Aveam eu impresia că sunt un pic cam jos și mi-a venit mie o idee să ajung iar sus. Și ce loc mai bun puteam găsi înafară de vârful Moldoveanu 2544m. Ideea mi-a venit luni, miercuri trebuia să mă hotărăsc iar vineri să plec, singur! Adventure time!
Cam astea sunt singurele momente când regret că nu am mașina mea, că mi-e mai greu să ajung în diverse locuri mai îndepartate. Am început să fac un plan și am ajuns că plec vineri după lucru cu un BlaBla car până în Sibiu. Acolo dorm noaptea la prietenul Remus iar dimineața la prima ora iau trenul spre Făgăraș. Până aici totul era ok, apoi interveneau variabilele. Trebuia să aleg intre:
- Traseul de la Balea Lac: puteam ajunge mai ușor dar zicea lumea ca e un pic mai greu
- Traseul de la Victoria: pe foaie era cel mai scurt dar cu panta mare pe final
- Traseul de la Sâmbăta: au mai fost niște prieteni pe acolo, ziceau ca e nice.
Înafară de primul traseu la care se putea ajunge relativ ușor, la restu trebuia să am noroc pentru ca pornirea nu era de la strada principală. La întoarcere nu știam încă ce fac, îmi pregătisem ceva bani la mine și mă bazam că gasesc o soluție.
Drumul până la Sibiu a fost ușor, am băut o bere scurtă și m-am pus la somn. Îmi pregătisem la mine batoane proteice și o pungă de chiftele. Dimineața la 5 și ceva am luat trenul după ce am avut niște emoții că nu vine taxiul și toată povestea mea se termină trist. Între timp m-am decis că o să urc pe la Bâlea ca să știu un lucru sigur și măcar în vârf să ajung. Când m-am dat jos din tren am dat peste asta:
Am căutat să mă pun la stop și cu ceva noroc am prins o mașina până la intersecția cu drumul care ducea spre Transfăgărășan. Îi las la nenea niște bani și îmi urează noroc într-un mod ironic după ce îi zic că vreau să urc azi până în vârf, singur. Am mai așteptat încă puțin și o familie nice de moldoveni m-a luat într-o dacie până în vârf și nu mi-a luat nici bani. Tanti la luat chiar pe băiatul care se întindea și dormea pe toată bancheta din spate, doar ca să încap și eu. La ora 8 dimineața eram la Bâlea, am făcut o poză, două cruci și am pornit să urc.
Cumva chiar la început aveam impresia că mi-e foame și în timp ce urcam am început să mănânc – nu știu ce a fost în capul meu. 2 minute mai târziu respiram greu și m-am oprit până ce am terminat de mestecat și doar după am pornit iar. La un moment dat am vrut să îmi pun muzica dar mi-am dat seama că trebuie să fiu mult prea atent pe unde calc încât mă deranja.
Am pornit la pas vioi știind că totul depinde de mine să ajung sus și că nu trebuie să aștept după nimeni. Planul era așa: mă uit după oameni care sunt în fața, îi ajung, îi salut și revin la pasul 1. Mi se părea interesant cum trebuie să tot urc pentru ca apoi să cobor iar și în final să ajung în vârf. Încetul cu încetul am trecut de mai multe grupuri dar tot nu știam unde trebuie să ajung. Primul moment de cumpănă a fost când am văzut un câine. Nu știam, mă atacă, nu mă atacă, aici e multă lume, deci nu poate fi periculos, totuși dacă m-a văzut și nu sare spre mine e ok, cred, o iau încet și văd eu. Era un câine prietenos și am trecut fiecare în partea noastră. Apoi am văzut vârful:
Ultima parte trebuie să recunosc, a fost foarte grea, dar eram convins că e treabă bună și nu trebuie să pierd timp aiurea. După mai puțin de 6 ore de la pornire am ajuns în vârf, mi-am făcut o poză ca tot omul și m-am pus să mai mănânc ceva. Și cu toate că eram acolo sus simțeam că mai lipseau niște lucruri, slană, ceapă, brânză și cineva cu care să le împart.
N-am pierdut mult timp m-am uitat la ceas și pe la 14:30 am pornit să cobor. Eram hotărât, trebuia să ajung tot în aceași zi acasa și să mă bucur în patul meu. Nu mai aveam chef să merg iar tot pe la Bâlea pentru ca era cel puțin la fel de greu traseul și la întoarcere și nu eram sigur de ce mașină prind de acolo. Pe la Sâmbăta era și ăla un pic greu și nu mă ducea până la drum. Am început să fac pasul mare și să cobor pe la Victoria, traseul zicea 6 ore dar mă gândeam că poate îl pot scurta cel puțin până la 5. Am coborât o parte mai abruptă, salutam oameni care atunci se pregăteau să urce și am intrat în pădure.
Acuma probabil de la oboseală, de la prea mult timp de mers, de la prea multe sfaturi că e periculos să mergi singur și că trebuie să am grijă mare, am început să mă uit tot mai atent în stânga și în dreapta până ce am dat de asta:
Nu știu ce urme sunt alea dar părea că măcar două din ele vreau să mă mănance. Am mai făcut vreo 100m și apoi mi-am scos briceagul din ghiozdan și l-am pus în buzunar. Apoi mi-am dat seama că îmi ia mai mult de vreo 5 secunde să îl scot, să îl deschid și să acționez în caz de pericol. L-am desfacut și mergeam cu el în mână, care? în dreapta! Pe stânga aveam chestia aia care ține cald la gât, ca să pot să o bag pentru a bara și cu dreapta să atac. Apoi am stat și m-am mai gândit că lama ar trebui sa fie spre exterior, ca sa pot să împung de vreo 2 ori și apoi după ce bag să și împing ca sa tai și să fac rană. Cam la asta mă gândeam eu! Tind să cred că am mers vreo oră așa până ce m-am mai calmat și am pus cuțitul la loc.
Pădurea nu se mai termina, începeau să ma doara un pic picioarele, soarele apunea și eu mă gândeam cum ajung acasă, doar la asta îmi stătea capul. Am ieșit la drum pietruit și o tanti m-a luat și m-a dus cu mașina până în Ucea, dar asta nu era la drumul național. După ce-am mai mers o vreme pe jos, cu niște semne disperate un nene m-a luat incă vreo 10km până la drum. Mno de aici treaba devenea ușoara, găsisem o mașină din Sibiu care mă ducea spre Cluj. Cu încă un stop am ajuns la intersecția cu drumul care vine de la Rîmnicu Valcea și am așteptat într-un Subway. Drumul până la Cluj a fost interesant mai ales pentru ca tipul mergea doar cu faza lungă și mașina trepida dacă treceam de 100km/h.
Într-un final am ajus și acasă, puțin după ora 12. Un duș rapid, spălat pe dinți, încă un pic și somn. Am adormit cu impresia că eram obosit dar măcar am ajuns sus.
Lasă un răspuns