Author Archive

  1. Best cry ever

    mai 3, 2010 by Andrei Sălăgean

    Categories: very funny | No Comments

  2. A fost o dată

    mai 2, 2010 by Andrei Sălăgean

    Şi a fost o dată când iepuraşul şi-a pierdut minţile. Şi cu toate că au trecut ani şi ani, lucrurile tot nu s-au schimbat. A fost o perioada aşa, ca un roşu spre alb. Era un fel de două feluri. Era precum ceapa, foarte bună dar iţi lasă un gust şi un miros ciudat în gură. Era ca o glumă proastă, majoritatea lumii râdea iar o persoană nu. Era ca o haină bună la care te deranjează eticheta. Era ca o pată de ketchup pe o bluză kaki. Dar, nimic nu se pierde, totul se transformă.

    Şi cu toate că era destul de isteţ, iepuraşul tot nu putea rezista tentaţiei. Avea de ales între morcovi şi spanac. Majoritatea s-ar fi orientat către morcovi, dar nu şi iepuraşul nostru. Nu, lui îi trebuia să le aibă pe amândouă. Morcovi sau spanac, portocaliu sau verde, azi sau mâine, a fi sau a nu fi. Din nefericire a intrat într-o buclă de unde nici azi nu a ieşit.

    Şi într-o seară când se întorcea din barul dintre plopii înalţi, a ridicat o sprânceană. Apoi pe cealaltă. Apoi le-a lăsat pe amandouă. A scos din buzunar un morcov şi a început sa ronţăie în timp ce se gândea la „nemurirea sufletului”. Citise cu o zi înainte un rezumat. Ajunge la capătul pădurii şi era seara aşa că se pune sa doarmă. A spus el ceva înainte să adoarmă şi apoi a închis ochii.

    Scorbaciufermecat
    scrie scaun de taur
    din 03.03.2008

    Categories: Scorbaciufermecat | No Comments

  3. …în SUA, acolo-s banii, pu*ă (part II)

    aprilie 29, 2010 by Andrei Sălăgean

    Am ajuns in gara si era vreo 1130, doar la sase aveam tren. Totusi la o la o tipa cu care mai eram ii vine o idee nastrusnica sa schimbam cuseta cu un intercity si sa platim diferenta. Nu stam pe ganduri si la ora 13 eram deja imbarcati. Alta treaba dom’le, vagon restaurant, scaune confortabile, era altceva. Imi gasesc locul, dar nu stau mult pe ganduri ca si scot cartea de matematica si incep cu transformate Laplace. De la oboseala, nu am rezistat mai mult de 15 min, asa ca pun capul pe carte sa aţipesc putin. NUMAI CA… in fata mea era o fetita deaia mica. Da’ deaia mica de ii place sa puna intrebari – „Captain Obvious”. Atunci maicasa ii zice sa faca umpic de liniste ca „baiatu” vrea sa se odihneasca; pacat ca nu i-a zis si sa nu ma mai loveasca cu piciorul in tibie. -Dar nu doarme, numai si-a pus capul pe masa, el sta nu doarme, dar de ce sa doarma? paote sa doarma asa?… circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice inspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista.
    Dupa 10 min de somnic cu DND vine controlorul, iar eu incep sa scot bilete, legitimatie, cupoane… si-mi incepe iară Sherlock – Dar el de ce da atatea, da ce-s alea, ce, ce si iara ce si de ce! vine un raspun simplu de la mama ei – Pentru ca e student. Si replica zilei: Dar nu e om de afaceri??? Wow, am ramas masca vreo 2-3 secunde. Chestia era ca tinuta mea era formata din camasa si sacou si noh, vorba noastra, păţeşti. Am vrut sa ii zic la maicasa sa nu isi faca probleme, mi se intampla zilnic sa fiu confundat cu un afacerist de mare succes. Si continua fetiţa, „-Dar ce e cu cartea? Nu e agenda de afaceri? Dar de ce nu are poze cartea? Dar ce faci cu cartea? Uite cartea mea, <insert book name here> e mult mai frumoasa, pot sa desenez.” Era tare nais( nice in engleza pentru necunoscatori) fata, asa ca am plecat sa ma relaxez la un Heineken rece. Am terminat destul de repede si ma intorc la Laurent si Taylor. Pana la Cluj din fericire am intarziat numai o jumatate de ora.
    Pe la 2230 eram in camin. Am mai pierdut vreamea umpic si apoi somn, dar ca in sesiune: … e 1 noaptea, dorm 4 ore pana la 5 si ma trezesc sa mai invat umpic. Si de la 9 am mers la partial. Inca nu stiu cat am luat, dar nu cred ca o sa fiu foarte mandru de nota. Noi sa fim sanatosi ca visa am si pe restul le rezolv eu.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments

  4. …în SUA, acolo-s banii, pu*ă (part I)

    aprilie 28, 2010 by Andrei Sălăgean

             Dupa cum probabil ati vazut in programul meu maindfac joi seara am pornit spre faina noastra capitala, pentru interviul de visa for USA. Am pornit din Cluj pe la 22, trebuia sa ajung la 7 ca de la 18 sa plec din Bucuresti si la 3 noaptea sambata sa fiu inapoi. Logic ca socoteala de acasa cu aia din Selgros nu s-o prea potrivit.
             Cu un simplu ghiozdan, unde in mare parte aveam mancare si doua carti de mate, am pornit spre gara din timp ca nu cumva sa ratez trenul. Mai iau si de pe drum ceva de haleala si o apa si urc in tren. Caut compartimentul, clasa a doua – cuşetă, trantesc desaga si astept sa plec. Dar ceva, ceva nu se potrivea cu peisajul… desigur, era un negru. Si nu orice negru, ci un negru fumat. Si era spre binele lui sa fie fumat ca altfel era cam grav. Steatea #000000-ul nostru, se uita pe geam si incepea si radea. Si radea asa periodic. Am asternut patul, am inceput sa citesc despre teorema reziduurilor si el statea cu fata la perete si radea. Mancam biscuiti, el radea. Incercam sa adorm… el radea.
             A fost destul de nasol cu dormitul, pentru ca incapeam chiar la fix. Totusi pe la vreo 6 ma trezesc, ma uit pe geam şi, şi, şi SINAIA. Unde naiba ajungem noi intr-o ora la Bucuresti? Poi nu ajungem ca are trenul intarziere de o ora jumatate. Merg sa ma spal, intre timp controlorul impartea bere, asa de dimineata. Ma intorc in compartiment, „chris rock” se uita pe geam si râdea. La visa trebuia sa fiu la opt jumatate asa ca trenul ajunge in Bucuresti la… 830. Desigur iau un taxi, dar nu orice taxi, ci TAXI 3. Dăi, bagă-te, intră, claxoane, stânga, drapta, frână, si am ajuns la ambasada. Imi las ghiozdanul vis-a-vis pe o terasa la un tip, in timp ce altul venea sa si-l ia. Si cand sa plece se uita „nenea” la el si-i zice asa cu un accent specific: „-Hai frate, nu beau si eu o cafea, ceva…”.
             PRIMESC VISA. Daca nu apare ceva neasteptat, la vara o sa fiu in America. Imi recuperez ghiozdanul si il rasplatesc frumos pe nenea, ca trebuie si dumnealui sa traiasca ce naiba. Dau vreo 20 de minute de telefoane apoi pornesc spre gara, dar cu metroul de data aceasta. Si sprijinindu-ma-n bara ce-aud? Doua pitzipoance imi fac marea placere sa aud si eu despre viata de capitala: „-Hai fato ca nu doare asa tare! –Fato, tu nu intelegi… – Hai frate lasa-ma!”. Tot m-am prapadit de ras, nu stiu de ce, dar am ras.

             Va urma –> Drumul spre Cluj.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments

  5. Like a champ!

    aprilie 27, 2010 by Andrei Sălăgean

    Categories: very funny | No Comments