Numai cuvinte de bine la adresa celor mai tari colegi si prieteni Farte Vlad si Pop Tudor, cu care m-am distrat de nici nu mai stiu de cate ori. Cu ei am petrecut, cu ei am iesit, cu ei am organizat iesiri, in Class, BB, Old House, Cafe X sau oricare alta locatie, am fost acolo si „am ras de ne-am spart”. Ei au fost genu de oameni care au reusit sa mai scoata lucrurile din monotonia clasica si sa mai dinamiteze treaba. Si la bine si la rau, si la reusite si la luat naspa, doua episoade sunt de neuitat. Ce fain o fost cand ne-am adunat noi in zi mare de Valentine’s Day si am zis sa spargem recordul. Fain frumos, incetu cu incetu, ca doar era rece am tot tras linii pe tabla pana ce la final, Tudor a castigat tricoul, cu toate ca eram la egalitate toti trei, dar trebuia un castigator. Si fraza aceasta nu are nici un sens precum nu aveau nici declaratiile de dupa ce am iesit de acolo. Cine a fost acolo stie. Dar ce naspa ne-o dat o tipa noua dupa balul majoratului, ca de aveam un shotgun cu un singur glonţ, nu pe ea o impuscam, ca erau sanse sa ratam, cred ca ne puneam in sir indian si primu tragea. Uei…nici nu vreau sa ma gandesc, ca la orice miscare in dreapta sau stanga vedeai fata ei, cu bune intentii cred, dar care radea intr-una, in stilul lui Joker. Nici absintu nu te facea sa uiti. Sau acele timpuri cand ne apucam si radeam ca prostii asa continuu, si radeam, si radeam si apoi venea replica: „Ba! noi nu mai tragem din narghilea inainte de ora de filozofie!”. Oameni potriviti la locul potrivit. Atunci cand nu aveam chef de nimic, atunci ma suna unul din ei sa mergem la o bere sau la o plimbare sa dezbatem teoria salamului feliat vertical. Si numa bine era!
Apoi despre Melian Cristi nici nu mai stiu ce sa va mai zic. Pe el de cand il cunosc, si il cunosc de mult timp, a ramas cel mai bun prieten al meu. Inca de la camin, cand construiam macarale si se incalcea ata pe sul, noi faceam planuri de viitor, sa facem cariera. Partea naspa ca eu am plecat la gn.6 el la gn.3. Numai ca…e soarta aici frate…pe a 9-a hopa ca iara-s cu el in clasa. Si 4 ani aproape zi de zi am batut drumu la scoala si inapoi, ca si cu ochii inchisi as putea merge. 4 ani nu am pierdut vremea. Incepand cu orele de chimie, unde odata pur si simplu am facut febra musculara cat am ras cu el. Imi dadeau lacrimile mai ceva ca la banchet, anul asta. Si oare din ce cauza?! am gasit eu ceva asemanator unui ghiul si mi l-am tot bagat ba in nas, ba in spranceana, ba in buric, ca niste copii prosti radeam nu alta. Si ce fain scapam noi inca la biologie cand duceam hartile sau sa curatam brazii de liane. Mda atunci defapt o fost naspa, ca de la acele bradului sau molidului sau ce era, tot m-am impuns si ghici ce? toata lumea o crezut ca am raie. Poftim cultura! Insa cel mai reprezentativ tablou al solidaritatii noastre, unul fata de celalalt a fost in Anytime. Unu intr-o buda, unu in alta, dara fara sa stim. La un moment dat aud un blahh brahh…”-Cristi tu esti? -Da ma! -Esti bine? -Da ma! -No bineee brahhh!” si dupa juma de minut o tipa i se adresa de afara „-Te rog frumos sa iesi ca asta e baia de fete si vreau si eu sa o folosesc!”. Un alt lucru care il observi destul de rapid la el, inafara de faptul ca e „mætăl”, sunt abilitatile lui de skater inascut. Iti poate da ollie la orice ora, chiar si in pauza. Mai are de lucrat la finalizare, in rest totul e ok. Totusi dintre toate cel mai important e ca şogorii tot şogori raman. Merem noi in Cluj la Poli’ si ne rupem nu alta. Si cand ne intoarcem in Bistrita, liviu ne asteapta sa mergem si la un fotbal, ca doră asa i fain.
Ăsta-s ieu
Tot respectul pentru:
iunie 16, 2009 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments
Banchetul de ieri
iunie 13, 2009 by Andrei Sălăgean
Nici nu am cuvinte sa va descriu. Extraordinar. Dupa cum spuneaun coleg „atunci cand esti cu prietenii te distrezi cel mai bine”, si chiar asa a si fost. 12 ore de distractie parca nu au fost de ajuns, as fi vrut mai mult insa nu cred ca ma mai duceau si pe mine picioarele.
Totul a inceput clasic. Adunati in fata la restaurant, lumea privea in dreapta si in stanga sa vada cum sunt imbracati ceilalti. Si cand zic lumea, ma refer la fete, ca noi baietii nu aveam nici pe naiba…98% eram la costum. Totusi dintr-o privire asa, am remarcat cateva fete, pe care nu le-am vazut intreg liceul si care erau, pe scurt, HOT. Apoi ne-am incolonat ca pe clasa a IV-a cand mergeam la muzeu si cu paharul de sampanie am intrat sa ciocnim cu toata spuma profesorilor si sa ne ureze succes, bafta, noroc si altele. Am luat loc, am mai ciocnit intre noi, iar cand sampania s-a terminat am reperat rapid canta cu vin rosu (bunatate de vin nu alta). A mai urmat o serie de fotografii si am inceput sa intram in pita, dupa cum se spune. Domnu’ Nascu a dat tonul luand la dans fete dupa fete de am crezut ca vrea sa intre in cartea recordurilor.
A inceput nebunia nu alta. Am mancat, am dansat, am sarit, ne-am invartit pana nu am mai putut. A venit si momentul trist cand am realizat ca totusi e ultima data cand suntem toti impreuna si am inceput sa ne imbratisam, sa ne pupam si sa ne juram ca nu ne uitam unii pe altii. Toata lumea a bocit mai ceva ca atunci cand tai ceapa, iar camasa mea sta martor, umarul drept inca mai are urme de rimel de la una dintre fete. Pentru toti era greu momentul. Pana la urma am trecut peste si am continuat distractia. Mi-a placut de fetele care stiau sa danseze asa calumea, nu numai sa se frece de tine, nu ca mi-ar displacea asa ceva, insa nu era momentul.
Am stat de vorba si d. profesor de geografie. O discutie de oameni intelectuali mai ales ca mandoi eram in stadiul de „oameni destepti”. Am multumit frumos, l-am felicitat pentru informatiile primite si lectia de viata, i-am transmis bafta mai departe cu generatiile ce urmeaza si m-am intors acolo unde era actiunea, ca noh ce era sa fac. Am mai ciocnit niste vin cu lumea de acolo, am gustat din peste, am mai dansat si ce sa vezi…deja era aproape 5 ceasul si trebuia sa plecam. Ne-am mai tras in 2 poze, ne-am imbratisat, ne-am pupat si am plecat.
Am ajuns acasa KO la picioare. Parca as fi fost la un concurs de mers pe cioburi si nici asa nu cred ca as fi fost mai obosit. Am luat instant, ca supa la plic. De neuitat e putin spus, cel mai important e ca am invatat fiecare cat de importanti sunt prietenii, PRICELESS!Categories: Ăsta-s ieu, Parerea Mea | No Comments
Tot respectul pentru:
iunie 11, 2009 by Andrei Sălăgean
Astzi am incheiat oficial cu liceul. A avut loc si premierea, numai vorbe de lauda pentru toata lumea. Fiecare in parte a fost cel mai bun dintre cei buni. Fiecare si-a gasit acel ceva ce trebuia sa gaseasca. Discursuri, diplome, premii, pupaturi, stransete de mana, lacrimi, emotii, caldura si multe altele. In acesti 4 ani am intalnit tot felul de persoane care mai de care mai…asa si pe dincolo cu care m-am inteles cat s-a putut de bine. In acest sens as dori sa adresez doua cuvinte la cateva dintre ele. Asa ca in ordine alfabetica:
Tot respectul pentru domnul profesor de franceza Avram Florin. Un om mare dar de statura mica. La prima vedere nu prea iti dai seama despre ce vorbesc. Si mie mi-a luat vreun an pana sa ma obisnuiesc. Este genul de profesor care nu are nevoie de manula dar te poate invata mai mult decat iti vine sa crezi. Numai din ce am observat eu stie vorbi franceza, germana, spaniola, italiana, latina si engleza. Eram ai de capul meu can am vazut prima data. Cu celebrele fraze, dintre care preferata mea „Eternitatea exista pentru ca voi sa invatati franceza!”, de-a lungul celor patru ani, m-am simtit obligat din respect sa fiu prezent la fiecare ora, cu toate ca nu sunt eu un elev de 10, nici de 9, poate nici de 8, dar nu asta conteaza ci o parte din lectia de viata primita.
Toate imbratisarile mele pentru Diana Boian. O colega cum nu am mai intalnit fete pana acum. Pastreaza partea aceea de copil din ea foarte, foarte bine si nu ezita sa o impartaseasca cu ceilalti. Genul de om care cand e fericit, e foarte fericit, dar cand e suparata…e chiar suparata, daca intelegeti ce vreau sa spun. Ea este cea cu care ma joc cu bila cand ceilalti nu au chef, cu cine imi impart mancarea, fac la mate si fac ture de teren( verbele le las la prezent). Tin minte o faza din clasa a 9-a cand a fost prinsa ca a copiat la teza la romana, insa spre disperarea mea a luat media la romana mai mare ca mine. Excludem faptul ca de atunci in colo aproape oricine a luat mai mult ca mine la romana, dar nici mie nu mi-a mai pasat. Asta ca o mica paranteza.
To ce am mai bun pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai mei: Boizesan Cristina. Pe cuvant ca nici nu stiu de unde sa incep. Apoi de pe a 9-a cu venitu spre casa din anytime pe la 2 noaptea si nu mai puteam de ras, ea se pisa pe ea… Apoi ca odata am venit din berarie parca si bere -> burta -> vezica plina => intre masini. Cristina numai rade cand aude asta. Tot timpul zambeste, asta daca nu ii este foarte somn si pun capul pe masa. Da, da si sa nu uit de maicasa care ne-o dus curu mie si la Cristi 3 ani daca mi-s bune calculele. Ce sa mai zic de cand dadeam cu bulgari in geam sau aruncam cu bila, de era sa o pierd, doar ca sa mai iasa la o vorba, ca noh, vorba lui Nucu: suntem vecini, ne cacam in aceasi buda. Foarte tare frate au fost timpurile! si inca sunt.
Tot respectul meu pentru domnul profesor de informatica Candale Silviu. Bestiale orele de informatica, nu alta, dar in sensul bun al cuvantului. Stateam odata si vorbeam si am ajuns la concluzia ca daca aveam la fiecare materie un profesor de genul acesta, chiar puteam sa invat calumea. Cel mai mult am fost impresionat de metodele „implementate” si de felul de a se apropia de noi. Ca o mare parte din noi au profitat de bunatatea lui si au luat-o pe naspa e a doua treaba. Eu pana pe a 11-a sem. II eram ca sosul de rosii. Atunci am realizat ca informatica nu e grea si am inceput sa invat si eu mai cu raspundere. Tot la orele domnului Candale am auzit o gramada de bancuri care nu le stiam, impartind si eu la randul meu altele. Ne-a fost prezentata o metoda de ultima ora in materie de scos la tabla elevi: metoda ceasului. Te uiti la ceas, faci aria dintre pana mica si cea mare cu ajutorul unghiului scazi 4 inmultesti cu 24, totul la patrat si derivezi. Duci totul la limita iar apoi aplici Lagrange. Ideea e sa iti dea un numar de la 1 pana la n( nr. de elevi). A fost distractiv pana la sfarsitul clasei a 11 cand deja ne stia la toti numerele si era ceva de genul: „-Cristina, iesi la tabla! / -Dar nu ati zis un numar! / -Bine, 4 sa iasa la tabla…”, normal ca 4 era Cristina. Domn’ profesor era ceva de genu „sunt cel mai adevarat om cu voi, daca voi sunteti oameni cu mine!”. Inca imi pare rau ca noi, nu am reusit in totalitate acest lucru. Cu bune cu rele, cu cataloage in cap din cauza ca ma jucam Open Arena (Quake 3 Arena), cu atestatul luat, cu un bagaj de cunostinte despre Ubuntu, C++, PHP, Javascript, HTML si o poseta de bancuri calumea, eu ma bucur de toate orele de info si cu siguranta nu o sa le uit.Partea a II-a vine maine sau curand ca deja mi se inchid ochii si mi se face somn si mai e lume…
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Scoala, Tot respectul | 1 Comment
Cu Scorbaciu la şiuting
mai 22, 2009 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Poze | 1 Comment
Cum trebuie sa arate o ciorna adevarata!
mai 9, 2009 by Andrei Sălăgean
Unii au folosit 4 foi pe putin…eu m-am multumit cu o pagina Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | 4 Comments
