Ăsta-s ieu

  1. Despre mine

    octombrie 1, 2011 by Andrei Sălăgean

             După cum era o vorbă mai veche, minele sunt locurile unde lucrează minerii. Astăzi am ales să nu discut despre ei, dar o să vă zic o altă poveste. Sper să fie mai interesantă.

             Unul dintre primele mele principii după care îmi „trăiesc” eu viața este fost: „Speranța moare ultima!”.Sincer nu mai țin minte de unde sau de la cine l-am luat, dar încă îl mai am la startup pe primul pe telefon din liceu. Cât timp mai era speranță, cât timp se mai putea face ceva, eu nu mă dădeam bătut. Nu mă lăsam așa ușor, creierul meu trebuia să știe că încă se poate și eu mergeam înainte. Și-am ajuns să fiu mai puternic așa. Dar nu așa a început totul.

             Când eram mai mic, prin clasele primare, eram tare rău. Eram un miștocar care nu prea și-a ales cei mai buni prieteni. Pe vremea aceea erau calificative în loc de note așa că nu se putea face o diferențiere exactă între elevi. Cu toate acestea la ședințe, învățătoarea le tot zicea la ai mei că pot mai mult, că ar trebui să fiu mai serios, că dacă vreau pot. La fel s-a întâmplat și mai târziu pe clasele 5-8. Diriginta și profesoara de matematică îmi tot ziceau că pot mai mult. Sincer, nu prea mă interesau lucrurile acestea, până ce am ajuns în liceu. Aici a intervenit orgoliul și încă ceva de care o să vă povestesc altă dată.

             Am început clasa a IX-a cu un 3 și un 4 la matematică, elev care în generală mergeam an de an la olimpiadă. Știam că pot mai mult, și alții știau că pot mai mult, trebuia să arăt că pot mai mult. Le-am arătat că pot mai mult. An de an mi-am propus să îmi cresc și media generală. Am ajuns de la a fi sub media clasei până la locul II. Atunci mi-am dat seama că sunt născut pentru a reuși. De ce? Pentru că pot, pentru că vreau și pentru că nu mă dau bătut ușor. Orice ar fi, știu că o să reușesc, atâta timp cât există speranță, atâta timp cât cineva crede în mine.

             Andrei cel NPaR trebuie doar trezit și se ocupă de treabă. Și nu e orice persoana care atunci când e beat poate face orice pentru că are curaj. Mai sunt și momente când uit de ce? sau cum? fac ceva anume. Sunt momente când pur și simplu uit cum te cheama, dar nu asta e ideea. Trebuie doar să-mi regăsesc încrederea din mine.


  2. E greu

    septembrie 26, 2011 by Andrei Sălăgean

             Nereușind de mai bine de o lună să îmi fac niște analize, m-am decis azi să mă duc să donez sânge. Analizele se fac gratis, câștigi un ban cinstit și faci și o fapta bună.Ajung la centru și întreb dacă mă poate lua. Cum mi-am uitat carnețelul de donat acasă, îmi cere datele din buletin ca să îmi găsescă fișa. Primele „întrebări” au fost mai ușoare dar când a ajuns la CNP, încep și zic, 192 168 … și mă opresc. Deși mi se părea foarte natural, ceva nu era bine, hmm. Totuși, nu fac omul să aștepte, scot buletinul și îl dictez pe cel corect . Până la urmă s-a dovedit că aveam nevoie de o adeverință cu antecedente etc. O jumătate de ora m-am tot gândit pe drum până la doctorul de familie de la ce naiba vine 192 168… Dacă în viitor o să vă întrebați că de unde a pornit totul, apoi să știți că de aici !


  3. I think the „summer” is over

    septembrie 7, 2011 by Andrei Sălăgean


  4. Ca sã stiti si voi

    septembrie 6, 2011 by Andrei Sălăgean

             Era o vorba din popor:

    Asta-i pofta ce-am poftit-o!


  5. Unde îmi stă capul?

    august 30, 2011 by Andrei Sălăgean

             Calatoria mea a inceput simplu de la Saratel. Am facut 10 ore pana in Bucuresti, am asteptat 4 ore si apoi am pornit spre Sofia. Aici am mai petrecut o noapte si am pornit spre urmatoarea destinatie, Skopje. Cum nu era tren direct, a trebuit sa merg via Nis, sa astept 3 ore si apoi numai spre capitala Macedoniei. Apoi, nu stiu ce-am facut ca eu am trecut altceva acolo. Noroc ca e FlexiPass si teoretic puteam merge acolo si fara sa vreau. Oare unde imi sta capul?