Spiritul Craciunului vine in fiecare an cam in aceasi perioada cu lerul lui Hrusca si ne facem sa ne simtim bine. Mie imi place sa ma gandesc la acest „spirit”, ca la o „raceala buna”: ori o ai, ori nu o ai, dar macar se poate lua.
Anul acesta, parca a fost mai diferit. Fiind la Cluj si nu acasa, nu am avut ocazia sa am de-a face cu toate treburile casei, cu toata agitatia. Imi place sa ma gandesc la ele ca la „raul necesar”. Sunt multe lucruri care trebuie sa le fac, dar nu imi plac, dar le fac si de cele mai multe ori ma simt bine dupa. Sa fim seriosi, cui ii place sa spele vasele, sa aspire, sa stearga praful, sa bata covoarele etc.? Poi nici mie.
Intr-una din zilele acestea mergand la cumparaturi, spiritul Craciunului s-a gandit sa vina cu mine. Si ca un copil mic cu bani la indemana, mi-am luat de toate: banane, portocale, napolitane, bomboane etc. Imi place sa ma gandesc la aceste produse ca si cadouri ce le primeam cand eram mic. Si am iesit din magazin si era frig afara, se pregatea sa ninga si aglomeratie pe strada si beculete multe la geamuri.
Mi se parea ca ceva lipseste si chiar asa era. Caminul e si el o casa, dar nu e acasa. Imi trebuia si mie sa spal o lustra, sa o vad pe mama cum se agita sa termine prajiturile, tata sa termine cumparaturile sau pe fratele meu cum ajuta si el sa terminam mai repede. Imi era dor de ceea ce nu imi placea. Imi place sa ma gandesc la aceast lucru ca la ceva ce are de-a face cu spiritul Craciunului.
