Am început să scriu acest articol prin luna mai. Țin minte că eram la biserică de Paște și mi-am dat seama că biserica e un loc foarte bun unde poți să stai și să te gâdești. La ce? poi cam la orice, dar mă gândeam totuși că oare unde suntem?
Îmi place să știu unde sunt pentru că mai departe pot să mă gândesc unde vreau să ajung. De obicei când ceva nu merge bine stau și mă întreb că unde suntem și oare de ce am ajuns aici. Mai vin și alte întrebări după în funcție de context, dar de obicei de aici încep. Îmi place să cred că sunt într-un loc/poziție bună, dar depinde foarte mult de cât am intrat sau nu în rutină.
Îmi place să fiu pozitiv, asta mă ajută să progresez, nu știu cum, dar ceva-mi zice că așa trebuie. Lucrurile trebuie să fie bune, iar dacă nu sunt, simt că e în datoria mea să fac să fie bine. Cel mai fain experiment pe care l-am făcut e că atunci când merg spre casă, să zâmbesc la oamenii care trec pe lângă mine. Recuonsc, n-am eu un zâmbet extraordinar, mă mai forțez ocazional, dar e un sentiment fain când vezi că oamenii se simt mai bine. Iar când oamenii se simt bine, avansează. /* ce e rău și ce e bine, tu te-ntreabă și socoate. */
Poate cel mai important lucru pe care-l urmăresc în acest moment e echilibrul. E greu de descris exact despre ce e vorba, despre ce fac anume, într-un fel, nu vreau să ajung la extreme. Sau dacă ajung, trebuie să mă extind și în partea cealaltă pentru a crea acel echilibru. Cel mai greu să mențin un echilibru e atunci când intru în rutină, pentru că atunci mi se pare că totul e la locul lui.
Îmi place să cred că nu prea am griji, sau măcar să nu mă gândesc la mai multe decât e cazul. Atunci când e cazul, vreau să analizez toate datele unei probleme și să văd exact ce trebuie făcut, dar în rest, dacă nu merită, nu vreau să îmi bat capul. În același timp, toată treaba asta trebuie să o țin în echilibru cu ignoranța. Nu vreau să ajung să nu-mi mai pese de nimic din jur, dar câteodată mă gândesc că timpul e destul de limitat și nu le pot face chiar pe toate bine. Ocazional îmi place să discut cu oameni și să văd care-s grijile lor. Mi se pare că poți judeca destul de bine un om după ce griji are.
”Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă și socoate!”. Până una alta, suntem într-un loc bun. Cu siguranță au fost momente mai proaste, dar sincer, dacă stau să mă gândesc, nu țin minte să fi fost mai bine. La bine și la rău viitorul meu o să fie alături de Maria, deci eu sunt fericit.
Lasă un răspuns