-am pierdut buletinul… nașpa frate! M-am dat jos, am lăsat rucsacul să mi-l aducă colegii de cameră, eu mi-am luat doar portmoneul și un corn. Norocul nr. 1 – orașul în care eram avea un consulat și atunci nu a trebuit să mă întorc în Belgrad la ambasadă. Norocul nr. 2 – în gară am dat de un tip care ști română și m-a dus până în centrul orașului. Norocul nr. 3 – am prins deschis la consulat, programul era doar până la ora 12. Norocul nr. 4 – tipul a stat cu mine, m-a dus la bancă să plătesc taxa, apoi la exchange sa schimb bani, apoi iar la bancă apoi iar la consulat. Și cel mai mare noroc a fost că la final tipul acela super nice m-am mai dus cu mașina și încă vreo 15 km până la graniță. Sănătate să aibă omul acela și să-i trăiască familia!

              De granița de la sârbi am trecut lejer, pe jos, și m-am îndreptat spre cea a noastră. Aveam doar o foaie ștampilată cu o poză care zicea că eu într-adevăr sunt eu și că nu-s altcineva și ținea loc de buletin. Așa s-a făcut că la granița noastră am așteptat destul de mult încât să treacă toate mașinile care poate m-ar fi luat la stop. Până în satul de lângă m-a dus o mașină de poliție de la MAI până la urmă. Acolo mi-am luat ceva de mâncare, am sunat acasă să le prezint situația și apoi m-am pus la stop. Am prins o mașină până în Timișoara și de fericit ce eram, le-am dat bani ca nu cumva să risc să îi pierd. Ajuns în oraș, am mers direct la gară să văd cum pot ajunge în Cluj. Era o rută pe la Oradea dar tanti de la ghișeu se tot fâstâcea și numa nu o vrut să îmi dea bilet pentru că nu aveam voie să călătoresc cu Balkan Flexipass-ul așa în tara mea. Era gata, gata să pierd trenul dar l-am prins la limită. Era să ratez și legătura din Oradea spre Cluj, dar l-am rugat pe controlor să anunțe să mai aștepte încă 5 minute trenul. Până la urmă am ajuns și acasă și chiar foarte repede, doar cu vreo 20 de minute după ceilalți prieteni. Pe drum am aflat și că plânsetul de copii mici este unul din lucrurile care nu mă poate lăsa să nu dorm.

              A fost o călătorie lungă, interesantă și din care am învățat multe. M-am mai relaxat, mi-am făcut prieteni noi, elementul surpirză nu a lipsit și mai am o poveste de spus copiilor. Am reușit să-mi închei niște socoteli mai vechi din Belgrad și asta m-a făcut să fiu mai liniștit. Timpul solo petrecut pe autobuz si tren m-a făcut să mă gândesc mai mult la ce-i important pentru mine și la momentele faine din viață. Și abia aștept următoarea călătorie, care se anunță să fie iar în Polonia.

    Categories: Ăsta-s ieu, BEST, Creatii proprii | No Comments

  5. Belgrad și buletinul part I

    aprilie 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              Simțeam cum viața mea e prea moale în ultima vreme și m-am hotârât să fac ceva neașteptat. Serbia și Macedonia erau țările care puteau să îmi ofere multe iar atunci când am primit oferta de a petrece un weekend în Skopje, nu am ratat-o. Planuri deja începeau să apară în capul meu.

              Ne-am strâns șapte oameni, am sunat hosteluri cu viber, am vorbit cu un nene, ne-a făcut un deal bun pentru că suntem oameni nice și a zis că ne așteaptă. Am aflat că putem călători afară doar cu buletinul, adică pașaportul nu era necesar și asta a mai încurajat lumea. Cu bagajele făcute, cu shot-urile pregătite și cu rucsacul în spate, ne-am luat un Balkan Flexipass și am pornit pe ruta Cluj-Timișoara-Belgrad-Skopje și apoi retur. Până în Belgrad a fost lejer, ne-am scos ceva de la pachet și ne-am făcut comozi. Am schimbat trenurile la timp și am ajuns când trebuia. În Belgrad vremea era puțin urâtă, dar ne-am apucat să vizităm și așa.

              Un lucru pe care-l știam eu foarte bine și pe care nu trebuia să îl ratez era să mă reîntâlnesc cu Milena. După ce am văzut cetatea Belgradului, m-am despărțit de restul grupului și am plecat în căutarea unui McDonalds unde să mă adăpostesc de ploaia măruntă și să vorbesc pe internet să văd unde ne întâlnim. Am stabilit o locație și așteptam să se facă ora la care să iasă de la lucru. Dar de dragul discuției și a „finalei de de la cluj” am continuat conversația până în momentul în care le-am trimis un mesaj la ceilalți ce zicea așa „Frăței, cum să vă zic… ne vedem mâine direct în Skopje…”. Apoi am luat un autobuz și mă îndreptam spre o parte ciudată a orașului. Aveam emoții! După vreo 20min de mers „pă nașpa” adică fără bilet, m-am oprit într-o stație destul de departe de centrul orașului și acolo mă aștepta ea într-o mașina.

              Am ajuns la apartament, mi-am dat jos bagajele și-am stat să ma usuc. Acolo mai era și sora ei cu prietenul ei. Apoi a deschis niște peturi de bere și ne-am pus la „depănat amintiri” și povestit chestii random. Mă simțeam bine și nu regretam că mai stau o noapte în Belgrad. Într-un târziu am ajuns și la somn pentru că a doua zi aveam autobuz la prima oră. Dimineața, cu noaptea-n cap, am pornit împreună spre centrul orașului, eu la gară, ea la școală (e profesoară de matematică). Mi-am luat biletul și am așteptat busul după ce ne-am luat rămas bun.

             Vreo 7 ore am făcut până în Skopje. La început a fost ok, am mai dormit, am mai scultat muzică, dar trecuseră 4 ore și eu nu mai aveam ce face. M-am mai uitat pe geam, am mai încercat să adorm, mi-am rearanjat lucrurile din portmoneu și m-am uitat la fiecare chestie din el în parte. După o vreme am stat liniștit și m-am gândit la viață… că urma să fac și eu curând 24 de ani.

    Categories: Ăsta-s ieu, BEST, Creatii proprii | No Comments