Anul acesta s-au întâmplat mai multe de toate, dar câteva povești merită să rămână scrise. Dacă ar fi să le fac o scurtă descriere, ar fi momentele acelea când m-am simțit „ca la douăzeci de ani”. Apoi vine întrebarea, sunt mândru de ele? nu de toate, dar mi-au plăcut? la maxim.
Doar o nuntă nu ajunge.
O zi mare, o zi importantă, era cununia civilă a unui prieten foarte bun din facultate, era primul care „făcea pasul”. Dimineața la prima oră, împreună cu Dragoș, la patru ace eram în parc și eram gata de show. Hainele erau incomode dar nu asta era problema pentru noi. Au zis „DA”, am filmat eu toată partea pentru că fotograful întârziase iar apoi am mers la poze. Băieții cu băieții, fetele cu fetele, băieții și fetele, fetele cu mirele, băieții cu mireasa, neamurile, câte unul, câte doi, la soare, la umbră, le-am făcut pe toate. A urmat o masă mică la un restaurant în apropiere și părea că totul o să se termine lejer.
Nu-mi dau seama cum, dar la un momenta dat s-a lansat ideea că de ce să terminăm noi ziua așa de repede, să mai profităm dacă tot suntem îmbrăcați așa de bine. „Ce fain ar fi să mai mergem la o nuntă!”. Peste Someș era magnificul Hotel Napoca unde mai fusesem la o nuntă.. așa că ne-am decis să mergem să vedem care-i treaba pe acolo. Planul era ca măcar să știm cine se căsătorește în caz că ne întreabă cineva.
La etaj erau două nunți, iar jos mai era încă una. La cele de sus, ușile erau apropiate și barurile erau chiar la intrare. Ne-am făcut puțin curaj și-am întrat să vedem cum e atmosfera. 10 minute mai târziu eram amandoi cu un pahar în mână și cinsteam pentru miri. Planul era un succes, noi ne simțeam bine și lumea era fericită. Începuse să ni se facă foame, dar am zis că nu facem vreo prostie ca să atragem atenția. Și cum stăteam noi pe margine și ne bucuram pentru miri, în departare ni se parea că vedem pe cineva cunoscut. „Oare ăla nu-i Cătălin? Ba da! Salut Cătlăine”. L-am lămurit destul de repede faptul că noi eram intruși, am mai ciocnit niște shoturi cu el la bar și ne pregăteam să plecăm.
Se făceau vreo două ore de când eram acolo, seara era cum nu se putea mai bine și era momentul să plecăm, daaaar Dragoș își mai dorea un dans.. la propriu. Întâmplarea face că vine un vals, își aranjează sacoul și din depărtare îl văd cum merge la o fată de la masă și o cheamă la dans. Se învârt ei de două ori iar apoi fata se trage un pic spre margine.. doar ca să își arunce pantofii iar apoi ăștia efectiv decolează. Erau in mijlocul atenției, cameramanul încerca să prindă niște unghiuri cât mai bune, eventual și niște poze pentru album. Probabil toată lumea se întreba oare cine e ăsta și din partea cui e 🙂
Ziua nu putea să se termine acolo, așa că ne-am pornit spre Fabrica de bere unde ne întâlneam cu colegii de facultate. Am început să le explicăm despre peripețiile noastre din acea zi dar și mai important să mâncăm ceva. Am terminat o bere și lui Dragoș îi vine ideea excelentă să mergem la el să facem clătite. Era un plan bun dar eu aș mai fi mers încă într-un loc unde era un after party după un eveniment BEST. Am promis că nu stăm mai mult de o jumătate de oră, maxim două beri și apoi plecăm.
Două stejar mai târziu și povestit la oameni de ce am venit acolo la costum, ne-am dus la un taxi. Am făcut o treabă bună și ne-am înțeles de la început la un preț ca să nu ne mai complicăm și am plecat. Am făcut o oprire pe la mine pe acasă să mă schimb, dar asta doar după ce am promis de mai multe ori că SIGUR nu adorm și vin la clătite! Mi-am lăsat hainele de nuntă, am tras niște pantaloni scurți și un tricou și-am venit la taxi. Am ajuns la Dragoș și la fel cum te anunță windows ca își dă shut down pentru updates, la fel a început și la mine numărătoarea inversă, am mai apucat să salut oamenii, am găsit un pat, m-am aruncat pe diagonală și-am luat somn. Trecuse o zi lungă și plină, important e că am ajuns la clătite.
Absolvirile și nunțile sunt viața. 21-23.07.2017
vineri, 21 iulie. Zi normală de vineri, am ieșit în oraș. Nu mai țin minte exact ce am făcut, Google zice că am fost prin Grigorescu, apoi pe la vikingi si apoi am ajuns acasă pe la ora 2. Cel mai probabil a fost o seară bună.
sâmbătă, 22 iulie. Pe la 10 era festivitatea unui prieten bun așa că am fost prezent acolo. Vremea era ok, festivitatea nu a ținut mult, iar eu eram cu bagaj la mine pentru că după urma să plec spre casă. Am fost la masă în cinstea noului inginer, am stat relaxat iar apoi am plecat să iau stopul. Motivul pentru care iau stopul când merg acasă e că îmi oferă flexibilitate și de cele mai multe ori dau peste oameni cu povești interesante. De exemplu în ziua respectivă am întâlnit un om care până la Bistrița mi-a povestit despre ferma lui de gâște, ce rase crește, problemele de care se lovește sau cum schimba ciclul de reproducere folosind lumină artificială și reducerea zilei la mai puține ore. Cea mai bună parte a fost când mi-a povestit cum nu știu ce fel de gâscă are codul genetic modificat ca să crească mare pentru carne, dar în tot procesul acesta nu mai știe să clocească ouă. Pe la vreo 4 am ajuns acasă, de la 6 parcă începea nunta, așa că am profitat și am mai dormit o oră. Am ajuns la timp la nuntă și am început încălzirea. Nu cunoșteam multă lume, așteptam să vină un prieten pe care-l știam mai bine, până una alta am verificat oferta de acolo. Pe la vreo 11 parcă a ajuns „omul meu” și-atunci a început nebunia. Finalul nunții ne-a găsit în mijlocul ringului, ne țineam pe după cap, cântărețul era în mijlocul nostru și noi fredonam asta. Noi am vrut să pornim pe jos spre casă și să tot cântăm, dar… să zicem că picura un pic pe afară și de aia n-am mai mers.
duminică, 23 iulie. M-am pus la somn pe la vreo 4-5, doar ca să mă trezesc pe la 6 jumată să iau autobuzul spre Cluj – trebuia să merg la altă festivitate. N-a fost ușor să mă trezesc, dar am ajuns la timp în autogară. Surpriza a fost când am aflat că autobuzul se anulase și nu mai venea. Mai era unul mai târziu dar erau șanse mari să întârzii așa că n-am riscat și am mers la ieșirea din oraș unde am stat la stop. Destul de repede am prins o mașină spre Beclean. Era un tip interesant care mergea să aducă niște oameni care să lucreze la renovarea unui bar de păcănele. Partea funny era că pe la jumătatea drumului a primit SMS ca nu mai vin oamenii.. și deci nu mai avea motiv să mai meargă în direcția respectivă. Până la urmă a rezolvat cumva, a convins oamenii să vină și am ajuns și-n Beclean. De acolo m-a luat un nene care mergea spre Alba să iși ia copiii de la o tabără de vară. Am tot vorbit cu el de una alta, tot felul de povești, dar pe măsură ce tot mergeam parcă mă lua somnul. De vreo două ori mi-a căzut capul, dar încet, încet mi-am revenit. M-a lăsat la pasarela de la intrarea în Cluj pentru ca el continua pe drumul care ocolea orașul. Am stat vreo 5 minute la stop acolo în speranța că ma ia cineva până în oraș dar apoi mi-am dat seama că doar curvele mai stau acolo așa că am luat-o pe jos. După aeroport am luat un bus până la pod de la IRA, apoi am mers pe jos până la sensul din Mărăști de unde am luat o bicicletă până la primărie. Am ajuns cu puțin timp înainte să înceapă festivitatea, mi-am luat o sticlă de apă pentru hidratare, mi-am găsti un loc și-am vizionat liniștit. Am făcut poze după, am felicitat și-apoi am plecat să mâncăm ceva că parcă cerea stomacul. 3 hot boosteri am luat și atât, iar după am plecat pe o terasă. Trebuia să mai pierdem un pic timpul pentru că de la 1 mai era o festivitate. Am cerut o cafea irlandeză.. mi-a adus-o separat.. am combinat-o, am băut-o și ziua era deja mai bună parcă. S-a terminat și a doua festivitate și am pornit spre Observator să sărbătorim cu o bere.. era doar ora 3. Simțeam un pic de oboseală, dar ziua era foarte bună și eram cu oameni nice așa că luam energie de la ei. Pe la 8 am zis că ziua aceasta a fost bună, termin berea și ar fi cazul să plec, nu prea mai are ce să mă țină să mai stau. 5 minute mai târziu apare un prieten bun, chiar cel la care fusesem la festivitate cu o zi în urmă. csf, ncsf! L-am sărbătorit și felicitat și pe el și pe la 11 am ajuns acasă. Musai am mai făcut un duș și doar după m-am pus la somn. Trecuse un weekend chiar bun.
Mâncarea e viața. 19.08.2017
Era o seară normală de vineri care începea în Observator cu bere și discuții. Între timp am aflat că pe plaja Grigorescu erau niște concerte folk așa că ne-am mutat acolo. Am stat chill, am cântat, mi s-a zis să o las mai moale că nu mă pricep.. m-am conformat. S-a termiant și ne-am mutat într-un local din apropiere, singura problemă era că mie mi se făcea somn și îmi era foame. Tot trăgeam de oameni să mergem la vikingi, zicem c-a fost o seară bună și gata. Am primit promisiunea că mergem acolo dar doar peste o oră. Cumva am reușit să nu adorm și am început să povestim despre ce o să mâncăm când ajungem acolo și ce festin o să facem noi. Dupa aproape o oră de vorbit despre mâncare, a venit și momentul să mergem.
În stilul caracteristic, am zis că o iau pe jos pentru că ajung destul de repede, mă mai trezesc puțin și nu are rost să așteptăm taxiul. După lungi discuții am ajuns să și pun un pariu că eu nu ajung acolo nici măcar în 15 min. Ei nah! în 8 minute am fost acolo, am intrat în infinity să dăm un shot și apoi i-am așteptat la vikingi la masă până ce au ajuns și ei. Era treaba bună, un rând de beri era asigurat așa că mai rămânea să vedem ce mâncăm. Dintr-o privire m-am înțeles cu Dragoș că facem să fie bine. Ne-am comandat câte o ciorbă mică de fasole și ceapă pentru început. Apoi pentru felul doi am luat un metru de mici și cartofi, o tocăniță brașoveană (n-am specificat de care așa că ne-a adus una mare), o porție dublă de slănină prăjită iar ca desert o porție de papanași. Am zis că plecăm doar după ce terminăm tot. Cu puțin ajutor am reușit să terminăm. A fost mult, foarte mult, cel mai mult. Cartofii de la tocănița brașoveană au fost cei mai grei. Aparent vorba aia că tot timpul mai e loc pentru desert, chiar e adevărată, pentru că n-am avut probleme cu papanașii chiar dacă i-am lăsat la final. Eram așa de plini când am ieșit de acolo că ne-a fost frică să luăm taxi așa că am mers pe jos până acasă. Pe cântar aveam aproape 92kg, maximul absolut.
Toată treaba asta s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă. A fost mai greu să adorm până ce mi-am găsit poziția. Sâmbătă tot ce am mâncat a fost o jumătate de sticlă de ketchup de casă – e ca bulionul dar mult mai aromat și mai gustos, e bun și gol. Duminică pe la amiază am început să iau și eu o masă normală. Luni dimineața, după o ședință în sala tronului și un duș, cântarul arăta undeva la vreo 88kg. Mda, a fost un festin destul de bogat.
Hai să facem clătite. 01.09.2017
Era o zi de vineri normală, când după lucru am ieșit la o bere. Evident că nici o zi de vineri memorabilă nu începe cu „stăteam în pat și mâncam o salată”. Căutam să extind potențialul serii așa că mutăm locația spre centru unde erau mai mulți oameni. Stăteam liniștiți la masă, gustam din berea noastră iar poveștile curgeau foarte bine. La un moment dat țin minte că am făcut o pauză și am mers într-un alt local în apropiere să dăm și niște shoturi. Seara era încă una decentă când parcă de nicăieri Dragoș simte că ar fi o idee bună, să mergem la el să facem clătite. Mai plusez și eu, dacă tot mergem să stăm până răsare soarele, facem și că cine adoarme primul pierde un pariu pe .. (nu mai știu pe ce). O parte am luat taxi și am mers direct la el, alții s-au oprit să mai facă și niște cumpărături. Ne pregăteam să facem clătitele, dar un prieten nu-și găsea telefonul.
Luăm pas cu pas drumul și concluzia era că probabil a căzut în ultimul taxi. Foarte hotărât pornește spre casă în speranța că poate îi găsește locația de pe calculator. După vreo 15 minute apare prima clătită și concomitent aflăm că telefonul încă nu e închis și se vede cum se mișcă prin oraș. Cumva mai era o șansă să îl recuperăm, dar timpul era limitat pentru că nu mai avea multă baterie și când întra în power save își închidea GPS-ul. Îmi ia 5 secunde să vin cu cea mai bună idee.. iau bicicleta și-l urmăresc în timp ce-s ghidat la telefon. Era deja vreo 4 noaptea, era frig afară, eu eram în pantaloni scurți și coboram în viteză Calea Turzii, nici domnișoarele nu mai erau pe la ora aia afară. Ajung în centru și de la telefon îmi zice să mă îndrept spre Mărăști, apoi spre strada Paris, să mă opresc, aparent trecea taxiul pe lângă mine, sau nu? Într-un final s-a oprit aparent undeva aproape de mine, am pedalat cât am putut, am mai făcut o stânga, o dreapta și la capatul străzii vedeam un taxi. Am ajuns repede, m-am băgat să vorbesc, o tipă a crezut că vreau să le „fur” taxiul, i-am arătat că am bicicletă, deci nu era cazul. Surpriză, chiar era un telefon în taxi, urma să îl returneze, dar … tot a fost ocupat. Am sunat pe telefon ca sa-i arat că știu proprietarul, l-am luat și urma să mă întorc cu el.
Băi frate, era deja târziu, eram deja obosit, plăcerea vieții a venit când a trebuit să urc toată Calea Turzii înapoi. Pfuai, când am ajuns sus deja nu-mi mai simțeam picioarele, dar măcar seara putea să continue… asta până ce a adormit Dragoș și deci a pierdut pariul. Am mai mâncat vreo 2 clătite, adică fix motivul pentru care ne-am adunat de la început și-am pornit spre casă. Era deja 6 dimineața, soarele răsărea și partea bună că fix la ora aia se deschidea și Panemar. Ne-am oprit să mai luam micul dejun și doar după ne-am dus la somn. A fost o noapte lungă!
