despre 2024

2024 cred că a fost cel mai greu an din câte țin eu minte. Nu rău sau urât, doar dificil și intens. Baiul e că majoritatea planurilor pe care mi le-am făcut și așteptările pe care le aveam de la mine, au fost puțin cam optimiste. Restul lucrurilor care trebuiau să facă diferența, nu că au dat greș, dar n-au ajuns încă la final așa că n-am putut să culeg energie la ele. Iar la finalul anului pur și simplu m-am simțit un pic mai obosit decât am fost în anii precedenți, și de aia zic că a fost greu.

năFRama. De când am început proiectul în 2012, nu prea am fost interesat de cum aș putea monetiza platforma, îmi doream să fac asta la un moment dat, dar nu reprezenta o prioritate. Spre finalul lui 2023 mi-a venit o idee grozav de bună despre cum aș putea contacta entități care ar putea fi interesate să o folosească – LinkedIn. Era așa de evident și de simplu – nu știu cum de nu m-am gândit mai devreme la asta. Am început să regândesc toate infrastructura și să pregătesc o interfață unde să pot adăuga și schimba statusul la o organizație mult mai ușor. Schimbările nu erau mari, dar eram entuziasmat că am luat totul pe cont propriu și „am trecut la următorul nivel”.

Țin minte că de Paște eram la Bistrița și totul era probabil undeva la 90% gata. Și ca să nu mai lungesc așteptarea am zis să încep „căutarea pe LinkedIn” și termin restul lucrurilor după. Primul impediment a fost când mi-am dat seama că pentru conturile de bază, funcționalitățile sunt cam limitate. Am văzut ce poate să ofere varianta premium și am activat un free trial. Mi-am setat filtre, le-am optimizat și am început căutarea. Am scris inclusiv un mini script care apăsa pe butonul de message, dădea copy-paste la un mesaj, înlocuia numele iar eu trebuia doar să dau send. Aștepta după mine, iar apoi deschidea informațiile la o nouă persoană. Totul a mers perfect, până ce m-am lovit de limita lunară impusă de ei.

@_@ csf, ncsf. Deși nu îmi convenea situația, înțelegeam perfect motivul. M-am mai documentat, am mai vorbit cu persoane din domeniu și am înțeles care ar trebui să fie direcția, din păcate n-am vrut să acord mai mult timp pentru partea de sales, speram doar că o să găsesc o scurtătură rezonabilă. Nu intră la categoria de eșec, toată munca nu a fost în zadar, atâtat tot că nu o pot trece la succes și nu am putut colecta „mulțumirea veșnică” și nici extra energie pentru ce mai aveam de făcut.

casa. La începutul anului aveam planul casei și un 3D unde mă puteam plimba ca în counter-strike. Ceva n-a mers neapărat cum trebuia și doar undeva la începutul verii a fost trimis spre aprobare. Și cum a prins fix perioada de concedii, au stat un pic „foile” la verificat, dar la final de iulie am fost anunțat că s-a rezolvat. Luna august a fost mult prea intensă ca să planific ceva, așa că doar prin septembrie am început mai serios. Am reușit să demolăm relativ rapid casa veche, am găsit echipă care să ridice casa la roșu și la mijloc de octombrie am dat drumul la treabă. Planul era să o terminăm de ridicat până la finalul anului, dar ce nu au reușit constructorii să ia în calcul e că ziua se termină mai repede și pe la 5 e deja întuneric.

Lucrurile avansează destul de bine și e foarte fain să vezi progresul. În continuare mi se pare că cea mai bună decizie pe care am luat-o legat de casă, a fost să lucrez cu un inginer constructor care să supervizeze tot procesul, să vorbească pe limba muncitorilor și să se asigure că lucrurile ies ca la carte. Mă pricep eu la multe, dar chiar nu îmi doream să devin expert în cărămidă sau betoane, cu toate că fără să vreau am mai prins una alta. Eu mi-aș dori ca „Masa de Crăciun” din 2025 să o facem în Aiton, și o să îmi concentrez energie în această direcție, dar rămâne de văzut ce o să reușim.

ciubăr. Încă un lucru de care mi-am dat seama că a început să îmi placă destul de mult, e să pierd vremea în ciubăr la povești. Am fost anul acesta la o petrecere de burlaci, la o cabană de bărbați și în teambuilding și am petrecut destul de mult timp „la murat”. Dacă vrei să o duci la următorul nivel, faci o înțelegere cu lumea să își păstreze toate discuțiile bune plus alea de șantier pentru exact momentul ăsta. Toată lumea stă în cerc, e relaxată, mai bei o bere și dezbați politică, fotbal, religie, bani sau „cum era înainte”. Și timpul trece parcă pe melodia asta și nu e loc de ceartă, doar vorbit ca să umpli timpul. Partea faină e că apa pe lângă faptul că e caldă, te mai ajută să îți ții echilibrul așa că nu există pericole.

Pe de altă parte, când am fost în teambuilding eu am fost cel care a pus muzică la boxă de pe telefon. Nu era foarte rece afară, dar ploua mărunt. Lumea zicea că ar trebui să am grijă de telefon, dar … mă gândeam totuși că telefoanele astea mai noi au o grămadă de certificări și rezistă. Nu-i ca și cum niște picuri de apă o să îi facă rău, nu-i ca și cum l-aș scufunda eu pe sub apă. Mda, n-a fost chiar așa și, pe scurt, a trebuit să îmi schimb telefonul. Și partea cea mai proastă e că am vrut varianta pro de la google pixle și acolo aveau doar culori plictisitoare. Data viitoare o să aleg doar culoarea și cum vine, aia e.

jurnalul. Locul unde stric eu banii e kickstarter. De acolo mi-am luat boardgames, puzzle-uri, ceasuri, cheie franceză dar și un stilou. Și pentru că nu am vrut doar să adune praf într-un sertar, l-am umplut cu cerneală și am un început să scriu un jurnal zilnic. Nimic complicat, dramatic, sofisticat – scriam la distanță de un rând, ca să pară că umplu o pagină mai repede, un mic rezumat al zilei. Încercam să includ ce am făcut, ce a fost interesant, ce mi-a plăcut, ce vreau să mai fac după ce ajung acasă și eventual mai scriam și ce am făcut în ziua precedentă dacă era cazul și nu era deja inclus. De ce? În primul rând îmi trebuia o justificare pentru banii pe care i-am dat pe stilou, dar eram și curios unde o să ducă asta și dacă o să ajute cu ceva. Nu am luat-o foarte tare în serios, dar am încercat să fiu consistent și să nu ratez o zi. De menționat că jurnalul îl aveam pe biroul de la lucru și scriam la final de zi fără să îl iau acasă pentru weekenduri.

După jumătate de an de scris, rezultatele sunt foarte faine și mă bucur că am decis să fac asta. Nu am recitit ce am scris, dar faptul că scriam, mă ajuta să sumarizez și să rețin mai ușor ce s-a întâmplat în acea zi. Am ajuns să îmi dau seama ce anume îmi place și ce nu. Mi-am dat seama în ce zile am fost mai fericit și cel mai important, ce anume din ziua respectivă m-a făcut fericit. A fost ceva wow pentru mine și m-a făcut să mă simt și mai puternic. Anul ăsta am ajuns să mă cunosc destul de bine și știu cine sunt și ce vreau. Dar partea asta a fost doar un drum lung, nu a fost complicat, ce e cu adevărat dificil e ceea ce urmează, adică „implementarea”. Am trecut de partea în care nu știam ce e de făcut, acum doar trebuie să fac. E mai puțin palpitant, pentru că știu unde ajung, iar singura plăcere care mai rămane e în proces.

Elden Ring. 140 de ore din 2024 au intrat în acest joc și nu regret niciun minut. Una din cele mai bune investiții a fost să îmi iau Steam Deck și în continuare mă bucur de el. Nu eram neapărat fan la jocurile de tipul acesta, dar cum timpul liber a devenit mai restrâns iar seara nu mai aveam energie de lucruri productive, am zis să iau ceva ce să joc înainte de somn. Pentru mine Elden Ring a fost o călătorie unde nu contează când ajungem la destinație, important e să ne bucurăm de priveliște. Erau momente când doar mă suiam pe cal și mă plimbam aiurea, revizitam o zonă pe care o știam și încercam să văd cum e acum că sunt level mai mare. Au fost locuri mai intense unde am petrecut destul de mult timp, dar la final a fost o recompensă destul de faină când am reușit să-l termin. Probabil de la Mass Effect încoace, nu m-am mai bucurat așa tare de un joc video.

tractoare. Știu multe lucruri care sunt grele și nu sunt faine. Știu multe lucruri care sunt foarte faine și nici nu sunt grele. Sunt și lucruri care sunt un pic grele și doar un pic faine. Dar nu știu alt lucru care să fie foarte greu și foarte fain în același timp înafară de viața de tată/mamă. Am vrut să iasă cât mai bine așa că am investit multă energie, m-a consumat destul de tare, dar mi-a dat cele mai multe și mai faine momente de bucurie în 2024. Grigore vorbește destul de ok cât să ne înțelegem, iar acum suntem la partea când îmi zice că „trebuie să văd” iar pe final de an au început și întrebările despre orice. Dar dacă e ceva ce-i place cel mai mult (după mâncare), atunci alea-s tractoarele. Are deja câteva și căutăm să mai cumpărăm, că de ce să mint.. și mie îmi plac destul de mult. Și dacă ne plimbăm pe undeva și vedem un tractor sau un excavator atunci veselia e maximă. De crăciun când ne-am întors de la bunica am stat tot drumul pe geam să ne uităm după ele, și m-a surprins si pe mine cât de multe am văzut. Iar seara când ne punem la somn îi zic povestea cu tractorul Mitică care merge la prietenii lui, excavatorul, macaraua, mașina de tasat, camionul, motostivuitorul, mașina de gunoi și picamerul. Și dacă nu adoarme încep să povestesc chestii random de la structuri de beton până la cum funcționează curentul electric. Și dacă nici așa nu adoarme mai stau un pic acolo. Câteodată e mai ușor, dar de obicei e destul de obositor, daaar e foarte fain, pentru că atunci când se trezește doar mă strigă „tatiiii, m-am treziiiit”. Și inclusiv partea asta e enervantă, pentru că înseamnă că automat și somnul meu s-a terminat, dar foarte faină pentru că de obicei dimineața e odihnit și are cea mai faină energie.

Tot anul ăsta, a fost prima dată când l-am lăsat o săptămână la bunici cât timp noi am fost în concediu pă Spania. Și credeam că o să i se facă dor și o să plângă după noi când defapt a fost chiar invers. Pe cât de mult mi-am dorit niște timp liber fără griji și doar cu Maria, pe atât de repede ni s-a făcut dor de el. S-a integrat așa tare în viața mea că cel mai bine e atunci e când e și el. Să fie clar, am reușit să ne distrăm foarte fain și singuri în Barcelona și apoi la munte. Jamon, cava și măsline aș putea băga din orice poziție. Dar ca orice experiență, contează și persoanele cu care împarți acel moment.

save game. Pe final de an am fost toți trei la cabană la Vlădeasa de ziua unei prietene. Anul trecut când am mers, am lăsat mașina undeva mai jos și am urcat cu Grigore în spate. Anul acesta ne-am luat săniuța în portbagaj, iar dacă era zăpadă, să îl cărăm așa. Spre surprinderea mea, drumul era asfaltat și curat până aproape sus la cabana. Îți venea să zici, „uite că se face treabă bună în țara asta” și să te bucuri că n-ai pierdut vremea aiurea. Am profitat că am ajuns din timp și ne-am dat cu sania acolo sus și ne-am bucurat de zăpadă. A doua zi pe la amiză am pornit spre Cluj, ca să prindem somnul lui Grigore și să ne putem relaxa restul zilei acasă. Am luat-o încet, cu mici emoții la partea de pădure pentru că era doar zăpadă pe jos. Am lăsat-o foarte încet cât să se miște roțile și totul a fost ok. M-am bucurat tare când am văzut că ajungem și se vede asfaltul negru. Dar fix ăla a fost momentul când a început cea mai intensă și stresantă experiență cu mașina din viața mea. Drumul era curat, dar era înghețat la suprafață că abia puteai sta în picioare pe el. Mașina aluneca din inerție doar, iar eu aveam ne navigat niște serpentine pe coborâre.

O parte din mine ar fi vrut să lăsăm mașina acolo, cealaltă parte din mine își dorea doar să ajungem toți acasă. Lumea care urca mă sfătuia să mai aștept un pic că vine soarele și o să se topească gheața. Am calculat niște unghiuri, am văzut pe unde trec brazii și era clar că unele zone erau umbrite toată ziua. M-am dat jos, am văzut cum e drumul, unde e uscat și unde nu și planul meu era să folosesc fiecare zonă uscată ca checkpoint, iar în rest să merg cu două roți prin zăpada de pe margine. Aveam noroc că șanțul nu era adânc, dar tot trebuia să merg înainte să lovesc cu piciorul bucățile de zăpadă mai înalte ca să nu lovească masca din față. La un moment dat i-am rugat pe Maria și Grigore să pornească pe jos în față că vin eu încet, atâta tot să nu am și grija lor. Mi-am dat jos geamurile ca să fie răcoare și să pot auzi mai bine motorul și cum se învârt roțile. La fiecare zece metri parcurși îmi ziceam „save game”, cu toate că nu prea puteam da load game. Atâta am strans din cur că aproape am făcut febră musculară, dar într-un final am trecut de toată zona cu bine.

chestii. În 2024 pot zice că în sfârșit am reușit să optimizez mâncarea și kilogramele. După mai multe experimente am găsit ce e cel mai bine pentru mine și cred că secretul stă doar în cantitate și disciplină. Am ajuns la un fel de intermitent fasting pentru că încerc să nu mai mănânc seara, dar în rest nu mă feresc de la nimic. Este loc de mai bine dacă aș avea un pic grijă la cantități, dar nu îmi bat capul momentan. La cafea am tot luat pauze ca să nu simt că depind de ea, plus că mă enervează că mă face să transpir excesiv. În schimb mi-am făcut un obicei din a-i face Mariei cafeluța de dimineață și nu prea am ratat o zi tot anul. Într-un mod ciudat, pentru mine disciplina îmi dă mai multă libertate, pe care în caz contrar haosul mi-ar lua-o.

Când am fost la Straja prin primăvară, l-am lăsat pe Grigore să se joace la volan gândindu-mă că nu are ce să facă rău dacă cheile sunt la mine. Ce nu știam e că becurile se pot aprinde și cu mașina oprită. A doua zi când ne pregăteam să plecăm, bagajele în mașină, pupăm pe toată lumea, ne așezăm pe scaune, dar mașina nu pornea. Juma de oră cu caluri și nimic, a trebuit să vină cineva cu o „servietă” să îi dea un șoc mai puternic ca să pornească. Bateria avea mai bine de zece ani. Pe de altă parte, prin septembrie am reușit performanța să fiu oprit de poliție pentru viteză și să mi se aducă la cunoștință că tocmai mi-a expirat ITPul de 3 zile. Norocul meu a fost că aveau stație mobilă, au verificat mașina și am primit adeverință că mai pot circula încă două săptămâni dar între timp trebuie să merg la RAR. Omul nu învață când i se zice frumos, cel mai bine înveți din greșeli.

Când începe un an nou, încerc să îmi propun puțin peste limită și mă bazez că după ce termin primele obiective, o să prind inerție și o să am destulă forță să le rezolv și pe restul. Pe final de an abia am reușit să termin adventofcode pentru că s-a simțit lipsa de energie și putere. Pe parcursul anului s-a adunat multă dezordine de care nu am reușit să am grijă și a trebuit să mă descurc cum am putut. Din nou, anul nu a fost unul rău; pentru tot ce a fost frumos, l-aș repeta oricând. Dacă e să fac o analiză, n-aș știi sigur ce a lipsit; poate un pic mai multă disciplină ar fi ajutat, dar nu cred că semnificativ. Intru în 2025 fără un plan, vreau doar să termin tot ce nu am reușit în 2024, iar la mijlocul anului o să fac o nouă analiză și o să văd dacă schimb ceva.