Despre mine

         După cum era o vorbă mai veche, minele sunt locurile unde lucrează minerii. Astăzi am ales să nu discut despre ei, dar o să vă zic o altă poveste. Sper să fie mai interesantă.

         Unul dintre primele mele principii după care îmi „trăiesc” eu viața este fost: „Speranța moare ultima!”.Sincer nu mai țin minte de unde sau de la cine l-am luat, dar încă îl mai am la startup pe primul pe telefon din liceu. Cât timp mai era speranță, cât timp se mai putea face ceva, eu nu mă dădeam bătut. Nu mă lăsam așa ușor, creierul meu trebuia să știe că încă se poate și eu mergeam înainte. Și-am ajuns să fiu mai puternic așa. Dar nu așa a început totul.

         Când eram mai mic, prin clasele primare, eram tare rău. Eram un miștocar care nu prea și-a ales cei mai buni prieteni. Pe vremea aceea erau calificative în loc de note așa că nu se putea face o diferențiere exactă între elevi. Cu toate acestea la ședințe, învățătoarea le tot zicea la ai mei că pot mai mult, că ar trebui să fiu mai serios, că dacă vreau pot. La fel s-a întâmplat și mai târziu pe clasele 5-8. Diriginta și profesoara de matematică îmi tot ziceau că pot mai mult. Sincer, nu prea mă interesau lucrurile acestea, până ce am ajuns în liceu. Aici a intervenit orgoliul și încă ceva de care o să vă povestesc altă dată.

         Am început clasa a IX-a cu un 3 și un 4 la matematică, elev care în generală mergeam an de an la olimpiadă. Știam că pot mai mult, și alții știau că pot mai mult, trebuia să arăt că pot mai mult. Le-am arătat că pot mai mult. An de an mi-am propus să îmi cresc și media generală. Am ajuns de la a fi sub media clasei până la locul II. Atunci mi-am dat seama că sunt născut pentru a reuși. De ce? Pentru că pot, pentru că vreau și pentru că nu mă dau bătut ușor. Orice ar fi, știu că o să reușesc, atâta timp cât există speranță, atâta timp cât cineva crede în mine.

         Andrei cel NPaR trebuie doar trezit și se ocupă de treabă. Și nu e orice persoana care atunci când e beat poate face orice pentru că are curaj. Mai sunt și momente când uit de ce? sau cum? fac ceva anume. Sunt momente când pur și simplu uit cum te cheama, dar nu asta e ideea. Trebuie doar să-mi regăsesc încrederea din mine.