Două date memorabile sunt în luna martie. Sunt așa de memorabile că nu am avut timp să scriu despre ele. Rămân totuși la vorba că mai bine mai târziu decât niciodată și încep să îmi aduc aminte.
Pe 3 martie, acu 4 ani mi-am deschis eu blogul, pentru că la liceu fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Timpul a trecut, i-am mai schimbat înfățișarea din când în când, dar scopul nu și l-a pierdut. Prea multe momente epice se întâmplau încât nu puteam să le las uitării. Un jurnal mi se părea prea lame, așa că am pornit online. I-am zis „Născut pentru a reuși”, după numele cărții tradus în română. Dar i-am zis și Scorbaciufermecat pentru că am vrut să mă reprezinte pe mine într-un fel sau altul. Cum? O să vă povestesc despre „Legenda Scorbaciului” cu o altă ocazie.
Scriu din ce în ce mai greu pentru că fie nu am timp, fie îmi este greu să încep. E drept că sunt zile care nu sunt așa de epice și nu am despre ce să vorbesc. Înainte mai căutam pe internet chestii funny și le postam, acum nu mă mai încântă așa de tare ideea. Nu am eu talente extraordinare la scris, dar mă strădui cât pot de mult. Ce-mi doresc eu, e să înspir măcar o persoană, să fac pe cineva să râdă sau dacă se poate să învețe din greșelile mele. În continuare îmi doresc să scriu cel puțin cât scriu în momentul de față. Îmi place tare mult când recitesc posturi de 2 sau 3 ani și îmi aduc aminte cu plăcere de acele momente. Poate într-o zi oi scoate o carte!
Pe 15 martie, acu 2 ani am intrat eu în BEST, pentru că la facultate fiind, aveam impresia că am prea mult timp liber. Într-o zi de luni, pe la 11 jumate, am primit mailul magic cum că după lungi dezbateri… am fost acceptat. De atunci nu prea am mai avut timp liber. Dar cine are nevoie de timp liber? O să am destulă vreme la bătrânețe să pierd timpul și să dorm. În BEST am întâlnit oameni și oameni, și de la fiecare am avut ceva de învățat. Aflându-mă într-un grup cu oameni care au ținut tot timpul ștacheta sus, am avut ocazia să „cresc”. Acuma gata nu-s alt om, tot ce pot să spun e că acum mă gândesc de 2-3 ori înainte să fac ceva. Mă întreb mai des „cum și de ce?”.
Dar să las filosofia la locul ei și să vă zic că aici m-am distrat cel mai fain de când mă știu eu. Aici am petrecut 2 săptămâni continuu, am făcut o pauză mică și apoi iar de la capăt. Aici mi-am testat limitele la ce pot și ce nu pot să fac. Aici mă simt cel mai bine în ultima vreme. Când nu am ce face vin în sediu și sigur mai e cineva cu care să stau la o vorbă sau să lucrez la ceva. Fără să greșesc pot spune că „BEST-ul e casa, școala și familia mea!”.
Lasă un răspuns