Am avut o lună de octombrie incredibilă. Nici nu am apucat să îmi dau seama că am intrat și eu în anul 4 și că mai am un an și termin. Cumva, cumva, nu mi-am găsit nici timp să scriu.
Cu 4 ani și o lună în urmă îmi aduc aminte cum fugeam eu prin Cluj dintr-o parte în alta la primele mele laboratoare și seminarii și nici nu știam ce o să mă aștepte. […] După un scurt moment în care mi-am adus aminte momentele cele mai frumoase revin în prezent și mă văd aici, acum. Dacă aș zice că au trecut repede 3 ani de facultate, ar fi doar din cauză că mă cam lasă memoria, dar eu sunt sigur că a trecut normal și am petrecut multe momente awesome. Veni, vidi, vici!
Dar revenind în prezent, octombrie 2012, chiar a fost o lună mai interesantă, din diferite puncte de vedere. Mi-am făcut un prieten nou, tipul de la magazinul de șaorma. Și chiar acum în timp ce scriam mi-am dat seama că nu sunt un prieten foarte bun deoarece nu știu cum îl cheamă. Ideea e că în ultima vreme nu am mai apucat să mănanc în cămin așa că îmi trebuia ceva rapid și bun. Dar șaorma de aici nu e una oarecare, are ceva mai special și anume felul în care este făcută, felul în care este „rulată”. Tipul ăla-i cel mai tare, eu de la el o să cumpăr de acuma încolo și noroc bun.
Mai nou la cursuri e din ce în ce mai mindfuck. La marketing m-am simțit ca la orele de română din liceu când discutam despre suflete și demiurgi. La celalte mă simt normal, cu laptopul în față, trimit mailuri și mai lucrez una alta la un proiecte. Din când în când mai zic și eu câte ceva și mă rog ca nu cumva să fi repetat ce poate a zis altcineva. La majoritatea laboratoarelor aștept să se termine ca să merg să fac altceva cu excepția unuia unde stau atent. Avem un profesor „narator” care știe să „vorbească pe limba noastră” și nu e plictisitor deloc. Știe să ne povestească și nu se oprește până ora lui nu s-a terminat. La licență… merge treaba, cred.
Și acum ca să închei în stil de horoscop, o să vă povestesc și despre bani, ca despre prieteni și carieră am zis. Banu vine! Cu 3 surse de sponsorizare, mă simt ca un semi-boss. Și ca un boss care se respectă, am mai zis și o mai zic, nu prea mai am timp în care să nu am ce face. Dar eu știu că noi ca oameni, putem face ca totul să fie bine. Și-mi aduc aminte de acele zile care pur și simplu au început perfect și au continuat așa toată ziua. Momentan, „am o treabă cu oameni” și trebuie să o fac cât mai bine. Scorbaciul e mai fermecat ca niciodată și sper, sper ca anul acesta să-l pun în cui să se odihnească. Sănătate, că-i mai bună decât toate !
