E puțin târziu ,dar asta nu mă oprește să mai scriu una alta. O sa fiu totuși foarte scurt.
Seara asta stăteam și mă gândeam că fix, da’ fix în 3 săptămâni e ziua mea. Și ca un copil mi ce sunt eu câteodată tot timpul, mă gândeam ce-mi doresc de ziua mea. Și mă gândeam ba la una ba la alta. Și apoi mă gândeam eu la un lucru ce-mi lipsește, că dacă stau bine să mă gândesc, în rest le cam am pe toate. Și acuma recitind ce am scris mă gândeam că parcă mă repet. Dar mă gândesc că e numai o impresie.
Oi face și eu 21 de ani, și nu-s multe lucrurile pe care le regret că le-am facut sau nu. Am stat puțin și am mai citit una alta. Și m-am mai tot gândit până ce am citit titlul blogului și mi-am dat seama că o să reușesc.
Author Archive
Mă gândeam
aprilie 3, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments
bancuri #25
aprilie 1, 2011 by Andrei Sălăgean
Un azil de batrani inchiriaza un autocar pentru o excursie. La putin timp de la plecare, soferul simte o bataie usoara pe umar si o bunicuta il intreaba daca vrea niste alune. Soferul accepta bucuros pumnul de alune pe care-l ofera batrana. Dupa vreo 15 minute, batrana vine din nou cu un pumn de alune. Povestea se repeta inca de vreo cateva ori, dupa care soferul, nedumerit, o intreaba cand apare iar langa scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mancati alunele, ca sunt scumpe, si aveti pensii mici…
– Eee, da crezi ca mai avem dinti sa mancam noi alune?
– Pai bine, si atunci de ce mai dati banii pe ele daca nu le puteti manca?
– Eee, de fapt nici nu vrem alune, sugem doar ciocolata din jurul lor…Un cioban pastea cele 100 de oi intre doua parcele de porumb si cum statea el sprijinit in toiag si medita vine proprietarul si il intreaba:
-Ce faci mai ciobane aici?
-Nu vezi? Pasc oile…
-Vezi ca esti necioplit, poate iti f*t una! La care ciobanul ii raspunde:
-Poti sa le fu*i pe toate eu doar le pazesc…La şcoală:
– Copii, care e cel mai rapid lucru pe care-l cunoaşteţi? Popescu?
– Gândul, doamna profesoară. Gândul vine fără să te anunţe şi înainte să-l observi, deja a şi ajuns.
– Bravo popescule, foarte bun răspuns. Georgescu? Ce părere ai?
– Eu zic că clipitul e cel mai rapid? Nici măcar nu-l observi.
– Excelent Georgescule, nu degeaba se spune „cât ai clipi”. Ionescule? Tu ce zici?
– Doamna profesoară, noi acasă, avem garaj. Garajul e în capătul celălalt al blocului. Totuşi, când apăs pe întrerupătorul în holul apartamentului, lumina din garaj se aprinde instantaneu.
– Aşa e Ionescule, nici eu nu cred că este ceva mai rapid ca lumina. Bulă cu mâna pe sus. Profesoara surprinsă, dar curioasă:
– Bulă, ia zi-ne, ştii tu ceva mai rapid ca lumina?
– Poi, eu zic că diareea e cea mai rapidă.
– ??? Cum aşa?
– Poi, ieri aveam şi eu diaree. M-am trezit noaptea, şi înainte să pot gândi, clipi sau aprinde lumina, m-am şi căcat pe mine.Un mos se duce la farmacie si cumpara niste prezervative. Le ia, desface unul se uita…si un pic uimit zice catre farmacista:
– Domnisoara, da’ niste miez nu aveti?… Ca piele am destula….Ardeleanul se duce la doctor ca tusea foarte tare. Doctorul il consulta si il intreaba cu o voce grava :
– Fumati? Dupa cateva momente de ezitare, ardeleanul raspunde :
– Mai bine as be ceva.In compartimentul unui tren, un tip sta vizavi de o gagica blonda cu sani foarte mari si o fusta foarte scurta. Desi face eforturi remarcabile sa admire peisajul din Valea Prahovei, privirea ii aluneca inevitabil catre coapsele fetei. Observa cu usurinta ca tipa nu poarta chiloti si de atunci peisajul de afara devine brusc neinteresant. Tipa il observa si il ataca imediat:
– Te uiti la pasarica mea?
– Da, imi cer scuze.
– Oh nu-i nici o problema! Uita-te cu atentie ca o sa iti dea un pupic. Intr-adevar, cu o incordare foarte naturala, buzele pasaricii fetei ii trimit tipului un sarut.
– O pot face sa clipeasca, zice tipa, si pasarica clipeste. Femeia il invita langa ea si il intreaba:
– Ti-ar placea sa bagi doua degete in pasarica?. La care tipu:
– Hai, las-o dracu sa nu zici ca si fluiera.Medicul iese transpirat din sala de operatii. Se întîlneste cu un alt medic care îl întreaba ce s-a întîmplat. La care acesta raspunde:
– Am avut o operatie foarte grea. Pacientul, un politist, nu prezenta activitate cerebrala. I-am deschis calota craniana si nu îmi venea sa cred ochilor. Era goala. Doar un fir de ața. Timp de 4 ore, m-am gîndit daca sa tai ața sau nu. Pîna la urma, am taiat-o. Si ce crezi ca s-a întîmplat?
– Ce s-a întîmplat?
– I-au cazut urechile.Vorbeau un american, un francez si un roman cum afla ei daca ii insala nevestele. Francezul zice:
– Eu vin acasa si o intreb daca m-a inselat si ea normal zice ca nu, si eu o intreb dar cu… si zic orice nume, ce ai facut ? Si ea imi povesteste. Americanul zice:
– Eu vin acasa si o intreb daca m-a inselat si ea normal zice ca nu, si eu ii spun ca nu-i mai dau nici un ban si ea imi povesteste totul. Roman zice:
– Eu vin acasa si sun intai la vecina si o fac curva si ea incepe: Eu curva? Dar nevasta-ta care…Categories: Bancuri, very funny | No Comments
Cam gata
martie 31, 2011 by Andrei Sălăgean
Mai am mâine dimineaţă un laborator şi termin şi cu săptămâna aceasta. Vine weekendul mult dorit, visat, iubit, etc. Aştept vara.
Nu ştiu cum se face, dar de aprope o lună încoace eu nu mai am somn miercuri noaptea. E aşa o plăcere pentru mine să stau o noapte întreagă la lumina lămpii şi să „navighez” pe laptop. Dar hai să nu ne mai plângem că plânsul e pentru fraieri… şi pentru cei slabi. M-am trezit de vreo oră, era întuneric afară, am crezut că e a doua zi dimineaţa, nu mai ştiam de mine. Noroc că mi-am pus telefonul pe silent absolut că aveam primit vreo 3 mesaje şi vreo 2 apeluri. Şi mi-am mutat curul din pat pe scaun ca să mai scriu trei rânduri din viaţa mea de rockstar în formare.
Dar deja nu mai ştiu ce să scriu. Nu mai sunt în liceu, nu se mai întâmplă aşa de multe. În afară de faptul că azi dimineaţă m-am distrat puţin cu un program de acela frumos care dintr-un kit de 4 gb se instalează 12 gb pe hard. Prima problemă era că instalarea iniţială nu mergea, aşa că l-am downloadat din nou, 20 de min. Între timp am aşteptat aproape o jumătate de oră să îl şterg pe cel vechi( 140.000 de fişiere avea), nu avea uninstall. Şi când am vrut să-l reinstalez nu găsea nu ştiu ce arhivă în installer. Un fleac, l-am blăstămat puţin şi m-am întors la dragul de Notepad++.
Între timp m-am servit cu o bere din frigider de la ziua unui coleg. Mă mai hidratez puţin şi plec la alergat. E vreme frumoasă afară şi parcă am ceva timp liber. Tare curios sunt cât o să rezist. Un seară şi un weekend fain s-aveţi.Categories: Creatii proprii, la facultate | No Comments
You’re the best
martie 28, 2011 by Andrei Sălăgean
Categories: la grămadă | No Comments
Test cu reclame
martie 27, 2011 by Andrei Sălăgean
Seara bună. Ai intrat pe blog și pari uimit? Ți se pare că ceva e schimbat, ceva nu e la locul lui. Sau mai bine zis, ceva e în plus? Ce și mai bine zis de ce?
It’s elementary my dear Watson! Multă lume mă tot intreba în ultima vreme că de ce nu îmi pun și eu ca tot omul niște reclame pe blog, să fac și eu un ban cinstit. Răspunsul e foarte simplu, nu am vizitatori mulți și nici nu îmi place să îmi pun reclame pentru că nu arată tocmai frumos. Dar toate acestea o să se shimbe începând cu astăzi. M-am gândit și am decis că o săptămână două să fac un test și să văd care-i treaba. Iar apoi dacă e să fac o sumă considerabilă de bani, ceea ce nu o să se întâmple, o să le las. Mă enervează că-s puse ca nuca-n perete reclamele astea și la cum am customizat eu layout-ul mi le pune tot aiurea.
Așa că dacă vă plictisiți, mai dați un click aiurea pe reclamele astea de aici. Cine știe, poate chiar o să fac o avere și o să scriu o carte. Legea lui Ohm: Om trăi și Om vedea.Categories: Creatii proprii | No Comments