Din episodul anterior, citeste aici. Deci deja incepea babacul sa ma enerveze. Si imi pregateam un plan, si un spici care sa il spun asa tare si raspicat si cu scuipat sarind din gura mea de parca as fi fost turbat. Si eram gata, gata sa il pun in aplicare cand, influentat si de altii, m-am razgandit.
Si acela a fost momentul in care am devenit PRO. PRO, nu de la prost si nici de la pro tv, ci de la professional. In continuare ma enerva șăfu, dar tipul cu care mai lucram si care era de la inceputul verii mi-a spus simplu: be patient! don’t get upset. Si de acolo incolo cand incepea sa bata din gura eu intram in stand by, mi-l imaginam pe mute si-mi vedeam de treaba. Modest fiind mi-am dat seama ca eram prea bun ca sa ma dea afara, plus ca deja era cam tarziu sa ia unul nou.
Am inceput sa vand din ce in ce mai bine. Dadeam deal-uri bune in stanga si in dreapta. Nu-i lasam sa plece de nici o culoare. Fraza mea preferata era: „But the best part about this T-Shirt / Sweater is that is made of 100% cotton so it will definitively shrink.” Astfel ca lumea venea dupa un M, eu le dadeam un L, nu conta ca era manecile mai lungi… intrau ele la apa. Dar daca le trebuia M si aveam numai S atunci nu se mai micsora asa de mult, poate chiar deloc. Si nimic nu se compara cu broderia, aia da calitate, deci trebuie sa va cer putin mai mult…
O alta strategie interesanta era metoda „Captain Obvious„. Cand cineva era interesat de ceva anume ma apropiam incet si-i intrebam „va uitati la un tricou?” / „va uitati la un hanorac” / „va intereseaza o narghilea” s.a.m.d. Si cu toate ca 80% din intrebarile mele incepea cu „[Are you] looking for …” 80% din raspunsuri erau „Just looking”, ca deja de la un timp te zgaria pe ochi cand auzeai.
Dar la ce sa te mai astepti cand tu vinzi un rechin intr-un borcan cu formol si lumea vine si te intreaba daca mai traieste. Acuma hai sa fim seriosi! Totusi! Totul bine si frumos pana cineva vine si ma intreaba daca, rechinul, mai creste…
Si cand incepea sa imi placa de o americanca, o trebuit ea sa vorbeasca. Adevarul e ca pe mine m-a mancat undeva sa o pun sa ghiceasca din ce tara vin, am precizat totusi ca sunt din Europa. Raspunsurile au curs gârlă, mai ceva ca numerele la Bingo. S-a inceput mai timid cu Noua Zeelanda… ca apoi sa ajungem la Germania, care e bine daca stai sa te gandesti pentru ca macar e din Europa. Din pacate a continuat cu Berlin. A venit apoi randul la Cehoslovacia, care e bine, pacat ca e doua tari. Dar Fail-ul nu se opreste aici. M-au pus pe mine sa ghicesc ce varsta aveau si am inceput cu 18, 19… 20? Hopa! aveau 15, 16 si 17 ani. Si te mai miri de ce sunt asa de multi pedofili in America!
Una peste alta era fain la lucru. Era fain cand vorbeai cu clientii, le aratai un laser pușcat si le ziceai ca poate merge pana la 5 mile. Ca-i foarte puternic de ajunge sub apa si daca-l invarti face niste luminite. Si cand le ziceam ca ăsta e defapt laser verde ii dadeam pe spate. Cu bune si cu rele a fost fain si daca ar fi sa fie as mai face-o dar nu mai mult de o zi, imi ajunge statul in picioare. Ca vorba aia, „noi să fim sănătoși!”. Întrebări?
Ăsta-s ieu
, ș-am vândut.
octombrie 16, 2010 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, din SUA, Parerea Mea, very funny | No Comments
despre ce-am lucrat eu în usA
octombrie 14, 2010 by Andrei Sălăgean
A fost cea mai interesanta experienta din ultimii ani. Interesant, ciudat, diferit si nice in acelasi timp. Dar inainte de toate as dori sa spun doua vorbe despre „persoanele de religie mozaica”.
Cu totii auzim si spunem bancuri cu evrei. Si radem, si ha ha ha si tra la la, dar adevarul e ca e cam ca si la blonde. Doar 1% sunt bancuri, restul sunt intamplari adevarate. Precum bestiile insetate dupa sange, precum vegetarienii dupa salata iar plusul spre minus… asa si ei dupa bani. Si nu orice bani, doar acel tip de bani care sunt „mai multi”. Vara aceasta am avut ocazia sa lucrez si cu un evreu, asta dupa scotianul de la inghetata.
Tipul era ok, era roman „plecat” in Israel cam prin 61 si apoi ajuns in America pentru ca… „acolo-s banii, pu#a!„. Si eram eu la inceput, om la facultatea de calculatoare ajuns cica vanzator de haine. Si trebuia sa ma pricep cat mai repede ca altfel gasea pe altcineva. Primele reguli erau simple: nu stai cu mâinile-n sân sau în buzunar, si miscare, miscare si iar miscare. Trebuia sa merg sa stresez fiecare client, sa-l intreb ce mai face? si apoi sa vad care-i treaba. Nu a trecut mult si am inceput sa primesc reclamatii de genul: „Andrei! eu nu am nevoie de statui, de ce stai acolo ca mortul? du-te si vezi ce le trebuie”. Sau odata a trecut un tip asimptotic cu intrarea de la magazin si si-a slobozit ochii 1 secunda in magazin. Numai ca eu amatorul nu am avut timpul de reactie necesar sa-l „agăț”, sa-l trag la noi sa cumpere ceva. Era numai vina mea ca lumea nu cumpara.
In mare parte noi ne bazam pe discount-uri, asta a fost cam a doua lectie. O lege nescrisa zicea sa las nu mai mult de 10%, insa… m-a pus dracu sa calc odata pe bec si sa ma scap putin mai mult. Ajunge doamna la casa, comunica pretul tocmit cu mine, ăsta face niste ochi ca niste țeline dar nu zice nimic si incaseaza. Apoi fereasca Sfantu ce o facut cu mine dupa ce o iesit aia din magazin. Incepand de la „Tu crezi ca eu fur marfa asta? Eu iau marfa asta doar sa o dai tu mai ieftin?” apoi la „Da ce, e magazinul tau?” si culminand cu „Tu vrei sa imi sabotezi afacerea?”. Ba a mai fost inca o data cand pe nu stiu ce hanorac era un pret mai vechi si mai mic… si a fost nevoit sa vanda asa. Din nou eu eram cel care strica afacerea, care il ruina, care il sabota. Aproape la fel de nasoale erau zilele in care nu venea lume pe la magazin… pentru ca pur si simplu nu venea. Atunci era chiar numai vina mea ca ei nu cumpara; in viziunea lui un vanzator bun vinde chiar si celui care nu vrea sa cumpere ceva. Si atunci vine marea intrebare, daca era asa de naspa si asta ma tot freca la gonade, de ce am continuat eu sa lucrez pentru el? Insa aceasta in episodul urmator!To be continued… Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, din SUA, Parerea Mea | No Comments
No ce bine îmi e mie acuma pentru că e bine
octombrie 6, 2010 by Andrei Sălăgean
Am terminat. Merge bine treaba acuma in sfarsit, sper sa nu se schimbe. In afara de faptul ca in ultimele zile m-a pălit așa o lene, totul e bine. Tot ce mai trebuie sa fac e sa imi gasesc motivarea pe care o aveam in zilele bune și-s back, si de data aceasta o sa fie pe bune.
Dar sa las la o parte ce a fost si mai bine sa ma concentrez pe ce va fi. Incepe un nou an universitar si-s multe de toate. Cel mai mult imi doresc sa nu fac greselile de anul trecut. Sa nu mai schimb subiecte si sa ma multumesc cu ce am. „Eventual” sa imi rezerv mai multe zile de invatat in sesiune si mai putine de fifa, etc. „Sper” sa invat si niste Java pe langa ce facem la cursuri. „Poate” fac si ceva treaba de XAMPP… cine stie. Și poate, poate, mă tomnesc anu’ acesta și eu o dată.Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Am biruit MS-ul
septembrie 21, 2010 by Andrei Sălăgean
Atat va spun acum. Revin curand cu detalii pentru ca momentan sunt putin… fericit. Ca si in poza de mai jos.
Update 1. De la agonie la extaz si iar la agonie. Sper sa ajung iar la extaz. Trebuie sa merg sa imi rezolv de camin asa ca mai las blogul putin in concediu. Revin curand. Sper!
Update 2. Abia astept sa se termine. Daca lucrurile merg bine, la sfarsitul samptamanii o sa stau cu laptopul in poale si o sa zic, no ce bine imi e mie acuma pentru ca e bine.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, la facultate | 1 Comment
Ia uite ce fericit eram :))
septembrie 16, 2010 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, din SUA, Poze | 1 Comment
