despre 2022

2022 a trecut cam în același ritm ca și restul anilor. Dacă a fost încet sau repede depinde doar de cât de multe lucruri îți amintești din timpul care a trecut. Am o teorie destul de lungă despre cum ni se pare că trece timpul, dar mai degrabă o discutăm la o bere.

Știam așa în mare cum o să fie 2022, dar trebuia să mai și potrivesc tocmeala de acasă cu cea de la târg. Am împărțit anul în două și mi-am propus să îngraș porcul cât de tare pot până ce Grigore o să ni se alăture. Nu aveam tare multe planuri, trebuia doar să termin un proiect pe care îl începusem deja de ceva vreme și îmi doream „să mă mai plimb un pic”.

Am vizitat Spania de două ori, o dată cu familia la mijlocul lui martie și încă o dată cu echipa două săptămâni mai târziu. Eu credeam că cel mai mult îmi place mâncarea în Italia, dar după ce am văzut ce are de oferit Spania, mi-am schimbat cu totul părerea. N-aș zice că mâncarea era sofisticată, dar materia primă era de calitate iar cervesa era rece.

Cu familia am fost undeva lângă Madrid să vizităm un văr de-al tatălui meu. Am stat 4 zile dar pentru mine a fost efectiv definiția unui festin culinar. Ce-i drept eu sunt ușor de impresionat dacă mâncarea e bună, băutura e aromată și vorba merge de la sine. Am văzut cum se face o paella #cetrebe cu sofran adevărat, am gustat cel mai bun miel de până acum și am primit indicații despre ce grătar ar trebui să îmi cumpăr la casă. Jamon am gustat mai des decât pâinea acasă iar în ultima zi am mâncat o vită simplă la grătar, doar cu sare, pentru că nu mai era nevoie de altceva. Și tot pentru prima dată de când mă știu am gustat niște vin roșu dulce extraordinar de bun. Eu știam doar de sânge de taur, nu-mi imaginam că există și vin roșu dulce chiar bun. Și știți momentele alea când mergi la cineva și ei tot te îmbie cu una și alta dar lumea zice că nu, că sunt sătui, că ajunge, etc.? mno, eu n-am fost ăla; am gustat din efectiv orice și n-am refuzat nimic. A fost o experiență 10 din 10.

Pentru că Spania nu e doar Madrid, la începutul lui Aprilie am mai făcut o excursie cu echipa în sud. Planul era să zburăm pe Malaga, să închiriem mașini și să trecem prin Sevilla, Tariffa (cel mai sudic punct din Europa) și să revenim în Malaga. Totul a fost foarte simplu, lejer fără stres – pe unde ne mai plimbăm până ce găsim un loc unde să mâncăm bine și să gustăm niște Sangria. Sevilla m-a suprins probabil cel mai tare pentru că a fost un oraș foarte frumos de care am auzit foarte puțin până acum (dacă nu iau în calcul echipa de fotbal). Faptul că am închiriat mașini ne-a dat destul de multă libertate de mișcare și am mai putut vedea și alte locuri pe parcurs. Pentru mâncare, în Spania aș reveni în orice zi.

Ce e interesant e că fix între cele două excursii din Spania am reușit să iau terenul de la Aiton, deci foarte mult s-au întâmplat doar în trei săptămâni. Toată poveste despre cum am ajuns să iau teren în Aiton e aici. Mai e un pic și se face un an de când am făcut mișcarea asta și pot să zic că-s foarte mulțumit de decizie. Lucrul la casă nu e și nici nu o să fie ușor, dar îți dă o satisfacție aparte de care sper să mă pot bucura în timp și să nu ajungă o povară. În 2022 am reușit doar să curăț un pic curtea, să cunosc din vecini, să beau o bere la birtul din sat (care apropo e al 100m de mine) și să văd cum aș putea face țuică din ce am pe acolo. Sper ca până la finalul lui 2023 să am un plan clar cu ce vreau să fac acolo.

Dacă în anii trecuți am experimentat cu mustața, de data aceasta am vrut să văd cât de lung îmi pot lăsa părul. Totul a început în pandemie, dar apoi a venit cununia civilă și a trebuit să mă tund. Am încercat din nou după, a venit nunta și când l-am întrebat pe tipul care mă tundea cum îmi poate face părul, singura variantă era ceva aproape de Eminescu. M-am tuns din nou și am zis că de data asta nu mai urmează alte evenimente și-l pot lăsa să crească. A venit vara și chiar dacă aș fi vrut să-l mai las, deja devenea greu de întreținut și îmi era și foarte cald cu el. M-am tuns cu puțin timp înainte să vină Grigore pe lume. În final aș putea zice că a fost un experiment interesant pe care parcă l-aș mai încerca… dar mai încolo.

Pe la mijlocul anului am avut un mini tealbuilding cu toți colegii de pe proiect iar de data aceasta s-au alăturat și oameni din Australia. Pentru ei era o ocazie unică să vadă țara noastră pentru că aproape sigur nu și-ar fi făcut singuri planuri concrete să vină în Europa doar pentru noi. Brad, tipul din Australia, era foarte deschis la încercat chestii și interesat să afle cât mai multe despre noi. Cum Australia ca țară nu are o istorie așa de lungă precum noi, cel mai interesat era să viziteze … castele de la noi. Întâlnirea era undeva lângă București iar noi plecam din Cluj, deci era o oportunitate aici.

Am făcut un plan și am încercat ca pe drumul de la Cluj până la București să vizităm cât mai multe locuri faine. Dimineața la ora șapte am pornit spre Alba Iulia unde era prima oprire ca să vedem cetatea. Încă eram un pic somnoroși, dar o plimbare pe la porți și biserica din centru a fost chiar bună. De acolo am pornit spre Deva unde am zis că o să și mâncăm, dar doar după ce vedem cetatea. Planul era bun, dar din păcate n-am luat cel mai optim drum. Cumva ne-am rătăcit prin pădurea aia care duce sus, n-am nimerit poteca bună și a durat mai mult până ce am ajuns. Ce a fost ciudat e că pe drum ne-am întâlnit cu o bătrânică care și ea părea rătăcită, dar nu înțeleg cum a ajuns ea pe acolo că traseul era destul de sălbatic. Ce să mai zic că după ce am ajuns sus, cetatea era închisă pentru renovări și a trebuit să ne mulțumim doar cu o priveliște asupra orașului și un grup de grădiniță și două învățătoare agitate. Coborârea ne-a luat vreo 15 minute pe când la urcare cred că a fost în jur de o oră sau mai mult.

La masă a venit momentul să îi prezentăm ciorba de burtă, dar ca să nu ii stricăm surpriza, i-am zis doar că supa sigur o să îi placă, carnea, poate da, poate nu. Partea aiurea e că și eu doar atunci am aflat că burta e defapt stomacul.. nu știu de ce eu aveam impresia că e un fel de slănină chiar de pe burtă. Am mâncat bine toți și de acolo am mers la Hunedoara să vedem castelul Corvinilor. Acolo chiar a fost impresionat și ce-i drept chiar arată foarte bine. Am plecat chiar înainte să vină furtuna și am luat-o pe autostradă sper castelul de lut de la valea zânelor. Mno ce-i drept locul ăla arată mai bine în poze decât în viața reală, dar ne-am consolat apoi cu o masă copioasă la păstrăvăria de la Albota (chiar recomand). Seara ne-am oprit undeva lângă Sfântu Georghe la un alt coleg de echipă pe care urma să-l luam cu noi spre București. Acolo ne-a omenit cu brânză de casă, niște slănină și ceapă culeasă chiar atunci din grădină. Am băut niște țuică bună și am stat până târziu la povești. Și tot drumul ăsta doar într-o zi.

E personal n-am stat așa mult seara pentru că și ziua următoare mai aveam de condus. Am mai făcut o singură oprire la Sinaia la un restaurant cu nume românesc, meniu unguresc, dar ospătarii vorbeau doar în română (random fact). Am mâncat bine și acolo și cu ploaia în spate am pornit spre București. A fost momentul când a descoperit RoAlert și ca străin care vede prima dată asta i s-a părut mega wow ideea de a primi alerte la fenomene meteo mai intense. Baiul a fost că noi cumva fugeam de ploaie și cum treceam dintr-o localitate în alta și schimbam antena de semnal, tot mai apărea o alertă nouă că vine furtună. Primele două notificări au fost ok, apoi a devenit doar enervant.

N-am fost prea des în sudul țării, dar satele chiar arată dezolant. Trecând pe acolo eram tot mai curios cum o să arate locația evenimentului. Spre suprinderea noastră, la destinația (Acacia Village) era parcă efectiv altă lume. Gazon verde, teren de tenis/baschet, sală de bowling, mini livadă de pomi fructiferi, cireși, vișini, mini lac artificial și niște păuni care se plimbau liberi. A fost o aventură faină. Drumul dus a fost cum a fost, dar la întoarcere am venit până în Alba Iulia, acolo am luat-o pe Maria, am mers la Timișoara, am stat două zile și apoi am venit la Cluj. Toate astea ca să aflu mai pe la finalul anului că eu conduceam tot acest timp cu ITP-ul expirat.

Toate astea s-au întâmplat și era doar mijlocul anului. Dar partea cea mai frumoasă abia acum urma să vină, pentru că în viața noastră a apărut Grigore. E genul ăla de chestie care nu știi cum o să fie chiar dacă îți povestesc alții. E ca și cum ți-ar explica cineva cum e într-un parc de distracții. Sunt multe momente faine, la un moment dat te mai și sperii, suișuri și coborâșuri, la un moment dat urlii, la un moment dat râzi. Mno după aproape șase luni pot zice că noi suntem foarte norocoși și e destul de ok. N-am niciun merit, dar Grigore mănâncă și doarme foarte bine, plânge foarte rar și când o face rezolvăm problema cu mai multă mâncare (cel puțin până acum). Mie chiar nu-mi plac copiii mici, dar el e singurul cu care aș putea petrece mai mult timp. Cumva timpul se comprimă când sunt cu el și nu mă plictisesc să stau doar așa.

Cumva tot ce îmi doresc e să îl văd că zâmbește și sunt mulțumit. Poate simplific un pic prea mult, nu mi se pare rocket science să fii părinte, trebuie doar să ai răbdare, iar asta e de la greu spre foarte greu în sus. Nu-i ca și cum nu știi ce trebuie să faci, dar trebuie să ai răbdare și voință să faci ceea ce știi că e mai bine să faci. O să vă zic peste un an cât de bine o să reușesc să fac tot ce zic că ar fi bine să fac. Viața s-a schimbat, dar nu dramatic pentru că avem prieteni care crează contextul să putem petrece momente unde să participăm toți trei. Iar împreună cu Maria ne străduim să facem o echipă cât mai bună. Nu-i neapărat ușor, cu siguranță nu mă pot plânge că-i greu, dar pot zice că e ceea ce mi-am dorit.

2022 a fost un an fain și generos. Puteam face mai mult sport, dar deja de ceva vreme genunchii nu mai sunt stângul și dreptul, doar „ăla rău” și „ăla ok-ish”. Mi-am cumpărat Steam Deck și am reușit să trec de 2000 de zile de când postez mâncarea pe instagram. N-am mai ajuns așa de des pe munte ca în anii precedenți dar au fost alte culmi care mi-au adus fericire. În decembrie am participat din nou la Advent of Code dar parcă a fost mai intens decât în alți ani. 2022 a adus ceva nou în viața mea și de asta mă bucur cel mai mult.