Nu știu ce e cu mine, dar se pare ca am o problemă cu închisul ușii. Problema nu e că o las eu deschisă, ci că mai tot timpul uit dacă am închis-o sau nu. Înainte sa ies trebuie să mă opresc și să îmi programez creierul pe memorare:”Uite! Închid ușa! Învârt cheia!”… Altfel merg vreo 5 minute și apoi încep și mă gândesc, și-mi fac griji, și-mi tot bat capul și nu îmi aduc aminte ce am făcut. Nu țin minte să fi uitat vreodată ușa deschisă când eram mic, așa că nu îmi dau seama de unde am problema aceasta. Tot norocul meu e că am prieteni care stau vis-a-vis și îi mai sun pe ei să verifice. I don’t have 99 problems, but the memory seems to be one!
Ăsta-s ieu
Ceva problemă
noiembrie 11, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
O lună și-un pachet
octombrie 31, 2011 by Andrei Sălăgean
A trecut o lună de facultate. Am început tare calm anul, nimic nu e aglomerat… încă. Aștept ca din săptămână în săptămână lucrurile să se complice. Momentan timpul mi-e împărțit între facultate și BEST. Mai sunt trei săptămâni și jumătate până la EBEC local și treaba de abia acum începe. Am în mine un sălă care îmi aduce aminte din când în când că o să reușesc și atunci nu îmi mai fac probleme. Zilele acestea am decis să îmi închid porturile deschise la începutul anului pentru un joc => o să îmi crească productivitatea cu cel puțin 30%.
Dar cel și cel mai important lucru e că am primit mâncare astăzi. Nu a fost chiar așa gravă situația ca în alte dăți, dar nici bună nu a fost. Mi-a mai rămas doar niște pateu și un colț de brânză. Aseară și azi dimineață am mâncat cereale cu lapte, după-masa am mai mâncat niște pâine prăjită cu dulceață. De ce? poi îmi era prea lene să ies să cumpăr ceva mai consistent plus că știam că o să primesc pachet. I-aș suna acuma pe ai mei să le mulțumesc dar e cam târziu. Dar nu destul de târziu pentru a-mi umple burta înainte să mă pun la somn. Mmmm slănină, ceapă și brânză.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, la facultate | No Comments
Alt scorbaci
octombrie 28, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Poze | No Comments
Am vedenii
octombrie 23, 2011 by Andrei Sălăgean
A fost o seara, aseara. Fiind un weekend de relaxare, ne-am pus la cate un pahare de ceva. Si bine-am baut pana intr-un moment si-apoi am inceput eu sa-mi aduc aminte de una alta. Sa nu ma intelegeti gresit, n-am baut ca porcii, ca alcoolicii, pur si simplu am cinstit pentru una alta.
Si stiti momentul acela cand totul e pe mute si in slow-motion( nu eram fumat) si te uiti in dreapta si in stanga si te auzi doar pe tine. Il vezi pe amicul de langa tine cum soarbe din paharul de bere, fata din fata cum se stramba la un shot de palinca, altul care deja sta cu capul pe masa.
Si in cele din urma, ma vad pe mine. „Fain eram”. Dar ce nu-mi placea, era fata aceea care o vedeam ca sta langa mine. Pentru cei ce nu stiu, vara aceasta am cunoscut o fata frumoasa din Serbia la Summer Course si ne-am simtit tare bine. Dar la final, evident, a plecat acasa, iar eu am inceput sa-mi vad de treaba mea. Se pare totusi ca n-am depasit situatia foarte bine si ma cam fu*e. N-am mai patit din astea.
N-am mai scris de mult. M-am gandit sa mai povestesc una alta dar momentan scriu de pe telefon. Am zis si mai zic, o sa fie un sfarsit de an extraordinar. Multe de toate o sa se intample, sper sa am timp sa le scriu pe toate.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Despre mine
octombrie 1, 2011 by Andrei Sălăgean
După cum era o vorbă mai veche, minele sunt locurile unde lucrează minerii. Astăzi am ales să nu discut despre ei, dar o să vă zic o altă poveste. Sper să fie mai interesantă.
Unul dintre primele mele principii după care îmi „trăiesc” eu viața este fost: „Speranța moare ultima!”.Sincer nu mai țin minte de unde sau de la cine l-am luat, dar încă îl mai am la startup pe primul pe telefon din liceu. Cât timp mai era speranță, cât timp se mai putea face ceva, eu nu mă dădeam bătut. Nu mă lăsam așa ușor, creierul meu trebuia să știe că încă se poate și eu mergeam înainte. Și-am ajuns să fiu mai puternic așa. Dar nu așa a început totul.
Când eram mai mic, prin clasele primare, eram tare rău. Eram un miștocar care nu prea și-a ales cei mai buni prieteni. Pe vremea aceea erau calificative în loc de note așa că nu se putea face o diferențiere exactă între elevi. Cu toate acestea la ședințe, învățătoarea le tot zicea la ai mei că pot mai mult, că ar trebui să fiu mai serios, că dacă vreau pot. La fel s-a întâmplat și mai târziu pe clasele 5-8. Diriginta și profesoara de matematică îmi tot ziceau că pot mai mult. Sincer, nu prea mă interesau lucrurile acestea, până ce am ajuns în liceu. Aici a intervenit orgoliul și încă ceva de care o să vă povestesc altă dată.
Am început clasa a IX-a cu un 3 și un 4 la matematică, elev care în generală mergeam an de an la olimpiadă. Știam că pot mai mult, și alții știau că pot mai mult, trebuia să arăt că pot mai mult. Le-am arătat că pot mai mult. An de an mi-am propus să îmi cresc și media generală. Am ajuns de la a fi sub media clasei până la locul II. Atunci mi-am dat seama că sunt născut pentru a reuși. De ce? Pentru că pot, pentru că vreau și pentru că nu mă dau bătut ușor. Orice ar fi, știu că o să reușesc, atâta timp cât există speranță, atâta timp cât cineva crede în mine.
Andrei cel NPaR trebuie doar trezit și se ocupă de treabă. Și nu e orice persoana care atunci când e beat poate face orice pentru că are curaj. Mai sunt și momente când uit de ce? sau cum? fac ceva anume. Sunt momente când pur și simplu uit cum te cheama, dar nu asta e ideea. Trebuie doar să-mi regăsesc încrederea din mine.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | 1 Comment
