Author Archive

  1. despre 2022

    ianuarie 9, 2023 by Andrei Sălăgean

    2022 a trecut cam în același ritm ca și restul anilor. Dacă a fost încet sau repede depinde doar de cât de multe lucruri îți amintești din timpul care a trecut. Am o teorie destul de lungă despre cum ni se pare că trece timpul, dar mai degrabă o discutăm la o bere.

    Știam așa în mare cum o să fie 2022, dar trebuia să mai și potrivesc tocmeala de acasă cu cea de la târg. Am împărțit anul în două și mi-am propus să îngraș porcul cât de tare pot până ce Grigore o să ni se alăture. Nu aveam tare multe planuri, trebuia doar să termin un proiect pe care îl începusem deja de ceva vreme și îmi doream „să mă mai plimb un pic”.

    Am vizitat Spania de două ori, o dată cu familia la mijlocul lui martie și încă o dată cu echipa două săptămâni mai târziu. Eu credeam că cel mai mult îmi place mâncarea în Italia, dar după ce am văzut ce are de oferit Spania, mi-am schimbat cu totul părerea. N-aș zice că mâncarea era sofisticată, dar materia primă era de calitate iar cervesa era rece.

    Cu familia am fost undeva lângă Madrid să vizităm un văr de-al tatălui meu. Am stat 4 zile dar pentru mine a fost efectiv definiția unui festin culinar. Ce-i drept eu sunt ușor de impresionat dacă mâncarea e bună, băutura e aromată și vorba merge de la sine. Am văzut cum se face o paella #cetrebe cu sofran adevărat, am gustat cel mai bun miel de până acum și am primit indicații despre ce grătar ar trebui să îmi cumpăr la casă. Jamon am gustat mai des decât pâinea acasă iar în ultima zi am mâncat o vită simplă la grătar, doar cu sare, pentru că nu mai era nevoie de altceva. Și tot pentru prima dată de când mă știu am gustat niște vin roșu dulce extraordinar de bun. Eu știam doar de sânge de taur, nu-mi imaginam că există și vin roșu dulce chiar bun. Și știți momentele alea când mergi la cineva și ei tot te îmbie cu una și alta dar lumea zice că nu, că sunt sătui, că ajunge, etc.? mno, eu n-am fost ăla; am gustat din efectiv orice și n-am refuzat nimic. A fost o experiență 10 din 10.

    Pentru că Spania nu e doar Madrid, la începutul lui Aprilie am mai făcut o excursie cu echipa în sud. Planul era să zburăm pe Malaga, să închiriem mașini și să trecem prin Sevilla, Tariffa (cel mai sudic punct din Europa) și să revenim în Malaga. Totul a fost foarte simplu, lejer fără stres – pe unde ne mai plimbăm până ce găsim un loc unde să mâncăm bine și să gustăm niște Sangria. Sevilla m-a suprins probabil cel mai tare pentru că a fost un oraș foarte frumos de care am auzit foarte puțin până acum (dacă nu iau în calcul echipa de fotbal). Faptul că am închiriat mașini ne-a dat destul de multă libertate de mișcare și am mai putut vedea și alte locuri pe parcurs. Pentru mâncare, în Spania aș reveni în orice zi.

    Ce e interesant e că fix între cele două excursii din Spania am reușit să iau terenul de la Aiton, deci foarte mult s-au întâmplat doar în trei săptămâni. Toată poveste despre cum am ajuns să iau teren în Aiton e aici. Mai e un pic și se face un an de când am făcut mișcarea asta și pot să zic că-s foarte mulțumit de decizie. Lucrul la casă nu e și nici nu o să fie ușor, dar îți dă o satisfacție aparte de care sper să mă pot bucura în timp și să nu ajungă o povară. În 2022 am reușit doar să curăț un pic curtea, să cunosc din vecini, să beau o bere la birtul din sat (care apropo e al 100m de mine) și să văd cum aș putea face țuică din ce am pe acolo. Sper ca până la finalul lui 2023 să am un plan clar cu ce vreau să fac acolo.

    Dacă în anii trecuți am experimentat cu mustața, de data aceasta am vrut să văd cât de lung îmi pot lăsa părul. Totul a început în pandemie, dar apoi a venit cununia civilă și a trebuit să mă tund. Am încercat din nou după, a venit nunta și când l-am întrebat pe tipul care mă tundea cum îmi poate face părul, singura variantă era ceva aproape de Eminescu. M-am tuns din nou și am zis că de data asta nu mai urmează alte evenimente și-l pot lăsa să crească. A venit vara și chiar dacă aș fi vrut să-l mai las, deja devenea greu de întreținut și îmi era și foarte cald cu el. M-am tuns cu puțin timp înainte să vină Grigore pe lume. În final aș putea zice că a fost un experiment interesant pe care parcă l-aș mai încerca… dar mai încolo.

    Pe la mijlocul anului am avut un mini tealbuilding cu toți colegii de pe proiect iar de data aceasta s-au alăturat și oameni din Australia. Pentru ei era o ocazie unică să vadă țara noastră pentru că aproape sigur nu și-ar fi făcut singuri planuri concrete să vină în Europa doar pentru noi. Brad, tipul din Australia, era foarte deschis la încercat chestii și interesat să afle cât mai multe despre noi. Cum Australia ca țară nu are o istorie așa de lungă precum noi, cel mai interesat era să viziteze … castele de la noi. Întâlnirea era undeva lângă București iar noi plecam din Cluj, deci era o oportunitate aici.

    Am făcut un plan și am încercat ca pe drumul de la Cluj până la București să vizităm cât mai multe locuri faine. Dimineața la ora șapte am pornit spre Alba Iulia unde era prima oprire ca să vedem cetatea. Încă eram un pic somnoroși, dar o plimbare pe la porți și biserica din centru a fost chiar bună. De acolo am pornit spre Deva unde am zis că o să și mâncăm, dar doar după ce vedem cetatea. Planul era bun, dar din păcate n-am luat cel mai optim drum. Cumva ne-am rătăcit prin pădurea aia care duce sus, n-am nimerit poteca bună și a durat mai mult până ce am ajuns. Ce a fost ciudat e că pe drum ne-am întâlnit cu o bătrânică care și ea părea rătăcită, dar nu înțeleg cum a ajuns ea pe acolo că traseul era destul de sălbatic. Ce să mai zic că după ce am ajuns sus, cetatea era închisă pentru renovări și a trebuit să ne mulțumim doar cu o priveliște asupra orașului și un grup de grădiniță și două învățătoare agitate. Coborârea ne-a luat vreo 15 minute pe când la urcare cred că a fost în jur de o oră sau mai mult.

    La masă a venit momentul să îi prezentăm ciorba de burtă, dar ca să nu ii stricăm surpriza, i-am zis doar că supa sigur o să îi placă, carnea, poate da, poate nu. Partea aiurea e că și eu doar atunci am aflat că burta e defapt stomacul.. nu știu de ce eu aveam impresia că e un fel de slănină chiar de pe burtă. Am mâncat bine toți și de acolo am mers la Hunedoara să vedem castelul Corvinilor. Acolo chiar a fost impresionat și ce-i drept chiar arată foarte bine. Am plecat chiar înainte să vină furtuna și am luat-o pe autostradă sper castelul de lut de la valea zânelor. Mno ce-i drept locul ăla arată mai bine în poze decât în viața reală, dar ne-am consolat apoi cu o masă copioasă la păstrăvăria de la Albota (chiar recomand). Seara ne-am oprit undeva lângă Sfântu Georghe la un alt coleg de echipă pe care urma să-l luam cu noi spre București. Acolo ne-a omenit cu brânză de casă, niște slănină și ceapă culeasă chiar atunci din grădină. Am băut niște țuică bună și am stat până târziu la povești. Și tot drumul ăsta doar într-o zi.

    E personal n-am stat așa mult seara pentru că și ziua următoare mai aveam de condus. Am mai făcut o singură oprire la Sinaia la un restaurant cu nume românesc, meniu unguresc, dar ospătarii vorbeau doar în română (random fact). Am mâncat bine și acolo și cu ploaia în spate am pornit spre București. A fost momentul când a descoperit RoAlert și ca străin care vede prima dată asta i s-a părut mega wow ideea de a primi alerte la fenomene meteo mai intense. Baiul a fost că noi cumva fugeam de ploaie și cum treceam dintr-o localitate în alta și schimbam antena de semnal, tot mai apărea o alertă nouă că vine furtună. Primele două notificări au fost ok, apoi a devenit doar enervant.

    N-am fost prea des în sudul țării, dar satele chiar arată dezolant. Trecând pe acolo eram tot mai curios cum o să arate locația evenimentului. Spre suprinderea noastră, la destinația (Acacia Village) era parcă efectiv altă lume. Gazon verde, teren de tenis/baschet, sală de bowling, mini livadă de pomi fructiferi, cireși, vișini, mini lac artificial și niște păuni care se plimbau liberi. A fost o aventură faină. Drumul dus a fost cum a fost, dar la întoarcere am venit până în Alba Iulia, acolo am luat-o pe Maria, am mers la Timișoara, am stat două zile și apoi am venit la Cluj. Toate astea ca să aflu mai pe la finalul anului că eu conduceam tot acest timp cu ITP-ul expirat.

    Toate astea s-au întâmplat și era doar mijlocul anului. Dar partea cea mai frumoasă abia acum urma să vină, pentru că în viața noastră a apărut Grigore. E genul ăla de chestie care nu știi cum o să fie chiar dacă îți povestesc alții. E ca și cum ți-ar explica cineva cum e într-un parc de distracții. Sunt multe momente faine, la un moment dat te mai și sperii, suișuri și coborâșuri, la un moment dat urlii, la un moment dat râzi. Mno după aproape șase luni pot zice că noi suntem foarte norocoși și e destul de ok. N-am niciun merit, dar Grigore mănâncă și doarme foarte bine, plânge foarte rar și când o face rezolvăm problema cu mai multă mâncare (cel puțin până acum). Mie chiar nu-mi plac copiii mici, dar el e singurul cu care aș putea petrece mai mult timp. Cumva timpul se comprimă când sunt cu el și nu mă plictisesc să stau doar așa.

    Cumva tot ce îmi doresc e să îl văd că zâmbește și sunt mulțumit. Poate simplific un pic prea mult, nu mi se pare rocket science să fii părinte, trebuie doar să ai răbdare, iar asta e de la greu spre foarte greu în sus. Nu-i ca și cum nu știi ce trebuie să faci, dar trebuie să ai răbdare și voință să faci ceea ce știi că e mai bine să faci. O să vă zic peste un an cât de bine o să reușesc să fac tot ce zic că ar fi bine să fac. Viața s-a schimbat, dar nu dramatic pentru că avem prieteni care crează contextul să putem petrece momente unde să participăm toți trei. Iar împreună cu Maria ne străduim să facem o echipă cât mai bună. Nu-i neapărat ușor, cu siguranță nu mă pot plânge că-i greu, dar pot zice că e ceea ce mi-am dorit.

    2022 a fost un an fain și generos. Puteam face mai mult sport, dar deja de ceva vreme genunchii nu mai sunt stângul și dreptul, doar „ăla rău” și „ăla ok-ish”. Mi-am cumpărat Steam Deck și am reușit să trec de 2000 de zile de când postez mâncarea pe instagram. N-am mai ajuns așa de des pe munte ca în anii precedenți dar au fost alte culmi care mi-au adus fericire. În decembrie am participat din nou la Advent of Code dar parcă a fost mai intens decât în alți ani. 2022 a adus ceva nou în viața mea și de asta mă bucur cel mai mult.


  2. două luni cu Grigore

    septembrie 25, 2022 by Andrei Sălăgean

    Somnul e încă ok, scutecele nu-s o problemă, am prins mișcarea la schimbat și încetul cu încetul începe și Grigore să reacționeze la ce-i în jurul lui. Cred ca partea mea favorită e să dorm cu el la mine pe piept. În primele zile era mai ușor, acum începe încet să dea din picioare și îmi mai prinde câte una la ficat. Singurele lui activități rămân în continuare dormitul, mâncatul, câcatul și destul de rar plânsul. Totuși cu fiecare zi trecută parcă mai are câte o mișcare nouă sau o privire diferită pe care o face.

    Mi-a găsit slăbiciunea și probabil deja știe că dacă mârâie un pic mai tare o să vin direct la el să-l iau în brațe. De acolo începe un fel de joc de parcă țin un boloboc în mână și trebuie să îl echilibrez, mai sus, mai jos, încă un pic, acum nu mai plânge, îl țin tot așa. Un lucru bun e că mâncând doar lapte, când face caca încă nu miroase, cel puțin nu așa rău. Mi se pare distractiv modul lui de a mânca, pare că a fost naufragiat pe o insulă câțiva ani buni, s-a întors la civilizație și a găsit hrană bună în sfârșit – manâncă, abia respiră, se mai îneacă, dă pe lângă, dar orice ar fi, nu se oprește.

    În această poză, unul din noi e mahmur iar celălalt doar pare că e. În două luni a crescut foarte mult și din păcate sunt haine pe care nici nu a apucat să le ia și deja sunt mici. Doar pentru că avem copil, asta nu înseamnă că viața noastră se termină și nu mai facem altceva. Am avut noroc să vină bunicile în vizită și să profităm de moment ca să ieșim rapid la o bere în oraș. În același timp și prietenii sunt foarte importanți, pentru că impreună cu ei poți schimba natura întâlnirilor spre ceva mai ușor de venit cu un copil. În rest ce să zic, multe zâmbete și momente faine.


  3. născut pentru a reuși

    iulie 28, 2022 by Andrei Sălăgean

    Miercuri 20 iulie 2022. M-am trezit un pic mai repede și am luat mașina la lucru cu gândul să termin mai repede, iar apoi să merg la cumpărături – aveam programat un grătar cu internii joi la birou. Pentru carne dădusem deja comandă la Moldovan și nu mai aveam probleme, mai trebuiau doar luate niște chestii mici. În jur de ora 6, eram în Lidl la chifle și tot făceam calcule, când m-a sunat Maria să mă anunțe că e posibil să i se fi rupt apa și să iau un test din farmacie să verificăm. Brusc am devenit entuziasmat de moment, am terminat cumpărăturile și am pornit să caut. 7 farmacii mai târziu am găsit ce îmi trebuia și am pornit spre casă. Între timp am mai sunat-o pe Maria de vreo două ori să mă asigur că totul e ok și să îmi dau seama cât de tare trebuie să mă grăbesc. Dar pe lângă asta, vestea s-a răspândit și am mai primit și eu niște telefoane cu indicații exacte despre ce și cum trebuie să fac.

    Am ajuns acasă și Maria tocmai ce băga o tavă de cartofi la cuptor, fără stres, fără probleme și cel mai important fără dureri. Am așteptat liniștit să facă testul ca să știm dacă are sens să mergem de pe acuma la spital sau să mai așteptăm. Într-adevăr „apa s-a rupt”, am confirmat cu medicul și știam ce urma să facem. Dar afară era așa frumos și totul părea așa de zen că am așteptat să mâncăm, am terminat bagajul și doar apoi ne-am pornit. Nu era nimic ca-n filme, totul era încă cu zâmbete și calm. Cam pe la 10 s-a terminat internarea, am pornit spre casă singur și am început să anunț lumea că vine momentul. Am luat sticla bună de vișinată și-am băut câteva pahare de fericire. Era târziu, simțeam că adorm destul de greu, telefonul încă mai primea notificări așa că l-am pus pe DND și am închis ochiii.

    Joi 21 iulie 2022. Pe la 7 m-am trezit și telefonul avea deja un șir mare de notificări de la Maria din care am aflat cum a trecut de la „încă e ok” până la „doare tare” iar la final o poză cu Grigore care s-a născut la 4:51 cu nota 10. Fericire mare, am început să trimit pozele mai departe și să anunț toată lumea. Mi-am contactat „omul cu tortul” și l-am rugat să pregătească ceva ca să duc la colegii de la birou. Aveam noi grătar la birou dar până una alta era și ziua când am devenit tată. Era o fericire greu de descris, dar pe de altă parte era un pic ciudată pentru că eu încă nu luasem contact cu fiul meu, îl văzusem doar în poze. După o zi lungă, plină de soare, stat în căldură la grătar și câteva beri băute rapid, am ajuns mai repede acasă și m-am pus la somn după un duș bun. Mă simțeam bine, dar acum cel mai mult așteptam să vină Maria cu Grigore acasă.

    Weekend 22-24 iulie 2022. Știam că sunt „ultimele zile de liniște” așa că am făcut o poză de ținut minte. Am cinstit un pic și cu prietenii momentul, dar nu prea mult pentru că ziua următoare am fost și până la Aiton să mai cosesc în grădină. Mama a venit și ea să mă ajute un pic la curățenie, am mai aranjat una alta și am pregătit camera. Nu am fost hotărâți ce cărucior să luăm, așa că am comandat două, am făcut unboxing și i le-am prezentat Mariei prin apel video. În final ne-am decis ce ne place iar pe celălalt l-am returnat. A fost cald, timpul a trecut greu dar eu așteptam să se facă luni.

    Luni 25 iulie 2022. Nu mai știam ce să fac ca să treacă timpul mai repede. La un moment dat am mers până la Leroy Merlin să cumăr capace să pun la picioarele de la scaun să nu mai sune și să zgârie gresia când le trag. Pe la ora 2, mi-a scris că pot porni și deja începea entuziasmul. Am ajuns acolo, portarul ne-a adus bagajele iar Maria venea în brațe cu o franzelă de juma de metru, un pic bronzată. L-am așezat în scaun și am pornit spre casă fericiți. Acasă camera era decorată și oficial eram trei.

    Primele zile. Pentru mine, cel mai important e ca împreună cu Maria să formăm o echipă și să ne ajutăm unul pe celălalt atunci când e nevoie. Momentan Grigore știe doar trei lucruri: mănâncă, doarme și se cacă, deci nu ne ocupă prea mult timp. Deși nu mă așteptam, îmi place să stau și să mă uit la el doar așa minute în șir. În general nu-mi tare plac copiii, dar se pare că-i adevărată vorba că „copiii sunt ca beșinile, îți plac doar dacă-s alte tale”. Primele trei nopți la rând, am dormit bine cu puține întreruperi. Știu că nu o să fie tot așa, dar vreau să mă bucur de fiecare perioadă și când o să vină momentul, să fiu acolo să îl învăț cum să adune fracții și să găsească munții pe hartă.


  4. la jumătatea lui 2022

    iunie 26, 2022 by Andrei Sălăgean

    Centrul de greutate, intersecția medianelor, este punctul de echilibru într-un triunghi. Nu-i ușor să menții echilibrul, dar probabil tocmai de asta îmi doresc foarte mult acest lucru. În facultate, am renunțat la somn doar ca să pot să am o viață socială bogată dar și să îmi termin toate proiectele de la laboratoare. Mai recuperam din somn la cursuri, dar nu tot timpul a fost o idee bună. Mi-au trebuit aproape doi ani „să recuperez” oboseala.

    Azi, e un pic mai complicat să dorm când sunt la lucru (nu că nu aș fi făcut și asta), dar îmi doresc mai mult să nu scap lucrurile de sub control. Pot petrece într-o noapte destul de mult și a doua zi să merg la birou, mă mai ajută și cafeaua, dar aș prefera să nu fac asta prea des. Azi parcă vreau să fac tot mai multe și doar timpul nu e de partea mea.

    Am început anul știind că mai am cam șase luni „de liniște” să mai lucrez la ideile/proiectele mele. În ianuarie a mers treaba destul de bine și am reușit să avansez cu ce mi-am propus. Am mai stat și nopțile, weekendurile n-au fost așa aglomerate, așa că treaba a mers destul de bine. Energia mea se împărțea între birou și acasă, iar în zilele în care forțam să fac mai multe, aveam nevoie de cafea. Primul dezechilibru a apărut atunci când cafeaua nu mai avea efect de drog și nu mă ajuta cum mi-aș fi dorit.

    Luna februarie a venit cu prima schimbare, planul de lucru continua la fel, dar am decis să renunț la cafea. Devenise un obicei să beau în fiecare zi, chiar și atunci când nu aveam nevoie. Partea bună, aș zice eu, e că măcar n-am dezvoltat o dependență, în sensul că nu îmi treubia. Îmi făceam o cafea mai mult ca să am ceva de băut în timp ce lucrez, pe lângă apă. N-a fost greu, n-a fost nici ușor, am început să beau mai mult ceai. Așteptam să iasă cofeina din organism iar la următoarea cafea să simt ceva extraordinar (spoiler – a fost meh).

    Și chiar dacă partea de work mergea destul de bine, am scăpat kilogramele de sub control un pic. Astfel în luna martie mi-am propus să fiu mai activ, să fac în fiecare zi numărul de pași, dimineața să nu mai dau snooze la alarmă (un obicei care mă deranja de mai mult timp) și din 30 de zile, măcar în 20 să am o activitate sportivă înregistrată pe ceas. Știam că nu o să fie ușor, problema era doar la motivație, așa că mi-am promis că dacă o să fac toate astea o să îmi dau voie să îmi cumpăr un iPad. Oricum puteam să mi-l cumpăr, dar nu simțeam nicio satisfacție doar dacă îl luam așa, trebuia să simt că il merit.

    În prima săptămâna am înregistrat 5 activități diferite: fotbal, alergat, yoga, baschet, squash. În a doua săptămâna am făcut 4/7, cu una mai puțin decât săptămâna precedentă, dar tot bine. Apoi în săptămâna trei urma să mergem cu familia într-o mini vacanță în Spania, așa că am apucat să mai fac doar două activități. Când ne-am întors, mai erau 11 zile în care trebuia să fac 9 activități. M-am pus bine pe treabă și am făcut zi de zi ceva astfel că ultimele două zile au rămas libere. Luna s-a terminat, eu mi-am făcut activitățile, dimineața m-am trezit fără snooze și am plecat într-o altă vacanță în Spania, de data aceasta cu echipa dela lucru.

    Excursia s-a terminat la începutul lunii aprilie, iar după cinci zile de mâncare bună și sangria, când m-am cântărit acasă parcă aveam mai mult decât aveam la începutul lunii martie. Toată mișcarea pe care am făcut era aproape degeaba și parcă nici nu mai meritam acel iPad. Era nevoie de o soluție mai drastică, așa că începând cu aprilie și continuând și în mai am făcut intermitent fasting – mâncam doar în intervalul orar 12-18. De data aceasta nu aveam nevoie de motivație extrinsecă, pentru că știam de ce fac ceea ce fac. Cu toate acestea după primele zile mai grele, mi-am cumpărat acel iPad până la urmă. A fost un pic mai stresant decât îmi aduceam aminte, dar după două luni am ajuns la greutatea pe care mi-o doream.

    Părea că lucrurile revin la normal și mi-am găsit din nou echilibrul, iar asta însemna că în luna iunie renunț la intermitent fasting încetul cu încetul și mănânc mai calculat. A urmat o conferință în Porto și un mini teambuilding lângă București și ghici ce, traiul bun și nesimțirea m-au adus din nou într-o poziție în care trebuie să iau niște decizii care nu neapărat îmi sunt pe plac, dar de care știu că am nevoie. Lucrurile nu stau rău, poate dramatizez eu prea tare totul, dar ideea e că nu vreau să aștept până e prea târziu ca să fac ceva iar atunci să îmi fie de o sută de ori mai greu și mai complicat.

    „Balance in all things”. Știu ce vreau să fac în viață și unde vreau să ajung, dar de fiecare dată când mă concentrez pe o arie, o neglijez pe alta. Mă chinui să ridic un castel de nisip, mă relaxez un pic, vine apa și-l strică. Ceva-mi zice că așa o să fie tot timpul.


  5. Cum am luat teren în Aiton

    martie 29, 2022 by Andrei Sălăgean

    Am verificat acuma definiția pentru latifundiar dar e un pic mai mult decât ce mă gândeam. Ideea e că de mai multă vreme aveam în cap ideea de mă muta la casă. Prima dată m-am uitat la satele din jurul Clujului, începând cu Gheorgheni și când am văzut ce ieftin era terenul (în urmă cu aprox. 5 ani) părea o investiție destul de bună. Țin minte că atunci chiar mi-am zis să urmăresc prețurile să văd cum evoluează, aveam un feeling că o să crească. În 2020 când a venit pandemia, am revenit la căutări și m-am uitat direct în Feleacu. În toamnă prețurile păreau rezonabile și îmi permiteam luxul de a alege ce îmi place și ce nu. În primăvară prețurile erau cu 50k mai mari, ofertele mai puține și aproape încercam să mă conving să aleg din variantele pe care înainte le excludeam. Foarte repede am renunțat la ideea de casă și am încercat să caut măcar teren iar cu timpul să construiesc ceva. Tot la fel de repede m-am resemnat și cu ideea că nici măcar terenul nu e o variantă și trebuie să caut altundeva. În sat Gheorgheni prețurile erau cam la fel de mari ca în Feleacu așa că am început să mă plimb prin Aiton.

    Aiton părea un sat liniștit care nu e la drumul principal și care nu are doar o stradă principală cu case în stânga și dreapta. Am pus alertă pe olx (pentru oamenii din viitor, ăsta era un site de anunțuri) la orice anunț care avea cuvântul Aiton în el. M-am mai tot plimbat, am mai întrebat lume, dar problema la majoritatea era cu actele – lumea de la țară nu prea se stresează cu documente și se complică lucrurile la moșteniri și treburi de genul.

    Într-o sâmbătă dimineața am primit o notificare la un anunț nou care părea destul de interesant și la un preț rezonabil. Fiind în weekend am zis că mai aștept până luni și sun atunci pentru mai multe detalii. La telefon mă interesa doar să știu dacă actele sunt ok și eventual dacă mai putem negocia ceva la preț. În schimb am stat vreo 15 minute la telefon și am aflat de la bunicuță toată istoria familiei, ce face fiecare, pe unde e și cu ce se ocupă. Totuși la final mi-a mai zis că „sună telefoanele ca dracii” și că mai vin vreo trei să vadă casa. Era luni iar eu eram pregătit cu echipament de mers la fotbal. M-am tot gândit și până la urmă am iești mai repede acasă, am luat mașina și am mers să văd despre ce era vorba. Multe nu-s de zis, era ce mă interesa, terenul era în centrul satului și mai avea și un păr mare.

    Pe drum înapoi am tot stat și m-am gândit la decize pentru că era una serioasă. La cum au crescut prețurile în ultima vreme, eram sigur că așa o să se întâmple și aici și nu îmi doream să ajung să zic „știam eu că așa o să fie”. Am vorbit și cu tata și mi-a zis scurt și la obiect „dacă ești hotărât, ia-l! dacă nu, aia e, dar nici să nu-ți pară rău după”. M-am consultat și cu nevasta și am zis c-o facem și pe asta.

    A doua zi am sunat-o pe tanti să îi zic că-s hotărât, atâta tot că urmează să plec următoarele zile în Spania și doar după ce revin putem semna actele. Și-atunci m-a întrebat „mă băiete, dar ești de încredere?”. Am asigurat-o că intențiile mele sunte serioase și că nu-s pus pe șiretlicuri. A mai durat o săptămână, a fost un pic de treabă cu transferul banilor dar în final totul s-a rezolvat și avem moșie la Aiton.

    Fiind primăvară, primul lucru pe care l-am cumărat a fost un clește și am încercat să curăț pomii. Nu țin minte ultima dată când m-am priceput așa de rău la un lucru dar care să mă mulțumească așa de bine. A venit apoi vara și am cumpărat o cositoare pentru că grădina era cam mare și iarba își făcea de cap. A fost și asta o experiență interesantă, mai ales când a trebuit să las cositoarea să meargă câteva ore în gol ca să își facă rodajul. Dar ce fain a fost când a venit toamna și am cules roadele!