Am ajuns la lucru și pe drum tot la asta m-am gândit. Cum ar fi să merg iar în state, dar de data asta să nu mai lucrez și doar să mă relaxez și să vizitez. Am cerut voie de la lucru dacă pot lipsi mai mult și s-a rezolvat. Planul era să stau 4 săptămâni acolo, 3 lucrez remote și una doar pentru distracție. Apoi am întrebat și acasă dacă „mă lasă” să plec și am primit și de acolo acceptul. Următoarele zile mi-am depus actele ca să îmi fac pașaport nou. Planul începea să prindă contur.
Trebuia să încep documentarea pentru viza. Am avut noroc că am dat peste un blog în care o tipă povestea cum a decurs experiența ei și de ce acte aveai nevoie. În mare parte nu-i rocket science, dar ți se poate întâmpla să ai probleme cu site-ul dacă se decide random că poza ta nu e bună. Se rezolvă ușor dacă încerci un pic mai tarziu. Evident o să trebuiască să promiți că nu ești terorist și că nu ai planuri malefice odată ce ajungi acolo. Am făcut planificare de interviu și mă pregăteam de ziua cea mare.
Am fost minunat de faptul că este avion Cluj-București care face doar o jumătate de oră și la preț e mai ieftin decât trenul. Scria foarte clar pe site că nu ai voie cu electronice în incinta ambasadei, dar cineva îmi spusese că sunt ceva dulapuri și le poți lăsa acolo. Avionul ajungea dimineața și pleca seara, așa că mi-am luat laptopul la mine să am cum să mai pierd vremea. Am ajuns acolo și așteptam să îmi verifice programarea. Se uită la mine și mă întreabă de electronice. Îi zic de telefon, apoi se uită la ghiozdan și mă întreaba de laptop/tabletă. Când îi spun de laptop, se uită la mine și îmi zice că n-am voi cu el înauntru… „ok, încerc să rezolv”. Se uită la mine și parcă neavând încredere în mine îmi zice că nici nu am voie să îl las random pe acolo nesupravegheat.
Trebuia să fac ceva cu laptopul. Era o variantă cu un magazin din apropiere dar care se deschidea doar peste vreo 2 ore. Mai era și un METRO undeva mai departe și probabil îl puteam lăsa acolo, dar nu era sigur. Mă gândeam că poate îl las în mașina la unul din jandarmii de acolo apoi mi-am dat seama că nici nu are rost să încerc. Așa că … m-am apucat să mă plimb prin zonă … să scanez zona să văd că e gol pe acolo … și că nu se uită nimeni la mine … și am luat ghiozdanul și l-am lăsat într-un gard viu mai mare. Dap, asta chiar s-a întâmplat!
Eram înauntru și așteptam să mă cheme la interviu. Oamenii aveau emoții de ce o să îi întrebe, eu tot ce speram era să mai găsesc laptopul acolo când mă întorc. Discuția a mers lejer, mi-a zis că mi-a fost aprobată viza, nici nu am mai întrebat pe cât timp că deja mă grăbeam să mă întorc și să îmi iau ghiozdanul din boscheți. L-am găsti ok, m-am liniștit și-apoi am început să sun lumea să le dau și cealaltă veste bună.
Acuma am viza, trebuie să finalizez doar planurile. O să fie fain 🙂
Lasă un răspuns