La hanul lui Mânjoală

12 iunie, 2013 | Andrei Sălăgean

         S-a întâmplat de mai bine de o lună când eram în Madrid. Era ultima mea seară în Spania și am vrut să ies la o ultima bere cu încă o prietenă. Am verificat cu Google Places ceva prin apropiere și ne-am îndreptat spre o locație care avea un rating bun. Cum era deja un pic târziu, nu mai era deschis pentru mult timp așa că ne-am orientat spre alt local. Căutarea noastră însemna, hai să o luăm la dreapta aici, apoi la stânga, mergem tot în față, iar o dreapta și tot așa. Eu cel puțin aveam impresia că știu pe unde mergem. Dupa vreo 15 min de plimbare am dat de un pub nice și am savurat o bere și niște tapas. N-am stat foarte mult, am plecat când au început și ei să strângă de pe mese și să pună scaunele sus.

          Am ieșit din local și ne-am îndreptat spre hostel. Partea proastă era că străzile parcă nu mai erau cum au fost înainte, și asta nu din cauza alcoolului. Ne-am tot învârtit până ce-am ajuns într-o altă intersecție mai mare și acolo ne-am uiat pe o hartă. Cumva, cumva am ajuns până la urmă la hostel, atâta tot că veneam din partea opusă din care am pornit. Obosiții fiind, nu ne-am mai gândit la asta și ne-am pus la somn. Am stat astăzi aproape o oră și am tot căutat dar n-am dat de nimic. Ar putea fi și din cauză că harta e actualizată ultima dată în 2008, dar ceva tot nu a fost oblu în noaptea aceea.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.