Ăsta-s ieu

  1. O zi libera e mereu o zi buna

    aprilie 7, 2009 by Andrei Sălăgean

          7 aprilie 2009. Cel mult o data in viata ta e aceasta data, asa ca trebuie profitat la maxim. Cum s-a nimerit ca fix astazi sa avem si liber, am decis sa mergem la un gratarel la un coleg chiar de la prima ora.
           In jur de 9 si umpic peste jumatate am fost la el si am pornit sa facem cumparaturile. Nu a durat foarte mult…nu la fel de mult cat ne-a luat sa ajungem la casa. Cu toate ca se putea ajunge prin 2 directii, era un drum de zici ca Godzila s-o balegat pe acolo si apoi o venit Power Rangers sa curete. In timp ce T avea niste nervi, eu stateam in spate cuminte si…taceam ca ce era sa fac. In jur de ora 11 am ajuns si la casa, iar la ce foame ne era am si aprins focu in 10 min. Am facut cainele sa baleasca, in timp ce F ne facea pe noi sa ne enervam cand mai scapa cate un carnat sau o carne pe jos. Pana la urma o fost bune si asa…mai „condimentate”. Am mancat bine apoi ne-am asezat cu brihanu la soare, ca la asa vreme ti-era mai mare dragu sa lenevesti. Am rupt hamacu, nu am reusit sa invatam cainele sa sara peste scaune si am plecat acasa.
           Dupa cum am spus, timpul nu era de pierdut, asa ca am plecat la meci: Gloria Bistrita – Farul Constanta; „derby de derby”. Ce a fost de remarcat la meci, aufost cei vreo 8 suporteri ai farului care au batut drumul de la Constanta pana la Bistrita doar sa strige demisia lui Ion Marin; asta este. Apoi mi-a mai placut si de acei suporteri infocati: „hai ma Lucica fugi”, „bai Corpodean…sa-mi #@%&*”, „haaaaai Gloria(voce foarte ragusita, inecata)”, „fi atent ca arbitru ala are un arc la mana, de fiecare data cand il vede pe negru ala, i se activeaza si ridica offside”. Si de aici am plecat fericit pentru ca Bistrita a castigat.
           Nu in ultimul rand, pe la 8 am plecat la fugit, ca sa imi mentin forma fizica…de invidiat. Impreuna cu Diana, lejer si cu treaba buna, am facut 17 ture. Cu un optimism iesit din comun, am numarat fiecare tura, gandindu-ne ba ca am facut o treime, ba ca mai avem 1 tura pana la jumate, doar ca sa ne simtim bine si sa nu ne plictisim. Frumos, sanatos si un mod bun de a inchide o zi perfecta :).

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | 1 Comment

  2. Cum se mimeaza „standard”

    martie 25, 2009 by Andrei Sălăgean

          Weekendul acesta, nu mi-am gasit mai bine decat sa merg la un concurs de mate la Sibiu. Ooooaaaauuuu, Sibiu, super tare trebuie sa fie. Numai ca nu am luat in calcul ca voi fi singurul de a 12, inca vreo 3,4 de a 11 si restul de la a 9-a in jos. Si nici faptul ca voi merge cu un microbus(probabil mai batran ca mine) ascultand muzica tiganeasca sau populara sau care nu imi place. Cu toate acestea am fost foarte entuziasmat cand am intrat in Sibiu. Pana cand am vazut internatul unde imi voi petrece urmatoarele zile. Deprimant, urat, vechi, aratand a spital(nu in sensul bun), aproape ca se darama.
          Totusi eu am venit pentru concurs si NIMIC nu imi putea lua din optimism. Nici macar cantina, sau paturile gen spital cu saltea, absolut nimic. Cu toate ca eram destul de aproape de periferie, nu ne lua mai mult de 10 minute sa ajungem in centru. De centrul din Sibiu nu am cuvinte. Era exact opusul la tot ce am intalnit pana atunci de cand am intrat in oras. Extraordinar…pacat ca nu mi-am facut niste poze.
          Dupa ce ca in prima seara au urlat niste soferi la noi, ca ei vreau sa doarma, a doua seara ne-am adunat in camera cea mai indepartata si am decis sa jucam mima, in liniste. Bine asta dupa ce am jucat mafia, dar am renuntat ca imi venea sa adorm. Incepand cu ‘sfecla’ si pana la ‘evident’ atata am mai ras, in liniste, de am si uitat ca mi-am stricat cureaua in timp ce faceam ca un „scorbaci” si mi-am dat in genunche cu ea. Totusi la un moment dat mi-a venit mie sa mimez ‘standard’. Pfuai de mine! Prima si prima data m-am gandit la unitatile standard…am inceput sa mimez litru, secunda, metru…si nimic. Apoi imi vine mie impresionanta idee de standarde europene. Si iau frate pe rand cioban, stele, stele in cerc, ciobanu face branza, ce i cu branza in uniunea europeana…si asa mai departe. Radeau ceilalti din cealalta echipa de faceau spume la gura.
          Si asta o fost pentru mine vizita la Sibiu. Nu foarte multe, dar nici putine. M-am consolat totusi la intoarcere cand am gasit un automat cu bile de cauciuc – bucuria vietii mele – si am bagat niste monede. Surpriza nu a fost bila ci bilele pentru ca au iesit doua. Le-am bagat in buzunar si am plecat. Azi mai am una, pentru ca una e la prof. de informatica. Cealalta asteapta sa vada lumiuna coridorului destul de curand!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Scoala | 1 Comment

  3. Mananc matematica cu mustar si oregano

    martie 18, 2009 by Andrei Sălăgean

           Saptamana aceasta mananc matematica cu ceai, iar azi si vineri iau umpic de analiza, ca e de post. Sper ca pana pe sambata sa nu o iau pe naspa si sa ies cu bine. O sa o fac si pe asta! Totusi decat ->

    mai bine niste ->

    Categories: Ăsta-s ieu, Scoala, very funny | No Comments

  4. Nascut pentru a reusi!

    martie 3, 2009 by Andrei Sălăgean

           „Asta-i viata dragii mei…de azi mi-am gasit o noua preocupare. mi-am tras un blog”.Cu aceste cuvinte mi-am inceput eu viata pe blog, daca se poate numi si aceasta o viata. Timid, fara prea multe idei si cu multa vointa am inceput sa scriu. Nu era nici greu nici usor la inceput. Am abordat un stil destul de ciudat, asa mi se pare astazi cu taote ca stiu si acum ce imi trecea atuncea prin cap. Am mai dat putin din cute, am mai modificat cate ceva si a iesit cat de cat bine, asa sa imi placa mie. Dar de atunci a trecut 1 an. De atunci am scris 317 articole. De statistici il las pe d. diriginte sa se ocupe.
           Nu prea ma gandesc de ce mai continui, pentru ca stiu, e chiar foarte simplu. E ceva ce imi aduce satisfactie, ceva ce imi ocupa timpul la calculator, e o scuza cateodata, e o parte din viata mea aici. Tin minte o faza cand eram impreuna cu galeria inaintea unui meci cu steaua, de anul trecut(2-2). Era mai multa lume si la un moment dat unul se uita catre mine si striga „Hopa! Uite-l si pe scorbaciufermecat!” la care mai mult de jumate din cei care erau acolo se uita la mine si tipu continua „Da ma; nu-l cunoaste-ti? sa vezi ce blog tare are!” la care altul „Da ma, am citit si eu. Mersi ma! o fost super tare faza cu …”. Atunci imi dau eu seama ca ce fac nu e un lucru de nimic, nu e de aruncat. De aceea nici nu fac chestia aceasta pentru bani.
           Totusi intr-un an de scris sau de copy + paste, nimic nu mi-a fost mai greu decat sa aleg numele blogului. Cred ca am stat mai bine de o jumatate de ora numai sa ma gandesc. Prima data am vrut sa scriu intr-un cuvant Nascut pentru a reusi, dar era prea lung. Daca scriam Salagean Andrei, era deja personala treaba. Imi trebuia ceva care sa te faca sa casti ochi cand il auzi. Ceva ce sa nu fie prea prea dar nici nici. Si cum mie imi place la nebunie accentul ardelenesc asa ajuns sa fie ScorbaciuFermecat. Si asa a ramas pana astazi, si sper sa ramana pana la adanci batraneti.
           Si totusi mai era o intrebare, de care pana s-au plictisit multi au facut misto. De ce era „Nascut pentru a reusi!” si nu celelalte variante „nascut pentru alocatie” sau „nascut pentru organe”. De dinainte sa ma apuc de blog aveam ideea de Npar. Totul a inceput cand odata ma plimbam printr-un supermarket si am vazut cartea scrisa de Brian Souza „Nascut pentru a reusi”. Acuma sper ca peste vreo doi trei ani cand o sa ajung mai celebru ca el sa nu imi ceara drepturi de autor…sper. Gluma sau banc dar chiar mi-a placut titlul, cu toate ca nu am citit cartea. E ceva ce ma duce mai departe, ceva ce nu te poate lasa jos, e acel lucru care il facea pe van Damme sa se ridice de la podea cand avea ceva in ochi. Cand aud „Nascut pentru a reusi” sunt sigur ca voi castiga, stiu ca iau locul I, te face sa crezi ca esti cel mai tare chiar daca nu esti. E un mod de a te face sa crezi ca vei reusi, sa nu ai emotii, ca totul se va termina cu bine, totul e sa crezi. Cand pornesc la drum eu nu consum Gatorade . Bagi picioru’ in ea treaba si sti sigur ca vei reusi, ce naiba!
            Cu bune cu rele, cu mari cu mici si bineinteles de la facultate, eu sper sa ne revedem si peste un an, chiar mai multi si mai voinici. In continuare mai astept pareri de la voi despre blog despre ce ati vrea sa auziti si nu numai. Cat timp o sa fim sanatosi, apoi numa Nascuti pentru a reusi! o sa fim TOTI.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments

  5. Scriu.

    martie 1, 2009 by Andrei Sălăgean

            1 martie, ora 21:27. Am un cap de zici ca 100 de padurari canadieni s-au hotarat sa taie tundra siberiana. Nici nu am terminat bine de scris fraza anterioara ca am facut o pauza de 20 de min in care am discutat din nou, iarasi si din nou lectia de viata din capitolul 7 „Nu e bine sa stai mult pe calculator!”, alaturi de cea din capitolul 10 „Mai fa si ceva la matematica”, aceasta cu trimitere la olimpiada care va avea loc saptamana viitoare.
           22:04.Ajung la concluzia ca fac din ce in ce mai greu fata la tampeniile care le am in cap. Fratemeo ma piseaza mai ceva ca faina dar mai incet ca ochiu mortului. Ajung sa ma gandesc de ce mai fac toate astea. Primul raspuns care imi vine e cel mai simplu. O voce mai lina ca cea a lui Cornel Dinu imi spune „Andreeeeei, andreeeei esti inca acolo…asa, poi mai stai inca umpic…”. Marti fac un an de blog. Sambata fac 8 ani de olimpiade. Nu e usor dar nici greu.
           22:09. Deja e trecut de 10. Am ajuns la un acord cu tata, i-am spus ca seara aceasta nu voi putea fi la ora ceruta de el in pat. In gluma in serios se uita cu jumatate de ochi la mine si apoi face _|_. Era gluma desigur, dar se vedea ca nu ii convine. Bine ca nu imi baga el de vina, ca vine celalalt „barbat” si produce caldura la piesa.
           22:12. Incep sa uit totul, sa ma mint cum spunea nu stiu care profesor. Cam asa e; dupa o zi – asfalt. Dupa ce am rabdat frig la meci si am servit o portie din torul comun – bine realizat cu toate ca nu era bine insiropat si frisca putin amara – restul era conform planului.
           22:15. Scriu mai incet…ca scumpul meu frate s-a gandit ca eu pot tasta mai bine fara lumina. El, spre deosbire de mine, vrea sa se culce…chiar daca asculta muzica sau se joaca table pe telefon. Dar asta e viata cand ai un frate. Nu as putea zice in nici un caz ca ar fi mai bine fara el, dar sunt momente si momente, zile si zile. Azi era sa ii dau un webcam in cap. Sta cu o fata curioasa si se uita la monitor in timp ce eu ma pregateam sa scriu. De obicei nu imi place ca cineva sa se uite cand eu scriu, asa ca il rog( ii spun) sa se duca in alta parte, sa isi vada de treaba lui. Da bineinteles ca geniul de el a gasit raspunsul „Ma uit la webcam!”, la care eu relativ calm „De ce te uiti la webcam?” iar el da din umeri. Am tras webcamu afara, i l-am trantit in palme si „Du-te dracului si uita-te la webcam in bucatarie!”. Apoi o aparut tata si am redus volumul.
           22:22. E bine acuma, cu toate ca nu stiu ce dracu o mai fredonat telefonu cu nokia theme de vreo 5-6 ori de la incet spre tare. Cred ca incearca sa se culce, si-l foloseste pe post de leagan. Hai ca incerc sa termin, sa ma pun si eu sa ma culc.
           Nu uitati, asta in cazul in care ati ajuns pana aici, daca nu…reformulez. Nu uita Andrei din viitor, lasa nervii si stresul inutil ca trece. Noaptea e cel mia bun sfetnic sau asa ceva. Respira incet, incet lasa pulsul sa scada putin…asa, apoi gandeste-te de unde ai pornit, perfect, acuma termina-ti ideea. Ne pas oublier – Né à réussir!

    Categories: Ăsta-s ieu | No Comments