Ăsta-s ieu

  1. Despre fericire…a mea…a oricui

    decembrie 11, 2008 by Andrei Sălăgean

    „Fericirea-i un lucru marunt
    E o aripa care vibreaza
    Fericirea-i un lucru mic
    Un pitic, ce danseaza.”
    „Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neinteles de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce etc. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata.”

          Fericirea. Cand te gandesti la ea cu siguranta iti doresti sa o ai, iar daca o ai esti „fericit”, ca o ai. Multi s-au chinuit sa ii dea o definitie, dar pentru ceva asa de relativ nu ai cum. Fiecare s-a gandit la fericirea lui si a inceput sa filosofeze. Ca si cum ar veni un rus si ar spune ca fericirea este momentul de dupa ce bea vodka.
           Majoritatea sunt fericiti cand se simt bine. Au stat la masa jumatate de ora, au mancat bine din toate, au baut si un pahar de vin iar apoi se pun in pat sa se uite la televizor, si ar putea zice ca sunt fericiti. Si nu am putea sa ii contrazicem. Ce sa comentam de un tip/a care a castigat la 6/49. Nici el/ea nu ti-ar putea spune cat de fericit/a este. Exemplele ar putea continua. Ideea la care vreau sa ajung este ca fericirea e cum am spus mai sus: relativa. Defapt fericirea intra in acel „Totul” despre care vorbea Einstein, poate. Deoarece filosofii se raportau la o masa mica de populatie, este si normal sa ai o mie si o suta de explicatii. E ca si cum ai spune ce e normal sau nu. De ce se zice ca esti normal daca scrii cu mana dreapta? Stangacii sunt anormali sau handicapati? Aici se aplica criteriul majoritatii. Si cred ca la fel s-ar putea aplica si la fericire…daca am fi putut impartii totul in doua.
           Suntem in 2008, imediat trecem in 2009, daca nu esti un robot, sau inca nu esti, poti fi fericit la orice ora si din orice aproape. La cei cu viata ca o pista de alergat(ma refer la cea de pe stadion -> ovala), nici nu trebuie sa te obosesti mult sa sti ce ii face fericiti. Le dai o sticla de apa,un prosop sa se staerga sau te dai din fata lor sa nu ii deranjezi si pac pac, i-ai facut fericiti. La oameni deastia e simplu pentru ca poti intui simplu ce vor de la viata si ce anume ii face fericiti.
           Nu acelasi lucru putem spune despre cealalta parte. Cand nu ai de unde afla ce ii taie capu, de unde sa mai sti ce ii face fericiti. Un criminal insetat de sange, sambata seara baga cutitu’ in cineva, iar duminica dupamasa joaca darts cu prietenii. Un profesor preda vineri dimineata la clasa iar seara merge la discoteca. De prima parte nu sunt sigur, dar presupun ca da, altfel nu se facea profesor, sau nu daca intre timp s-a urât. Oricum ar fi nu ai de unde sa spui ca fericirea e „asa si pe dincolo” ca vine un Gica Contra care iti poate spune ca el nu e fericit atunci cand presupui tu si toata teoria ti se duce. Oamenii sunt mult prea diferiti, schimbatori, emotionali si „bine si rau”.
           O intrebare totusi mai apare. Daca ceva nu te face fericit si sti chestia asta, de ce o faci totusi? Probabil pentru ca din acel lucru va iesi ceva care te va face mai fericit decat ai fost nefericit inainte sa fii fericit si asta doar ca sa fii fericit. Vedeti de ce fericirea e asa de complicata! De aceea cu totii fugim dupa ea si speram la cat de putin din ea. Noi, voi sau ei o vrem, unii ar face mult mai mult ca sa ajunga la ea. Altii o viata intreaga incearca sa fie ferici si poate nu reusesc, dar macar au trait cu speranta ca intr-o zi vor fi fericiti si aceasta i-a facut fericiti chiar daca ei nu stiau, sau poate nu.
           Gandirea mea e simpla. Sunt fericit cand nu sunt nefericit. Sunt fericit cand sunt aproape de cei dragi sau cand sunt cu prietenii vineri sau sambata seara in oras. Sunt fericit cand sunt la scoala, cand imi vizitez bunicii, cand merg la colindat de Craciun. Sunt fericit cand castig, cand casitga cei cu care tin eu sau cand nu pierd. Sunt fericit cand ascult Holograf, Vivaldi sau Beethoven, cand merg la biserica sau cand merg la udat de Paste. Sunt fericit cand imi construiesc un arc si trag cu el dupa gaini, cand dupa jumatate de ora de gandit la o problema imi iese, cand fac un castel de nisip. Sunt fericit cand rad, cand spun un banc si rade lumea, cand recitesc poezii scrise de mine. Sunt fericit cand reusesc sa ii fac pe altii sa fie fericiti. Sunt fericit pentru ca e bine, pentru ca citesti acest blog si voi incerca sa fiu tot timpul fericit pentru ca sunt „Nascut pentru a reusi”.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., Parerea Mea | No Comments

  2. Priveste bine

    decembrie 11, 2008 by Andrei Sălăgean

    Priveste bine unde vrei s-ajungi
    Nu lasa nimic sa te opreasca.
    Lasa-ti creierul sa gandeasca,
    Si zidul mare o sa-l strapungi.

    Pasarile o sa-ti spuna ele ce stiu
    De ce esti asa sigur ca e bine?
    De ce ai asa usor incredere in mine?
    Poate eu nu sunt ceea ce par sa fiu.

    De doua ori nu vei putea muta,
    Mutarea e simpla, mutarea-i a ta
    Alegerea e simpla, dar fa ceva!
    Dejeaba stai cu mana-n san aiurea.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments

  3. In asteptarea lui Mos Nicolae

    decembrie 5, 2008 by Andrei Sălăgean

          Astazi il intrebam pe un coleg, ca de ce il asteapta pe Mos Nicolae daca el tot nu crede in religie si tot ce leaga de crestinism si altele. Raspuns era simplu si cu o tenta ironica: is materialist si imi place sa primesc ceva!
          Adevarul e ca cine nu il asteapta pe Mos Nicolae? Toata lumea il asteapta, copiii umpic mai mult. Am amintiri foarte frumoase din copilarie legate de acest eveniment. Cu toate ca multa lume transforma in altceva mie imi place stilul clasic. Inca imi mai place sa cred in Mos Nicolae si Mos Craciun si altii sau altele. De ce nu? Cine m-ar opri? Parerea mea ca e mai bine asa. Emotiile care le ai, planurile. Tin minte ca in anii trecuti cu cate o luna inainte ma gandeam deja ce vreau. Ma comportam mai frumos, sau macar incercam.
          Totusi cel mai interesant mi se parea „ritualul” de dinainte. Faceam curatenie prin camera, aranjam totul sa fie in ordine. Apoi pregateam ghetutele. Trebuiau sa fie „bec”. Altfel nu aducea mosu’ nimic. Spalam, dadeam cu crema si le puneam la boloboc in fata usii. Venea randul scrisorii. Cu o caligrafie impecabila, asezam in cateva randuri un rezumat al anului, cat de „bun” am fost si cel si cel mai important ce vreau sa primesc. Nu ma lungeam prea mult dar trebuia totusi sa fiu sincer…ca mosu’ stie si apoi…
           Nu trecea mult, si se deschidea o usa de undeva, dar se si inchidea atat de rapid ca nu apucam sa reactionez. Hopa…O venit mosu’!!! Eram la extaz, nu alta. Intr-o secunda sfasiam nu alta ambalaju sau punga sa vad ce am primit. Iar ca de fiecare data eram mai mult ca multumit. Mai atragea atentia ca trebuie sa fiu mai cumite, spuneam ca asa o sa fac…vreo doua-trei zile.
          Deci cum sa zic, ca era o masinuta teleghidata, un set de politist, pistoale cu luminite, jorda…eram „cel mai fericit dintre pamanteni”. Cu totii eram. Inca mai am jucarii de pe atunci. Altii le-ar arunca sau cine stie ce. Eu le pretuiesc, pentru ca ele sunt cele care m-au facut atunci fericit si nu pot uita acest lucru. Multumesc Mosule!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments

  4. 1 decembrie. La Multi Ani Romania.

    decembrie 1, 2008 by Andrei Sălăgean

          E 1 decembrie azi. Ma trezesc pe la 10 jumate, ma frec la ochi, nu aud inca nimic, probabil parada nu a inceput deja. Oricum ziua incepe bine. Peste vreo 15 min revin la PC sa vad ce zic si altii despre aceasta zi. Lumea pe messenger are ceva avatare cu tricolorul, statusuri cu la multi ani sau declaratii de iubire fata de tara. Oricum in astfel de momente românii, ROMÂNI îs. Iar eu sunt roman si m-am decis sa scriu ceva despre.
          Totusi inainte, am dat si o raita pe alte situri sa vad ce zic si altii. Cum era de asteptat pentru toti, a fost o rasturnare de sitatie la alegeri: PDL este defapt in fata la PSD. Pfff cat de mult m-am emotionat eu cand am auzit. Oricum cel mai mult m-am delectat pe site la PRM. Acolo oricand te uiti te simti patriot si roman adevarat, asta daca ai asa ceva in suflet. Mi-a ramas in minte urmatoarea fraza: „Fratilor, fiti cu ochii-n patru duminica, 30 noiembrie: Cine voteaza pentru ungurii sovini si dusmanosi? Serviciile Secrete? Cozile de topor romanesti, care se vind pentru 30 de arginti? „. Tare nu?
          Pentru mine aceasta zi inseamna ceva mai mult decat o zi libera. Pentru altii nici macar zi libera nu e. Iar cei mai de jos nici nu stiu exact ce inseamna aceasta zi. Eu vad lucrurile cam asa: Acu 90 de ani, o mana de oameni pur si simplu „destepti”, cu minte la cap, stiu sa profite de un context istoric si sa creeze ceea ce numim noi „Romania Mare” sau cum zicea un copil in povestirile istorice „Romania dodoloaţa”. Si lucru mare au facut. Noi cei de astazi nu ne putem da foarte bine seama. Adica nu in intregime. Pentru acei oameni, mai ales cei din Ardeal, a fost cea mai fericita zi din viata lor. Visul lor a devenit realitate. Voi cum v-ati simti daca visul vostru ar deveni realitate? Oamenii au luptat de-a lungul timpului pentru acest lucru. Au sperat continuu, inca din 1600 de la prima unire sub Mihai Viteazul. Si apoi vin niste „scursuri ale societati” si la fiecare esec al lor sau al altora unde intervin romanii baga replica: „ca asa is romanii”. Poi du-te dracului si fa-te madagascarian si atunci nu o sa te mai confrunti cu astfel de probleme. Cum poti spune ca romanii nu au spirit in ei, si daruire cand ei au luptat continuu pentru libertate, nu au renuntat stiind ca intr-o zi va veni si ceva mai bun.
          Eu sunt mandru ca sunt roman si voi fii pana voi muri, si chiar daca a fi sa mor din cauza unui roman de-a nostru. Astazi trebuie sa fii si tu mandru ca esti roman. Dar nu numai astazi, tot timpul. Niste oameni au luptat pentru ca tu sa fi liber, si-au dat viata si merita respectul nostru. Al meu l-au primit, dar al tau? Va doresc o zi de 1 decembrie frumoasa, plina de viata, cu amintiri cat mai bune( nu dealea de pe vremea lui Ceausescu) si strigati si voi odata Hai ROMANIA, nu doar atunci cand joaca nationala lui Piturca la europene sau in alte meciuri. HAI ROMANAIA!!!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., Parerea Mea | No Comments

  5. Despre Travian, Balul Majoratului si revenirea mea..

    noiembrie 21, 2008 by Andrei Sălăgean

          Au trecut exact 2 saptamani de la ultima mea aparitie pe scena blogurilor. Intre timp s-au intamplat multe, bine nu chiar multe dar au fost momente care cel putin pentru mine sunt de neuitat. O sa va povestesc cateva in stilul caracteristic si in functie de ce melodie ascult.

          Cel si cel mai important lucru: AM TERMINAT CU TRAVIANUL. Dupa 381 de zile, aventura a luat sfarsit ieri pe la 12. Pe romaneste va zic ca :” O fost super %$@#&$!”. No comment. Dupa 381 de zile in care: in fiecare zi cand mergeam la scoala ma trezeam umpic mai repede ca sa verific cum e treaba; in orele de informatica verificam ca nu cumva careva sa ma atace; cand ajungeam acasa mai tarziu, oricat de obosit as fi fost, mai statea umpic ca sa vad daca nu mor trupele de foame; am stat seri pana pe la 2 chiar daca a doua zi aveam scoala, si asta doar ca sa sincronizez niste atacuri; am intrat chiar si de pe telefon ca sa rezolv ce era de rezolvat; am trecut de la agonie la extaz, de la momente in care imi venea sa imi sterg contul, la momente in care mi-am dat seama ca merita; am purtat discutii lungiiii cu oameni de prin Romania, despre care nici macar nu aveam habar de prin ce comuna, sat sau @café, dar am legat prieteni ciudate; am ajuns sa il invat si pe fratele meu travian ca sa imi faca si el cat timp eram plecat; si bineinteles dupa ce i-am dus la disperare pe majoritatea colegilor pentru faptul ca eram destul de preocupat de acest subiect cateodata, dar nu exagerat; au incercat sa imi inchida calculatorul, monitorul, ALT + CTRL + DELETE, sau ce sa mai vorbim de intrebarile „Cum pot sa iti stric tot ce ai facut acolo?”, „Iti sparg parola si iti sterg contul”, „Ce? iara e pe Travian? stai ca scot eu alimentatorul!”.

          Multi m-am intrebat pentru ce joc? E ceva premiu? Castig ceva? Nu. Am jucat din placere, din daruire, din … imi vine sa rad. Am vrut sa ma las in unele momente insa deja jucasem destul de mult ca sa imi stric toata munca. Dupa ce ca am inceput ezitant, si atacat continuu pana ce am ajuns pe locul 1200 din aproximativ 5000 de jucatori, tot urcand tot urcand, propunandu-mi praguri de care sa trec am ajuns la final sa fiu pe locul 66. Bestial. Multumirea care o am la final nu o pot descrie. Cinvea de acolo zicea: „Cred ca o sa trec travianul la C.V.-ul meu!”. Nici chiar asa, dar tinand ca si profu’ meu de istorie a jucat, nu poti zice ca e chiar asa pentru oricine. Un lucru e sigur: nu mai incep inca o data. E prea mult si in plus vreau „sa ma dedic blogului”.

          Al doilea mare lucru e Balul Majoratului. Si asta o fost rupere, in sensul care il stiu eu.Beton ce mai. Pacat ca a lasat urme vizibile. Cu toate ca balul a fost vinerea trecuta(14.11.2008) inca mai am gatul rablagit dar…s-a meritat. Atat de mult lucrui au fost acolo incat nici nu stiu cu ce sa incep. Totusi incep cu ceva ca peste ceva ani cand o sa recitesc, vreau sa imi aduc aminte cu placere.

          La 16:00, daca bine tin minte, trebuia sa fim la restaurant. Era ora 11 parca si eu cu un prieten mergeam sa cumparam sosete pentru programul artistic. Idee geniala: „Teatru de sosete”. Daca ne-am fi apucat mai cu cateva zile inainte cred ca iesea mult mai bine si mai lung insa noh…asta-i viata. Ideea era sa imitam x profesori cu sosete si vocea pitigaiate, ca in desene. Nu aveam de gand sa ne luam de partile naspa de ei, doar lucruri momorabile, ceea ce ne vom aminti peste ani. Partea nasoala, dupa ce am realizat „papusile” era o sa vorbim. In lipsa de idei am ajuns de acord ca tebuia „sa ne puscam”. Poate, poate ne vor mai veni idei. Am trecut la treaba, dar ce sa zic, nu au mai iesit multe idei dar am ras pe cinste. Am terminat pe la vreo 3 si asa de bine m-am organiat ca la 4 nu eram in totalitate gata. Normal, ghinionul a fost ca s-a stricat dushul. (Si replica nu e ca de la aia miroseam asa)Am facut o baie asa foarte rapid. Mi-am umplut buzunarele cu de toate, de la servetele pana la bomboane. S-am plecat.

          Pe la si 15 am ajuns, dupa o aglomeratie inexplicabila, ca nu puteai nici sa intorci masina pe acolo. Am intrat timid. Mi-a luat ceva vreme sa recunosc o parte din fete. Cu atata machiaj, coafuri si rochii…oi oi ioi. Baietii erau la fel. :)) Majoritatea puscati, la costum si unii cu pusca la ei. Nu mai reamintesc ca unii au intrecut umpic, umpic limita, dar asta e altceva. Bliturile la tot pasul, altii se agitau, faceau ture pe acolo, altii incepeau deja sa manance. Era clar. Bine am nimerit: Balul Majoratului CNLR. Si cum e vorba, merg si eu si scanez zona, verific locurile de unde se vedea totul, fetele treburi. Ba mai fac o poza doua, ca doar aveam cu cine. Si cand ma simteam destul de bine, cade bomba. In cinspe minute intrati la program. Nici nu mai repetasem, nici nu terminasem toti profesorii. Luam solutia cea mai scurta. Ii scoatem. Am regretat mult dupa, dar nu eram noi asa de greuceni ca sa ne bagam la creatie + ca ne si venea sa radem.

          Va spun doar cum s-a terminat. Bine. Ne-am abtinut destul de greu cu rasul, da’…o fo’ bine. M-am mai uitat si la ceilalti. Unii chiar s-au dedicat, adica au acordat mai mult timp. S-a vazut. M-am bagat apoi la un dans, sa ma mai dezmortesc. Concluzia a fost rapida. Sunt fete care daseaza bine, altele chiar foarte bine. Am trecut totusi peste faza cu calcatul pe picioare, care deja nu ma mai deranja si in plus era si vina mea. Cine naiba m-o pus sa am labe de yeti. Seara continua, dar nu aveam de unde sa stiu ca momentele momorabile de acuma incepea sa apara.
           Mai intai prof. de $^@#%% ma surprinde cu o melodie cantata de el, eu nu o mai auzisem. Dar ce conta…m-am bagat in hora si am inceput sa cant,, ca doar ce era sa fac. Il stiam eu pe d. prof. asa mai…diferit de ceilalti, dar am ramas la concluzia „TOT RESPECTUL!”. Apoi peste cateva minute l-am vazut ca ia tote fetele la dans asa incet, incet. Deci vreu sa ma intelegeti, nu e tocmai un prof. tanar, iar la varsta lui, altii cu o exceptie statea la masa si se uitau ca la masini decapotabile. Si bineinteles exceptia de spre care vorbeam. Pe d. prof. de %^#$@^&* nu il mai vazusem. Mi-a placut totusi ca sa simtit bine si a stiut sa se distreze. „TOT RESPECTUL”. Adica noh’ putea si el sa stea la masa si nu zice nimeni nimic. A ales bine dupa parerea mea.

           Si tot asa un dans o fata, o invartita o latino, cu pauza intre ele si balul s-a terminat dar nu si seara. Muhahaha. Am „sterpelit” o sticla de vin, oricum nu mai era nimeni la masa, si am plecat catre alt local. Am oprit totusi acasa sa ma schimb, ca ma omorau pantofii. Si plecat am fost la distractie unde si acolo „ne-am rupt” toti pana pe la vreo 3. Acuma venea partea cea mai tare. In drum spre casa ne povesteam fiecare problemele si placerile din seara petrecuta. Fiecare avea cate o „durere” mai speciala. Incep cu mine ca termin cu cea mai tare. Mie imi era foarte frig pentru ca eram doar i camasa si un „laibar” (nu imi vine in minte alt cuvant). Pe altul il dureau picioarele pentru ca era in contiuare in pantofi. Altul avea griji sa nu fi fost vazut de pretina ca…”facea prostii” cu alta. Si ultimul…nu stiu cum naiba oa ajuns sa fie iritat la…. Memorabila seara.

          Dupa cum vedeti am avut ce sa va spun. Si o sa am si mai multe de zis tinand cont ca am terminat cu travianul. Pe cei care ati citit si pe ceilalti, va invit sa postati alte momente memorabile, daca nu vi greu. Acuma ma duc sa mai invat ceva la mate ca maine am concurs, si vreu sa ma prezint cel putin onorabil. Sa nu o lasa asa de fenchi. Hai noroc si tineti minte ca daca ati vazut cumva niste greseli, nu erau greseli, erau puse intentionat asa!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., Parerea Mea, Scoala | No Comments