Weekendul trecut am fost nași pentru niște prieteni, iar nunta s-a ținut în Berbești, județul Vâlcea. Nu prea știam la ce să mă aștept, dar eram deschis la orice și îmi doream să aflu cât mai multe. Pe Grigore l-am lăsat la bunici, așa că nu aveam niciun stres.
Ca orice nuntă care se respectă trebuie să țină trei zile și trei nopți, așa că joi la amiază am pornit de la Cluj. După cinci ore de drum, în mare parte pe autostradă, am ajuns, iar lumea era deja pregătită. Cortul era instalat, mesele erau aranjate, lemnele erau puse pe grătar, eu am băgat două farfurii de ciorbă și eram gata de acțiune. Am mers să ne lăsăm bagajele, să ne schimbăm în haine cinstite și ne-am întors la casa mirelui. Între timp au ajuns și lăutarii așa că distracția putea începe.
Joi era seara în care veneau oamenii mai apropiați și se „împodobea bradul” alături de brădar. Se punea un colac la bază și flori din hârtie creponată. S-a făcut o horă în cinstea bradului iar apoi urma să fie plimbat prin toate locurile nunții. Asta-i cât am prins eu din explicații. Era o tanti care ne explica la fiecare pas ce trebuie să facem, ce urmează să se întâmple și fiecare ce rol are. Noi stăteam atenți și ascultam ca la teleenciclopedie.
Dacă la noi în Ardeal știe lumea să facă țuică bună, la ei în zonă, vinul e la putere. De cum am ajuns, am gustat un pahar și am știut că așa o să merg toată noaptea. Avea gust și aromă de parcă era must. Toată seara n-am avut niciun bai, iar a doua zi m-am putut trezi fără ca nou. Apoi când ne-am așezat la masă, ne-au servit cu probabil cele mai bune sarmale pe care le-am mâncat vreodată. Știu, sunt cuvinte mari, dar am mâncat vreo zece ca să mă conving. Din ce am înțeles de la cine le-a rulat, s-a folosit soi de varză românească, nu turcească, pentru că are frunza mai subțire și se pătrunde mai bine. Au fost fierte în sos de roșii, cu afumătura din aia bună, într-un ceaun mare de tuci. Încep să salivez doar acum când mă gândesc. Prima farfurie s-a terminat aproape instant, dar cum eram la masa mirilor am primit destul de repede porție extra.
Seara mergea excelent, lăutarii știau să cânte fix ce trebuie, iar vremea a ținut cu noi și nu a plouat. Vinul parcă era tot mai bun, în spate se făceau grătarele și încet își făcea apariția și un purceluș de lapte. Era multă voie bun și toată lumea se simțea bine. Când credeam că deja e prea multă mâncare, au mai venit și prăjiturile. Tradiția era că fiecare invitat aduce un platou de prăjituri, dar nu din alea cumpărate, toate făcute de casă. Cel puțin zece tipuri diferite de prăjitură am gustat, efectiv nu mă mai puteam opri. Pe la ora două noi am plecat că Maria nu prea mai avea energie, dar lume a continut până dimineața la cinci.
Vineri practic a fost „zi liberă”. Ne-am plimbat prin zonă, am văzut Peștera Muierilor și am mers și până lângă Peștera Polovragi. Într-un final ne-am întors la casa mirelui și ne gândeam să jucăm ceva în timp ce stăm la o poveste. Board games nu erau, remi nu eram siguri, dar parcă mergea o partidă de table. Am dat trei zaruri și am mers până în casă să-mi iau un pahar de vin să nu stau pe sec, dar când m-am întors, socrul mare mi-a luat locul la masă. Și nu prea s-a mai ridicat de acolo, pentru că altcineva nu a mai câștigat. Și ăsta nu era orice joc de table, a fost varianta autentică, cu trash-talk clasic și cu muzică în fundal. Scoți, nu scoți, fără numărat, poartă-n casă, dă-i cu duble și tot așa. Mi se părea că seara asta are potențial și am luat niște cafea ca să fiu pregătit. N-am fost foarte inspirat pentru că pe la 12 a venit ploaia și am mers toți la cazare. Am dormit cu ochii închiși, dar nu prea m-am odihnit, iar pe la șase îmi venea să mă ridic din pat.
Sâmbătă a fost ziua cea mare. Fetele s-au trezit la prima oră pentru machiaje și coafură, noi băieții am mai pierdut vremea un pic. Am pus costumul pe umeraș și am mers îmbrăcat lejer, așteptând momentul oportun să mă schimb. Când am văzut că lumea deja începe să se agite iar eu eram în pantaloni scurți, m-am îmbrăcat rapid. Apoi ni s-a explicat lista de tradiții pe care urma să le facem.
Mireasa mergea la a treia fântână de la răsărit (sau ceva de genul) ca să scoată apă. Avea la gât o eșarfă și trebuia să aibă grijă să nu o ude, altfel bărbatul era bețiv. S-a pornit în alai spre fântână, apoi s-a jucat o horă în jurul găleții și s-a tot cântat. Nașii am rămas cu mirele și cu brădarul ca să ne pregătim de bărbierit cu toporul – semn de putere, forță și responsabilitate. Partea interesantă a fost că unul din invitați avea colecție de săbii, așa că ne-a ajutat cu ceva mai serios și mai de impact.
După ce mirele a fost pregătit și aranjat, a venit momentul să punem florile în piept. Ce am aflat doar în ultimul moment e că noi, nașii, trebuie să punem și bani în piept mirelui. Bani aveam la mine, dar nu aveam bancnote mari, nu puteam pune 200 lei în piept. Am căutat un pic să văd dacă găsesc măcar „un Eminescu” de 500 lei, dar fără scucces. Așa că am profitat de un moment când a trebuit să scot niște bani de pe card, am trecut pe la un schimb valutar și am schimbat 100 de euro. Mirele era pregătit acuma de nuntă.
La biserică a fost destul de lejer, au fost doi popi, iar unul din ei cânta chiar foarte fain. Lumânările n-au fost mari, dar au fost groase și mi-a amorțit un pic mâna. Am încercat să fiu atent cu ea, părea că totul a mers ok, dar când am ieșit mirele avea niste ceară pe mâna dreaptă, și doar eu am stat lângă el… Cealaltă nașă a avut ghinion mai mare și la ieșire, când trebuia să stingem lumânarea de tocul de sus de la ușă, a scăpat ceară pe rochie. Problema a fost rezolvată rapid de soacra mică cu un fier de călcat și niște șervețele de bucătărie.
Am fost să facem poze, în paralel am verificat și calificările de la formula 1, iar de acolo am mers direct la sală. Ce nu mă așteptam, să văd sala goală când am ajuns. Aparent aici obiceiul e invers, mirii așteaptă invitații la intrare și îi conduc la locul lor. Cam într-o oră sala s-a umplut, am început să mâncăm, să bem și să-i dăm drumul la distracție. Nu prea mi-au ieșit pașii la horă, poate, poate îi învăț până la următoarea ocazie. Nici nu știu pe la ce oră s-a terminat, dar am stat până la final. Aveam niște bani la sacou gata de dat la lăutari să pună melodia aia bună, din păcate nu am prins momentul.
A fost un weekend fain și ne-am distrat pe cinste. Am mâncat mult, am băut bine și m-am distrat autentic, iar când am ajuns acasă aveam cu 2kg în plus pe cântar. Musai trebuie să ne întoarcem, măcar să îmi iau revanșa la table.
Lasă un răspuns