Astazi il intrebam pe un coleg, ca de ce il asteapta pe Mos Nicolae daca el tot nu crede in religie si tot ce leaga de crestinism si altele. Raspuns era simplu si cu o tenta ironica: is materialist si imi place sa primesc ceva!
Adevarul e ca cine nu il asteapta pe Mos Nicolae? Toata lumea il asteapta, copiii umpic mai mult. Am amintiri foarte frumoase din copilarie legate de acest eveniment. Cu toate ca multa lume transforma in altceva mie imi place stilul clasic. Inca imi mai place sa cred in Mos Nicolae si Mos Craciun si altii sau altele. De ce nu? Cine m-ar opri? Parerea mea ca e mai bine asa. Emotiile care le ai, planurile. Tin minte ca in anii trecuti cu cate o luna inainte ma gandeam deja ce vreau. Ma comportam mai frumos, sau macar incercam.
Totusi cel mai interesant mi se parea „ritualul” de dinainte. Faceam curatenie prin camera, aranjam totul sa fie in ordine. Apoi pregateam ghetutele. Trebuiau sa fie „bec”. Altfel nu aducea mosu’ nimic. Spalam, dadeam cu crema si le puneam la boloboc in fata usii. Venea randul scrisorii. Cu o caligrafie impecabila, asezam in cateva randuri un rezumat al anului, cat de „bun” am fost si cel si cel mai important ce vreau sa primesc. Nu ma lungeam prea mult dar trebuia totusi sa fiu sincer…ca mosu’ stie si apoi…
Nu trecea mult, si se deschidea o usa de undeva, dar se si inchidea atat de rapid ca nu apucam sa reactionez. Hopa…O venit mosu’!!! Eram la extaz, nu alta. Intr-o secunda sfasiam nu alta ambalaju sau punga sa vad ce am primit. Iar ca de fiecare data eram mai mult ca multumit. Mai atragea atentia ca trebuie sa fiu mai cumite, spuneam ca asa o sa fac…vreo doua-trei zile.
Deci cum sa zic, ca era o masinuta teleghidata, un set de politist, pistoale cu luminite, jorda…eram „cel mai fericit dintre pamanteni”. Cu totii eram. Inca mai am jucarii de pe atunci. Altii le-ar arunca sau cine stie ce. Eu le pretuiesc, pentru ca ele sunt cele care m-au facut atunci fericit si nu pot uita acest lucru. Multumesc Mosule!
Ăsta-s ieu
In asteptarea lui Mos Nicolae
decembrie 5, 2008 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments
1 decembrie. La Multi Ani Romania.
decembrie 1, 2008 by Andrei Sălăgean
E 1 decembrie azi. Ma trezesc pe la 10 jumate, ma frec la ochi, nu aud inca nimic, probabil parada nu a inceput deja. Oricum ziua incepe bine. Peste vreo 15 min revin la PC sa vad ce zic si altii despre aceasta zi. Lumea pe messenger are ceva avatare cu tricolorul, statusuri cu la multi ani sau declaratii de iubire fata de tara. Oricum in astfel de momente românii, ROMÂNI îs. Iar eu sunt roman si m-am decis sa scriu ceva despre.
Totusi inainte, am dat si o raita pe alte situri sa vad ce zic si altii. Cum era de asteptat pentru toti, a fost o rasturnare de sitatie la alegeri: PDL este defapt in fata la PSD. Pfff cat de mult m-am emotionat eu cand am auzit. Oricum cel mai mult m-am delectat pe site la PRM. Acolo oricand te uiti te simti patriot si roman adevarat, asta daca ai asa ceva in suflet. Mi-a ramas in minte urmatoarea fraza: „Fratilor, fiti cu ochii-n patru duminica, 30 noiembrie: Cine voteaza pentru ungurii sovini si dusmanosi? Serviciile Secrete? Cozile de topor romanesti, care se vind pentru 30 de arginti? „. Tare nu?
Pentru mine aceasta zi inseamna ceva mai mult decat o zi libera. Pentru altii nici macar zi libera nu e. Iar cei mai de jos nici nu stiu exact ce inseamna aceasta zi. Eu vad lucrurile cam asa: Acu 90 de ani, o mana de oameni pur si simplu „destepti”, cu minte la cap, stiu sa profite de un context istoric si sa creeze ceea ce numim noi „Romania Mare” sau cum zicea un copil in povestirile istorice „Romania dodoloaţa”. Si lucru mare au facut. Noi cei de astazi nu ne putem da foarte bine seama. Adica nu in intregime. Pentru acei oameni, mai ales cei din Ardeal, a fost cea mai fericita zi din viata lor. Visul lor a devenit realitate. Voi cum v-ati simti daca visul vostru ar deveni realitate? Oamenii au luptat de-a lungul timpului pentru acest lucru. Au sperat continuu, inca din 1600 de la prima unire sub Mihai Viteazul. Si apoi vin niste „scursuri ale societati” si la fiecare esec al lor sau al altora unde intervin romanii baga replica: „ca asa is romanii”. Poi du-te dracului si fa-te madagascarian si atunci nu o sa te mai confrunti cu astfel de probleme. Cum poti spune ca romanii nu au spirit in ei, si daruire cand ei au luptat continuu pentru libertate, nu au renuntat stiind ca intr-o zi va veni si ceva mai bun.
Eu sunt mandru ca sunt roman si voi fii pana voi muri, si chiar daca a fi sa mor din cauza unui roman de-a nostru. Astazi trebuie sa fii si tu mandru ca esti roman. Dar nu numai astazi, tot timpul. Niste oameni au luptat pentru ca tu sa fi liber, si-au dat viata si merita respectul nostru. Al meu l-au primit, dar al tau? Va doresc o zi de 1 decembrie frumoasa, plina de viata, cu amintiri cat mai bune( nu dealea de pe vremea lui Ceausescu) si strigati si voi odata Hai ROMANIA, nu doar atunci cand joaca nationala lui Piturca la europene sau in alte meciuri. HAI ROMANAIA!!!Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., Parerea Mea | No Comments
Despre Travian, Balul Majoratului si revenirea mea..
noiembrie 21, 2008 by Andrei Sălăgean
Au trecut exact 2 saptamani de la ultima mea aparitie pe scena blogurilor. Intre timp s-au intamplat multe, bine nu chiar multe dar au fost momente care cel putin pentru mine sunt de neuitat. O sa va povestesc cateva in stilul caracteristic si in functie de ce melodie ascult.
Cel si cel mai important lucru: AM TERMINAT CU TRAVIANUL. Dupa 381 de zile, aventura a luat sfarsit ieri pe la 12. Pe romaneste va zic ca :” O fost super %$@#&$!”. No comment. Dupa 381 de zile in care: in fiecare zi cand mergeam la scoala ma trezeam umpic mai repede ca sa verific cum e treaba; in orele de informatica verificam ca nu cumva careva sa ma atace; cand ajungeam acasa mai tarziu, oricat de obosit as fi fost, mai statea umpic ca sa vad daca nu mor trupele de foame; am stat seri pana pe la 2 chiar daca a doua zi aveam scoala, si asta doar ca sa sincronizez niste atacuri; am intrat chiar si de pe telefon ca sa rezolv ce era de rezolvat; am trecut de la agonie la extaz, de la momente in care imi venea sa imi sterg contul, la momente in care mi-am dat seama ca merita; am purtat discutii lungiiii cu oameni de prin Romania, despre care nici macar nu aveam habar de prin ce comuna, sat sau @café, dar am legat prieteni ciudate; am ajuns sa il invat si pe fratele meu travian ca sa imi faca si el cat timp eram plecat; si bineinteles dupa ce i-am dus la disperare pe majoritatea colegilor pentru faptul ca eram destul de preocupat de acest subiect cateodata, dar nu exagerat; au incercat sa imi inchida calculatorul, monitorul, ALT + CTRL + DELETE, sau ce sa mai vorbim de intrebarile „Cum pot sa iti stric tot ce ai facut acolo?”, „Iti sparg parola si iti sterg contul”, „Ce? iara e pe Travian? stai ca scot eu alimentatorul!”.
Multi m-am intrebat pentru ce joc? E ceva premiu? Castig ceva? Nu. Am jucat din placere, din daruire, din … imi vine sa rad. Am vrut sa ma las in unele momente insa deja jucasem destul de mult ca sa imi stric toata munca. Dupa ce ca am inceput ezitant, si atacat continuu pana ce am ajuns pe locul 1200 din aproximativ 5000 de jucatori, tot urcand tot urcand, propunandu-mi praguri de care sa trec am ajuns la final sa fiu pe locul 66. Bestial. Multumirea care o am la final nu o pot descrie. Cinvea de acolo zicea: „Cred ca o sa trec travianul la C.V.-ul meu!”. Nici chiar asa, dar tinand ca si profu’ meu de istorie a jucat, nu poti zice ca e chiar asa pentru oricine. Un lucru e sigur: nu mai incep inca o data. E prea mult si in plus vreau „sa ma dedic blogului”.
Al doilea mare lucru e Balul Majoratului. Si asta o fost rupere, in sensul care il stiu eu.Beton ce mai. Pacat ca a lasat urme vizibile. Cu toate ca balul a fost vinerea trecuta(14.11.2008) inca mai am gatul rablagit dar…s-a meritat. Atat de mult lucrui au fost acolo incat nici nu stiu cu ce sa incep. Totusi incep cu ceva ca peste ceva ani cand o sa recitesc, vreau sa imi aduc aminte cu placere.
La 16:00, daca bine tin minte, trebuia sa fim la restaurant. Era ora 11 parca si eu cu un prieten mergeam sa cumparam sosete pentru programul artistic. Idee geniala: „Teatru de sosete”. Daca ne-am fi apucat mai cu cateva zile inainte cred ca iesea mult mai bine si mai lung insa noh…asta-i viata. Ideea era sa imitam x profesori cu sosete si vocea pitigaiate, ca in desene. Nu aveam de gand sa ne luam de partile naspa de ei, doar lucruri momorabile, ceea ce ne vom aminti peste ani. Partea nasoala, dupa ce am realizat „papusile” era o sa vorbim. In lipsa de idei am ajuns de acord ca tebuia „sa ne puscam”. Poate, poate ne vor mai veni idei. Am trecut la treaba, dar ce sa zic, nu au mai iesit multe idei dar am ras pe cinste. Am terminat pe la vreo 3 si asa de bine m-am organiat ca la 4 nu eram in totalitate gata. Normal, ghinionul a fost ca s-a stricat dushul. (Si replica nu e ca de la aia miroseam asa)Am facut o baie asa foarte rapid. Mi-am umplut buzunarele cu de toate, de la servetele pana la bomboane. S-am plecat.
Pe la si 15 am ajuns, dupa o aglomeratie inexplicabila, ca nu puteai nici sa intorci masina pe acolo. Am intrat timid. Mi-a luat ceva vreme sa recunosc o parte din fete. Cu atata machiaj, coafuri si rochii…oi oi ioi. Baietii erau la fel. :)) Majoritatea puscati, la costum si unii cu pusca la ei. Nu mai reamintesc ca unii au intrecut umpic, umpic limita, dar asta e altceva. Bliturile la tot pasul, altii se agitau, faceau ture pe acolo, altii incepeau deja sa manance. Era clar. Bine am nimerit: Balul Majoratului CNLR. Si cum e vorba, merg si eu si scanez zona, verific locurile de unde se vedea totul, fetele treburi. Ba mai fac o poza doua, ca doar aveam cu cine. Si cand ma simteam destul de bine, cade bomba. In cinspe minute intrati la program. Nici nu mai repetasem, nici nu terminasem toti profesorii. Luam solutia cea mai scurta. Ii scoatem. Am regretat mult dupa, dar nu eram noi asa de greuceni ca sa ne bagam la creatie + ca ne si venea sa radem.
Va spun doar cum s-a terminat. Bine. Ne-am abtinut destul de greu cu rasul, da’…o fo’ bine. M-am mai uitat si la ceilalti. Unii chiar s-au dedicat, adica au acordat mai mult timp. S-a vazut. M-am bagat apoi la un dans, sa ma mai dezmortesc. Concluzia a fost rapida. Sunt fete care daseaza bine, altele chiar foarte bine. Am trecut totusi peste faza cu calcatul pe picioare, care deja nu ma mai deranja si in plus era si vina mea. Cine naiba m-o pus sa am labe de yeti. Seara continua, dar nu aveam de unde sa stiu ca momentele momorabile de acuma incepea sa apara.
Mai intai prof. de $^@#%% ma surprinde cu o melodie cantata de el, eu nu o mai auzisem. Dar ce conta…m-am bagat in hora si am inceput sa cant,, ca doar ce era sa fac. Il stiam eu pe d. prof. asa mai…diferit de ceilalti, dar am ramas la concluzia „TOT RESPECTUL!”. Apoi peste cateva minute l-am vazut ca ia tote fetele la dans asa incet, incet. Deci vreu sa ma intelegeti, nu e tocmai un prof. tanar, iar la varsta lui, altii cu o exceptie statea la masa si se uitau ca la masini decapotabile. Si bineinteles exceptia de spre care vorbeam. Pe d. prof. de %^#$@^&* nu il mai vazusem. Mi-a placut totusi ca sa simtit bine si a stiut sa se distreze. „TOT RESPECTUL”. Adica noh’ putea si el sa stea la masa si nu zice nimeni nimic. A ales bine dupa parerea mea.Si tot asa un dans o fata, o invartita o latino, cu pauza intre ele si balul s-a terminat dar nu si seara. Muhahaha. Am „sterpelit” o sticla de vin, oricum nu mai era nimeni la masa, si am plecat catre alt local. Am oprit totusi acasa sa ma schimb, ca ma omorau pantofii. Si plecat am fost la distractie unde si acolo „ne-am rupt” toti pana pe la vreo 3. Acuma venea partea cea mai tare. In drum spre casa ne povesteam fiecare problemele si placerile din seara petrecuta. Fiecare avea cate o „durere” mai speciala. Incep cu mine ca termin cu cea mai tare. Mie imi era foarte frig pentru ca eram doar i camasa si un „laibar” (nu imi vine in minte alt cuvant). Pe altul il dureau picioarele pentru ca era in contiuare in pantofi. Altul avea griji sa nu fi fost vazut de pretina ca…”facea prostii” cu alta. Si ultimul…nu stiu cum naiba oa ajuns sa fie iritat la…. Memorabila seara.
Dupa cum vedeti am avut ce sa va spun. Si o sa am si mai multe de zis tinand cont ca am terminat cu travianul. Pe cei care ati citit si pe ceilalti, va invit sa postati alte momente memorabile, daca nu vi greu. Acuma ma duc sa mai invat ceva la mate ca maine am concurs, si vreu sa ma prezint cel putin onorabil. Sa nu o lasa asa de fenchi. Hai noroc si tineti minte ca daca ati vazut cumva niste greseli, nu erau greseli, erau puse intentionat asa!
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., Parerea Mea, Scoala | No Comments
Dupa atata timp pe minus o sa ies si eu pe plus
noiembrie 7, 2008 by Andrei Sălăgean
„Imediat e ora 12, mi se inchid ochii dar un tip imi trimite un site. E www.banipepost.com . Cica iei bani pe ceea ce scrii. Intamplator se face sa am un blog si sa imi placa sa scriu. Mi-a si sarit somnul, sper ca nu si la tata ca e bai. Ma inregistrez si maine ma apuc de treaba. Fac o bere din prima plata
„Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments
Dupa atata timp pe minus o sa ies si eu pe plus
noiembrie 7, 2008 by Andrei Sălăgean
„Imediat e ora 12, mi se inchid ochii dar un tip imi trimite un site. E www.banipepost.com . Cica iei bani pe ceea ce scrii. Intamplator se face sa am un blog si sa imi placa sa scriu. Mi-a si sarit somnul, sper ca nu si la tata ca e bai. Ma inregistrez si maine ma apuc de treaba de maine. „
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments
„