Era aproximativ 10 dimineața când am ajuns în Budapesta și instinctul nostru ne-a spus că primul lucru care trebuie să-l facem e să mergem la un McDonalds. Nu știam noi exact unde putem găsi unul așa că am luat-o într-o direcție random în speranța că o să dăm de unul curând. În juma’ de oră deja stăteam la căldură cu mâncarea în față și cu internetul pe laptop/ telefon.
Mai era mult până seara la 11 când aveam autobuzul spre Cluj așa că ne-am apucat să ne mai plimbăm prin oraș și să vizităm. Tot la fel de random ne plimbam pentru că nu aveam ghid și nici unul din noi nu știa orașul. La un moment dat am reușit să ne mai întâlnim cu cineva tot din Cluj și am fost să mâncăm puțin. Și normal că după o mâncare bună merge și un somn bun, oricât de scurt ar fi. Ne-am despărțit după un timp,dar noi tot mai aveam destul până ce aveam autobuzul. Ne-am pornit pe jos ca să ne ia mai mult.
Când mai aveam o oră de mers până la autogară, a venit și ploaia, frigul nu avea de unde să vină că era deja acolo. Tra la la și uite-așa am ajuns și acolo. Am mai ațipit un pic și în autogară și la 11 fără 10 am pornit spre locul unde trebuia să vină autocarul. Și-am așteptat! Că să nu lungesc povestea, vă zic direct că nu a mai venit. Momentul distractiv a fost când o tipă a venit să mă anunțe că autocarul meu nu mai vine și a aflat asta de la cineva care a fost atenționat prin mesaj pe telefon. Nu termină bine de spus și primește un mesaj pe telefon iar eu o întreb dacă e legat de transport. Nu termin bine eu de întrebat că face o față de nervoasă și zice direct „No bozmeg!”. Și autocarul ei fusese anulat. Astfel o ceată de vreo 50 de oameni ne-am refugiat într-un pasaj și ne-am adunat toți într-un loc unde nu era așa mare curent. Între timp mi-am schimbat papucii și mi-am mai luat o pereche de șosete.
Erau grupuri și grupuri de oameni. Erau cei cu idei, cei care erau consolați că o să doarmă acolo pe jos și noi. Necunoscând orașul nu prea ne venea să ne avântăm prin frig dar dacă avea cineva o soluție „ne băgam” și noi. Într-un final am găsit un tren și am pornit spre una din gări. Am mai așteptat o oră până să se deschidă și-atunci am aflat că acolo nu se vând bilete, doar în gara cealaltă. Am ajuns în gara cealaltă și am așteptat și aici încă o oră ca să se deschidă. Verificam ceasul din exact 5 în 5 minute. Era frig. Într-un final am ajuns să luam și niște bilete, dar când stăteam mai bine la cald ne-au spus că nu putem aștepta acolo, să mergem în sala de așteptare. Sala de așteptare fiind doar o cameră imensă cu ușile larg deschise, ne-am decis să așteptăm în sala unde se închideau bagajele. Acolo s-a testat foarte bine principiul „Pute, pute da-i călduț!”. Undeva pe la ora 14 am ajuns și în Cluj. Nici nu m-am pus la somn, am mai lucrat la un proiect în speranța că o să-l predau spre seară. A crăpat serverul și n-am avut ce prezenta.
Ieeei, încă o aventură. A fost frumos, interesant și obositor dar memorabil în același timp. M-am reîntâlnit cu prieteni dragi în Polonia și m-am relaxat. Bine a zis Băsescu când a zis că „Iarna nu-i ca vara!”.
