Ăsta-s ieu

  1. Dic, și creierul ăsta!

    aprilie 22, 2012 by Andrei Sălăgean

             Creierul ăsta e foarte interesant. Stăteam acuma într-o zi și mă gândeam cum stau eu câteodată și visez așa pentru încă 5 minute înainte să mă trezesc. Sună alarma, eu sunt în mijlocul la ceva „împușcături” să zicem și parcă aș vrea să mai continui. Reprogramez alarma și revin. Dar parcă nu-i așa ușor să mă întorc acolo unde am rămas. Și atunci începe creierul meu, adică presupun că el se ocupă de toată treaba, că doar n-a fi splina sau rinichiul drept ăia care s-o facă. Și începe așa cu un random de nu-mi vine să cred. Și mai întai se face că-s pe o câmpie, ba nu, pe un teren de fotbal, ba nu, la facultă, nu, acasă, nu, undeva unde nu îmi aduc aminte acuma, da. Și apoi am în mână o sabie și o caciulă de tăietor de lemne din Canada, nu, zbor, nu, și tot așa până ce iese o combinație și nu știu cum se face că sunt într-o mașină și conduc ca-n GTA. Și mă văd în mașină cum conduc și virez la dreapta și la stânga și vine ceva din față și pune frână și exact atunci mi se dă „ecranul” mai în spate. Defapt eu sunt cel care îl controlează pe cel din mașină și defapt mă joc pe calculator, WTF. Nu mai mănânc cereale înainte să mă culc!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments

  2. Supraaglomerare? Ce-i aia?

    aprilie 20, 2012 by Andrei Sălăgean

    Categories: Ăsta-s ieu, Poze | No Comments

  3. Apropo de dormit

    aprilie 6, 2012 by Andrei Sălăgean

                Să vă povestesc o întâmplare, dar pe scurt. Era perioada când au venit muntenegrenii la noi. Vineri dimineața în jur de ora 5 i-am așteptat după ce nu am dormit toată noaptea. I-am întâmpinat cu vin și voie bună, am stat vreo 15 min. la o vorbă iar apoi am plecat acasă. Am mai dormit vreo 3 ore și apoi la cursuri și alte treburi. Până seara nu am mai apucat să mă odihnesc cu toate că urma Pub Crawling și aveam nevoie de energie.

                Am colindat mai multe localuri, am făcut diverse „lucruri” iar parcă în jur de ora 12 am ajuns undeva destul de ok. Era tare nice pentru că un shot de tequila era numai 2 lei. Am consumat moderat și cu bun simț. Dar după un timp oboseala începea să își spună cuvântul. Deci să fie clar, nu eram beat, doar obosit. Îmi trebuia puțin să mă răcoresc, să mă trezesc și să continuăm partyul. M-am dus până la baie, am lăsat capacul jos, m-am așezat, capul în palme și coatele pe genunchi, și mă gândeam să stau 1 minut, două, să mă „regenerez”.

                 M-am trezi după mai bine de o oră. Habar nu am cum am adormit și cât am stat. Am ieșit afară speriat, acolo nu mai era nimeni, atâta norocul că nu au închis. Îmi caut geaca dar nu găsesc nimic. Atâta norocul că aveam portmoneul în pantaloni. Am ieșit afară, era un friiiig. Am fugit rapid la un taxi și direcția spre cămin. A doua zi mi-am găsit geaca, o luase cineva care și-o pierduse pe a lui. Am tot râs gândindu-mă ce întâmplare hazlie am avut.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, very funny | No Comments

  4. E lung drumul

    martie 31, 2012 by Andrei Sălăgean

             „Când s-a putut n-ai vrut; când vrei tu nu se mai poate” îi spunea Florica lui Ion. Tot îmi/îi zic și eu asta de ceva vreme. E un lucru mai delicat, pentru că de multe ori poate să îmi „afecteze reușitul”.

             Mie îmi place să fac lucruri epice. Îmi place să fac lucruri de care lumea să își aducă aminte, de care să se povestească. Cu cât este un lucru mai greu, cu cât îmi spune lumea că nu o să pot să îl fac, cu atât mai mult atunci când reușesc am satisfacția mai mare. Și problema e că m-am învățat să nu mă mulțumesc cu lucruri mici. Dacă e prea ușor atunci nu-i bun. Și asta nu e bine.
             Vreau să ajung „acolo sus”, vreau să iau „premiul cel mare” dar sunt la jumătatea drumului și am ajus la prag. Și după cum zicea Virgil Ianțu, pot să mă opresc aici, pot să mă mulțumesc cu ce am până acum și să mă retrag. E un câștig frumos și ce am adunat până acum, iar întrebările grele doar acum o să înceapă. Dar una e să ai un monitor de 15″ și total altceva e să ai unul de 24″. Am vrabia în mână dar mie îmi trebuie cioara de pe gard. Am prins un iepurele mai slab dar eu îl vreau pe celălalt pentru că e mai mare și mai frumos și poate face și ouă de aur. Dar dacă îl vreau pe acela, trebuie să îi dau drumul la cel care îl am deja ca să pot fugi mai tare. Și dacă nu-l prind? Dacă n-am eu pușca cea bună? Poate nu-s eu vânător bun? Poate nu-s destul de clar!
             Ce fac? Încă-s tânăr, o să mă duc în pădurea fermecată și o să prind iepurașul năzdrăvan. O să tai capul balaurului și mă întorc în sat cu „pielea cerbului, cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc”. Asta vreau să fac. Nu-mi place că îmi întârzie mult „reușitul” și mă face să aștept, dar tot mai bine o să fie la final. Se poate!

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm... | No Comments

  5. Important în luna martie

    martie 23, 2012 by Andrei Sălăgean

             Două date memorabile sunt în luna martie. Sunt așa de memorabile că nu am avut timp să scriu despre ele. Rămân totuși la vorba că mai bine mai târziu decât niciodată și încep să îmi aduc aminte.

             Pe 3 martie, acu 4 ani mi-am deschis eu blogul, pentru că la liceu fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Timpul a trecut, i-am mai schimbat înfățișarea din când în când, dar scopul nu și l-a pierdut. Prea multe momente epice se întâmplau încât nu puteam să le las uitării. Un jurnal mi se părea prea lame, așa că am pornit online. I-am zis „Născut pentru a reuși”, după numele cărții tradus în română. Dar i-am zis și Scorbaciufermecat pentru că am vrut să mă reprezinte pe mine într-un fel sau altul. Cum? O să vă povestesc despre „Legenda Scorbaciului” cu o altă ocazie.
             Scriu din ce în ce mai greu pentru că fie nu am timp, fie îmi este greu să încep. E drept că sunt zile care nu sunt așa de epice și nu am despre ce să vorbesc. Înainte mai căutam pe internet chestii funny și le postam, acum nu mă mai încântă așa de tare ideea. Nu am eu talente extraordinare la scris, dar mă strădui cât pot de mult. Ce-mi doresc eu, e să înspir măcar o persoană, să fac pe cineva să râdă sau dacă se poate să învețe din greșelile mele. În continuare îmi doresc să scriu cel puțin cât scriu în momentul de față. Îmi place tare mult când recitesc posturi de 2 sau 3 ani și îmi aduc aminte cu plăcere de acele momente. Poate într-o zi oi scoate o carte!

             Pe 15 martie, acu 2 ani am intrat eu în BEST, pentru că la facultate fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Într-o zi de luni, pe la 11 jumate, am primit mailul magic cum că după lungi dezbateri… am fost acceptat. De atunci nu prea am mai avut timp liber. Dar cine are nevoie de timp liber? O să am destulă vreme la bătrânețe să pierd timpul și să dorm. În BEST am întâlnit oameni și oameni, și de la fiecare am avut ceva de învățat. Aflându-mă într-un grup cu oameni care au ținut tot timpul ștacheta sus, am avut ocazia să „cresc”. Acuma gata nu-s alt om, tot ce pot să spun e că acum mă gândesc de 2-3 ori înainte să fac ceva. Mă întreb mai des „cum și de ce?”.
             Dar să las filosofia la locul ei și să vă zic că aici m-am distrat cel mai fain de când mă știu eu. Aici am petrecut 2 săptămâni continuu, am făcut o pauză mică și apoi iar de la capăt. Aici mi-am testat limitele la ce pot și ce nu pot să fac. Aici mă simt cel mai bine în ultima vreme. Când nu am ce face vin în sediu și sigur mai e cineva cu care să stau la o vorbă sau să lucrez la ceva. Fără să greșesc pot spune că „BEST-ul e casa, școala și familia mea!”.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm..., la facultate | No Comments