Author Archive

  1. Banchetul de ieri

    iunie 13, 2009 by Andrei Sălăgean

             Nici nu am cuvinte sa va descriu. Extraordinar. Dupa cum spuneaun coleg „atunci cand esti cu prietenii te distrezi cel mai bine”, si chiar asa a si fost. 12 ore de distractie parca nu au fost de ajuns, as fi vrut mai mult insa nu cred ca ma mai duceau si pe mine picioarele.
             Totul a inceput clasic. Adunati in fata la restaurant, lumea privea in dreapta si in stanga sa vada cum sunt imbracati ceilalti. Si cand zic lumea, ma refer la fete, ca noi baietii nu aveam nici pe naiba…98% eram la costum. Totusi dintr-o privire asa, am remarcat cateva fete, pe care nu le-am vazut intreg liceul si care erau, pe scurt, HOT. Apoi ne-am incolonat ca pe clasa a IV-a cand mergeam la muzeu si cu paharul de sampanie am intrat sa ciocnim cu toata spuma profesorilor si sa ne ureze succes, bafta, noroc si altele. Am luat loc, am mai ciocnit intre noi, iar cand sampania s-a terminat am reperat rapid canta cu vin rosu (bunatate de vin nu alta). A mai urmat o serie de fotografii si am inceput sa intram in pita, dupa cum se spune. Domnu’ Nascu a dat tonul luand la dans fete dupa fete de am crezut ca vrea sa intre in cartea recordurilor.
             A inceput nebunia nu alta. Am mancat, am dansat, am sarit, ne-am invartit pana nu am mai putut. A venit si momentul trist cand am realizat ca totusi e ultima data cand suntem toti impreuna si am inceput sa ne imbratisam, sa ne pupam si sa ne juram ca nu ne uitam unii pe altii. Toata lumea a bocit mai ceva ca atunci cand tai ceapa, iar camasa mea sta martor, umarul drept inca mai are urme de rimel de la una dintre fete. Pentru toti era greu momentul. Pana la urma am trecut peste si am continuat distractia. Mi-a placut de fetele care stiau sa danseze asa calumea, nu numai sa se frece de tine, nu ca mi-ar displacea asa ceva, insa nu era momentul.
             Am stat de vorba si d. profesor de geografie. O discutie de oameni intelectuali mai ales ca mandoi eram in stadiul de „oameni destepti”. Am multumit frumos, l-am felicitat pentru informatiile primite si lectia de viata, i-am transmis bafta mai departe cu generatiile ce urmeaza si m-am intors acolo unde era actiunea, ca noh ce era sa fac. Am mai ciocnit niste vin cu lumea de acolo, am gustat din peste, am mai dansat si ce sa vezi…deja era aproape 5 ceasul si trebuia sa plecam. Ne-am mai tras in 2 poze, ne-am imbratisat, ne-am pupat si am plecat.
             Am ajuns acasa KO la picioare. Parca as fi fost la un concurs de mers pe cioburi si nici asa nu cred ca as fi fost mai obosit. Am luat instant, ca supa la plic. De neuitat e putin spus, cel mai important e ca am invatat fiecare cat de importanti sunt prietenii, PRICELESS!

    Categories: Ăsta-s ieu, Parerea Mea | No Comments

  2. Tot respectul pentru:

    iunie 11, 2009 by Andrei Sălăgean

            Astzi am incheiat oficial cu liceul. A avut loc si premierea, numai vorbe de lauda pentru toata lumea. Fiecare in parte a fost cel mai bun dintre cei buni. Fiecare si-a gasit acel ceva ce trebuia sa gaseasca. Discursuri, diplome, premii, pupaturi, stransete de mana, lacrimi, emotii, caldura si multe altele. In acesti 4 ani am intalnit tot felul de persoane care mai de care mai…asa si pe dincolo cu care m-am inteles cat s-a putut de bine. In acest sens as dori sa adresez doua cuvinte la cateva dintre ele. Asa ca in ordine alfabetica:
            Tot respectul pentru domnul profesor de franceza Avram Florin. Un om mare dar de statura mica. La prima vedere nu prea iti dai seama despre ce vorbesc. Si mie mi-a luat vreun an pana sa ma obisnuiesc. Este genul de profesor care nu are nevoie de manula dar te poate invata mai mult decat iti vine sa crezi. Numai din ce am observat eu stie vorbi franceza, germana, spaniola, italiana, latina si engleza. Eram ai de capul meu can am vazut prima data. Cu celebrele fraze, dintre care preferata mea „Eternitatea exista pentru ca voi sa invatati franceza!”, de-a lungul celor patru ani, m-am simtit obligat din respect sa fiu prezent la fiecare ora, cu toate ca nu sunt eu un elev de 10, nici de 9, poate nici de 8, dar nu asta conteaza ci o parte din lectia de viata primita.
            Toate imbratisarile mele pentru Diana Boian. O colega cum nu am mai intalnit fete pana acum. Pastreaza partea aceea de copil din ea foarte, foarte bine si nu ezita sa o impartaseasca cu ceilalti. Genul de om care cand e fericit, e foarte fericit, dar cand e suparata…e chiar suparata, daca intelegeti ce vreau sa spun. Ea este cea cu care ma joc cu bila cand ceilalti nu au chef, cu cine imi impart mancarea, fac la mate si fac ture de teren( verbele le las la prezent). Tin minte o faza din clasa a 9-a cand a fost prinsa ca a copiat la teza la romana, insa spre disperarea mea a luat media la romana mai mare ca mine. Excludem faptul ca de atunci in colo aproape oricine a luat mai mult ca mine la romana, dar nici mie nu mi-a mai pasat. Asta ca o mica paranteza.
            To ce am mai bun pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai mei: Boizesan Cristina. Pe cuvant ca nici nu stiu de unde sa incep. Apoi de pe a 9-a cu venitu spre casa din anytime pe la 2 noaptea si nu mai puteam de ras, ea se pisa pe ea… Apoi ca odata am venit din berarie parca si bere -> burta -> vezica plina => intre masini. Cristina numai rade cand aude asta. Tot timpul zambeste, asta daca nu ii este foarte somn si pun capul pe masa. Da, da si sa nu uit de maicasa care ne-o dus curu mie si la Cristi 3 ani daca mi-s bune calculele. Ce sa mai zic de cand dadeam cu bulgari in geam sau aruncam cu bila, de era sa o pierd, doar ca sa mai iasa la o vorba, ca noh, vorba lui Nucu: suntem vecini, ne cacam in aceasi buda. Foarte tare frate au fost timpurile! si inca sunt.
            Tot respectul meu pentru domnul profesor de informatica Candale Silviu. Bestiale orele de informatica, nu alta, dar in sensul bun al cuvantului. Stateam odata si vorbeam si am ajuns la concluzia ca daca aveam la fiecare materie un profesor de genul acesta, chiar puteam sa invat calumea. Cel mai mult am fost impresionat de metodele „implementate” si de felul de a se apropia de noi. Ca o mare parte din noi au profitat de bunatatea lui si au luat-o pe naspa e a doua treaba. Eu pana pe a 11-a sem. II eram ca sosul de rosii. Atunci am realizat ca informatica nu e grea si am inceput sa invat si eu mai cu raspundere. Tot la orele domnului Candale am auzit o gramada de bancuri care nu le stiam, impartind si eu la randul meu altele. Ne-a fost prezentata o metoda de ultima ora in materie de scos la tabla elevi: metoda ceasului. Te uiti la ceas, faci aria dintre pana mica si cea mare cu ajutorul unghiului scazi 4 inmultesti cu 24, totul la patrat si derivezi. Duci totul la limita iar apoi aplici Lagrange. Ideea e sa iti dea un numar de la 1 pana la n( nr. de elevi). A fost distractiv pana la sfarsitul clasei a 11 cand deja ne stia la toti numerele si era ceva de genul: „-Cristina, iesi la tabla! / -Dar nu ati zis un numar! / -Bine, 4 sa iasa la tabla…”, normal ca 4 era Cristina. Domn’ profesor era ceva de genu „sunt cel mai adevarat om cu voi, daca voi sunteti oameni cu mine!”. Inca imi pare rau ca noi, nu am reusit in totalitate acest lucru. Cu bune cu rele, cu cataloage in cap din cauza ca ma jucam Open Arena (Quake 3 Arena), cu atestatul luat, cu un bagaj de cunostinte despre Ubuntu, C++, PHP, Javascript, HTML si o poseta de bancuri calumea, eu ma bucur de toate orele de info si cu siguranta nu o sa le uit.

            Partea a II-a vine maine sau curand ca deja mi se inchid ochii si mi se face somn si mai e lume…

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Scoala, Tot respectul | 1 Comment

  3. zi de joi

    iunie 10, 2009 by Andrei Sălăgean

            Joi 10.06.2009. O zi de care o sa imi aduc aminte, dar nu ca si oricare alta. Multe lucruri s-au adunat saptamana aceasta, sper ca pana vineri seara la bal sa scap de ele. Pe langa aceasta, eu inca nu realizez ca am terminat cu liceul, si prefer sa nu o fac pentru o perioada. E un moment ciudat pe care il realizezi doar cand te aflii in aceasta situatie.
            Acesti 4 ani minunati, au trecut rapid doar pentru ca avem noi memorie buna si pentru ca am avut multe momente memorabile ca si cabana de la Anies de pe a 9-a cu Silviu si Nucu, ziua lui Adi, Bianca si Cristi de la 4 season cu Alex si BGS, pe clasa a 10-a, setul de majorate de pe clasa a 11-a si continuarea pe a 12-a cu revelionul al Traian. Acestea ar fi doar o parte. Daca e sa ne luam dupa numarul de poze cu clasa 9,629 (14.5 GB), poti spune ca au fost destul de multe evenimente. Evenimente care o sa ni le amintim cu drag peste ani. Cel mia important lucru care e de facut, e sa nu ne rupem unii de altii. Sunt si unii care abia asteapta sa scape de altii, sa nu le mai vada „mutra” aia. Eu personal as vrea sa ii revad pe toti cat de des pot, nu am cu nimeni nimic.
            Maine o sa fie lacrimi la festivitatea de premiere. Eu nu pot cu toate ca as avea motive. Unii, poate nu au motive dar pot. Cel mai dureros e cand realizezi ca puteai face mai multe, si nu te-ai gandit. Eu unul as fi vrut sa sparg un geam cu o bila. Era ceva si asta, dar au fost altele ca si atunci cand Traian nu m-a crezut ca imi intra un corn intreg in gura, sau cand am castigat campionatul de fotbal sau cand am facut sex cu una din colege in WC…glumeam, inca nu am facut asta, dar drept sa va spun mi-a trecut prin cap. Viata e lunga, avem timp sa recuperam insa anii din liceu sunt de nerecuperat.
             Mai multe nu va mai spun ca timpul nu are rabdare nici cu mine. Si in timp ce am scris aceasta fraza mi-am adus aminte de un moment extraordinar care s-a intamplat astazi in clasa. Era pe la unu parca, si noi repetam pentru serenada. Cantam „Forever young” de la Alphaville. Mai uniti ca niciodata incercam fiecare sa dam ce aveam mai bun din noi, cu „mici” exceptii. La un moment dat, nu stiu cine a remarcat ca ceasul se oprise: „Uite, timpul are rabdare cu noi”, cu referire la fraza din Morometii. Intr-adevar, in 4 ani timpul si-a facut de cap cum a stiut el mai bine, mai ales in primele ore de franceza cu ceasul vechi(cu Donald Duck), acum i s-a facut parca mila de noi si a lasat-o mai moale. Bravo lui! si bravo noua ca nu l-am pierdut degeaba.

    Categories: Creatii proprii, Parerea Mea | No Comments

  4. Reguli de Bucuresti

    iunie 9, 2009 by Andrei Sălăgean

    Regula 1: In Bucuresti nu exista reguli.

    Regula 2: Niciodata nu trebuie sa vorbiti despre faptul ca in Bucuresti nu exista reguli.

    Regula 3: Orice portiune libera de asfalt constituie un loc ideal de parcare. In aceasta ordine de idei, faptul ca acea portiune de asfalt este in fata unei curti cu garaj, in mijlocul unei intersectii sau pe linia de tramvai, este total irelevant.

    Regula 4: Oricine isi poate gasi un loc de parcare „platit” in jurul blocului, atata timp cat este primul care isi scrie pe asfalt numarul cu vopsea si isi monteaza gardulet de fier.

    Regula 5: In Bucuresti nimeni nu are propriul lui loc de parcare. Primul venit e primul servit. De asemenea primul sosit are dreptul de a-si marca teritoriul cu urina.

    Regula 6: In Bucuresti nu se aplica regula prioritatii de dreapta. Sau de stanga. Sau de mijloc. Prioritate are intotdeauna cel care are masina mai mare si un levier in portbagaj.

    Regula 7: In Bucuresti toate semnele de circulatie sunt adresate exclusiv soferilor din provincie.

    Regula 8: Niciun sofer din provincie nu are ce cauta in Bucuresti. In cazul identificarii unui sofer din provincie se depaseste pe dreapta, se claxoneaza si se deschide geamul la jumatate pentru intimidare.

    Regula 9: Claxonatul este un semn de apreciere prin care doi soferi se saluta si isi comunica unul celuilalt faptul ca si-au remarcat masinile.

    Regula 10: Benzile sunt facute doar pentru biciclisti. Ce om decent ar putea sa conduca o masina printre doua linii paralele?!

    Regula 11: Adevarata semnificatie a culorilor de la stop este Rosu: in principiu opresti, insa regula poate fi incalcata de Salvare, Pompieri, coloane oficiale si tineri intre 18 si 20 de ani sau de cei care nu poseda permis de conducere dar totusi se afla la volan.

    Galben: in principiu ai voie sa treci mai departe, insa doar daca ai peste 200 de km/h, iar masina este tunata si are jenti de aliaj cu spite.

    Verde: treci, insa nu in mod obligatoriu, putand si sa tragi un pui de somn. Daca totusi nu ai plecat de la stop in 10 secunde de la aprinderea becului verde inseamna ca estid e acord sa suporti consecintele.

    Regula 12: Nicio masina cu girofar nu se grabeste de fapt sa ajunga undeva, decat cel mult sa ia comanda de la pizza. Ce rost are ca altii sa manance pizza in timp ce tu stai blocat in trafic.

    Regula 13: Femeile nu deosebesc stanga de dreapta, nu conteaza deci ce mana folositi pentru a le semnala o eroare.

    Regula 14: Abtibildurile cu bulgari de foc, siglele de mercedes si crucile agatzate de oglinda cresc personalitatea masinii si implicit sansele de a avea prioritate candva.

    Regula 14 si 1/2: Niciodata nu poti avea destule cruci, icoane si matanii agatate de oglinda retrovizoare.

    Regula 15: Absolut toti pietonii sunt cretini si nu stiu de fapt ce vor sa faca cu viata lor.

    Regula 16: In lunile calde este absolut obligatoriu mersul cu toate geamurile deschise, aerul conditionat pornit si muzica (preferabil manele sau Parazitii) la maxim.

    Regula 17: Semnalizarea schimbarii directiei de mers este rezervata strict incepatorilor, femeilor si soferilor din provincie.

    Regula 18: Orice conflict in trafic poate fi rezolvat amiabil cu sabii topoare si cativa prieteni chemati prin telefon.

    Regula 19: Linia de tramvai este o pista secreta de accelerare.

    Regula 20: Toti cei care spun ca nu blocheaza intersectia, blocheaza intersectia.

    Regula 21: Statia de troleu este un loc ideal de parcare pe timp de ploaie pentru ca are copertina.

    Regula 22: Orice daune produse masinii in trafic se raporteaza la politie folosind parola secreta „Asa am gasit-o de dimineata in parcare”

    Regula 24: Orice blocaj in trafic este vina exclusiva a primariei care nu este in stare sa administreze drumurile mai bine.

    Regula 25: Oricine nu este de acord cu aceste reguli este pieton, femeie sau sofer din provincie.

    Categories: la grămadă, very funny | No Comments

  5. 1 sau 4 saptamani

    iunie 8, 2009 by Andrei Sălăgean

            Zilele trec ori din ce in ce mai greu ori foarte repede. Depinde. Stiind ca mai am o saptamana, timpul petrecut alaturi de colegi prinde viteza, ” nu mai are rabdare”. Dar cand stiu ca vine bacul parca e tot mai greu, cel putin pentru mine. Eu vreau sa scap odata, sa stiu ca sunt liber si sa pot sa imi petrec vara cum trebuie. Poate ca frecventa posturilor nu o sa mai fie aceeasi pana ce termin cu bacu’, dar o sa revina la normal dupa. Sunt destul de obosit sa scriu mai mult, asa ca: O seara placuta!
    Al vostru coleg, prieten sau necunoscut,
    Salagean Andrei

    Categories: Parerea Mea, Scoala | No Comments